O nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea unei „culturi a salvării și a prevenției în business” în spiritul unui instrument juridic european de tipul hard law. Transpunerea la nivel național a Directivei (UE) 2019/1023

III. Considerații finale asupra noului proiect de modificare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

Privind în viitor, ne „agățăm” de speranța că noile modificări legislative ancorate în special în zona de prevenție în business și mai puțin în zona de insolvență efectivă și reorganizare judiciară și care urmează să transpună Directiva UE 2019/1023, vor modela cultura națională spre eliminarea stigmatului insolvenței și deschiderea societății în general pentru o „a doua șansă”, vor dinamiza în sens pozitiv piața de restructurare a României în următoarele luni și, în general, afacerile, noul cadru normativ fiind o etapă importantă și eficientă pentru practica de restructurare din țara noastră, pentru că iată, ne bucurăm de profesioniști dedicați, foarte pregătiți și apreciați la nivel european în domeniul insolvenței, care și-au propus creionarea unor instrumente competitive pe piața internațională. Această tendință de evoluție în reglementare se dovedește a fi cu atât mai mult valoroasă atunci când restricțiile persistente COVID-19 afectează negativ întregi industrii pentru viitorul previzibil.

Mai mult decât atât, spre deosebire de alte țări care au solicitat amânare pentru implementare, România se află pe lista țărilor care sunt în grafic pentru transpunerea la timp a Directivei 2019/1023, termenul final fiind iulie 2021. Desigur, există și țări, precum Germania, care au transpus deja Directiva europeană. Astfel, o modificare cuprinzătoare a legislației germane privind insolvența și restructurarea a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Actul legislativ privind restructurarea și insolvența, denumit „SanInsFoG”^[40] vizează trei paliere principale: reglementarea unui cadru de restructurare – Act (StaRUG), amendamente substanțiale la Codul german privind insolvența (INSO), dar și reglementări temporare menite să atenueze consecințele economice ale pandemiei de COVID-19. Germania face un pas foarte important în dezvoltarea unei culturi a salvării, aceasta fiind una dintre țările puternic afectate de stigmatul insolvenței. Mai mult decât atât, prin transpunerea Directivei, Germania se bucură în sfârșit de un cadru juridic cuprinzător pentru restructurările extrajudiciare, care este nou pentru peisajul restructurării interne. Noul proiect de lege permite rezilierea contractelor, dacă este necesar pentru restructurare și oferă posibilitatea unui moratoriu asupra măsurilor individuale de executare. Legislația germană a deschis un nou drum în ceea ce privește StaRUG. Procedurile de restructurare în temeiul StaRUG nu vor fi considerate proceduri de insolvență, iar deciziile judecătorești sunt necesare doar într-o măsură redusă. Condiția prealabilă pentru aplicarea StaRUG este iminenta nelichiditate a unei companii. Conform noii definiții a legiuitorului, există o nelichiditate iminentă atunci când nu este probabil ca o companie să fie predominant solventă pentru următoarele 24 de luni. Acest lucru va fi inevitabil pentru multe companii care se confruntă cu o situație de criză. Cu toate acestea, dispozițiile privind restructurarea extrajudiciară sunt excluse în cazul în care o