Legitima apărare – cauză justificativă (V) – Examen de practică judiciară

🔔Vezi și Legitima apărare – cauză justificativă (IV) – Conexități ale legitimei apărări cu alte cauze care exclud infracțiunea, compatibilitatea acesteia cu provocarea și efectele legitimei apărări

🔔Vezi și Legitima apărare – cauză justificativă (III) – Condițiile apărării și legitima apărare prezumată

🔔Vezi și Legitima apărare – cauză justificativă (I)

🔔Vezi și Legitima apărare – cauză justificativă (II) – Condițiile atacului

Capitolul VIII. EXAMEN DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Legitima apărare. Atac material.

a) Stările conflictuale anterioare dintre părți nu pot fi considerate atac material, imediat și injust, decât dacă sunt urmate de un act de violență de natură a pune în pericol persoana sau drepturile celui atacat^[1].

b) Aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului că victima ar putea declanșa un atac împotriva sa ori că ar urmări să taie arbori din pădurea încredințată lui pentru supraveghere, în calitate de pădurar, nu justifică aplicarea art. 44 (actualul art. 19 – n.n.) din moment ce victima nu a întreprins nici o acțiune care să aibă caracter de atac iminent.

S-a reținut că, în noaptea de 4/5 februarie 1996, în timp ce inculpatul, pădurar aflat în serviciu de patrulare, examina împreună cu o altă persoană, ce-l însoțea, ciotul unui arbore tăiat recent, a trecut pe șosea, prin apropiere de ei, partea vătămată A.I. Pentru că partea vătămată nu s-a supus somației și a început să alerge, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia, a somat-o din nou și a tras un foc de avertisment cu arma orientată în sus.

Continuând urmărirea, în momentul în care partea vătămată a ajuns pe partea opusă a unei râpe, după ce a traversat-o, inculpatul a tras două focuri de armă asupra acesteia, împușcând-o în ambele picioare. Pentru că partea vătămată a reușit, totuși, să mai fugă, inculpatul a urmărit-o în continuare și, apropiindu-se de ea, a armat din nou și a apăsat pe trăgaci, fără să se producă, însă, împușcătura. Față de această situație, inculpatul a încercat să lovească partea vătămată cu patul armei, dar nu a reușit deoarece a fost împiedicat de persoana ce-l însoțea.

Inculpatul nu s-a aflat în nici una din situațiile reglementate prin lege, fiind dovedit că, în momentul în care a executat cele două focuri de armă, era angrenat în urmărirea părții vătămate care traversase o râpă și ajunsese pe versantul opus celui unde se găsea el, neputând să exercite nici un atac împotriva lui^[2].

c) Aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului că victima ar fi putut declanșa un atac împotriva sa sau a martorului nu justifică aplicarea legitimei apărări, din moment ce victima s-a limitat doar la gesturi și cuvinte care nu au avut caracterul unui atac iminent, neurmate de punerea în practică a acestora deoarece astfel de manifestări nu sunt de natură a pune în pericol persoana sau drepturile inculpatului^[3].

d) Relațiile anterioare dintre părți, chiar învederând o dușmănie permanentă, nu pot fi considerate ca un atac iminent, deoarece atacul presupune o manifestare fizică concretă din partea agresorului, iar pe de altă parte, anterioritatea acestei situații exclude condiția de iminență sau desfășurare pe care trebuie să o îndeplinească atacul. Simpla teamă a inculpatului că va fi atacat nu constituie un atac, acesta trebuind să rezulte din acte materiale^[4].

e) Există legitimă apărare în situația în care victima, aflându-se deasupra făptuitorului căzut la pământ, l-a lovit cu pumnii, desfășurând astfel un atac material, direct, imediat și injust, care punea în pericol viața sau integritatea corporală a acestuia. În speță, făptuitorul, aflat în această situație, s-a apărat lovind cu pumnii și picioarele pe victima agresoare, care datorită stării de ebrietate în care se găsea, a căzut și s-a lovit cu capul de solul înghețat, suferind leziunile ce i-au provocat moartea^[5].

f) Fapta inculpatului de a fi aplicat mai multe lovituri de ciomag victimei și de a-i fi vătămat integritatea corporală, pentru a-l apăra pe tatăl său în vârstă de 64 de ani, care se afla trântit la pământ și lovit de victimă, trebuie considerată ca fiind săvârșită în stare de legitimă apărare^[6].

