Legatul cu titlu particular

1. Considerații introductive

Potrivit art. 1057 C. civ., „orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat particular”. Se observă, așadar, că actualul Cod civil nu formulează o definiţie pozitivă a legatului cu titlu particular, ci indică criteriile negative în funcţie de care se delimitează legatul cu titlu particular. Legatul universal și cel cu titlu universal au fost definite de legiuitor, iar tot ceea ce excedează acestor două feluri de legat reprezintă legat cu titlu particular. Este de precizat că, nici în vechiul Cod civil, legatul particular nu s‑a bucurat de o definiţie pozitivă.

Și textul art. 986 C. civ. ne indică faptul că legatul poate avea ca obiect „anumite bunuri determinate”, referindu‑se, aşadar, la legatul cu titlu particular.

Legatul cu titlu particular este acela care conferă vocaţie legatarului la unul sau mai multe bunuri determinate, spre deosebire de legatul universal şi cu titlu universal, care conferă vocaţie, chemare la o universalitate, respectiv la o parte dintr‑o universalitate. Este posibil ca valoarea legatului particular să fie mai mare decât, spre exemplu, cea a legatului universal sau a unui legat cu titlu universal, ceea ce conduce la concluzia că nu emolumentul efectiv cules interesează, ci exclusiv vocaţia pe care o conferă legatarului fiecare legat instituit. Precizăm că este posibil ca legatul cu titlu particular să coexiste în persoana aceluiaşi legatar cu legatul cu titlu universal^[1], însă se admite că legatul cu titlu particular poate coexista cu cel universal numai în persoana unor legatari diferiți^[2].

În ceea ce priveşte obiectul legatului cu titlu particular, acesta poate consta în bunuri individual determinate, bunuri de gen, precum şi bunuri incorporale cum sunt creanţele. Prin legatul cu titlu particular se poate transmite dreptul de proprietate exclusivă sau o cotă‑parte ideală din dreptul de proprietate comună, nuda proprietate sau alte drepturi reale (uz, uzufruct, abitaţie etc.) asupra unui bun individual sau asupra unor bunuri determinate. Obiectul legatului, trebuie să îndeplinească condiţia de a fi determinat sau cel puţin determinabil, potrivit dispoziţiei testatorului, instanţa de judecată neputând să stabilească obiectul legatului, atunci când acesta nu este determinat de dispunător. Pentru a ne găsi în prezenţa unui legat cu titlu particular valabil este necesar, aşadar, ca testatorul să identifice în concret bunurile ce fac obiectul legatului, fie prin individualizarea lor concretă, fie prin fixarea criteriilor în funcţie de care acestea se vor identifica (spre exemplu, legatul sumelor ce se vor găsi la BCR şi BRD, legatul caselor pe care testatorul le deţine în Constanţa etc.). În această din urmă situaţie este necesar ca grupul de bunuri legate să nu constituie o fracţiune din moştenire, astfel cum aceasta este definită la art. 1056 alin. (2) C. civ., pentru că atunci ne‑am afla în prezenţa unui legat cu titlu universal. Dacă, spre exemplu, testatorul instituie legatul caselor pe care le deţine în Constanţa, ne aflăm în prezenţa unui legat cu titlu particular, însă dacă este vorba despre legatul tuturor imobilelor ce se vor găsi în patrimoniul defunctului, acesta va constitui un legat cu titlu universal.

În ceea ce privește bunurile de gen, legatarul este creditor, din chiar momentul deschiderii moștenirii, cu privire la acele bunuri, iar dobândirea dreptului de proprietate asupra respectivelor bunuri se face cu ocazia predării legatului^[3].

De asemenea, când ne referim la bunul legat trebuie să înțelegem și accesoriile necesare în starea care se află la moartea testatorului, dar și faptul că legatul cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul provocat bunului de către terți, după întocmirea testamentului^[4].