companie este supra-îndatorată, adică va fi solventă doar pentru mai puțin de douăsprezece luni. Elementul critic al noilor reglementări se concentrează în mod special pe planul de restructurare, care este elaborat de companie și include considerații cu privire la pasivele acesteia. În acest fel, printre altele, un nou împrumut, o renunțare la datorii, prelungirea perioadelor de creditare și ajustări ale ratei dobânzii sunt posibile. Scopul general al planului de restructurare este salvarea companiei și gestionarea corectă a creanțelor creditorilor. În comparație cu cadrele de restructurare extrajudiciare din Marea Britanie, precum „the scheme of arrangement” și „company voluntary arrangement”, noul plan de restructurare german permite aplicarea principiului cross-class cram-down. Totuși, ca răspuns la Directiva UE și guvernul Marii Britanii a introdus o procedură similară în iunie 2020, care permite, de asemenea, aplicarea principiului cross-class-cram-down. „The Corporate Insolvency an Governant Act 2020 se concentrează în special pe măsurile temporare necesare sprijinirii companiilor pe perioada pandemiei^[41]. Revenind la Germania, menționăm că modificarea în ceea ce privește „regula priorității absolute” este o schimbare majoră în cadrul legislației germane și este acum evidentă în reglementările privind planurile de insolvență. Această inovație arată clar că, în anumite circumstanțe, interesele companiei pot avea prioritate față de interesele creditorilor. Măsura în care implicarea instanței este necesară în aceste proceduri este stabilită de companie. Este posibil ca o companie să ajungă la un acord cu creditorii săi în cadrul unui plan de restructurare fără implicarea instanței în confirmarea planului de restructurare, atât timp cât toate părțile sunt de acord cu acest plan. Totodată, la cererea companiei planul de restructurare poate fi confirmat de instanță, caz în care instanța nu este obligată să examineze specificul planului de restructurare, ci mai degrabă rolul acesteia este de a verifica îndeplinirea și respectarea cerințelor impuse prin actul legislativ StaRUG, situație întâlnită și în cazul acordului de restructurare prevăzut în proiectul nostru de lege^[42]. Așa cum menționam, noul act normativ conține modificări ale Codului german de insolvență, care rezultă și din rezultatele unei evaluări a Legii privind facilitarea în continuare a restructurărilor întreprinderilor corporative (ESUG), precum și modificări la legislația declanșată de coronavirus (COVINSAG). Astfel, după ce legiuitorul prelungise deja la sfârșitul lunii septembrie 2020 suspendarea obligației de solicitare a insolvenței până la 31 decembrie 2020 pentru acele companii a căror supra-îndatorare este cauzată de consecințele pandemiei COVID-19, suspendarea acestei obligații a fost suspendata încă o dată, de la 1 ianuarie 2021 la 31 ianuarie 2021. De data aceasta însă, suspendarea se va aplica numai companiilor care au depus o cerere de asistență financiară în cadrul programelor de asistență de stat pentru a atenua consecințele pandemiei COVID-19 în perioada 1 noiembrie 2020-31 decembrie 2020 sau, dacă o astfel de cerere nu a putut fi depusă în termenul legal, companiilor care au perspectiva de a obține asistența și pentru care asistența financiară obținută în cadrul programelor de asistență de stat este suficientă pentru eliminarea motivelor de insolvență.

