Procedura emiterii și executării mandatului de arestare în baza Acordului de cooperare între Uniunea Europeană și Regatul Unit

VI. Motive obligatorii de refuz al executării mandatului de arestare

În conformitate cu Articolul LAW.SURR.80, text legal care reia motivele de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare prevăzute la art. 3 din Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI, executarea mandatului de arestare se refuză de către autoritatea judiciară de executare din România:

(a) atunci când infracțiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de amnistie în România, atunci când aceasta ar avea competența să urmărească această infracțiune în temeiul dreptului său penal;

(b) atunci când din informațiile aflate la dispoziția curții de apel competente rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv de un stat pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în cazul în care a fost impusă o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în temeiul dreptului statului de condamnare; sau

(c) atunci când persoana care face obiectul mandatului de arestare nu poate, datorită vârstei sale, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea acestui mandat, în temeiul dreptului din România.

VII.1. Motive facultative de refuz al executării mandatului de arestare

În conformitate cu Articolul LAW.SURR.81, care conține o preluare aproape identică a art. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, executarea mandatului de arestare se poate refuza de către autoritatea judiciară de executare din România:

(a) dacă, într-unul dintre cazurile prevăzute la articolul LAW.SURR.79 alineatul (2) [Domeniu de aplicare], fapta care stă la baza mandatului de arestare nu constituie o infracțiune în temeiul dreptului din România; cu toate acestea, în materie de taxe sau impozite, vămi și schimb valutar, executarea mandatului de arestare nu poate fi refuzată pe motiv că dreptul din România nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu prevede același tip de norme în materie de taxe sau impozite sau același tip de reglementări în materie de vămi și schimb valutar ca dreptul din Regatul Unit;

Spre deosebire de Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, Acordul de cooperare prevede în mod expres că executarea unui mandat de arestare nu poate fi refuzată pe motiv că statul de executare poate considera infracțiunea drept o infracțiune politică, o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau o infracțiune inspirată de motive politice [Articolul LAW.SURR.82 alin. (1)]. În virtutea Deciziei-cadru acest principiu este implicit și decurge din cazurile limitative de neexecutare, obligatorie și facultative, care se invocă în mod excepțional, regula generală fiind aceea că un mandat european de arestare trebuie executat.

Cu toate acestea, regula a fost stabilită în mod expres în corpul Acordului de cooperare întrucât Regatul Unit și Uniunea, în numele oricăruia dintre statele sale membre pot, fiecare, să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară că aceasta se va aplica numai în legătură cu: infracțiunile prevăzute la articolele 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului; infracțiunile de conspirație sau de asociere pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute la articolele 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, dacă aceste infracțiunile de conspirație sau de asociere corespund descrierii faptelor menționate la articolul LAW.SURR.79 alineatul (3) [Domeniul de aplicare] din prezentul acord; și terorism, astfel cum este definit în ANEXA LAW-7 din prezentul acord [Articolul LAW.SURR.82 alin. (2)].

Este drept că atunci când a fost emis un mandat de arestare de către un stat care a făcut o astfel de notificare sau de către un stat în numele căruia s-a făcut o astfel de notificare, statul de executare al mandatului de arestare, în cazul de față România, poate să aplice principiul reciprocității [Articolul LAW.SURR.82 alin. (3)].

(b) dacă persoana care face obiectul mandatului de arestare este urmărită penal în România pentru aceeași faptă care stă la baza mandatului de arestare;

(c) dacă autoritățile judiciare din România au decis fie să nu înceapă urmărirea penală pentru infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare, fie să îi pună capăt, sau dacă persoana căutată a făcut obiectul unei hotărâri definitive într-un stat membru, pentru aceleași fapte, prin intermediul căreia se împiedică desfășurarea ulterioară a procedurii;

(d) dacă s-a prescris acțiunea penală sau pedeapsa, în conformitate cu legislația din România, iar faptele sunt de competența autorităților române, în conformitate cu dreptul său penal;

(e) dacă, din informațiile aflate la dispoziția curții de apel competente, rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv de o țară terță pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în cazul în care a fost impusă o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în temeiul dreptului țara de condamnare;

(f) dacă mandatul de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate și persoana căutată rămâne în România, este cetățean român sau este rezident pe teritoriul României, iar România se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul său intern. Cum în raport de legislația specială consimțământul persoanei căutate este necesar pentru transferul pedepsei sau al măsurii de siguranță către România, va putea fi refuzată executarea mandatului de arestare numai după ce persoana căutată consimte la transferul pedepsei sau al măsurii de siguranță privative de libertate;

