Rațiuni și avantaje ale politicii de protecție a mediului, în Republica Moldova, prin măsuri economico-financiare

Ce-i drept, concluziile studiului la care ne referim afectează negativ imaginea restaurantelor fast-food, deoarece, pe primul loc în ceea ce privește cantitatea deșeurilor, se situează Mc Donald’s, pe locul doi restaurantele locale, pe trei patiseriile Gregg’s și pe patru KFC. În acest context, Greenpeace România a lansat în noiembrie 2008, în cadrul campaniei de eficiență energetică, „Ghidul Hipermarketurilor Verzi”, care vine să ierarhizeze hipermarketurile din această țară, în funcție de impactul pe care îl au asupra încălzirii globale și implicit asupra reducerii emisiilor de dioxid de carbon (CO2), prin politica pe care o au pentru eliminarea de pe piață a becurilor cu incandescență^[10].

Documente de program ale Guvernului  Republicii Moldova

Dacă ar fi să abordăm politica de mediu la nivel teritorial, atunci trebuie să recunoaștem fără ezitare că dezvoltarea durabilă și promovarea unei economii verzi sunt priorități de dezvoltare pentru Republica Moldova. Acestea sunt reflectate în principalele documente de program ale Guvernului, în special în:

1. Strategia Națională de Dezvoltare a Moldovei până în 2030;

2. Strategia energetică – 2030;

3. Strategia de dezvoltare a sectorului IMM-urilor pentru perioada 2012-2020;

4. Strategia de dezvoltare a agriculturii pentru perioada 2013-2020;

5. Strategia de mediu pentru 2014-2023;

6. Programul de Promovare a Economiei Verzi în Republica Moldova pentru 2018-2020.

În cazul ultimului document de politică prezentat care se referă, de fapt, în mod direct la instrumentele economice și financiare de protecție a mediului, trebuie remarcat faptul că, pentru atingerea obiectivelor de promovare a principiilor unei economii verzi, Ministerul Economiei și Infrastructurii ecologizează IMM-urile consacrate legislativ în 2019. Acest program se bazează pe cercetare, dezvoltare, schimb de bune practici la nivel național și european, în domeniul aplicării principiilor economiei verzi și al economiei circulare.

Strict legat de principiul stimulării inițiativei întreprinderilor de a utiliza tehnologii ecologice, în cadrul programului a fost propusă o direcție specială pentru finanțarea prin granturi a activităților de ecologizare a IMM-urilor, care este foarte valoroasă și promițătoare în ceea ce privește aplicabilitatea instrumentelor economico-financiare de protecție a mediului.

În această consecutivitate, un alt document de politici, mai vechi, menit să ghideze procesul securității ecologice în cadrul activităților economice, este Programul național de asigurare a securității ecologice^[11], care în capitolul I, pct. 2 face referire la compensarea obligatorie a prejudiciului cauzat mediului şi sănătății populației de pe urma activităților economice care, de fapt, nu a prea fascinat comparativ cadrului legislativ actual.

De asemenea, cu toate că există multe documente de politici care abordează și instrumentele economico-financiare de protecție a mediului, acestea sunt mai mult formale, fără să prevadă o continuitate, o colaborare cu autoritățile de mediu la nivel de transpunere în conținutul unor legi, implementare și aplicare de către autoritățile publice, chiar cele de la nivel local. Or, după cum observă și autorul Grigore Ardelean, defecțiunea principală, care pune la îndoială funcționalitatea întregului sistem al politicilor de mediu, constă în elaborarea unor norme fără a fi coordonate cu unele politici sectoriale elaborate de autoritățile ce urmează să asigure implementarea lor şi aplicarea legislației bazate pe acestea.

Totodată, autorul subliniază că lipsa continuității politicilor generale de mediu sub aspectul elaborării unor strategii sau planuri de acțiuni pe unele compartimente ce urmează să țină cont şi de principiul descentralizării competențelor poate genera unele efecte negative asupra procesului de implementare şi aplicare a normelor ce vizează unele compartimente destul de importante, inclusiv cel al evaluării şi reparării prejudiciului ecologic^[12].

În același sens, se mai afirmă în doctrină că, deși țara a elaborat documente de politici axate pe probleme specifice de mediu sau sectoare economice (de exemplu, deșertificarea, gestionarea terenurilor, alimentarea cu apă şi canalizarea, deșeurile, silvicultura, energia etc.), lipsa unei strategii naționale de mediu şi a planului de acțiune aferent a dus la ceea ce ar putea fi calificat drept un deficit de strategie în sectorul de mediu în Republica Moldova^[13].