Cu toate că va exista un decalaj de implementare a Directivei în statele membre, uniformizarea legislativă în domeniul insolvenței, cel puțin sub aspectul prevenției și al acordării celei de-a doua șanse, devine o certitudine.

Trebuie să menționăm că zona de avertizare timpurie, obiectiv strategic de prevenție a insolvenței stipulat în cuprinsul Directivei 2019/1023, nu poate fi acoperită în România până în iulie 2021. Un astfel de instrument juridic complex va fi înființat și operaționalizat până la data de 17 iulie 2022, întrucât implică eforturi suplimentare de creare a unor instituții care vor avea rolul de a colecta date despre antreprenori, despre companii, date ce vor putea oferi în timp util o imagine asupra riscului intrării în dificultate și depășirii graniței de lichiditate și solvabilitate. În acest sens, Comisia Europeană a propus ca instrumente de avertizare timpurie acele mecanisme de alertă declanșate în situații de neplată a unor impozite sau contribuții la asigurările sociale de către debitori. Acest tip de instrumente ar fi ușor de implementat atât de către statele membre însele, la nivel administrativ, dar și prin intermediul unor entități private. De asemenea, s-ar justifica o adaptare a instrumentelor de avertizare timpurie în funcție de mărimea întreprinderii, ținându-se seama de particularitățile specifice pentru întreprinderile mai mici și grupurile mari. La nivel național, doctrina a identificat ca instrumente utile și mijloace de prevenție a insolvenței unei societăți, participarea activă în acest scop a cenzorilor și auditorilor interni (elemente de structură organizatorică și funcțională a societății pe acțiuni), precum și a auditorilor financiari (externi), cenzorii și auditorii având atribuția de a declanșa alertă atunci când managementul societății pune în pericol buna funcționare a societății. În același timp, procedura alertei poate fi declanșată și de către acționarii societății, fie direct, fie prin intermediul cenzorilor. Spre exemplu, regimul juridic al insolvenței din Belgia a introdus un fel de „screening” – „depistage”^[43], ce face obiectul detectării întreprinderilor aflate în dificultate financiară și care poate reprezenta un instrument de avertizare timpurie. Astfel, în cazul debitorilor persoane fizice, Institutul Național de Asigurări are obligația de a notifica tribunalului la expirarea fiecărui trimestru, lista debitorilor care nu au achitat contribuțiile de asigurări sociale. De asemenea, în cazul debitorilor persoane juridice, primele semnale în identificarea unor dificultăți financiare sunt date prin notificări referitoare la orice confiscare, neînregistrarea bilanțurilor anuale la timp, concluziile raportului auditorului etc. Un auditor extern va comunica în scris debitorului situația care poate compromite continuarea afacerii, iar în cazul în care acesta din urmă nu ia nicio măsură de reechilibrare a situației financiare în maximum 12 luni, auditorul va informa tribunalul comercial în a cărui rază teritorială acesta își are sediul.

Directiva UE 2019/1023 reprezintă, într-adevăr, un efort ambițios de a schimba accentul sistemelor de insolvență în favoarea restructurării timpurii, aceasta fiind totuși o măsură minimă de armonizare, Uniunea Europeană pregătindu-se totuși pentru o reformă pe termen lung a legislației în materie de insolvență pentru a sprijini mediul de afaceri și nu numai.

Sperăm ca Proiectul de Lege care va modifica Legea nr. 85/2014 în spiritul Directivei să reprezinte doar o altă etapă în dezvoltarea unei culturi a salvării debitorilor aflați în dificultate, întrucât mai sunt multe elemente de valorificat în acest „puzzle” pe care se străduiește Uniunea Europeană să-l construiască în domeniul dreptului insolvenței. De această dată, legiuitorul s-a focusat foarte mult pe partea de prevenție, a procedurilor de prevenire a insolvenței, palier legislativ ce trebuia, într-adevăr, upgradat la nivel național și care s-a dovedit a fi o soluție în special în momente de criză sanitară, socială și economică, pe fondul situației epidemiologice la nivel mondial, anul 2020 reprezentând anul în care au fost accesate cele mai multe proceduri de concordat preventiv de la reglementarea acestora la nivel național și până în prezent. Acest lucru ne demonstrează, încă o dată, importanța contextului socio-economic care poate schimba direcția culturii unei societăți, percepția mecanismelor și instrumentelor legale, precum și maturizarea mediului de afaceri care a învățat să „se agațe” de orice oportunitate de salvare și menținere pe piață. Și da, trebuie luată în serios calea restructurării preventive, care este șansa de a „reduce curba” falimentelor ce riscă să copleșească mediul economic al României.