g) Există legitimă apărare dacă inculpatul, infirm de picioare, a lovit victima cu cuțitul în momentul când aceasta îi aplica lovituri cu pumnii peste față și încerca să-l strângă de gât, după ce mai înainte încercase să-l lovească în cap cu un ciocan^[7].

h) În jurisprudență^[8] s-a decis că există un atac material în situația în care inculpații, veniți să ia de la partea vătămată cheia unui imobil din care aceasta fusese evacuată ca urmare unui proces câștigat de inculpat, au lovit-o motivând că s-au simțit amenințați de către partea vătămată care a pătruns în curtea imobilului având în mână două flacoane cu benzină, iar în momentul în care a băgat mâna în buzunar, au crezut că scoate bricheta pentru a da foc.

 i) Partea vătămată se deplasa cu autoturismul pe un drum pietruit, prilej cu care l-a observat pe inculpat care transporta cu o găleată, în curtea sa piatra cu care era pavat drumul. Partea vătămată a oprit autoturismul și i-a atras atenția inculpatului asupra riscului de a degrada drumul. Întrucât la întoarcere, partea vătămată l-a găsit pe inculpat făcând același lucru, a oprit mașina și a coborât cu intenția de a avea o discuție cu inculpatul pe această temă. Inculpatul i-a aplicat cu găleata plină cu pietre o lovitură în zona feței, partea vătămată căzând și pierzându-și cunoștința. Neexistând un atac material din partea victimei, ci doar o eventuală presupunere a inculpatului în acest sens, în cauză nu există legitimă apărare, așa cum s-a apărat inculpatul^[9].

j) Fapta persoanei vătămate A de a-l trage de picioare pe inculpatul D pentru a-l scoate din autoturism îndeplinește condițiile unui atac material, direct, imediat, injust, care a pus în pericol persoana inculpatului.

(…)

Față de existența manifestărilor agresive din partea persoanei vătămate, inculpatul nu era obligat să aștepte să fie scos din autoturism și să fie lovit pentru a se apăra, cu atât mai mult cu cât într-un astfel de moment era posibil să fie tardivă orice apărare^[10].

k) Violențele verbale, oricât de grave, nu pot fi asimilate unui atac material; de asemenea, nici teama inculpatului că va fi atacat nu justifică aplicarea legitimei apărări^[11].

2. Legitima apărare. Fuga victimei.

Pentru existența legitimei apărări legea nu cere condiția ca atacul să nu poată fi înlăturat altfel decât prin mijloace dăunătoare. Prin urmare, dispozițiile legale referitoare la legitima apărare se vor putea aplica, în cazul în care condițiile pe care le prevede legea sunt îndeplinite, chiar dacă inculpatul s-ar fi putut salva prin fugă, ascunzându-se sau evitând întâlnirea sa cu victima^[12].

3. Legitima apărare. Atacul să fie direct.

Victima, ginere al inculpatului, avusese anterior numeroase conflicte cu familia acestuia din urmă (cu care locuia împreună) datorate consumului de alcool, fond pe care îi agresa. În ziua în care a fost săvârșită fapta a avut loc și un proces între soția inculpatului (soacra victimei) având ca obiect vătămarea corporală gravă a acesteia din urmă de către victimă. În acest context, victima, cu o îmbibație alcoolică de 2,05 gr, %, s-a înarmat cu un cuțit cu care și-a tăiat soacra la brațul drept, în timp ce aceasta se afla în cadă. După aceasta s-a îndreptat către inculpatul aflat în curte. Speriat, inculpatul care îi cunoștea comportamentul agresiv, s-a refugiat în bucătărie și a încercat să împiedice pătrunderea victimei ținând ușa împinsă din interior. Întrucât victima era mult mai tânără (50 de ani) decât inculpatul (75 de ani) și, implicit, avea o forță fizică superioară a reușit să deschidă pe jumătate ușa. În aceste condiții și datorită împrejurării că victima avea cuțitul în mână, inculpatul a apucat un cuțit care se afla în acea bucătărie și a lovit-o de două ori în zona pieptului. Leziunile provocate au dus la decesul victimei. Chiar dacă într-un moment al derulării faptelor s-ar putea vorbi despre absența caracterului direct al atacului (atunci când între inculpat și victimă se interpunea ușa închisă), ulterior atacul și-a reluat acest caracter, fiind depășit obstacolul care îi despărțea^[13].

