Oportunitățile fenomenului de globalizare – un element marcant pentru cetățeanul european

1. Introducere

Fenomenele care marchează evoluţia economiei mondiale, în ultimele decenii, stau sub semnul globalizării, al interdependenţelor şi interacţiunii.

Orice s-ar întâmpla, în orice colţ al lumii, are efecte mai mult sau mai puţin ample asupra întregii economii mondiale.

Procesul globalizării este de dată relativ recentă. El s-a manifestat mai ales după al doilea război mondial şi a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă mai ales după anii 80, odată cu globalizarea pieţelor financiare.

Viteza deosebită cu care globalizarea a cuprins întreaga lume i-a făcut pe unii specialişti să aprecieze că „… trăim transformări profunde care vor rearanja politica şi economia secolului următor. Nu vor mai fi economii naţionale, atunci când acest proces va fi încheiat. Tot ceea ce va mai rămâne în cadrul unor graniţe vor fi oamenii, care vor compune naţiunile…” (Reich, 1996, p. 11).

Rolul statului, în contextul globalizării, tinde să se minimizeze. Dacă, până acum câteva decenii, el reprezenta principalul actor al relaţiilor economice internaţionale, regulatorul activităţii economice naţionale, se apreciază că statul a pierdut astăzi acest rol în favoarea companiilor transnaţionale.

Cu toate acestea, există şi opinii (Dicken, 1992, p. 121) conform cărora instituţiile politice ale statului rămân principala forţă în modelarea economiei mondiale.

Statele naţionale operează la nivel internaţional pe diferite stadii de putere, concurând pentru o poziţie mai bună în comerţul internaţional, atragerea de investiţii străine, creşterea competitivităţii, toate acestea cu scopul maximizării bunăstării sociale (Dicken, 1992, p. 125).

Globalizarea este văzută de mulţi dintre specialişti ca fiind un fenomen eminamente economic, implicând o interacţiune economică în creştere a statelor sau o integrare a sistemelor economice naţionale, prin sporirea activităţilor de comerţ internaţional, a fluxului de capital şi investiţii. Sugestivă din acest punct de vedere este definiţia dată de George Soros: „globalizarea reprezintă dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale” (Soros, 2002, p. 23).

2. Dimensiunea economică a globalizării

Caracteristicile principale ale curentului cuprind creşterea interdependenţelor la nivel global între toţi actorii, internaţionalizarea schimburilor şi a producţiei, o nouă diviziune internaţională a muncii, noi mişcări de migraţie dinspre Sud spre Nord, un nou mediu competitiv, liberalizarea pieţelor financiare, libera circulaţie a capitalurilor, informaţiilor, persoanelor şi mărfurilor, a treia revoluţie industrială şi transnaţionalizarea tehnologiei, dominaţia companiilor multinaţionale, intensificarea concurenţei la nivel global (hiperconcurenţa), comprimarea timpului şi a spaţiului (tranzacţii în timp real), afirmarea culturii contractului, naşterea unei societăţi civile globale, afectarea suveranităţii naţionale, a identităţii culturale şi spirituale, precum şi internaţionalizarea statului, făcând din acesta un agent al lumii globalizate (Brăilean, 2004, p. 3).

Consecinţele globalizării sunt dintre cele mai diverse şi sunt deopotrivă pozitive, cât şi negative. Astfel:

− apar oportunităţi extraordinare pentru unele state, permiţându-le să valorifice într-un mod superior avantajele oferite de progresul tehnologic şi de deschiderea pieţelor;

− sunt reduse distanţele şi se permite comunicarea în timp real;

− se formează o conştiinţă globală care reclamă, la modul ideal, şi o abordare la scară planetară a problemelor;

− apar preocupări legate de creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern; vechiul conflict între Nordul bogat şi Sudul sărac fiind înlocuit de o nouă diviziune a muncii;

− se inaugurează o epocă de severă inegalitate, în primul rând, printr-o deteriorare a distribuţiei veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat să fie tot mai mult asociat cu viaţa de zi cu zi;

− statul-naţiune are de înfruntat concurenţi serioşi (organizaţiile guvernamentale internaţionale şi corporaţiile multinaţionale) în privinţa primordialităţii pe scena internaţională (Dobrescu, 2003, p. 371).

În planul rezultatelor concrete, globalizarea ar trebui să apară ca un proces de difuzie a creşterii economice şi a bunăstării generale, contribuind prin transferul tehnologic la o dezvoltare de tip durabil, care să nu afecteze resursele de bază ale planetei. Din păcate însă, până în prezent, globalizarea din acest punct de vedere este încă foarte neprielnică, provocând introducerea de noi decalaje economice la scară continentală sau subcontinentală prin dezvoltarea unor mari poli de creştere (Săgeată, 2009, p. 20).

Referindu-se la acest subiect, fostul ministru francez de externe, Hubert Vedrine, făcând o analiză a locului şi rolului Franţei în era globalizării, arăta: „Statele Unite sunt ca un peşte mare care înoată cu uşurinţă în apele globalizării şi le domină. Încă o dată, globalizarea nu este împlinirea unui plan american, chiar dacă marile firme americane au sprijinit-o şi au profitat cel mai mult de pe urma acesteia. Este adevărat că SUA au promovat politica uşilor deschise în sectorul comercial, care a fost şi politica britanicilor în secolul al XIX-lea. Americanii obţin cele mai multe avantaje din acest proces de globalizare din mai multe motive: datorită faptului că globalizarea are loc în limba engleză, că globalizarea este concepută în lumina principiilor economice neoliberale, că americanii impun abordarea lor legislativă, financiară şi tehnică şi că promovează individualismul” (Vedrine, 2001, p. 3).