Domeniul insolvenței va trebui însă reformat mult mai profund și sub aspectul procedurii de reorganizare judiciară, care completează de fapt această „cultură a salvării și a acordării celei de-a doua șanse” debitorilor aflați în dificultate, zonă care a fost destul de puțin atinsă în cuprinsul proiectului de lege ce vizează transpunerea Directivei în legislația internă. Acest lucru implică, desigur, pași etapizați care să permită decodificarea mecanismelor și asimilarea acestora în mediul socio-economic. De altfel, este o realitate faptul că, în prezent, o mare parte a Europei aspiră spre găsirea celei mai bune „rețete” de valorificare a celor mai avantajoase sisteme de acordare a celei de-a doua șanse, acest traseu neputând deveni complet, în opinia noastră, fără o scădere în intensitate a stigmatului social asociat insolvenței. Spectrul stigmatizării rămâne destul de greu de cuantificat dar se poate afirma în mod valabil că în prezent nu se găsește niciun sistem juridic modern în care să nu fie prezent cu un anumit nivel de intensitate, chiar și în SUA, care se bucură totuși de cel mai mic indice de stigmatizare, devenind și un model de top al insolvenței în ceea ce privește reorganizările și restructurările. Filosofia celei de-a doua șanse nu se termină însă cu reorganizările bine cunoscute din cuprinsul capitolului 11, ci se coordonează dinamic cu toate sistemele interne, punându-se foarte mare accent pe activitățile de instruire în afara instanței, precum și pe participarea activă atât a debitorilor, cât și a creditorilor, caracteristici care forțează scăderea în intensitate a stigmatului falitului. Tocmai de aceea vorbim de interfața stigmatizare – restructurare, fiind necesar un echilibru între acestea pentru a funcționa filosofia celei de-a doua șanse, ca reformă în structura dreptului insolvenței.

Pe cale de consecință, în contextul celor prezentate mai sus și al filosofiei anticipative precum și în susținerea unei „culturi a salvării” și promovarea „celei de-a doua șanse”, apreciem ca fiind necesară specializarea practicienilor în insolvență în zona de restructurare, reorganizare. De altfel, trebuie să fim realiști că sunt foarte rare cazurile în care însăși practicianul în insolvență propune un plan de reorganizare judiciară, chiar dacă în raportul întocmit prevede că activitatea debitorului poate fi redresată, cu toate că legea nu îl restricționează, acesta având posibilitatea de a depune planul de reorganizare fie singur, fie în colaborare cu debitorul sau chiar împreună cu unul sau mai mulți creditori. Or, inclusiv lipsa reglementării unor stimulente financiare administratorilor judiciari pentru reușita aplicării unui plan de reorganizare judiciară și calității actului de coordonare a procedurii, cum întâlnim în alte state (onorariu de succes – Belgia), reprezintă minusuri în promovarea celei de-a doua șanse acordată debitorilor și justifică lipsa de interes a practicienilor în insolvență. Antreprenorii trebuie să fie deschiși în a solicita expertiza unor specialiști capabili pentru a crea cel puțin din umbră planul de negociere și expunerile de restructurare, de reorganizare. Și aici avem în vedere specialiștii în restructurare și reorganizare, de tipul „turnaround management”, care au capacitatea de a acorda suport într-un management de criză și care este o abordare foarte utilizată în alte state europene. Acest tip de suport ar trebui asimilat nu doar de sectorul privat, de companii, ci și de sectorul public, mai ales că dispunem și de o lege a insolvenței unităților administrativ-teritoriale, precum și de sistemul bancar. De exemplu, în Marea Britanie băncile sunt din ce în ce mai preocupate să rezolve problemele companiilor, supunând unui control extern sistemele de management și de control al riscurilor utilizate de companii și folosind din ce în ce mai mult profesioniști specialiști independenți pentru a le evalua și sprijini pe cele care au performanțe slabe și care pun compania în pericol, axându-se în acest sens pe proceduri de audit și revizuiri. Pe cale de consecință, în momentul în care sunt semnalate dificultăți, compania este transferată de obicei unei „echipe de asistență comercială”. În acest stadiu, banca se implică mai activ și poate stabili o întâlnire cu un expert pentru efectuarea unei analize comerciale independente (independent business review – IBR). Acești specialiști își oferă serviciile pentru a asista atât creditorii principali, cât și companiile atunci când sunt întâmpinate dificultăți. Rolul lor este deseori dublu, să controleze și să monitorizeze în numele unui creditor principal și, de asemenea, să ofere asistență în cadrul procesului de concepere și implementare a soluțiilor de redresare.

