O scurtă privire asupra metodei de studiu științific al dreptului

b) Dogmatica (studiul dogmatic)

Spre deosebire de studiul exegetic care are ca obiect cunoaşterea exactă a fiecărei norme de drept în parte, studiul dogmatic are ca obiect cunoaşterea conceptului şi conţinutului general al normelor de drept, întrucât „normele de drept în afară de conceptul şi conţinutul lor propriu mai au în ansamblul lor şi urmele unui concept şi conţinut general (s.n.), care stau difuzate şi în stare latentă în fiecare normă de drept”^[45].

Studiul dogmatic permite cunoaşterea principiilor^[46] care „cimentează dreptul pozitiv într-un edificiu unitar, armonic şi sistematic construit”^[47]. Din punct de vedere al metodei, operaţiunea care realizează acest studiu poartă numele de sistematizare juridică iar „procedeele care o alcătuiesc se servesc de raţionamente bazate atât pe deducţiune, cât şi pe inducţiune”^[48]. Odată aflate principiile dreptului, graţie acestora se poate reconstitui „acel sistem armonic de concepţiuni juridice care formează baza ştiinţifică a dreptului”^[49]. În timp ce „studiul dogmatic conduce la o sistematizare a dreptului existent (de jure condito), studiul critic de ansamblu va conduce la o sistematizare a dreptului ce va trebui să fie (de jure condendo)”^[50].

c) Critica (studiul critic)

Studiul critic este indispensabil bunei şi completei cunoaşteri a dreptului, este un studiu eminamente dinamic, ce pregăteşte ameliorarea dreptului existent şi deschide drumul progreselor legislative prin găsirea unor soluţii pentru corectarea legii (de lege ferenda). În viziunea profesorul Vintilă Dongoroz, în ceea ce priveşte obiectul, limitele şi finalitatea acestui studiu, el trebuie să conţină două părţi şi anume: critica de detaliu, critica de ansamblu^[51].

Critica de detaliu va valorifica discordanţele, lacunele, contradicţiile, nedumeririle etc. scoase la suprafaţă de studiile exegetice şi dogmatice, în timp ce critica de ansamblu „va cerceta dacă dreptul pozitiv, privit ca un întreg sistem de norme, satisface nu numai concepţiile legiuitorului, dar şi acele postulate superioare ale ideii de drept şi dreptate care constituiesc fondul primar al ordinii juridice în viaţa socială”^[52]. Aceste postulate superioare sunt rezultatele unor forţe, unor imperative reale de intensităţi diferite, izvorând din realităţile vieţii umane şi sociale.

Rezultatul studiului critic de detaliu se va concretiza, în primul rând, în evidenţierea lipsei de concordanţă între voinţa legii şi redactarea normei de drept, precum şi cum ar putea fi evitată de lege ferenda. De asemenea, acest studiu critic trebuie completat şi cu cercetarea datelor oferite de jurisprudenţa şi practica judiciară pentru relevarea tuturor dificultăţilor de ordin practic ocazionate de aplicarea normelor dreptului pozitiv, spre ameliorarea acestuia în aşezarea lui actuală. Studiul critic de detaliu urmăreşte îmbunătăţirea dreptului existent pe baza soluţiilor de lege ferenda, însă „păstrându-se concepţiile, principiile şi structura sa (mutatur non tollitur)”^[53].

Critica de ansamblu se circumscrie nevoii de a cunoaşte în ce măsură dreptul pozitiv corespunde „ideilor curente (actuale) de drept şi dreptate, fiindcă după cum am mai spus, dreptul nu este o vox mortua, ci trebuie să fie o replică desăvârşită a nevoilor de drept şi dreptate care provoacă instituirea lui (ex facto jus oritur) şi care dau prilej aplicaţiunei sale”^[54]. Ea trebuie indice „care sunt scopurile ce trebuiesc să stea la baza viitorului drept, care sunt principiile şi care sunt normele pe care trebuie să le adopte legiuitorul de mâine pentru ca acest drept viitor să răspundă în cel mai înalt grad funcţiunii şi menirii sale”^[55], pentru a satisface ideea de drept şi de dreptate a momentului.

În încheiere lăsăm din nou cuvintele profesorului Vintilă Dongoroz să sădească în mintea mai tinerilor cititori răspunsul la întrebarea: de ce avem trebuinţă de a cunoaşte metoda de studiu științific al dreptului?

„Într-adevăr, rostul învăţământului juridic nu este de a întreprinde studiul dreptului pozitiv, fiindcă atunci o sumă de discipline care nu privesc acest drept (cum sunt: dreptul roman^[56], enciclopedia dreptului, istoria dreptului, economia politică etc.) nu şi-ar mai avea rost în învăţământ.

Rostul învăţământului juridic este de a iniţia, de a pregăti pe viitorul jurist pentru a fi în măsură să întreprindă el singur studiul dreptului pozitiv, oricare ar fi acesta (s.n.); fiindcă altfel cum legile se pot schimba şi deci cum dreptul pozitiv poate fi modificat continuu, toate aceste modificări ar implica readucerea juristului din nou pe băncile facultăţii pentru a învăţa noul drept pozitiv, dacă am admite că rostul învăţământului este cunoaşterea dreptului pozitiv”^[57].

Tocmai de aceea, cu riscul de a ne repeta, reamintim cititorilor că „Metoda tehnico-juridică în ştiinţa dreptului penal” ar trebui să ocupe un foarte onorabil loc pe masa de lucru a tuturor celor care se îndeletnicesc cu știința dreptului, indiferent de coloratura acestuia^[58].