Oprirea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise

1. Introducere

Legiuitorul a consacrat principiul libertății testamentare, ceea ce însemnă că orice persoană este liberă să dispună de patrimoniul său pentru cauză de moarte, însă această libertate nu este deplină, ci trebuie exercitată în limitele impuse de lege. Corelativ acestei libertăți a dispunătorului, moștenitorii, la rândul lor, au libertatea de a moșteni, respectiv aceștia pot accepta sau repudia moștenirea defunctului. Există anumite limitări legale, stabilite în mod imperativ, în privința ambelor drepturi (atât ale dispunătorului, cât și ale moștenitorului/moștenitorilor), după cum urmează:

– oprirea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise. Așa cum s-a subliniat în doctrină^[1], există considerente de ordin moral care se opun efectuării unor acte juridice privitoare la bunurile unei moșteniri înainte de deschiderea acesteia, limitare care a existat și în vechiul Cod civil și care se regăsește în actualul Cod civil sub denumirea „acte juridice asupra unei succesiuni nedeschise”.

– oprirea substituțiilor fideicomisare graduale și veșnice. Același autor amintit anterior apreciază că tocmai principiul libertății de dispoziție pentru cauză de moarte, precum și cel al liberei circulații a bunurilor, conduc la interzicerea anumitor acte juridice care le-ar obtura, cum se întâmplă în cazul substituțiilor fideicomisare graduale sau veșnice.

– oprirea liberalităților care încalcă rezerva succesorală. În anumite situații și în prezența anumitor categorii de moștenitori legali (moștenitorii legali rezervatari), fiecare moștenire se împarte în rezerva succesorală și cotitatea disponibilă și, în aceste condiții, testatorul va putea dispune în mod neîngrădit doar de cotitatea disponibilă a moștenirii, în vreme ce rezerva succesorală va reveni moștenitorilor rezervatari ai testatorului.

Prezentul studiu va analiza exclusiv prima limitare amintită, respectiv oprirea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise.

2. Oprirea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise

2.1. Noțiune și reglementare

Potrivit art. 956 C. civ., purtând denumirea marginală „actele juridice asupra moștenirii nedeschise”, „dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum și actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s‑ar putea dobândi la deschiderea moștenirii”.

Așadar, actele juridice asupra unei moșteniri nedeschise sunt interzise de lege, fiind sancționate cu nulitatea absolută. Sunt vizate atât actele unilaterale, cât și contractele, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, prin care se acceptă ori se renunță la o moștenire nedeschisă ori prin care se promite înstrăinarea unor drepturi eventuale vizând o moștenire nedeschisă. Aceste acte sunt prohibite indiferent dacă ele vizează moștenirea uneia dintre părțile contractante ori moștenirea unui terț. Renunțarea la succesiune nedeschisă ar fi exemplul de act unilateral, iar înțelegerea prin care prezumtivii succesori își împart o viitoare moștenire ar fi un exemplu de contract asupra succesiunii altuia^[2].

Interdicția legală are la origine, așa cum s‑a arătat în doctrină^[3], următoarele argumente:

– încheierea unor astfel de acte ar putea trezi dorința morții celui care lasă moștenirea. În doctrină^[4] s-a subliniat că acest aspect este inacceptabil moral, fiind numit votum mortis, pentru că se referă la dorința de a-l vedea mort pe titularul bunurilor succesorale;

– dacă cel care lasă moștenirea este parte contractantă într‑un asemenea act, prin aceasta s‑ar aduce atingere principiului revocabilității dispozițiilor testamentare. Sau în alte cuvinte, admiterea validității unor asemenea pacte ar valora „suprimarea libertății de a testa, a libertății de a se impune ultima voință” a lui de cujus^[5];

– drepturile de această natură sunt eventuale și incerte, cel puțin din punct de vedere valoric.

