Răspunderea minorului în diferite ţări europene

În legislaţia franceză actuală sediul materiei se află în Codul penal^[16], aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din 9 septembrie 2002 art. 11 publicată în Journal Officiel din 10 septembrie 2002 şi în Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi, cu modificările şi completările ulterioare până în 2002^[17].

Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majoratului penal, adică 18 ani, dar în anumite cazuri poate fi coborâtă la 13 ani^[18].

Articolul 122-8 Codul penal instituie principiul lipsei absolute a răspunderii penale a minorului care nu a împlinit 13 ani:

„Minorii care au discernământ răspund penal pentru crime, delicte sau contravenţii, în condiţiile prevăzute de o lege specială, care determină măsurile de protecţie, asistenţă, supraveghere şi educare ce pot fi aplicate unui minor.

Această lege prevede sancţiunile educative care pot fi pronunţate împotriva minorilor între 10 şi 18 ani şi pedepsele care pot fi pronunţate împotriva minorilor între 13 şi 18 ani, ţinându-se seama de atenuarea responsabilităţii de care beneficiază în virtutea vârstei lor” (art. 122-8 C. pen.).

Lipsa de răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este consacrată în articolul 2 al Ordonanţei nr. 45-174 din 2 februarie 1945, unde se mai prevede că „tribunalele pentru minori pot totuşi, când circumstanţele şi personalitatea delincventului o cer, să pronunţe o condamnare penală împotriva minorului care a împlinit 13 ani”. Această derogare expresă din ordonanţa citată are în vedere numai competenţa tribunalelor pentru minori. Potrivit aceleaşi ordonanţe, minorilor li se aplică un regim sancţionator mixt, alcătuit din măsuri educative, mediere-reparaţie şi pedepse. Astfel, faţă de minorul care nu a împlinit 13 ani, se poate pronunţa una din următoarele măsuri educative (art. 15-1):

1. Confiscarea unui obiect deţinut de minor sau aparţinând acestuia, care a servit la săvârşirea infracţiunii sau care este produsul infracţiunii;

2. Interdicţia de a se afla, pentru o durată de cel mult 1 an, în locul unde infracţiunea a fost comisă, cu excepţia locului în care minorul îşi are reşedinţa obişnuită;

3. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a întâlni victimele infracţiunii sau de a intra în relaţii cu acestea;

4. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a-i întâlni pe coautorii sau complicii la săvârşirea infracţiunii sau de a intra în relaţii cu aceştia;

5. Obligaţia de a acorda ajutor sau reparaţie victimei;

6. Obligaţia de a urma, pe o durată de cel mult 1 an un stagiu de formare civică, pentru a-i aminti minorului obligaţia de a respecta legea;

Medierea-reparaţie. În cadrul acestei măsuri, minorul participă la repararea prejudiciului, printr-o activitate de ajutor sau reparare, oferită victimei sau în folosul comunităţii. Această măsură nu poate fi dispusă decât cu acordul victimei şi poate fi însoţită de scuze adresate victimei. Minorii între 16 şi 18 ani pot desfăşura o activitate de interes general, cu caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială.

Tribunalul pentru minori poate dispune faţă de minorul care a împlinit 13 ani, una din următoarele măsuri educative (art. 15):

1. Încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;

2. Plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau de formare profesională;

3. Plasarea într-un institut medical sau medical-educativ;

4. Încredinţarea serviciului de asistenţă pentru minori;

5. Plasarea într-un centru pentru minori delincvenţi de vârstă şcolară.

Tribunalul pentru minori poate dispune una faţă de minorul care nu a împlinit 13 ani, din următoarele sancţiuni educative (art. 15-1):

1. Confiscarea unui obiect deţinut de minor sau aparţinând acestuia, care a servit la săvârşirea infracţiunii sau care este produsul infracţiunii;

2. Interdicţia de a frecventa, pentru o durată de cel mult 1 an, locul unde infracţiunea a fost comisă, cu excepţia locului în care minorul îşi are reşedinţa obişnuită;

3. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a întâlni victimele infracţiunii sau de a intra în relaţii cu acestea;

4. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a-i întâlni pe coautorii sau complicii la săvârşirea infracţiunii sau de a intra în relaţii cu aceştia;

5. Obligaţia de a acorda ajutor sau reparaţie victimei;

6. Obligaţia de a urma, pe o durată de cel mult 1 an un stagiu de formare civică, pentru a-i aminti minorului obligaţia de a respecta legea;

Pedepsele privative de libertate. Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori nu pot pronunţa împotriva minorilor care au împlinit 13 ani o pedeapsă privativă de libertate mai mare decât jumătatea pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, nu se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 20 de ani (articolul 20-2 din Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Dacă minorul a împlinit 16 ani, tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot, cu titlu excepţional, ţinând seama de circumstanţe şi de personalitatea minorului, să nu aplice dispoziţiile alineatului precedent. În acest caz, pedeapsa aplicabilă unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani poate fi aceeaşi cu a unui major. Pedeapsa închisorii se execută de către minori într-o secţie specializată sau într-un penitenciar specializat pentru minori.

Pedeapsa amenzii. Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot pronunţa împotriva minorului care a împlinit 13 ani, pedeapsa amenzii, care nu poate depăşi suma de 7 500 de euro (articolul 20-3). Împotriva minorului nu pot fi pronunţate următoarele pedepse: interdicţia de a se afla pe teritoriul francez, zile-amendă, interzicerea drepturilor civice, civile şi de familie, interzicerea de a exercita o funcţie publică sau o activitate profesională (articolul 20-4).