4. Legitima apărare. Iminența atacului.

a) Apărarea este legitimă numai dacă a avut loc în intervalul de timp dintre momentul în care atacul a fost iminent și până în momentul când el s-a consumat. Acțiunea întreprinsă după consumarea atacului nu mai constituie apărare și, cu atât mai puțin, poate fi considerată ca o apărare necesară^[14].

b) Într-o altă speță^[15], s-a reținut că, dezarmând victima de furca cu care aceasta îl ataca – adică punând-o în situația de a nu mai putea repeta atacul – și lovind-o, apoi, cu aceeași furcă, inculpatul nu poate beneficia de efectele legitimei apărări.

c) Tot instanța supremă^[16] a statuat că dacă se constată că inițial inculpații s-au aflat în fața unui atac direct și injust din partea victimei, dar fapta săvârșită de ei a intervenit după încetarea atacului, aceasta se situează în afara legitimei apărări, care nu poate exista decât în situația când toate condițiile prevăzute de textul legal sunt întrunite cumulativ. În speță, victima fiind pusă în imposibilitate de a mai acționa, prin dezarmarea și doborârea ei la pământ, activitatea infracțională ulterioară a inculpaților, de a-i aplica, în continuare, multiple lovituri peste picioare nu mai poate fi considerată ca o apărare legitimă.

d) Nu a fost considerat imediat atacul în situația în care persoana vătămată, însoțită de o altă persoană, ambele în stare de ebrietate și înarmate cu bâte din lemn s-au îndreptat spre inculpat în scopul de a se răzbuna pentru un conflict verbal anterior, context în care inculpatul a abandonat coasa pe care o avea în mână și a luat o furcă cu care i-a întâmpinat pe cei doi care veneau spre el, obiect cu care a lovit persoana vătămată, străpungându-i antebrațul și ochiul [Trib. Bacău, Secția penală, sentința penală nr. 212/D din 11 martie 2015 (www.rolii.ro)]. Instanța a motivat nereținerea legitimei apărări, respectiv lipsa caracterului imediat al atacului prin aceea că inculpatul ar fi lovit înainte de a fi atacat. Pe bună dreptate, în doctrină^[17] a fost criticată soluția instanței, spunându-se că ,,atacul exista și era iminent prin simplul fapt că cele două persoane, cu manifestări agresive, se îndreptau înarmate către inculpat; acesta nu era obligat să aștepte să fie lovit pentru a se apăra, cu atât mai mult cu cât într-un astfel de moment era posibil sa fie tardivă orice apărare”.

e) Tot în practica judiciară^[18] s-a decis că, inculpatul, paznic al unui iaz – proprietate obștească -, văzând că mai multe persoane pescuiesc clandestin, s-a îndreptat spre ele și, cum acestea au fugit, a alergat după victimă, iar în momentul în care a ajuns-o, a lovit-o mortal. În această situație, nu se poate vorbi de legitimă apărare, deoarece atunci când inculpatul a lovit victima, atacul acesteia împotriva avutului obștesc nu mai era iminent sau în curs de desfășurare.

f) Într-o altă speță^[19], Tribunalul Suprem a decis că prin ,,atac imediat” se înțelege un atac iminent, adică pe punctul de a se dezlănțui, sau un atac în curs de desfășurare. La rândul său, pericolul pe care îl produce atacul trebuie să fie pe punctul de a se ivi (iminent) sau să se fi ivit (actual). Iminența sau actualitatea atacului implică o durată de timp aproape imperceptibilă între atac și apariția pericolului care amenință persoana sau interesele ei, încât acțiunea în apărare se impune^[20]. Când intervalul de timp dintre începerea atacului și ivirea pericolului este mai îndelungat, atributul ,,imediat”, cerut de lege, nu există și, în acest caz, sunt alte posibilități de înlăturare a pericolului. Într-o asemenea situație, pericolul nu mai constituie o realitate prezentă, ci se poate vorbi numai de eventualitatea pericolului, deci de o amenințare cu producerea unui pericol.

g) S-a reținut că, în seara de 19 mai 1996, partea vătămată a avut un conflict cu mai mulți tineri, între care și cu fiul inculpatului.

