Modificări intervenite în materia evaziunii fiscale prin Legea nr. 126/2024

4.2. ACOPERIREA PREJUDICIULUI PE PARCURSUL PROCESULUI PENAL – CAUZĂ DE REDUCERE A PEDEPSEI [ART. 10 ALIN. (2) DIN LEGEA NR. 241/2005]

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005:

→ PRIMUL PARAGRAF: „În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6¹, art. 8 sau 9, dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”.

Prin urmare, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, fără alte majorări, dobânzi sau penalități, până la primul termen de judecată, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate, iar dacă acest prejudiciu este de până la 1.000.000 euro inclusiv, se poate aplica pedeapsa cu amenda.

→ AL DOILEA PARAGRAF: „În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, art. 8 sau 9, dacă ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc cu o treime”.

Prin urmare, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, fără alte majorări, dobânzi sau penalități, ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc cu o treime.

Potrivit VECHII reglementări, respectiv potrivit art. 10 alin. (1) din lege: „În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art. 6¹, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda”.

Astfel, se observă că:

• Noua reglementare este mai favorabilă deoarece introduce obligativitatea reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate dacă prejudiciul, indiferent de cuantumul acestuia, este acoperit integral până la primul termen de judecată, respectiv cu o treime, dacă este achitat ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, în timp ce vechea reglementare nu prevedea o astfel de posibilitate;

• Noua reglementare este mai favorabilă deoarece prevede că se poate aplica pedeapsa amenzii dacă prejudiciul de 1.000.000 euro inclusiv este achitat până la primul termen de judecată, în timp ce vechea reglementare prevedea că se poate aplica pedeapsa amenzii doar dacă prejudiciul cauzat și achitat nu depășea 100.000 de euro;

• Vechea reglementare este mai favorabilă dacă discutăm despre un prejudiciu care nu depășește 100.000 de euro, prejudiciu care este achitat ulterior primului termen de judecată și până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece în această situație, potrivit vechii reglementări, se poate aplica pedeapsa amenzii, iar potrivit noii reglementări, doar se reduc limitele de pedeapsă cu o treime;

• Vechea reglementare este mai favorabilă dacă discutăm despre un prejudiciu de până la 50.000 de euro, prejudiciu care este achitat oricând pe parcursul procesului, deoarece se prevede că în această situație se aplică obligatoriu pedeapsa amenzii, aspect care nu a fost preluat și în actuala reglementare.

→ AL TREILEA PARAGRAF: „Prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate. Suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei. Dispozițiile art. 172 – 180 Cod procedură penală se aplică în mod corespunzător. Despre dispunerea expertizei va fi încunoștințat suspectul sau inculpatul, persoană fizică sau persoana juridică prin reprezentant, după caz, dându-i acestuia timpul necesar pentru exercitarea deplină a drepturilor sale procesuale”.

Se prevede în mod expres faptul că prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate, de cele mai multe ori aceasta dispunându-se și efectuându-se în practică în specialitatea contabilitate – fiscalitate, fiind necesară participarea unui expert contabil și a unui consultant fiscal.

4.3. ACOPERIREA PREJUDICIULUI MAJORAT, PRECUM ȘI A DOBÂNZILOR ȘI PENALITĂȚILOR, PE PARCURSUL PROCESULUI PENAL – CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE [ART. 10 ALIN. (3) DIN LEGE]

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 241/2005:

→ PRIMUL PARAGRAF: „În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6¹, art. 8 sau 9, prin care s-a cauzat un prejudiciu care nu depășește 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, dacă în cursul urmăririi penale, prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

→ AL DOILEA PARAGRAF: „Dacă în cursul procedurii camerei preliminare sau al judecății, până la pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, același prejudiciu majorat cu 50% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

→ AL TREILEA PARAGRAF: „Dacă în cursul judecății în apel, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, același prejudiciu majorat cu 100% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

Potrivit VECHII reglementări, respectiv potrivit art. 10 alin. (1^1) din lege: „În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 6^1, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”.

Astfel, se observă că:

• Noua reglementare este, în principiu, mai favorabilă, deoarece legea prevede în prezent și ipoteze în care fapta nu se pedepsește chiar dacă discutăm despre un prejudiciu care nu depășește 1.000.000 euro, față de vechea reglementare care se limita la un prejudiciu care să nu depășească 100.000 euro;

• Vechea reglementare este mai favorabilă în ipoteza în care discutăm despre un prejudiciu care nu depășește 100.000 euro, deoarece, indiferent când acesta este achitat pe parcursul procesului penal, respectiv începând cu urmărirea penală și terminând cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, majorarea va fi cu 20% în orice situație, față de actuala reglementare, când majorarea ar fi de 25%, 50% sau 100%, în funcție de momentul procesual la care se efectuează plata.

În final, important de precizat este că prin Decizia nr. 66/2021, pronunțată sub imperiul vechii reglementări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dobânzile şi penalităţile la care se referă art. 10 din Legea nr. 241/2005 se aplică doar la prejudiciul produs prin comiterea faptei, fără a se lua în considerare majorarea cu 20% din baza de calcul.