(g) dacă mandatul de arestare se referă la infracțiuni care în conformitate cu legislația românească, au fost săvârșite în întregime sau parțial pe teritoriul României sau într-un loc considerat ca atare sau au fost săvârșite în afara teritoriului statului executant și legislația României nu permite urmărirea judiciară pentru aceleași infracțiuni, dacă sunt comise în afara teritoriului său;

(h) dacă există motive să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că mandatul de arestare a fost emis cu scopul de a urmări penal sau de a pedepsi o persoană pe criterii legate de sexul, rasa, religia, originea etnică, cetățenia sau naționalitatea, limba, opiniile politice sau orientarea sexuală a persoanei sau că se poate aduce atingere situației acestei persoane pentru oricare din aceste motive;

(i) dacă mandatul de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate și persoana căutată nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în dreptul intern al statului emitent:

– fie a fost citată personal și, prin urmare, a fost informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de data și locul procesului stabilit și a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care persoana respectivă nu se prezintă la proces;

– având cunoștință de data și locul procesului stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;

– după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale persoana a declarat în mod expres că nu contestă decizia sau nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător.

VII.2. Naționalitatea – motiv facultativ de refuz al executării mandatului de arestare

Una dintre cele mai importante deosebiri față de sistemul de predare reglementat de Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, îl constituite introducerea unui motiv opțional de refuz, în lipsa unor garanții procedurale, în cazul specific al persoanei căutate care este cetățean al statului de executare.

În principiu, executarea unui mandat de arestare nu poate fi refuzată pe motiv că persoana căutată este cetățean al statului de executare, în cazul de față al României [articolul LAW.SURR.83 alin. (1)].

În perioada următoare, Regatul Unit și Uniunea, în numele oricăruia dintre statele sale membre pot, fiecare, să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară că cetățenii proprii nu vor fi predați sau că predarea propriilor cetățeni nu va fi autorizată decât în anumite condiții specificate. Notificarea se bazează pe motive legate de principiile fundamentale sau de practica ordinii juridice interne a Regatului Unit sau a statului în numele căruia a fost efectuată notificarea. Într-un astfel de caz, Uniunea, în numele oricăruia dintre statele sale membre sau Regatul Unit pot, fiecare, să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară, într-un termen rezonabil de la primirea notificării celeilalte părți, că autoritățile judiciare de executare din acel stat membru sau din Regatul Unit, după caz, pot refuza predarea propriilor cetățeni către statul respectiv sau că predarea este autorizată numai în anumite condiții specificate [articolul LAW.SURR.83 alin. (2)].

În cazul în care un stat a refuzat să execute un mandat de arestare pe motiv că, în cazul Regatului Unit, a făcut o notificare sau, în cazul unui stat membru, Uniunea a efectuat o notificare în numele său, astfel cum se menționează la alineatul (2), statul respectiv ia în considerare introducerea unei acțiuni împotriva propriului cetățean care să fie proporțională cu obiectul mandatului de arestare, ținând seama de opiniile statului emitent. În situațiile în care o autoritate judiciară decide să nu inițieze o astfel de procedură, victima infracțiunii pe care se bazează mandatul de arestare poate primi informații cu privire la decizie în conformitate cu dreptul intern aplicabil [articolul LAW.SURR.83 alin. (3)].

În cazul în care autoritățile competente ale unui stat inițiază proceduri împotriva propriului cetățean în conformitate cu alineatul (3), statul respectiv se asigură că autoritățile sale competente sunt în măsură să ia măsurile corespunzătoare pentru a asista victimele și martorii în situațiile în care aceștia își au reședința într-un alt stat, în special în ceea ce privește modul în care se desfășoară procedurile [articolul LAW.SURR.83 alin. (4)].

Articolul LAW.SURR.83 reprezintă o preluare a dispoziției cuprinsă în art. 185 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

În raport de această dispoziție, Uniunea putea declara, cu privire la orice stat membru care a invocat motive legate de principiile fundamentale ale dreptului intern al statului membru respectiv, că, în cursul perioadei de tranziție, pe lângă motivele de neexecutare a unui mandat european de arestare menționat în Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, autoritățile judiciare de executare din statul membru respectiv pot refuza predarea propriilor resortisanți către Regatul Unit în temeiul unui mandat european de arestare. Într-un astfel de caz, Regatul Unit poate declara, în termen de cel mult o lună de la data primirii declarației Uniunii, că autoritățile sale judiciare de executare pot refuza predarea propriilor resortisanți către statul membru respectiv.