După terminarea acestui conflict, partea vătămată a mers la domiciliu, s-a înarmat cu un topor și a plecat pe drumul de trecere prin fața locuinței inculpatului. Acesta a ieșit în drum sfătuind partea vătămată să se liniștească. Partea vătămată i-a adresat injurii^[21] și, fără motiv, i-a aplicat o lovitură cu muchia toporului în coapsa piciorului stâng, după care a plecat mai departe. Tulburat de comportarea violentă a părții vătămate, inculpatul a intrat în curte, a luat un par și a pornit în urma acesteia; după aproximativ 10 m a ajuns-o și i-a aplicat o lovitură puternică cu parul în cap, partea vătămată suferind un traumatism craniuo-cerebral cu fractură deschisă, contuzie cerebrală și hematom subdural, leziuni care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.

În apel, inculpatul a pretins că în mod greșit prima instanță nu a reținut în favoarea lui legitima apărare. Motivul este nefondat, deoarece intervenția inculpatului s-a produs după ce conflictul cu partea vătămată se terminase, iar aceasta se deplasa spre locuința părinților săi. În acest timp, inculpatul s-a înarmat cu un par și, ajungând din urmă victima, i-a aplicat o lovitură în cap. Inculpatul lovind victima după ce atacul acesteia se terminase, riposta sa nu mai apărea ca necesară pentru înlăturarea unui atac^[22].

h) Instanța a reținut că, în decembrie 1998, inculpatul a observat în mai multe rânduri că din locuința sa, în timp ce era plecat, au fost sustrase diferite bunuri, iar în noaptea de 28 decembrie 1998 a fost bătut de două persoane care intraseră în casă cu scopul de a fura.

În acest context, în seara de 27 ianuarie 1999, inculpatul a auzit zgomote la obloanele care protejau ferestrele încăperii. Ieșind în ușa casei, a observat o persoană care a aruncat spre el un obiect voluminos de care s-a împiedicat. Căzut la sol, inculpatul a observat că cel care-l agresase avea în mâini două obiecte lucioase, posibil cuțite, cu unul dintre ele încercând să-l lovească, situație în care a luat o bară metalică cu care a lovit de mai multe ori mâna și capul atacatorului. Acesta a fugit, urmărit de inculpat, iar când a încercat să sară gardul, inculpatul l-a lovit cu bara peste corp, doborându-l.

Instanța a reținut că după momentul surprinderii victimei lângă casă, când aceasta l-a agresat pe inculpat, toate acțiunile ulterioare ale inculpatului exced incidenței prevederilor referitoare la legitima apărare. Lovirea repetată și gravă a victimei când aceasta încerca să scape prin fugă s-a produs când atacul se consumase^[23].

i) Instanța a reținut că, în jurul orei 5 a zilei de 25 septembrie, când încă era întuneric, inculpatul, care locuia singur în casă, a fost trezit din somn de o izbitură în ușa camerei în care dormea.

În momentul deschiderii ușii, inculpatul a văzut în fața acesteia pe consăteanul său cunoscut ca o persoană cu purtări violente, având un băț masiv în mână. La întrebarea inculpatului, cum a intrat în curte, acesta nu a răspuns, ci l-a lovit de mai multe ori cu bățul în cap. Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice aflată la îndemână cu latul căreia, în momentul când a fost lovit din nou peste cap, inculpatul a lovit pe agresor la întâmplare.

În urma schimbului de lovituri, acesta a scăpat bățul din mână și s-a retras către poarta de intrare în curte. Temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflați lângă gard, inculpatul l-a urmărit și, ajungându-l la poartă, l-a lovit repetat, după care l-a abandonat și a mers să anunțe la poliție cele întâmplate.

Astfel fiind, s-a constatat că achitarea inculpatului este legală și temeinică, motiv pentru care recursul în anulare a fost respins^[24].

j) Instanța a reținut că soții A.B. au început să se certe din cauza banilor, împrejurare în care victima a amenințat-o pe inculpată că o omoară atât pe ea, cât și pe fiul ei, exprimându-se în sensul că îi va tăia ,,ca pe o ceapă” și îi va da ,,momeală la pești în Lacul Colibița”, unde intenționa să meargă a doua zi la pescuit (…).