Pe lângă aceasta, reglementarea în lipsa unei strategii nu poate fi eficientă nici invers, elaborarea strategiilor de mediu fără ca acestea să-și găsească continuitate în conținutul legilor, de asemenea, devine zadarnică. De aceea, toate politicile de mediu care avansează unele instrumente de protecție a mediului, în mod obligatoriu trebuie să fie susținute de cadrul legislativ; accentuam acest aspect încă de la începutul lucrării, insistând asupra conturării conceptului de instrumente juridico-financiare aplicabile în cadrul activităților economice.

Cu toate acestea, există și unele voci care, în pofida faptului că recunosc necesitatea reglementării instrumentelor economico-financiare, rămân totuși rezervate în a susține respectiva idee din cauza costurilor de implementare a legilor, care constituie o povară suplimentară tot în sarcina operatorului economic. Pentru mai multe detalii, vom cita opinia autoarei Paciu Gabriele-Carolina care arată în una din lucrările sale^[14], următoarele avantaje ale reglementării, și anume: aceste efecte asupra mediului sunt previzibile în măsura în care se bazează pe norme de prezervare strict definite; acest fapt presupune posibilitatea instituirii controalelor, ceea ce exclude emisia substanțelor poluante sau a agenților de poluare multipli.

În sens opus avantajelor, autoarea susține că reglementarea atrage după sine anumite costuri de adaptare pentru agenți. Acestea constituie într-un fel „costurile subiacente” normelor. Proasta cunoaștere a prețurilor duce la acceptarea unor măsuri de reglementare mai ușoare. Pe de altă parte, de vreme ce impune anumite mijloace tehnologice, reglementarea constituie o încetinire a procesului tehnic, pentru că fixează un standard pentru toate metodele de utilizare. De asemenea, autoarea mai insistă și asupra ideii că reglementările, chiar și cele mai bine definite, nu sunt eficace din punct de vedere economic. Nu minimizează costul total pentru atingerea unui obiectiv calitativ al mediului. Pentru acesta, costul unui efort suplimentar de depoluare va trebui să fie același pentru toți agenții: fabrici, gospodării, colectivități locale etc. „Costul normei” (costul care reprezintă, pentru un agent, alinierea la norma proceselor de depoluare) diferă de la un agent la altul (avantajele normelor diferă). Acesta este cazul mediilor cu un grad de poluare variabil dintr-o parte în alta. Măsurile instigative prezintă, cel puțin în acest caz, inconveniente similare^[15].

În pofida acestor posibile și presupuse dezavantaje, instrumentele economico-financiare rămân a fi cele mai eficiente pârghii ce pot fi utilizate în activitățile economice de amploare, acestea având destinația să susțină veniturile obținute prin utilizarea componentelor de mediu, făcând posibilă amelioararea în intervenția lor, chestiune imposibilă fără investiții financiare. Pe cale de consecință, aceste impunități financiare ar face activitatea economică bazată pe utilizarea resurselor naturale mai puțin profitabilă, fapt ce ar aduce cu sine și ideea renunțării la ea în schimbul găsirii unor alternative mai prietenoase mediului.

Eficacitatea instrumentelor economice o putem confirma și prin măsura pe baza veniturilor înregistrate, care au sporit considerabil în comparație cu anul 1998. Potrivit unor date statistice mai vechi^[16], accizele la combustibil și autovehiculele importate și impozitul rutier alcătuiesc 72% din totalul veniturilor de mediu colectate în perioada 1998-2004; media pe 2003-2004 constituind chiar 77%.

Din conținutul aceleiași surse citate, constatăm că eficacitatea instrumentelor de piață, măsurată în aceste venituri putea fi și mai mare dacă scutirea de plata accizelor la importul de camioane și tractoare (considerată ineficientă) ar fi fost eliminată încă de atunci, iar aplicarea taxelor și accizelor pentru combustibil ar fi avut drept rezultat ajustarea prețurilor și funcționarea mai bună a pârghiilor economice.

O altă dovadă a eficienței instrumentelor economico-financiare de protecție a mediului se desprinde din „experiența țărilor economic avansate din CEE și a noilor state membre ale UE din Europa Centrală și de Est, care sugerează că folosirea instrumentelor economice de piață (taxele ecologice și comercializarea cotelor de emisii) poate completa în mod eficient sistemele de reglementare prin emisii limită și standarde tehnologice. În asemenea caz, costurile externe de mediu sunt mai bine internalizate, adică reflectate în prețurile pentru producători și consumatori.

În țările menționate, spre deosebire de Republica Moldova, plățile pentru poluare sunt aplicate selectiv, doar în sectoarele cheie cu unități industriale mari, unde emisiile pot fi măsurate precis; pe de altă parte, nivelul plăților este suficient de înalt pentru a stimula introducerea instalațiilor de purificare/epurare și a tehnologiilor mai puțin poluante”^[17].