Munca în folosul comunităţii. Dispoziţiile Codului penal referitoare la munca în folosul comunităţii sunt aplicabile minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Munca în folosul comunităţii trebuie adaptată la particularităţile minorului şi trebuie să prezinte un caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială a acestuia (articolul 20-5). Nici o interdicţie, decădere sau incapacitate nu pot fi pronunţate împotriva unui minor (articolul 20-6). Ordonanţa privind minorii delincvenţi permite aplicarea dispoziţiilor Codului penal relative la renunţarea la pedeapsă şi amânarea pedepsei minorului cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani.

Amânarea pronunţării pedepsei sau a măsurii educative poate fi dispusă când tribunalul pentru minori consideră această măsură adecvată, în funcţie de personalitatea minorului. Amânarea poate fi dispusă pe o durată de cel mult 6 luni.

II. Codul penal al vechiului imperiu german împarte răspunderea minorilor în trei categorii, din punct de vedere al responsabilităţii: a) până la vârsta de 12 ani se prezumă în mod absolut lipsa de responsabilitate (este vârsta copilăriei Kindheit, art. 65 Cod imperial german). În acest caz, în baza legii speciale din anul 1876, sau a art. 34 din Codul penal, minorul va fi plasat   într-o familie, chiar dacă nu va fi judecat. Un element de noutate prezintă paragraful 316 al Codului penal imperial potrivit căruia persoanele însărcinate cu supravegherea acestor minori pot fi făcute responsabile, dacă nu şi-au îndeplinit îndatorirea de supraveghere, dar nu pot fi consideraţi complici, deoarece, în acest caz, nu există infracţiune; b) a doua perioadă, Jugendliches Alter sau adolescenţa, începe de la vârsta de 12 ani şi durează până la 18 ani. În această etapă a minorităţii se examinează responsabilitatea în general, iar apoi se examinează, în particular, dacă infractorul a avut „conştiinţa actului comis”; c) perioada de după 18 ani, când există o responsabilitate penală deplină.

În actuala legislaţie germană, minorilor li se aplică dispoziţiile Codului penal, şi ale Legii privind tribunalul pentru minori din 1953, cu modificările şi completările ulterioare^[19]. Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar poate fi coborâtă până la 14 ani în anumite cazuri.

Codul penal prevede lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii care nu au împlinit 14 ani: „Persoana care în momentul săvârşirii faptei nu a împlinit încă vârsta de 14 ani este incapabilă de a comite o faptă cu vinovăţie” (art. 19).

Dispoziţiile Codului penal se aplică şi în cazul faptelor săvârşite de adolescenţi şi tineri, dacă legea specială pentru minori nu dispune altfel (art. 10).

Răspunderea penală a minorilor care au împlinit 14 ani este relativă. Potrivit legii privind tribunalul pentru minori (art. 3): „un tânăr este responsabil penal dacă în momentul săvârşirii faptei este suficient de matur pentru a discerne gravitatea faptei şi pentru a acţiona în consecinţă”. Articolul 1 din Legea menţionată defineşte tinerii ca fiind persoanele care au vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, în momentul săvârşirii faptei. Prezumţia lipsei de răspundere penală a minorilor între 14 şi 18 ani, este relativă şi poate fi răsturnată, dacă maturitatea acestora o justifică. În cazul în care aceşti tineri răspund penal, nu li se aplică Codul penal, ci dreptul penal al minorilor, dispoziţii prevăzute în legea privind tribunalul pentru minori.

Menţionăm că legislaţia germană prevede şi posibilitatea de a mări vârsta majorităţii penale până la 21 de ani. Astfel, tinerii între 18 şi 21 de ani răspund penal şi sunt judecaţi ca adulţi de către jurisdicţiile penale de drept comun^[20]. Totuşi, lor li se pot aplica dispoziţiile privitoare la minori, dacă în urma unei aprecieri globale a personalităţii autorului, ţinând seama şi de condiţiile de viaţă, rezultă că, datorită dezvoltării morale şi intelectuale, în momentul săvârşirii faptei, acesta era asemănător unui tânăr. Legea privind tribunalul pentru minori clasifică măsurile aplicabile minorilor în 3 categorii: măsuri educative, măsuri disciplinare şi închisoarea, aceasta din urmă constituind singura pedeapsă.

Măsurile educative. Presupun obligaţia de a se supune anumitor reguli de conduită, privitoare la reşedinţă, la formare profesională, la interdicţia de a frecventa anumite persoane şi locuri.

Măsurile disciplinare. Aceste măsuri se iau dacă măsurile educative sunt considerate insuficiente. Măsurile disciplinare sunt:

– avertismentul;

– impunerea de obligaţii (scuze personale adresate victimei, repararea prejudiciilor cauzate, vărsarea unei sume de bani în contul unei organizaţii de interes general);

– închisoarea specială pentru delincvenţii minori (Jugendarrest), pedeapsă care nu este considerată sancţiune penală şi nu este înscrisă în cazierul judiciar. Această măsură se execută într-o instituţie specializată şi îmbracă mai multe forme: detenţia de week-end (maxim 2 week-end-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile) şi pe termen lung (1-4 săptămâni).

Pedeapsa închisorii. Pedeapsa închisorii (Jugendstrafe) este dispusă când măsurile educative şi disciplinare sunt considerate insuficiente, ţinând seama de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de comportamentul făptuitorului. Durata pedepsei, cuprinsă în principiu între 6 luni şi 5 ani, poate ajunge la 10 ani dacă legea prevede închisoarea mai mare de 10 pentru infracţiunea săvârşită. Pedeapsa se efectuează în închisorile pentru minori, mai precis în locuri de deţinere special amenajate în închisorile pentru adulţi.