Preliminarii în legătură cu efectele expertizei tehnice judiciare
Perlik Romeo-Alexandru - decembrie 16, 2024I. Scurtă precizare a reglementării expertizei
Expertiza tehnică judiciară are reglementare legislativă expresă, constituind dreptul comun în materie, prin Codul de procedură civilă[1] art. 330-340 și Codul de procedură penală[2] art. 172-183, în identitate de rațiune, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, care se completează cu dispoziţiile legii speciale, O.G. nr. 2/2000.
Efectele asupra proceselor/procedurilor ce implică expertiza tehnică judiciară, efectuată în sprijinul instanțelor și organelor jurisdicționale[3], vizează calitatea și celeritatea. Efectele rezultate vizează așadar forța ei probantă într-un termen optim și previzibil.
1. Clarificări ale nevoii cunoaşterii în domeniu
a) Ghidurile de bune practici vin să întărească necesitatea cunoaşterii în domeniu, și este binecunoscut, faptul că există din anul 2010 un Ghid informativ privind expertiza tehnică judiciară „Creşterea eficienţei sistemului de expertiză judiciară în România”[4] realizat prin colaborarea dintre ministerele justiției din România și Austria.
Acest ghid rezumă, pe baza cadrului legislativ actual, o serie de soluţii pentru problemele speciale care intervin în colaborarea curentă cu experţii judiciari şi extrajudiciari. Obiectivul recomandărilor îl reprezintă asigurarea unui cadru unitar de aplicare a normelor existente.
În baza unor premise, din punct de vedere administrativ (organizatoric) în proiectul amintit, au fost tratate teme care se mențin a fi de maximă actualitate (înregistrare experţi și gradul de încărcare; colaborarea cu organele cu atribuţii jurisdicţionale și accesul rapid la informații etc.; onorariu justificat, adecvat și asigurat pentru experţi; o reprezentare responsabilă a intereselor experţilor în sensul colaborării în regim de parteneriat; existența unei asigurări de răspundere civilă profesională etc.).
b) Ocazionat de Proiectul „EUREXPERTISE” Raport final, 2012[5], există din anul 2013 și un ghid de bune practici în expertiza judiciară civilă din Uniunea Europeană, rezultat a peste zece ani de cercetare, discuții și schimburi între părțile interesate europene, ce au vizat îmbunătățirea procedurilor judiciare și sporirea încrederii cetățenilor și companiilor în justiție, fie că este vorba de propriul stat membru, fie că locuiesc sau lucrează într-o țară-gazdă și sunt nevoiți să facă față problemelor transfrontaliere.[6]
c) De asemenea, există opinii publice ale unor juriști consacrați despre faptul că sistemul expertizelor judiciare şi performanţa experţilor judiciari pot fi substanţial îmbunătăţite.[7]
Cu titlu exemplificativ: Înțelegerea diferită a respectării principiului contradictorialității impune practici diferite în funcție de faptul că procedura are loc în Franța sau în Germania; Există însă și multe alte puncte de atenție, fie în ceea ce privește termenele, comunicarea cu expertul, regulile procedurale etc.[8]; „În multe cazuri, cauzele reale ale întârzierilor intolerabile în justiție nu ar trebui căutate în munca experților”.[9]
2. Stadiului actual al cercetării efectelor expertizei tehnice judiciare
a) Stadiul actual al cercetării ştiinţifice cu privire la expertiza tehnică judiciară, observând și studiind bibliografia și cele sus amintite, este însă mai degrabă modest în materie civilă, unde are o din ce în ce mai sporită incidență și importanță (exemplificativ pentru: cadastru funciar, evaluare imobiliară etc.). În materie penală, majoritatea cercetărilor, evident deosebit de importante, sunt dedicate unor problematici restrânse, pentru aspecte mai mult tehnice și limitat juridice.
Rezultatele cercetărilor publicate în materie civilă și penală, mai sus amintite, sunt valoroase însă deocamdată lipseşte din doctrina naţională o lucrare cu caracter monografic privind efectuarea în sprijinul instanțelor și organelor jurisdicționale a expertizei tehnice judiciare. O analiză a legislației, doctrinei, jurisprudenței din domeniu va urmări îmbunătățirea efectuării, a calității expertizei și duratei proceselor unde intervine proba cu expertiză, asigurând: forță probantă, realizarea într-un termen, cât mai scurt, previzibil (aliniere la bunele practici U.E.).
b) Privind contextul, considerăm a fi avute în vedere în sfera de manifestare și realizare:
– În afara expertizelor tehnice şi contabile judiciare, organele jurisdicţionale mai dispun efectuarea unor expertize cu reglementare legală diferită şi cu reguli proprii de administrare, parţial distincte de cele menţionate în Codul de procedură civilă şi în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, cum este cazul expertizelor medico-legale şi al celor criminalistice.[10]
– Activitatea de expertiză tehnică şi contabilă judiciară şi extrajudiciară este efectuată sub coordonarea, îndrumarea, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi sub controlul Biroului central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei, respectiv a birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul tribunalelor, aspecte ce rezultă din art. 4 alin. (1) şi (2) din ordonanţă.[11]
c) Amintim în contextul actual, al resurselor normative existente sus arătate, faptul că iura novit curia cunoscută și ca regulă juridică simplă și practică exprimă faptul că în fața unui tribunal statal părțile nu pot și nici nu trebuie să probeze dreptul aplicabil.