2.2. Condițiile actelor juridice asupra moștenirii nedeschise

Condițiile care trebuie îndeplinite, pentru a ne afla în prezența unui act juridic interzis de lege asupra unei moșteniri nedeschise, sunt următoarele:

a) obiectul actului juridic să fie reprezentat de dreptul asupra unei moșteniri (fie universalitatea moștenirii, fie cota‑parte din moștenire ori chiar bunuri determinate din moștenire, privite ut singuli)

Dacă nu sunt vizate drepturi succesorale, respectiv dreptul de a moșteni (pacta de succedendo) sau obligația de a nu moșteni (pacta de non succedendo), actul juridic este valabil, chiar dacă nașterea sau executarea obligației atârnă de viața unei persoane, constituind o condiție sau un termen incert, ca modalitate a actului juridic^[6]. Această posibilitate este recunoscută în art. 1016 alin. (1) C. civ., text legal potrivit căruia „contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât și descendenții săi ar predeceda donatorului”. Astfel, este recunoscută valabilitatea stipulării reîntoarcerii convenționale a bunurilor donate pentru cazul când donatarul ar muri înaintea donatorului sau în caz de predeces al donatarului și al descendenților săi. În acest caz, deși executarea obligației depinde de moartea unei persoane, actul este valabil deoarece, în primul rând, obiectul contractului nu este reprezentat de moștenirea dispunătorului, iar în al doilea rând, bunul va reintra în patrimoniul dispunătorului potrivit dispozițiilor contractuale, și nu prin moștenire.

Intră sub incidența art. 956 C. civ., actele juridice având ca obiect moștenirea în întregul ei, o cotă‑parte din aceasta sau bunuri individual determinate din moștenire. Așadar, viziunea nu este cantitativă, fiind indiferent dacă operațiunea juridică se referă la o moștenire în ansamblul său ori la fracțiuni din aceasta, sancțiunea fiind tot nulitatea actului^[7].

De asemenea, actele interzise pot privi atât moștenirea legală, cât și cea testamentară.

b) moștenirea să nu fie deschisă

Pentru ca actul juridic să fie interzis, este necesar ca acesta să vizeze o moștenire care să nu fi fost deschisă. Deschiderea moștenirii are loc la data decesului lui de cuius. Actul poate să vizeze deopotrivă moștenirea legală sau pe cea testamentară. Dacă actul este ulterior deschiderii moștenirii, el este valabil, succesorii putând dispune în mod liber de dreptul lor de opțiune succesorală, drept care se naște în persoana lor la decesul lui de cuius, precum și de drepturile lor născute asupra moștenirii în întregul său, a cotei‑părți sau a bunului/bunurilor individual determinate.

Criteriul de apreciere asupra valabilității actului sau a interdicției acestuia, este reprezentat de data deschiderii moștenirii și data actului în cauză. Data deschiderii moștenirii este data trecută în certificatul de deces, sau data stabilită de instanță, în cazul declarării judecătorești a morții. În privința persoanei dispărute, având în vedere că aceasta este prezumată a fi în viață, toate actele juridice privind moștenirea persoanei dispărute sunt prohibite, chiar dacă părțile actului au considerat succesiunea deschisă. Dacă ulterior se stabilește pe cale judecătorească data morții dispărutului, actul va fi considerat valabil dacă este încheiat ulterior datei astfel stabilite. Dacă data astfel stabilită de instanță este ulterior rectificată, va trebui din nou apreciată valabilitatea sau prohibiția actului, după cum actul încheiat este anterior sau ulterior datei rectificate a morții. Dacă hotărârea judecătorească de declarare a morții este anulată, persoana în cauză fiind în viață, ne vom afla în prezența unui act interzis de lege^[8]. O distincție trebuie totuși făcută. Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) C. civ., „cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putință, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispozițiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii știa ori trebuia să știe că persoana declarată moartă este în viață”. În acest caz excepțional, actul încheiat va fi rămâne în ființă, evident dacă este vorba despre un act juridic cu titlu oneros, dacă au fost respectate dispozițiile de carte funciară și dacă dobânditorul nu știa că persoana declarată moartă este în viață. În concluzie, aprecierea asupra validități actului se va face în funcție de datele obiective reprezentate de data decesului lui de cuius și data întocmirii actului juridic supus analizei.