4.4. CAUZELE DE REDUCERE A PEDEPSEI, RESPECTIV CELE DE NEPEDEPSIRE REPREZINTĂ CIRCUMSTANȚE REALE SAU PERSONALE? [ART. 10 ALIN. (4) DIN LEGE]

Potrivit art. 10 alin. (4) din lege, „dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (2)”.

Din această reglementare rezultă faptul că, dacă într-o cauză penală sunt trei inculpați cercetați pentru o faptă de evaziune fiscală, iar doar unul dintre aceștia achită prejudiciul prevăzut la alin. (1) și (2) de la art. 10 din lege, efectele acestei acțiuni se răsfrâng inclusiv asupra celorlalți doi inculpați care nu au contribuit la acoperirea prejudiciului, ceea ce înseamnă că achitarea prejudiciului reprezintă o circumstanță reală, iar nu personală.

Deosebit de important de observat și de precizat este că art. 10 alin. (4) face trimitere doar la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (2), iar nu și la cel prevăzut la alin. (3), ceea ce înseamnă că de cauza de nepedepsire prevăzută la alin. (3) de la art. 10 din lege va beneficia doar inculpatul care a achitat efectiv prejudiciul, nu și ceilalți. Astfel, în această ipoteză, achitarea prejudiciului va reprezenta o circumstanță personală, iar nu reală, care nu se răsfrânge și asupra celorlalți.

Referitor la acest ultim aspect, menționez că alin. (2) din prezenta lege își are „corespondentul” în alin. (1) din forma anterioară, iar alin. (3) din prezenta lege își are „corespondentul” în alin. (1^1) din forma anterioară. Or, potrivit art. 10 alin. (1^2) din forma anterioară a legii, „dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (1^1)”.

Astfel, legea penală mai favorabilă în acest ultim caz o va constitui legea veche, deoarece de cauza de nepedepsire vor putea beneficia și inculpații care nu au achitat prejudiciul.

4.5. AUTODENUNȚAREA ȘI ÎNLESNIREA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNUIA SAU MAI MULTOR PARTICIPANȚI – CAUZĂ DE REDUCERE A PEDEPSEI [ART. 10 ALIN. (5) DIN LEGE]

Potrivit art. 4 alin. (5) din lege, „dacă persoana care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 6^1, art. 8 sau 9, aduce la cunoștința organelor de urmărire penală sau organelor fiscale infracțiunea comisă, în timp ce aceasta se află în derulare sau în termen de cel mult un an de la data epuizării activității infracționale și mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la aceasta și, ulterior, înlesnește aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor participanți la comiterea infracțiunii, limitele speciale se reduc la jumătate”.

Prin acest articol s-a introdus o nouă cauză de reducere a pedepsei, inexistentă în vechea legislație, iar pentru aplicarea acesteia este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv:

→ Persoana care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 6^1, art. 8 sau art. 9 să se autodenunțe;

→ Infracțiunea să fie adusă la cunoștința organelor de urmărire penală sau organelor fiscale în timp ce aceasta se află în derulare sau în termen de cel mult un an de la data epuizării activității infracționale și mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la aceasta;

→ Ulterior autodenunțării, persoana să înlesnească aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor participanți.

Problema care se ridică este ce se întâmplă în situația în care persoana respectivă a acționat singură, fără ajutorul unor eventuali participanți la comiterea infracțiunii. Va putea beneficia autodenunțătorul de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere că textul de lege prevede că toate condițiile menționate sunt cumulative („și”)?

Un alt aspect important de observat este că se prevede că autodenunțul poate fi făcut la organele de urmărire penală sau la cele fiscale, dar înainte ca cele de urmărire penală să fi fost sesizate. Ce se întâmplă în situația în care organele fiscale se sesizaseră cu privire la aceste aspecte?

5. REGLEMENTĂRI SPECIALE CU PRIVIRE LA TERMENUL DE PRESCRIPȚIE AL RĂSPUNDERII PENALE

Potrivit art. 10^1 din lege, „în cazul infracțiunilor prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripție al răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii”.

Acest text de lege derogă de la prevederile generale ale Codului penal în materia prescripției răspunderii penale, prevăzându-se că termenul de prescripție al răspunderii penale va începe să curgă de la data sesizării organului fiscal de la data sesizării organului de urmărire penală, iar nu de la data săvârșirii faptei, dar în orice situație, nu va începe să curgă mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii.

6. CONCLUZII

Modificările aduse legii evaziunii fiscale au fost mult așteptate, atât de către mediul juridic, cât și de către mediul antreprenorial.

Așteptările s-au îndreptat, pe de o parte, în direcția ca legea să definească mai bine anumite noțiuni și fapte, iar pe de altă parte, să acopere elemente ce au fost omise în reglementările anterioare.

Însă, cele mai multe modificări au vizat regimul sancționator deosebit de sever din reglementările anterioare, precum și încercarea de a realiza un echilibru între interesul economic și cel sancționator al societății în incriminarea acestor fapte.

Astfel, prin noile modificări, legiuitorul a antamat ambele subiecte, rezultatele acestora urmând a fi lămurite și evaluate în viitorul apropiat prin aplicarea acestora.