În altă ordine de idei, s-ar lansa concepția potrivit căreia nu toate substanțele și emisiile urmează a fi impozitate excesiv, ci doar cele cu impact puternic și direct asupra mediului. Deși s-ar părea, în acest caz, că scapă de sub control unele activități și emisii latente, dar în același timp periculoase, totuși se ajunge la constatarea că un număr mai mic de activități ar fi mai ușor de controlat. Exemplificăm, în acest sens, cazul Armeniei, care a redus substanțele supuse impozitării de la 79 la 29, iar pentru cele rămase, a majorat taxa de poluare semnificativ.

Și iarăși, rămânem la părerea că instrumentele economice de protecție a mediului pot garanta dezvoltarea unei economii verzi, iar principalele avantaje ale cesteia ar fi:

• dezvoltare economică în armonie cu mediul;

• locuri noi de muncă verzi și reducerea ratei sărăciei;

• facilitarea serviciilor și mărfurilor mai prietenoase mediului, eficiente energetic;

• promovarea imaginii țării și a companiilor și a produselor autohtone peste hotare;

• îmbunătățirea stării componentelor mediului (ape de suprafață, aer, sol);

• reducerea impactului asupra sănătății;

• dezvoltarea unei societăți moderne.

Evident, avantajele instrumentelor economico-financiare de protecție a mediului, în realitate, sunt cu mult mai numeroase, diversitatea lor oscilând de la stat la stat, regiune sau sistem de drept care le pune în aplicare.

Pentru Republica Moldova, aceste avantaje astăzi sunt mai puțin descoperite și sesizate, atât timp cât starea mediului se află în limitele de toleranță, cu neînsemnate devieri de la normele recunoscute a fi nepericuloase pentru viață și sănătate, urmând a fi cunoscute pe măsura creșterii efectelor negative, dar și a creșterii economice, alături de amenințările sale specifice.

SURSE BIBLIOGRAFICE

1. ARDELEAN G., Rolul autorităților publice în implementarea politicilor cu privire la evaluarea şi repararea prejudiciului ecologic. Materialele ale sesiunii comunicărilor științifice ediția VI-a, cu genericul: „Perpetua misiune a administrației publice de a fi in serviciul societății”, care a avut loc în perioada de10.2012 – 13.10.2012, fiind organizată de către: Institutul de Ştiințe Administrative din Republica Moldova, Chișinău 2014, ISBN 978-9975-66-389-2.

2. ARDELEAN G., Studiu privind impactul politicilor de mediu asupra calității reglementărilor în domeniul reparării prejudiciului ecologic. În: Analele Ştiințifice ale Academiei „Ştefan cel Mare”a MAI, ediția XV-a, nr.2 , Chișinău, 2015;

3. BREDA Howard, GOFMAN Ludmila, Environmental Protection Law and Policy, Law approximation to EU Standards in the Republic of Moldova, Chişinău, 2010;

4. COMĂNESCU Mihaela. Creșterea responsabilității față de mediu. În: Revista Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 5(546), ISSN 1841-8678.

5. GAMBELUNGUE, Chiara La tutela dell’ambiente tra diritto ed economia. În: Salvis Juribus [online] Italy, 2019, ISSN 2464-9775 [accesat 11/02/2020]. Disponibil: http://www.salvisjuribus.it.

6. MARINESCU Constantin. Gh. Ecologizarea conștiinței un imperativ al societății contemporane, Iași, 2003, ISBN 973-8148-66-9.

7. PICIU Gabriela-Cornelia. Condiţionări şi disfuncţionalităţi în utilizarea instrumentelor economice ale politicii de mediu. În: Revista Studii Financiare – 3/2009;

8. SOROCEANU Igor, Contabilitatea creanțelor privind decontările cu bugetul. În: Revista EcoSoEn, nr.1-2 din 2022, ISSN 2587-344X.

9. VREJA Lucia Ovidia, Problemele de mediu dintr-o perspectivă economică [online] [accesat 20.05.2022]. Disponibil: http://cogito.ucdc.ro/dec2011/ro.

10. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 18.08.1994, nr. 1.

11. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Programului Național de asigurare a securității ecologice pentru anii 2007-2015, nr. 304 din 17.03.2007. În: Monitorul Oficial din 30.03.2007, nr. 43-46.

12. Studiu de performanțe în domeniul protecției mediului. Republica Moldova, studiul al doilea. Națiunile Unite New York și Geneva, 2005, https://unece.org/fileadmin/DAM/env/epr/epr_studies/moldova.

13. European Green Deal. COM(2019) 640 final. Bruxelles, 11.12.2019.

14. Strategia Farm to Fork /[accesat 11/02/2020]. Disponibil: https://www.consilium.europa.eu/ ro/policies/from-farm to-fork.

HYPERLINK

1. https://www.cotidianulagricol.ro/strategia-de-la-ferma-la-furculita-parte-a-pactului-verde-european

2. ftp://www.ipe.ro/RePEc/vls/vls_pdf/vol13i3p44-54.pdf

3. europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?qid 2464-9775.