În reformarea cadrului de restructurare ar fi de bun augur și generalizarea condiției privind dovedirea negocierii asupra unei convenții de plată de către creditorii care solicită deschiderea procedurii de insolvență, nu doar în cazul debitorilor care și-au întrerupt activitatea total sau parțial urmare pandemiei COVID. Ar fi o preluare din actuala Lege nr. 55/2020 care stipulează măsuri temporare în domeniul insolvenței și care ar consolida dezvoltarea culturii negocierii și ar crește vizibilitatea procedurilor de prevenire a insolvenței, atât creditorii, cât și debitorii aplecându-se, cu atât mai mult în condițiile în care acest lucru devine o obligație, asupra negocierilor prealabile și asupra avantajelor prevenirii unei insolvențe. De altfel, Legea nr. 113/2020 a introdus în mod expres instrumentul convenției de plată, cu rolul de a promova astfel de acorduri extra-judiciare.

Un punct sensibil îl reprezintă în continuare regimul juridic aplicabil IMM-urilor. Prin actualul Proiect de Lege s-a încercat creionarea unei reglementări care să vină în sprijinul acestora, însă doar în zona de prevenție. Și avem aici în vedere posibilitatea IMM-urilor cu o cifră de afaceri sub 1 mil. euro de a beneficia de o soluție integral extrajudiciară prin încheierea unui acord de restructurare ce coagulează unanimitatea voturilor creditorilor afectați. Este important ca, pe viitor, IMM-urile să poată beneficia inclusiv de un regim simplificat de insolvență, nu doar de pre-insolvență, mai cu seamă o procedură simplificată de reorganizare judiciară. Aceasta ar putea viza simplificarea formalităților pentru notificarea, depunerea și dovada creanțelor și aprobarea planurilor de reorganizare, punerea la dispoziție a unor șabloane, programe și formulare standard, permiterea utilizării mijloacelor electronice, precum și costuri reduse, ajutoare publice și stipularea unor termene mai scurte dar și motive restrânse pentru extensia lor, măsuri propuse recent și de UNCITRAL, care progresează tot mai mult cu Proiectul de lege privind un regim simplificat de insolvență pentru micro întreprinderi (MSE insolvency). Acest din urmă proiect a fost discutat în cadrul celei de-a 56-a reuniuni a Grupului de lucru V, desfășurată online în decembrie 2020 și se află pe agenda propusă pentru sesiunea din mai 2021 organizată la New York^[44] pentru a suporta eventuale modificări finale urmare revizuirii din cadrul celei de-a 56-a reuniuni. De altfel, potrivit unui sondaj publicat în data de 22 octombrie 2020 de către firma de consultanță McKinsey^[45], peste jumătate din IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajații de pe continent, se tem că vor intra în faliment în următoarele 12 luni.

Să nu uităm totuși de domeniul insolvenței în general, care, de ceva timp, se bucură de o adevărată expansiune și ramificare legislativă, reflectată atât prin Legea nr. 151/2015^[46] privind insolvența persoanelor fizice, dar și prin insolvența unităților administrativ-teritoriale, reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2013 și aprobată prin Legea nr. 35/2016^[47], „arhitectură legislativă” ce necesită a fi armonizată la nivelul Uniunii Europene. În regim de urgență s-ar impune simplificarea procedurii insolvenței persoanei fizice reglementată de Legea nr. 151/2015, având în vedere condițiile și restricțiile excesive impuse de legiuitor, aspect care rezultă si din faptul că până în prezent doar 25 de persoane au apelat la această procedură. Pe de altă parte, stigmatul insolvenței și-a pus amprenta și asupra unităților administrativ-teritoriale, autoritățile locale fiind încă reticente în a aborda astfel de instrumente legislative, care momentan nu se bucură de jurisprudență sau încurajare doctrinară. Or, dezvoltarea unor strategii concrete de redresare financiară în acest domeniu devine de mare interes în contextul economic actual, un demers absolut esențial fiind abordarea dreptului comparat, care să sedimenteze sentimentul de siguranță în astfel de norme, în ideea în care insolvența unităților administrativ-teritoriale își găsește aplicarea în numeroase state dezvoltate care au reușit astfel să se reechilibreze financiar și care pot deveni exemple de bune practici în materia insolvenței.

