Neconstituționalitate: art. 211-217 din Noul Cod de procedură penală (M. Of. nr. 33 din 15.01.2015)

Curtea enumeră o serie de decizii referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune:

– Decizia nr. 36/2004, publicată în M. Of. nr. 130 din 13.02.2004;

– Decizia nr. 521/2009, publicată în M. Of. nr. 357 din 27.05.2009;

– Decizia nr. 30/2011, publicată în M. Of. nr. 115 din 15.02.2011;

– Decizia nr. 755/2011, publicată în M. Of. nr. 662 din 16.09.2011.

Curtea reține faptul că, în ceea ce priveşte criticile formulate în acestea decizii, acestea au vizat întotdeauna doar condiţiile în care se puteau dispune aceste măsuri (existenţa condiţiilor legale ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana arestată preventiv să poată cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, existenţa limitei de 18 ani a pedepsei închisorii, în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie, pentru care s-a dispus arestarea, diferenţa existentă între infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cele săvârşite din culpă, din perspectiva posibilităţii de acordare a liberării provizorii sub control judiciar şi a liberării provizorii sub cauţiune), şi nu termenele pentru care ele puteau fi dispuse.

Curtea constată că autorul excepţiei critică doar dispoziţiile art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală, ce reglementează instituţia controlului judiciar, însă acestea, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 216 şi 217 din Noul Cod de procedură penală, referitoare la controlul judiciar pe cauţiune, întrucât cele două măsuri formează împreună subcategoria măsurilor preventive neprivative de libertate, urmând aceleaşi reguli şi acelaşi regim juridic. Nici pentru controlul judiciar pe cauţiune, din Noul Cod de procedură penală, respectiv art. 216 şi 217 şi art. 241, nu prevăd un termen şi o durata maximă pentru care această măsură poate fi dispusă. Pentru acest motiv, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional, în caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală, urmează a se pronunţa şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 216 şi 217 din Noul Cod de procedură penală, constatând că acestora din urmă le sunt aplicabile mutatis mutandis argumentele de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 211-215 din Noul Cod de procedură penală. În consecinţă, art. 216 şi art. 217 din Noul Cod de procedură penală sunt neconstituţionale, încălcând art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 şi art. 45 raportate la art. 53 din Legea fundamentală.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale

În privinţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de dreptˮ.

În cauză, Curtea reţine că remedierea deficienţei de reglementare constatate prin prezenta decizie până la data publicării ei în Monitorul Oficial determină înlăturarea viciului de neconstituţionalitate şi menţinerea în fondul activ al legislaţiei a dispoziţiilor art. 211-217 din Noul Cod de procedură penală, împreună cu corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta decizie.

DOWNLOAD FULL CHAPTER