Este de precizat că România nu s-a prevalat de posibilitatea prevăzută în conformitate cu articolul 185 al treilea paragraf din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomic, singurele state care s-au prevalat de noul motiv de neexecutare a unui mandat european de arestare fiind Republica Federală Germania, Republica Austria și Republica Slovenia.

De lege lata, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Aceste dispoziţii transpun parţial garanţia prevăzută la art. 5 alin. (3) din decizia-cadru, care se referă la „resortisanţi sau rezidenţi ai statului membru de executare”.

Din acest motiv, rămâne de văzut dacă România se va prevala de posibilitatea prevăzută în conformitate cu articolul LAW.SURR.83 din Acordul de cooperare și dacă va refuza predarea propriilor cetățeni către Regatul Unit dacă autorității judiciare de executare din România nu îi va fi oferită garanția ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

VIII. Norme de procedură aplicabile punerii în executare a mandatelor de arestare

În privința procedurii urmate în concret pentru executarea mandatului de arestare emis în baza Acordului de cooperare, aceasta nu diferă de procedura de executare a unui mandat european de arestare, după cum am arătat sediul materiei în legislația națională, fiind unul comun pentru cele două instrumente de cooperare.

Astfel, uzând de posibilitatea reglementată prin articolul LAW.SURR.85, cel mai probabil România va desemna autorităţile judiciare române competente să primească un mandat de arestare Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel în a căror circumscripţie a fost localizată persoana în cauză, iar autoritatea centrală română va fi și în această materie Ministerul Justiţiei, în acest sens fiind dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004.

În sensul Acordului, „autoritate judiciară de executare” înseamnă autoritatea judiciară a statului de executare care este competentă să execute mandatul de arestare în temeiul dreptului intern al statului respectiv [Articolul LAW.SURR.78 lit. (c)].

Potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare a mandatelor de arestare emise în baza Acordului este curtea de apel în a cărei circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, Curtea de Apel Bucureşti.

Și mandatul de arestare emis în baza Acordului de cooperare de către autoritățile din Regatul Unit va fi supus procedurii prealabile nepublice, prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004. Persoana căutată de autoritățile din Regatul Unit poate fi reținută și arestată în vederea predării [art. 101 -104 din Legea nr. 302/2004].

În orice caz, drepturile persoanei căutate sunt reglementate în cuprinsul Acordului de cooperare într-o manieră similară cu drepturile persoanei căutate stipulate în cuprinsul decizie cadru.

Dacă o persoană căutată este arestată în scopul executării unui mandat de arestare, autoritatea judiciară de executare informează această persoană, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la existența și conținutul mandatului de arestare, precum și cu privire la posibilitatea oferită persoanei respective de a consimți la predarea sa către statul emitent [Articolul LAW.SURR.89 alin. (1) din Acord și art. 11 alin. (1) din Decizia-cadru].

O persoană căutată care este arestată în scopul executării unui mandat de arestare și care nu vorbește sau nu înțelege limba română, în care se desfășoară procedurile aferente mandatului de arestare, are dreptul de a fi asistată de un interpret și de a i se furniza o traducere scrisă în limba maternă sau în orice altă limbă pe care persoana respectivă o vorbește sau o înțelege, în conformitate cu dreptul intern al României. Persoana căutată are dreptul ca, în momentul arestării, să fie asistată de un avocat, în conformitate cu dreptul intern al statului de executare. Persoana căutată este informată cu privire la dreptul său de a numi un avocat în statul emitent în scopul asistării avocatului din statul de executare în cadrul procedurilor aferente mandatului de arestare fără a se aduce atingere termenelor pentru predarea persoanei. O persoană căutată care este arestată are dreptul ca autoritățile consulare ale statului său de cetățenie sau, în cazul în care persoana respectivă este apatridă, autoritățile consulare ale statului în care persoana respectivă își are reședința obișnuită, să fie informate cu privire la arestare fără întârzieri nejustificate și să comunice cu autoritățile respective, dacă persoana respectivă dorește acest lucru [Articolul LAW.SURR.89 alin. (2) din Acord și art. 106 din Legea nr. 302/2004].