Mai presus de toate, să nu uităm de impactul social al dezvoltării unei culturi a prevenției și a salvării, de interferența dreptului insolvenței cu dreptul muncii, Directiva 2019/1023 conturând interacțiunea dintre sfera economică și sfera socială ce caracterizează deopotrivă insolvența, pentru că dincolo de realitatea economică și barierele profitului, legiuitorul încearcă să încline balanța spre un climat social armonios, echilibrat, prin responsabilitate socială, care favorizează, totodată, expansiunea economică a unei întreprinderi dar și a unei societăți în ansamblul său. Desigur că la nivel legislativ național, salariații angajatorilor aflați în insolvență se bucură de un regim juridic preferențial, creanțele salariale reflectând o componentă socială puternică care în contrapoziție cu celelalte creanțe ale debitorului înglobează norme speciale de dreptul muncii, norme speciale de armonizare și implementare a dreptului Uniunii Europene, precum Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale. Considerăm totuși ineficientă diseminarea în mult prea multe acte normative a dispozițiilor privind asigurarea drepturilor salariaților în situația angajatorului aflat într-o procedură de insolvență, existând acte normative de transpunere a dreptului UE la rândul lor destul de lacunare și care asigură gradul minim de protecție impus de Directivele UE, precum Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare sau Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia. Proiectul de lege privind implementarea Directivei 2019/1023 se axează foarte mult pe accesul angajaților la informații actualizate cu privire la procedurile de prevenire a insolvenței accesate de angajator, pe protecția salariaților în caz de reduceri de personal, caz în care se impune confirmarea planului de restructurare de către judecătorul-sindic și promovarea posibilității accesării Fondului de garantare. Într-adevăr, de curând chiar și Legea privind utilizarea Fondului de garantare a suferit modificări prin O.U.G. nr. 9/2021^[48], modificări ce au favorizat accesul la obținerea drepturilor salariale plătite din Fondul de Garantare și care concretizează, de fapt, Decizia Curții Constituționale nr. 565 din 8 iulie 2020. Anterior, legea stipula că „din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență”, tergiversându-se momentul de accesare a fondului de garantare, dreptul de administrare, a doua condiție sine qua non pentru plata acestor creanțe salariale, putând fi ridicat și după expirarea celor 3 luni de la data deschiderii procedurii în situația în care angajatorul debitor aflat în insolvență solicita intrarea într-o procedură de reorganizare judiciară. O.U.G. nr. 9/2021 elimină această condiție privind ridicarea dreptului de administrare a societății insolvente angajatoare. Or, acest demers nu poate decât să ne bucure, întrucât ne aflăm în fața unui alt pas în progresul și evoluția legislației în materie de insolvență, salariații creditori ai unui debitor insolvent având posibilitatea de a face astfel de solicitări în mod nediscriminatoriu și unitar, indiferent de persoana căreia îi aparține dreptul de administrare, respectiv societății sau administratorului judiciar. Ceea ce vrem să punctăm în acest context este faptul că resursele fondului de garantare constituite din considerente ce privesc protecția socială a salariaților, nu reprezintă întotdeauna o soluție viabilă de redresare economică, scădere a șomajului și dinamizare a locurilor de muncă, întrucât acestea trebuie restituite ulterior de angajatorul insolvent urmare unei reorganizări reușite, în termen de maximum 6 luni de la data pronunțării hotărârii de închidere a insolvenței. Or, aceste măsuri minime, spunem minime întrucât legiuitorul național a transpus Directivele europene asigurând un cadru minim de protecție impus de legiuitorul european, nu avantajează într-o foarte mare măsură nici angajatorul, care este scutit doar temporar de plata acestor creanțe, în condițiile în care fondul de garantare este constituit și din contribuțiile constante ale acestuia, dar nici salariații, care ajung să își piardă locurile de muncă. De exemplu, art. 11 din Directiva 2008/94 permite statelor membre să aplice sau să introducă dispoziții legale mai favorabile salariaților și să prelungească perioada de garantare, dacă apreciază această măsură oportună.

