RIL: Art. 50 alin. (2) și art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv (M. Of. nr. 197/25.03.2015)

În M. Of. nr. 197 din 25 martie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 1/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al ÎCCJ cu privire la posibilitatea instanţei de judecată învestite cu soluţionarea unei acţiuni în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (rep. M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005; cu modif. şi compl. ult.), de a acorda reclamantului, în lipsa unui capăt de cerere distinct, preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Examenul jurisprudenţial

1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, dându-se eficienţă principiului disponibilităţii, în aplicarea art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă de la 1865, s-a apreciat că, în situaţia în care reclamantul nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează cu privire la dreptul la restituirea preţului de piaţă, ci are dreptul la restituirea preţului actualizat, în condiţiile art. 50 alin. (2) din lege, însă prin acţiunea introductivă nu a formulat şi un astfel de capăt de cerere, temeiul juridic indicat fiind exclusiv art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se impune respingerea acţiunii.

2. Într-o a doua opinie, în aplicarea art. 84 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a principiului rolului activ al judecătorului, s-a apreciat că, în ipoteza în care reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă, ci doar la restituirea preţului plătit actualizat, se impune admiterea în parte a pretenţiilor sale, făcându-se, din oficiu, de către instanţa de judecată aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu respingerea acţiunii, întrucât s-ar îngreuna situaţia părţii care nu ar mai putea solicita, ulterior, restituirea preţului actualizat, acţiunea fiind supusă unui termen de prescripţie instituit de actul normativ menţionat.

 

Opinia procurorului general

Potrivit opiniei procurorului general, cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii.

 

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Fiind vorba despre o problemă de drept a cărei controversă rezidă în modul de înţelegere şi aplicare diferită a unor principii şi norme de ordin procesual din dreptul intern, nu au fost identificate decizii ale celor două jurisdicţii de drept constituţional şi european care să fi dezlegat în mod direct chestiunea în analiză.

 

Raportul asupra recursului în interesul legii

La dosar au fost depuse două rapoarte asupra recursului în interesul legii.

1. Într-o opinie s-a apreciat că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni pentru plata preţului de piaţă, întemeiată pe art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin acţiunea introductivă nu s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.

2. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 50¹ alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 50¹ alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda părţii, chiar în lipsa unui capăt de cerere distinct, preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Textele legale incidente

Înalta Curte a reținut ca fiind incidente următoarele texte de lege: Legea nr. 10/2001 [art. 50 alin. (2), și (2¹), art. 50¹], Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 [pct. 50.3], Codul de procedură civilă de la 1865 [art. 84, art. 129 alin. (2), (4), (5) și (6)].

Vom prezenta, în continuare, dispozițiile sus-menționate:

Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 50 Lege nr. 10/2001: „[…] (2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(2¹) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. […]”

Art. 50¹ Lege nr. 10/2001: „(1) proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare. […]”

 

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (M. Of. nr. 227 din 3.4.2007; cu modif. şi compl. ult.):

Pct. 50.3 din Norme: „Restituirea preţului actualizat sau, după caz, a preţului de piaţă se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în temeiul hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, prin care s-a dispus restituirea preţului actualizat plătit de chiriaş, în cazul desfiinţării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a preţului de piaţă al imobilelor, în cazul desfiinţării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

 

Codul de procedură civilă de la 1865:

Art. 84 C. pr. civ. 1865: „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită. […]”

Art. 129 C. pr. civ. 1865 „(1) Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările. […]

(4) Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

(5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc. […]

(6) În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

 

 

DOWNLOAD FULL CHAPTER