Urmând modelul consacrat de normele art. 13 și 14 din Decizia-cadru și Acordul de cooperare stabilește proceduri diferite de urmat în raport de manifestarea de voință a persoanei căutate de a consimți sau nu la predarea către Regatul Unit. Normele interne corespunzătoare luării consimțământului la predare le regăsim în cuprinsul art. 104 alin. (3)-(6) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, în cazul în care persoana arestată își exprimă consimțământul cu privire la predarea sa, acest consimțământ și, după caz, renunțarea sa expresă la drepturile conferite de principiul specialității, prevăzute la articolul LAW.SURR.105 alineatul (2) [Eventuala urmărire penală pentru alte infracțiuni], trebuie date în fața autorității judiciare de executare, în conformitate cu dreptul intern al statului de executare. Fiecare stat adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că acest consimțământ și, după caz, renunțarea menționate la alineatul (1), sunt obținute în condiții care să arate faptul că persoana în cauză le-a exprimat în mod liber, cu conștientizarea deplină a consecințelor. În acest scop, persoana căutată are dreptul la un avocat. Consimțământul și, după caz, renunțarea prevăzute la alineatul (1), sunt consemnate într-un proces-verbal, în conformitate cu procedura prevăzută de dreptul intern al statului de executare [Articolul LAW.SURR.91 alin. (1)-(3)].

Consimțământul este, în principiu, irevocabil. Fiecare stat poate să prevadă că acest consimțământ și, după caz, renunțarea prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol pot fi revocate, în conformitate cu normele aplicabile în dreptul intern. În acest caz, perioada cuprinsă între data consimțământului și cea a revocării acestuia nu este luată în considerare pentru stabilirea termenului prevăzut la articolul LAW.SURR.101 [Termenul pentru predarea persoanei]. Regatul Unit și Uniunea, în numele oricăruia dintre statele sale membre pot, fiecare, să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară că doresc să recurgă la această posibilitate, specificând procedurile prin care este posibilă revocarea consimțământului, precum și orice modificare a acestor proceduri [Articolul LAW.SURR.91 alin. (4)].

În cazul în care persoana arestată nu consimte la predare astfel cum se prevede la articolul LAW.SURR.91 [Consimțământul la predare], aceasta are dreptul să fie audiată de autoritatea judiciară de executare, în conformitate cu dreptul statului de executare [Articolul LAW.SURR.92 și art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004].

Și acordul de cooperare încurajează contactul direct între autoritățile judiciare implicate în procedura de predare a persoanei căutate, identificate pe teritoriul României. Articolul LAW.SURR.93 alin. (2) din Acordul de cooperare preia norma prevăzută în art. 15 alin. (2) din Decizia-cadru.

Astfel, în situația în care curtea de apel competentă consideră că informațiile comunicate de Regatul Unit sunt insuficiente pentru a-i permite să decidă cu privire la predare, aceasta solicită să i se furnizeze de urgență informațiile suplimentare necesare, în special în legătură cu articolul LAW.SURR. 77 [Principiul proporționalității], articolele LAW.SURR.80 [Motive de neexecutare obligatorie a mandatului de arestare] – LAW.SURR.82 [Excepția legată de infracțiunile politice], articolul LAW.SURR.84 [Garanții pe care trebuie să le ofere statul emitent în cazuri speciale] și articolul LAW.SURR.86 [Conținutul și forma mandatului de arestare], și poate stabili un termen pentru primirea acestora, ținând seama de necesitatea de a respecta termenele stabilite la articolul LAW.SURR.95 [Termene și proceduri pentru decizia de executare a mandatului de arestare].

Criteriile în raport de care curtea de apel competentă va decide în caz de concurs de cereri referitoare la predarea persoanei căutate (conflict între un mandat european de arestare și un mandat de arestare pentru aceeași persoană sau conflict între un mandat de arestare și o cerere de extrădare prezentată de o țară terță) sunt aceleași cu cele stipulate în art. 16 din Decizia-cadru, față de care nu sunt aduse modificări, afară de inserarea referirii la mandatul de aresatare emis în baza Acordului de cooperare, acesta fiind pe o poziție de egalitate juridică cu mandatul european de arestare.