Cert este că avem nevoie de o consolidare legislativă de protecție socială în general, întrucât impactul devastator al crizei financiare globale generate de pandemia COVID-19 va adânci „cicatricile” asupra economiei și societății noastre, fiind esențial să învățăm lecțiile acestor crize dar și ale crizelor anterioare pentru a fi capabili să acoperim vulnerabilitățile sistemului nostru juridic. Și aici ar mai fi de reflectat și asupra dimensiunii digitalizării și dezvoltării inteligenței artificiale, care înseamnă tot pierderea locurilor de muncă. Interesantă și sumbră, totodată, este afirmația lui Klaus Schawab, fondatorul Forumului de la Davos, care preciza nu demult că „lumea fizică va deveni tot mai mică față de noua lume digitală”.

Bibliografie

– Cedric Alter, Zoe Pletinckx, Depistage, mesures provisoires et reorganisation judiciaire (nouvelles dispositions), în Cedric Alter (coordinateur), Le nouveau livre XX du Code de droit economique consacre a l/insolvabilite des entreprises, Larcier, Bruxelles – Belgia, 2017;

– Csaba Bela Nasz, Compatibilitatea dintre O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale și Legea nr. 85/2014 – studiu de caz, în Revista de insolvență Phoenix nr. 73-74, iulie-decembrie 2020;

– Dr. Georg Bernsau, Volker Gattringer, Nadja Raiß, Dr. Matthias Grund, LL.M., German Act On The Further Development of Restructuring and Insolvency Law (SANINSFOG) – INSOL International – News Update, February 2021 – https://www.insol.org/;

– Reinhard Bork, Renato Mangano, European Cross-Border Insolvency Law, Oxford, 2016;

– Ionel Didea, Diana Maria Ilie, COVID-19 – the catalyst of a legislative reform in the field of insolvency, articol susținut în cadrul celei de-a X-a ediții a Conferintei internationale „Perspective ale Dreptului Afacerilor in Mileniul al Treilea” și publicat în cartea Thierry Bonneau, Cristina Elena Popa Tache, Innovation and Development in Business Law. Contributions to the 10^th International Conference Perspectives of Business Law in the Third Millennium, ADJURIS – International Academic Publisher, Ianuarie 2021 – www.adjuris.ro/editura_en.html;

– Ionel Didea, Diana Maria Ilie, The state of emergency and the economic repercussions. A new „avalanche” of insolvencies, în Revista JOLAS nr. 13/2020 – http://jolas.ro/wp-content/uploads/2014/09/jolas13a11.pdf;

– Vasile Godîncă-Herlea, Rolul negocierii în restructurarea companiilor în dificultate și cultura prevenției în business – https://www.universuljuridic.ro/rolul-negocierii-in-restructurarea-companiilor-in-dificultate-si-cultura-preventiei-in-business/;

– Kirshner Jodie Adams, International bankrupty. The Challenge of Insolvence in a Global Economy – „Where do we go from here? – Nationalism as an obstacle to universalism, Possible Solutions”, The University of Chicago Press, Chicago and London, 2018;

– Carballo Pineiro, Towards the Reform of The European Insolvency Regulation: Codification rather than Modification, Nederlands International Privaatrecht, 2014;

– Adrian Pușcașu, Probleme fiscale generate de implementarea unui plan de reorganizare care prevede reducerea creanțelor. Soluția specialistului CITR, juridice.ro – https://www.juridice.ro/409277/probleme-fiscale-generate-de-implementarea-unui-plan-de-reorganizare-care-prevede-reducerea-creantelor-solutia-specialistului-citr.html;