d) Considerăm că cercetarea efectelor expertizei tehnice judiciare constituie un demers de o reală utilitate practică nu numai în cazul expertizei pe teritoriul naţional, ci şi în situaţiile cu element de extraneitate, având în vedere mobilitatea tot mai mare a cetățenilor, de pildă atunci când din motive profesionale sau economice părțile trăiasc și să lucrează într-un alt stat, dar și bunele practici la care este nevoie să se alinieze și România, ca stat al U.E.
II. Posibilități pentru efecte favorabile în expertiza tehnică judiciară
1. Analiza normelor interne şi internaţionale, precum şi a interpretărilor doctrinare şi jurisprudenţiale de interes:
a) Efecte favorabile în efectuarea expertizei tehnice judiciare se pot observa și aduce printr-o analiză a normelor interne şi internaţionale, precum şi a interpretărilor doctrinare şi jurisprudenţiale ce conturează regimul juridic al expertizei tehnice judiciare (definire, sediul materiei, natura juridică, reglementare, esența și obiectul expertizei; admisibilitate; administrare; rol expert și realizarea expertizei: un specialist cu un statut procesual legal[12], sau/și mai mult decât un colaborator, un amicus curiae).
b) Studiul comparat al domeniului expertizei tehnice judiciare, considerăm util să aibă în vedere, din perspectiva evoluțiilor politico-sociale recente zonale și continentale și următoarele:
– Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 255 din 30 septembrie 2005 și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006;
– Codurile de procedură ale principalelor state membre ale U.E. unde sunt cele mai strânse puncte de legătură și legile speciale aferente;
– Codurile de procedură ale Republicii Moldova și
– Legea nr. 68 din 14.04.2016 a Republicii Moldova, cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, publicată în 10.06.2016 în Monitorul Oficial Nr. 157-162 art. Nr: 316, fiind de real interes (prin noutate si utilitate).
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Legea nr. 134/2010, privind Noul Cod de procedură civilă publicată în M. Of., P. I, nr. 545 din 05 august 2012 și republicată în M. Of., P. I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.
[2] Legea nr. 135/2010 privind Noul cod de procedură penală publicată în M. Of., P. I, nr. 486 din 15 iulie 2010.
[3] O bună aplicare a normelor de drept procesual civil și de drept civil este, fără doar și poate, corolarul incontestabil al art. 6 din CEDO, dar și al art. 6 din NCC, dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil; Este evident astfel faptul că, expertizei, și în mod simetric dar și ca mijloc de probă, îi revine această obligație.
[4] Programul de twinning: RO2007/IB/JH-11 TL – https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2010/11/ghid-expertiza.pdf.
[5] România – Corespondent-colaborator Dr. Simona Cristea, Magistrat Asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, https://experts-institute.eu/wp-content/uploads/2018/03/2012-06-28-rapport-final-eurexpertise.pdf; Între concluziile proiectului – Viitorul expertizei judiciare în U.E.: „Expertiza judiciară este expertiza dispusă de judecător sau implementată de părți, cu acordul sau sub controlul judecătorului; ar trebui să fie comandată numai dacă este necesară pentru soluționarea litigiului și dacă nu există altele mai simple, mai rapide sau mai puțin scumpe”.
[6] Ghidul de bune practici în expertiza judiciară civilă din U. E. cuprinde esențialul practicilor fiecărei țări; https://abcjuridic.ro/ghid-de-bune-practici-in-expertiza-judiciara-civila-din-uniunea-europeana/.
[7] https://www.bursa.ro/dike-supliment-dedicat-activitatii-de-drept-interviu-cu-razvan-horatiu-radu-nivelul-de-coerenta-a-legislatiei-lasa-mult-de-dorit-69324143.
[8] https://experts-institute.eu/expertise-loi-et-jurisprudence/presse/expertise-judiciaire-en-france-et-en-allemagne/
[9] Interviu cu Giacomo Oberto, judecător la Tribunalul de Primă Instanță din Torino (civil) și președinte al grupului de lucru SATURN al Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ), Cronica Europeană, 02.08.2021.
[10]Revista Dreptul (Uniunea Juriștilor) nr. 10/2020 , https://lege5.ro/Gratuit/gm4dsmztheza/cateva-consideratii-in-legatura-cu-expertizele-tehnice-judiciare-administrate-de-instantele-judecatoresti-in-procese-civile.
[11] Ibidem.
[12] I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole, Volumul I, articolele 1-621, ed. Universul Juridic, București 2013, p. 441.
Arhive
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- Supliment 2021
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.