Astfel, în cazul în care două sau mai multe state au emis un mandat european de arestare sau un mandat de arestare pentru aceeași persoană, autoritatea judiciară de executare decide care mandat de arestare trebuie executat, ținând seama în mod corespunzător de toate circumstanțele, în special, de gravitatea relativă a infracțiunilor și de locul săvârșirii acestora, de datele respective ale mandatelor de arestare sau mandatelor europene de arestare, de scopul emiterii mandatelor – urmărirea penală sau executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate –, precum și de obligațiile legale ale statelor membre care decurg din dreptul Uniunii în ceea ce privește, în special, principiul libertății de circulație și principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate [Articolul LAW.SURR.94 alin. (1)].

În cazul unui conflict între un mandat de arestare și o cerere de extrădare prezentată de o țară terță, decizia de acordare a priorității fie mandatului de arestare, fie cererii de extrădare este luată de autoritatea competentă a statului de executare, luând în considerare în mod corespunzător toate circumstanțele, în special cele prevăzute mai sus, precum și cele menționate de convenția aplicabilă [Articolul LAW.SURR.94 alin. (3)].

Un mandat de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență. În cazul în care persoana căutată consimte la predare, decizia definitivă privind executarea mandatului de arestare se ia în zece zile de la data exprimării consimțământului. În celelalte cazuri, decizia definitivă privind executarea mandatului de arestare se ia în 60 de zile de la data arestării persoanei căutate. În cazuri particulare, atunci când mandatul de arestare nu poate fi executat în termenele prevăzute la alineatele (2) sau (3), autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre aceasta, indicând motivele întârzierii. Într-un astfel de caz, termenele pot fi prelungite cu 30 de zile suplimentare. Cât timp autoritatea judiciară de executare nu ia o decizie definitivă privind executarea mandatului de arestare, aceasta se va asigura că sunt îndeplinite condițiile materiale necesare unei predări efective a persoanei. Orice refuz de a executa un mandat de arestare trebuie să fie motivat [Articolul LAW.SURR.95].

Autoritatea judiciară de executare notifică de îndată autorității judiciare emitente decizia privind modul în care urmează să se dea curs mandatului de arestare [Articolul LAW.SURR.100].

După ce a decis executarea mandatului de arestare, autoritatea judiciară de executare poate să amâne predarea persoanei căutate, pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul de executare sau, dacă a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul statului de executare, o pedeapsă la care a fost condamnată pentru săvârșirea unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul de arestare [Articolul LAW.SURR.102 alin. (1)].

În loc să amâne predarea, autoritatea judiciară de executare poate preda temporar statului emitent persoana căutată, în condiții care urmează a fi stabilite de comun acord de autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă. Acordul se face în scris, iar toate autoritățile statului emitent sunt obligate să respecte condițiile acestuia [Articolul LAW.SURR.102 alin. (2)].

IX. Concluzii

Am încercat să prezentăm în cuprinsul prezentului studiu principalele elemente de noutate reglementate în cuprinsul Acordului de cooperare, într-o abordare comparativă cu textul Deciziei-cadru. Am observat că noul Acord de cooperare a statuat măsuri suplimentare, pe care autoritățile judiciare implicate în procedura de predare trebuie să le urmărească atât la momentul emiterii mandatului de arestare, cât și la momentul punerii sale în executare.

Este firesc să ne întrebăm dacă noile regulile referitoare la dubla incriminare, proporționalitate sau naționalitate vor reprezenta pași firești în dezvoltarea instrumentelor de cooperare cu statele terțe, beneficiind de progresul realizat de mandatul european de arestare în materia predării, sau își vor dovedi limitele și lipsa de eficiență în atingerea obiectivului principal urmărit, prin impunerea unor bariere suplimentare în calea predării persoanelor căutate.

Inevitabil, un răspuns urmează să îl ofere autoritățile judiciare implicate în procedurile de predare, care, suntem siguri, vor încerca să asigure un echilibru între protecția juridică a drepturilor persoanelor căutate și eficiența noilor mandate de arestare emise în baza Acordului de cooperare, iar soluțiile găsite de acestea vor servi drept bază pentru îmbunătățirea noului sistem de predare.

Bibliografie

– Schütze, Robert, Dreptul constituțional al Uniunii Europene, Ed. Universitară, București, 2012;

– Manualul pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare, elaborat de Comisia Europeană;

– Note of European Union Agency for Criminal Justice Cooperation, Judicial cooperation in criminal matters between European Union and the United Kingdom from 1 January 2021.