– Teresa A. Sullivan, Elizabeth Warren and Jay Lawrence Westbrook, Less Stigma or More Financial Distress: An Empirical Analysis of the Extraordinary Increase in Bankruptcy Filings, (59 Stanford L. Rev. 213-256, 2006), apud Tibor Tajti, „Bankruptcy stigma and the second chance policy: the impact of bankruptcy stigma on business restructurings in China, Europe and the United States”;

– C.N. Savu, Procedura insolvenței. Concept. Organe și participanți. Deschidere. Efecte principale, Editura C.H. Beck, București, 2017;

– Tibor Tajti, Bankruptcy stigma and the second chance policy: the impact of bankruptcy stigma on business restructurings in China, Europe and the United States, publicat în „China-EU Law J” (2018): 1-31 – file:///C:/Users/Admin/Desktop/articole/ARTICOL%20INSOLVENTA%20-%20CHINA-EUROPA-SUA.pdf;

– INSOL International – World Bank Group Global Guide, „Corporate Insolvency: Responses in Times of COVID-191: Report” – http://insol-techlibrary.s3.amazonaws.com/a8d909e7-532c-489a-b7fb-3a05cc15377a.pdf?AWSAccessKeyId=AKIAJA2C2IGD2CIW7KIA&Expires=1595403544&Signature=WGGgiLZ%2Baksnn7X%2BfqhbwEYuBWw%3D;

– Studiu COFACE – THE PARADOX OF CORPORATE INSOLVENCIES IN EUROPE: MIRACLE AND MIRAGE – martie 2021 – https://www.coface.ro/en/News-Publications/Publications/The-paradox-of-corporate-insolvencies-in-Europe-miracle-and-mirage;

– https://www.coface.ro/en/News-Publications/News/The-paradox-of-corporate-insolvencies-in-Europe-miracle-and-mirage – 23.03.2021;

– https://www.citr.ro/noutati/2021-anul-preventiei-business-companiile-trebuie-sa-fie-pregatite-sa-anticipeze-schimbarile – 03.03.2021;

– https://www.universuljuridic.ro/planul-de-restructurare-romaero-aprobat-de-anaf-sub-coordonarea-specialistilor-citr-statul-roman-a-recuperat-50-mil-de-lei-cea-mai-mare-suma-recuperata-ca-urmare-a-aplicarii-ordonantei-guvernului/;

– https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12592-Enhancing-the-convergence-of-insolvency-laws-;

– https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12592-Insolvency-laws-increasing-convergence-of-national-laws-to-encourage-cross-border-investment/public-consultation;

– INSOL International – World Bank Group Global Guide – Aurelio Gurrea-Martinez, Simon Brodie și Pooja Mahajan, „Corporate Insolvency: Responses in Times of COVID-191: Report” – http://insol-techlibrary.s3.amazonaws.com/a8d909e7-532c-489a-b7fb-3a05cc15377a.pdf?AWSAccessKeyId=AKIAJA2C2IGD2CIW7KIA&Expires=1595403544&Signature=WGGgiLZ%2Baksnn7X%2BfqhbwEYuBWw%3D;

– https://www.mondaq.com/uk/insolvencybankruptcy/1047436/the-corporate-insolvency-and-governance-act-2020?type=popular;

– Implementation of the EU Restructuring Directive in Germany, Financier Worldwide Magazine, December 2020 – https://www.financierworldwide.com/implementation-of-the-eu-restructuring-directive-in-germany#.YGhQAOgzZPZ;

– https://uncitral.un.org/en/working_groups/5/insolvency_law;

– McKinsey: „Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni”, 22 octombrie 2020 – https://financialintelligence.ro/mckinsey-jumatate-dintre-firmele-europene-se-tem-ca-vor-da-faliment-in-urmatoarele-12-luni/.