Dacă spre exemplu ne aflăm în prezența unui act bilateral oneros care prevede că transmisiunea bunului se va înfăptui la moartea dispunătorului, nu este exclusă interpretarea că avem de-a face cu un contract afectat de modalități, transferul de proprietate făcându-se post mortem, ceea ce este permis juridic^[9].

c) actul juridic trebuie să privească drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise, iar nu drepturi actuale și născute^[10]

Obiectul actelor juridice prohibite îl reprezintă drepturi succesorale eventuale, incerte, a căror existență va fi cunoscută doar la momentul deschiderii moștenirii. Eventualitatea desemnează virtualitate, potențialitate, adică lipsa de realitate prezentă^[11]. Dimpotrivă, actele juridice având ca obiect drepturi actuale și născute, sunt pe deplin valabile. Astfel, ulterior deschiderii moștenirii, succesorii pot înstrăina drepturile lor din respectiva moștenire, atât prin acte juridice cu titlu oneros, cât și prin acte juridice cu titlu gratuit.

d) actul juridic să nu fie permis de lege, în mod excepțional

De la regula interdicției actelor juridice asupra moștenirii nedeschise legiuitorul a consacrat o serie de excepții. Astfel, sunt valabile:

– convenția prin care asociații stipulează că la moartea unui asociat societatea va continua cu moștenitorii asociatului decedat, potrivit art. 1939 C. civ.;

– partajul de ascendent făcut prin donație, dacă au fost respectate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege în art. 1160‑1163 C. civ.;

– substituțiile fideicomisare (art. 994‑1000 C. civ.) și liberalitățile reziduale (art. 1001‑1005 C. civ.);

– renunțarea descendentului, ascendentului privilegiat sau a soțului supraviețuitor de a ataca actul care le afectează rezerva succesorală, respectiv obligația de raport, făcută sub forma consimțământului acordat la înstrăinare, potrivit art. 1091 alin. (4) C. civ.;

– clauza de preciput, care permite soțului supraviețuitor să preia bunuri din comunitate înaintea partajului, potrivit art. 333 C. civ.

Ca exemple de acte juridice interzise, sancționate cu nulitatea absolută, amintim:

– acceptarea sau renunțarea la moștenire anterior momentului deschiderii succesiunii;

– înstrăinarea drepturilor succesorale eventuale, cu titlu gratuit sau oneros, făcută de un potențial succesibil, anterior morții lui de cuius;

– renunțarea la rezerva succesorală cuvenită moștenitorilor rezervatari (descendenți, ascendenți privilegiați și soțul supraviețuitor), anterior deschiderii moștenirii;

– împărțirea realizată între potențialii moștenitori a succesiunii nedeschise încă;

– renunțarea anticipată a descendentului, a ascendentului privilegiat sau a soțului supraviețuitor de a ataca actul care le afectează rezerva succesorală [cu excepția situației anterior menționate reglementate de art. 1091 alin. (4) C. civ.];

– renunțarea anticipată a descendentului sau a soțului supraviețuitor la dreptul de a solicita raportul donațiilor;

– acceptarea prevederilor testamentare, asumată de succesibili în timpul vieții dispunătorului sau manifestarea acestora în sens contrar.

2.3. Sancțiunea aplicabilă actelor juridice asupra moștenirii nedeschise

Dacă actul juridic asupra unei moșteniri nedeschise întrunește condițiile prezentate anterior, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută, fiind vorba despre o nulitate expresă ce rezultă din prevederile art. 956 C. civ. Totodată, este de precizat că nulitatea este totală. În ceea ce privește regimul juridic al nulității absolute, arătăm că aceasta poate fi invocată de orice persoană interesată (inclusiv succesibili care au încheiat actele în cauză), oricând, precum și faptul că nu este posibilă confirmarea unui astfel de act, nici chiar după deschiderea succesiunii^[12]. Așadar, în această materie nu pot fi aplicate prevederile art. 1010 C. civ. care reglementează confirmarea liberalităților. Potrivit textului amintit, confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali sau cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților. Concluzia este că în ipoteza noastră moștenitorii nu vor putea acoperi nulitatea pactului prin executarea voluntară a acestuia, după decesul lui de cuius. Dacă părțile contractante doresc menținerea actului, el trebuie refăcut după momentul deschiderii moștenirii.

3. Concluzii

Prezentul studiu a analizat o parte dintre limitele dreptului de dispoziție asupra moștenirii, respectiv oprirea actelor juridice asupra unei moșteniri nedeschise. Au fost prezentate noțiunea și reglementarea actelor juridice asupra moștenirii nedeschise, condițiile care trebuie îndeplinite, pentru a ne afla în prezența unui act juridic interzis de lege asupra unei moșteniri nedeschise, precum și sancțiunea aplicabilă acestor acte.

Bibliografie:

– A. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

– Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

– M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966;

– J. Kocis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;

– I. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016.
DOWNLOAD FULL ARTICLE