Răspunderea minorului în diferite ţări europene

Cu privire la executarea măsurii internării^[43], prevederile speciale incluse în art. 54-60 din Legea nr. 5/2000 sunt dezvoltate prin art. 23 şi art. 85 din Decretul regal nr. 1774/2004. Instituţia „plasamentului” este reglementată pentru regimul sancţionator aplicabil minorilor, fiind de o mai mare aplicare comparativ cu regimul procesual aplicabil infractorilor majori^[44].

Astfel, minorii trebuie ţinuţi în instituţii apropiate domiciliului lor, dar judecătorul poate decide altfel dacă este în interesul minorului; minorii care s-au asociat pentru săvârşirea de infracţiuni, sau care aparţin unor organizaţii infracţionale nu pot executa măsura în acelaşi loc (art. 46.3).

Executarea internării este compusă din două perioade: internarea efectivă şi libertatea supravegheată (art. 7.2). Internarea efectivă trebuie să se realizeze în centre specifice, organizate de Comunitatea autonomă, direct sau prin angajamente cu alte instituţii publice sau private non-profit. Aceste centre sunt diferite faţă de acelea prevăzute de legislaţia penitenciară de executare a pedepselor şi a măsurilor provizorii de restrângere a libertăţii impuse persoanelor care au împlinit deja 18 ani.

Măsurile dispuse în cazul infracţiunilor de terorism trebuie, totuşi, să fie executate sub controlul specializat al personalului şi în centre ale Audienţei Naţionale (National Audience/Audiencia Nacional), stabilite prin Hotărâre de Guvern, direct sau prin contracte cu Comunităţile Autonome (art. 54.1).

Conform art. 55, resocializarea este un principiu fundamental. De aceea, conform art. 56 sunt garantate toate acele drepturi ale deţinuților care nu au fost interzise prin hotărârea de condamnare, iar art. 55.2 cere ca viaţa din interiorul centrului trebuie să fie organizată într-un mod similar celui din exterior, încercând să reducă efectele negative pe care internarea le poate produce asupra minorului sau asupra familiei sale, prin promovarea unor contacte sociale şi familiale, colaborarea şi participarea instituţiilor publice şi private (în special, cele mai apropiate geografic şi cultural) în procesul integrării sociale a minorului. Minorii au întotdeauna dreptul să fie informaţi prin aducerea la cunoştinţă într-o scriere şi limba pe care să o înţeleagă asupra drepturilor lor, sarcinilor şi asupra oricăror alte aspecte ale regulilor din centre; ei au de asemenea dreptul la petiţionare, dreptul de a adresa plângeri, de a ataca hotărârea (de a o apela).

În ceea ce priveşte procedura de judecată, Două tipuri de proceduri sunt reglementate prin Legea nr. 5/2000: procedurile declarative şi procedurile executive.

Procedura declarativă este divizată în două faze: urmărirea penală (instrumentarea) şi faza judecăţii (audierea). Urmărirea penală şi punerea în executare a hotărârii sunt astfel, separate şi ambele au o fază intermediară: prezentarea în faţa judecătorului.

În scopul de a garanta principiul independenţei judiciare, urmărirea penală este efectuată de procuror. Acesta este abilitat să înceapă urmărirea penală (art. 16) şi să dispună trimiterea în judecată (art. 30.1). Mai mult, procurorul efectuează urmărirea penală, supraveghează acţiunile poliţiei judiciare şi dispune asupra oportunităţii unor măsuri procesuale solicitate de apărătorul minorului ori de partea vătămată. Procurorul trebuie să asigure apărătorului minorului (şi celorlalţi participanţi la proces) acces liber la materialul de urmărire penală, la solicitarea acestuia (art. 23.2), cu excepţia cazului în care judecătorul declară secretă urmărirea penală; în acest caz apărătorul minorului va consulta dosarul la final pentru a-şi pregăti apărarea. Părţile vătămate au de asemenea dreptul să aibă acces la dosar (art. 25). Oricum, în această fază procesuală, ca şi în oricare alta, numai judecătorul, are dreptul să dispună, motivat (art. 23.3 şi art. 26.3), restrângerea drepturilor fundamentale ale minorului. De îndată ce faza urmăririi penale este încheiată, dosarul este trimis judecătorului pentru minori. După ascultarea apărătorului minorului (şi a persoanei responsabile civilmente), şi dacă nu există nici un impediment pentru părţi (art. 32), judecătorul decide deschiderea fazei de judecată sau nu (art. 33).

Evaluarea individuală a minorului se face prin intermediul unei echipe tehnice, una dintre cele mai importante noutăţi ale sistemului introdus prin Legea nr. 4/1992, compusă dintr-un psiholog, un pedagog şi un lucrător social, cu obligaţia fundamentală de a informa procurorul şi judecătorul asupra situaţiei psihologice, pedagogice şi familiale a minorului şi despre mediul acestuia, evaluând elementele decisive cu scopul de a defini interesul superior al minorului şi să adopte orice decizie cu privire reabilitarea şi resocializarea minorului. În Legea nr. 5/2000 rolul echipei tehnice rămâne esenţial^[45]: nu doar investighează şi raportează situaţia minorului, dar explorează şi oportunitatea împăcării şi tranzacţiei (eventuala mediere între minor şi victimă) şi propune neurmărirea penală a cazului, în interesul minorului, dacă „interesul social” a fost suficient luat în considerare ori urmărirea este considerată inadecvată corespunzător timpului scurs de la săvârşirea faptei (art. 27). Raportul echipei tehnice este necesar pentru a adopta decizii fundamentale, mai ales acelea referitoare la măsurile provizorii şi finale, ordinea lor de aplicare, înlocuire, revocare sau suspendare. Decretul Regal nr. 1774/2004 dezvoltă reglementarea intervenţiei echipei tehnice. Art. 4.1 stabileşte că echipa tehnică va fi compusă din psihologi, educatori şi lucrători sociali (eventual alţi profesionişti se pot alătura echipei tehnice temporar sau permanent) recrutaţi pentru a-l asista pe procuror şi judecător, conform specializării lor. Ei sunt calificaţi să dea asistenţă profesională minorului reţinut, şi să medieze între minor şi victimă.

Independenţa echipei este garantată (art. 4.2) şi intervine sub supravegherea procurorului şi a judecătorului pentru minori. Dar rapoartele sunt întocmite aplicând criterii strict profesionale, şi trebuie să fie semnate de membrii echipei. Ele pot fi de asemenea întocmite sau completate de acele entităţi publice ori private care, fiind active în sfera educării minorului cunosc de la început situaţia presupusului făptuitor (art. 27.6 din Legea nr. 5/2000). Compunerea echipei tehnice este hotărâtă de administraţia competentă, conform nevoilor reale. Fie Ministerul Justiţiei, fie Comunitatea Autonomă trebuie să garanteze că fiecare procuror va dispune de personal suficient şi adecvat pentru a întocmi rapoartele legale cerute în timp (art. 4.4 din Decretul regal nr. 1774/2004).