3. Rolul actorilor economici în procesul de globalizare

Globalizarea este stadiul la care a ajuns astăzi procesul secular de internaţionalizare a economiilor şi a activităţilor economice, ca urmare a mutaţiilor survenite în structurile economice interne şi internaţionale. Este un mijloc strategic la care au apelat marile firme şi bănci pentru a-şi asigura profitabilitatea şi pentru a putea surmonta oscilaţiile superficiale sau de profunzime petrecute în diferitele economii unde acestea îşi au cantonate capitalurile (Postelnicu și Postelnicu, 2000, p. 120).

Rolul actorilor economici transnaţionali în economia globală a crescut considerabil, prin conceptul de companie transnaţională referindu-ne la actori globali cu o puternică influenţă în sfera politică, economică, socială internaţională.

Acestea exercită un rol esenţial în sectoare specifice ale activităţii economice printre care (Moisiuc, 2001, p. 200):

− sectorul bancar şi financiar, în care companiile transnaţionale îşi construiesc adevărate monopoluri la nivel mondial şi local;

− comerţul internaţional unde companiile transnaţionale îşi impun produsele lor înalt-competitive pe toate pieţele naţionale; peste 50% din comerţul global cu bunuri este controlat de ele, ca şi manipularea nivelurilor de transfer a preţurilor în comerţul intern al agenţiilor, filialelor şi sucursalelor aceleiaşi companii;

− nivelul tehnologic prin ISD contribuind la dezvoltarea acestui nivel în statul-gazdă;

− nivelul de dezvoltare economică a statului gazdă, prin contribuţia cu resurse financiare, tehnologice, de management, prin crearea de locuri de muncă, prin crearea şi dezvoltarea întreprinderilor sau prin retehnologizarea şi modernizarea acestora;

− sectorul serviciilor, în special cel hotelier, bancar, de călătorii, al industriei de transport;

− problemele legate de mediu, prin reducerea emisiilor poluante sau prin influenţarea adoptării unor legislaţii mai puţin restrictive faţă de investiţiile poluante;

− introducerea unui tip de management modern, pregătirea personalului, furnizarea de experienţă şi de know-how;

− domeniul politic, ca o consecinţă a importanţei lor pentru producţia şi exporturile statului gazdă şi al statului de origine. Finanţele lumii sunt dominate de dolar, euro şi de yen şi de câteva mari bănci transnaţionale. Aceste mari bănci influenţează multe dintre deciziile economice şi politice ale lumii şi ne afectează mai mult sau mai puţin pe fiecare dintre noi.

Un alt aspect extrem de important vizează domeniul fiscal, posibilitatea controlului asupra finanţelor unei astfel de companii fiind în general redusă. Astfel este favorizat transferul unor importante sume de bani rezultate din activităţile comerciale, existând chiar şi riscul disimulării acestora în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor datorate statului. Prin spălarea internaţională a banilor s-au impus costuri considerabile economiei mondiale, având drept consecinţă şi deteriorarea operaţiunilor eficiente ale economiilor naţionale şi, prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lentă a pieţei financiare, reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional şi, drept rezultat, reducerea sistemului de creşterea a economiei mondiale. Confruntaţi cu aceste probleme, factorii politici de decizie ai ţării ar fi forţaţi să-şi înăsprească politica fiscală pentru a încerca să creeze un surplus bugetar care să fie folosit pentru neutralizarea efectelor monetare ale influenţelor de capital (Săcălean, 2008, p. 5).

Globalizarea este un proces greu de controlat la scară planetară, deoarece elementele componente fac parte dintr-un angrenaj complex, așa cum disfuncțiile care apar la nivelul unui subansamblu, pot crea crize la nivelulîntregului sistem.

Efectele globalizării sunt diverse și greu de anticipat întrucât cuprind toate domeniile de activitate a unei ţări. Principalele efecte generate de procesul deglobalizare sunt:

− societăţile transnaţionale;

− investițiile străine directe;

− globalizarea pieţei financiare internaţionale;

− dereglementarea și liberalizarea;

− evoluţia comunicaţiilor globale;

− globalizarea sectorului public;

− efecte sociale;

− efecte asupra mediului înconjurător.

 4. Concluzii

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și interdependenței dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.

În conchidere, haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică și economică (care nu ar fi fost posibile fără susținerea dezvoltării intelectualilor europeni, în special), un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înțeleagă. Pe măsură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de reglementările statului-națiune, legalitatea și regulile au devenit prea strâmte.

5. Referințe bibliografice

1. Brăilean T., Economie generală, Ed. Institutul European, 2004.

2. Dobrescu P., Geopolitica, Ed. Comunicare.ro, 2003.

3. Dicken P., „Global shift. The internationalization of economic activity”, second edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992.

4. Postelnicu G. și Postelnicu C., Globalizarea Economiei, Ed. Economică, 2000.

5. Reich R., „The Work of Nations”, în Mark Lewis, Robert Fitzgerald, Charles Harvey „The growth of nations. Culture, competitiveness and the problem of globalization”, Bristol Academic Press, 1996.

6. Săcălean L., Globalism și globalizare, Ed. Universității „Petru Maior”, Târgu Mureș, 2008.

7. Săgeată R., Globalizare culturală și cultură globală. Global și local în geografia culturală, Ed. Universitară, București, 2009.

8. Soros G., Despre globalizare, Ed. Polirom, 2002.

9. Védrine H., France in an Age of Globalization, Brookings Institution Press, 1 mai 2001.
DOWNLOAD FULL ARTICLE