Afirmația inculpatei că a săvârșit fapta în legitimă apărare nu va fi însușită de instanță, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 44 C. pen. (actualul art. 19 NCP – n.n.). Legitima apărare, implică ideea de reacție necesară contra unui atac material, direct, imediat și injust, reacție care, în înțelesul legii penale, trebuie să se afle într-un raport de proporționalitate aproximativă cu pericolul creat făptuitorului de agresiunea atacatorului. În speță, s-a dovedit fără echivoc că într-un moment anterior, după ce între soții A.B. a avut loc un schimb de replici referitoare la bani, victima s-a ridicat de pe pat, a luat în mâini două cuțite și prin surprindere a lovit-o pe inculpată cu unul dintre cuțite în picior. Inculpata a ripostat, aplicând victimei o lovitură cu piciorul în piept, situație în care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe covor. Ulterior, inculpata a luat cuțitele în mâini și a început să-și lovească soțul la întâmplare, aplicându-i 16 lovituri de cuțit. Este de observat că, după ce în cădere victima a scăpat cuțitele din mâini, aceasta nu a încercat să le ,,recupereze” și să continue agresiunea asupra inculpatei. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile de la legitima apărare, atacul soțului fiind consumat^[25].

k) Nu se poate invoca scuza absolutorie a legitimei apărări dacă agresorul, fiind dezarmat și încercând să fugă, este urmărit și lovit de inculpat^[26].

l) Curtea nu poate achiesa la susținerea primei instanțe potrivit căreia atacul victimei nu a fost imediat în condițiile în care între ea și inculpat se interpusese martorul D. Caracterul imediat al atacului se analizează raportat la percepția subiectivă a inculpatului. Nu este suficient ca pericolul creat de atac să se fi epuizat, ci și ca în condițiile concrete inculpatul să conștientizeze sau să poată conștientiza acest lucru. Având în vedere că între momentul în care martorul D s-a interpus între victimă și inculpat și momentul loviturii a trecut un interval de timp foarte scurt (de ordinul secundelor, după cum se observă pe înregistrare) și că inculpatul nu era îndreptat cu fața spre victimă când a lovit-o, el practic lovind cu sapa în direcția victimei într-un moment în care era aplecat, este evident că inculpatul nu a putut conștientiza că atacul își pierduse caracterul imediat^[27].

m) Legitima apărare – după cum rezultă din însăși denumirea instituției – implică^[28] ideea de reacție necesară contra unui atac material, direct, imediat și injust, reacție care, în înțelesul legii penale, trebuie să se afle într-un raport de proporționalitate aproximativă cu pericolul creat făptuitorului de agresiunea atacatorului.

În speță, inculpatul – care este invalid, având amputate ambele picioare -, după un schimb de cuvinte cu fratele său, a fost atacat de acesta cu un baros, însă el, împingându-l, a reușit să-l dezechilibreze, făcându-l să scape barosul din mână; agresorul însă nu s-a liniștit, ci a sărit asupra fratelui său – aflat în pat -, începând să-l lovească cu pumnii și încercând să-l strângă de gât; în această situație, inculpatul l-a lovit cu un cuțit pe care tocmai îl folosea la curățirea unor cartofi, cauzându-i moartea. Față de împrejurările comiterii faptei, inculpatul a acționat în legitimă apărare.

n) Când reacția agresivă a inculpatului se plasează în timp după înlăturarea atacului, deoarece inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de cuțit, după care a lovit-o cu pumnul în abdomen, fapta nu a fost comisă în legitimă apărare^[29].

o) În speță, inculpata a fost lovită de către soțul său de mai multe ori cu un baston de cauciuc, apoi acesta a încercat să o lovească și cu un calapod de fier; inculpata însă, reușind să-i ia calapodul, l-a lovit cu el în cap, de repetate ori, provocându-i moartea. Din modul desfășurării faptelor, rezultă că, în momentul în care a fost lovită cu bastonul de cauciuc și amenințată grav cu calapodul de fier, inculpata s-a aflat într-adevăr în fața unui atac imediat, direct și injust. Dar ea a săvârșit fapta după ce smulsese calapodul din mâinile victimei, astfel că atacul nemaifiind iminent sau în curs de desfășurare, uciderea acestuia se situează în afara legitimei apărări ori a excesului neimputabil (n.n.)^[30].

p) Legitima apărare implică ideea de reacțiune necesară contra unei agresiuni injuste, fapta săvârșită în apărare trebuind să se producă între momentul în care atacul a devenit iminent și până la momentul epuizării lui. Orice reacție care are loc după consumarea atacului constituie agresiune pentru care făptuitorul trebuie să răspundă, neexistând în acea împrejurare o cauză care să înlăture caracterul penal al faptei^[31].
DOWNLOAD FULL ARTICLE