Legatarul universal şi cel cu titlu universal suportă datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia [art. 1114 alin. (2) C. civ.], spre deosebire de legatarul cu titlu particular. Astfel, potrivit art. 1114 alin. (3) C. civ., „legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii.

Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;

b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;

c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi a sarcinilor moştenirii”.

Din modul de reglementare al textului legal citat se desprinde concluzia că legatul/legatele cu titlu particular se execută întotdeauna ulterior lichidării pasivului moştenirii, deoarece numai raportat la acel moment se va putea aprecia dacă activul moştenirii va acoperi pasivul acesteia, fără includerea legatului/legatelor cu titlu particular iar, în caz afirmativ, acesta/acestea vor fi predate integral legatarului sau legatarilor instituiţi. Legatele cu titlu particular ce depăşesc activul net al moştenirii vor fi reduse în limita depăşirii [art. 1067 alin. (2) C. civ.]. Dacă legatele cu titlu particular au fost executate, fără a fi cunoscute anumite datorii sau sarcini ale moştenirii, atât moştenitorii legali sau testamentari, cât şi creditorii sau orice altă persoană interesată pot solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus [art. 1067 alin. (3) C. civ.].

2. Categorii de legate cu titlu particular

În cele ce urmează vom prezenta principalele legate cu titlu particular, cu menţiunea că acestea nu epuizează totalitatea acestei categorii de legate:

a) Legatul ce are ca obiect bunuri imobile sau bunuri mobile, corporale, individual determinate sau de gen

Bunurile corporale sunt cele a căror existenţă materială e uşor perceptibilă simţurilor omului^[5]. Bunurile individual determinate sau res certa sunt acelea care se individualizează prin anumite trăsături, fiind astfel delimitate de bunurile asemănătoare. Ca exemple de bunuri corporale imobile ce pot face obiectul unui legat cu titlu particular amintim un teren, o casă, un apartament etc., în vreme ce în categoria bunurilor corporale mobile se încadrează, spre exemplu, un autoturism, o bicicletă etc. Bunurile de gen sau bunurile generic determinate sunt acelea care aparţinând unei anumite categorii şi care se vor individualiza prin cântărire, măsurare sau numărare. Sunt bunuri de gen ce pot face obiectul unui legat particular, spre exemplu, o anumită cantitate de materiale de construcţie (bolţari, ţiglă, nisip etc.), de cereale, de fructe, o sumă de bani etc. În ceea ce priveşte dispoziţiile de ultimă voinţă având ca obiect sume de bani, atât în perioada anterioară actualului Cod civil^[6], cât şi actualmente, acestea sunt catalogate ca fiind legate cu titlu particular.

„Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii” [art. 1059 alin. (1) C. civ.], în vreme ce, „legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii (…)” [art. 1059 alin. (2) C. civ.]. În ceea ce priveşte prevederile art. 1059 alin. (2) C. civ. enunţate, se arată că, „dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie”, fie că ele există în patrimoniul succesoral la momentul deschiderii moştenirii, fie că acestea urmează a fi procurate ulterior. Dar este deopotrivă posibil ca alegerea să fie lăsată de testator chiar legatarului, situaţie în care acesta poate opta pentru predarea bunurilor de cea mai bună calitate.

Art. 1061 C. civ. arată la alin. (1) şi (2) că „bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii.

Legatul cuprinde şi dreptul la acţiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terţ după întocmirea testamentului”.

Aceasta înseamnă că bunul ce face obiectul unui legat cu titlu particular include şi accesoriile sale (de exemplu, legatul unui ferme cuprinde şi animalele necesare pentru cultura pământului, legatul unei case cuprinde și șura, precum și anexele gospodărești etc), aşa cum acestea se găsesc la momentul deschiderii moştenirii, precum şi dreptul la acţiunea în despăgubire împotriva terţului pentru prejudiciile aduse bunului, doar că în acest caz sunt vizate prejudiciile aduse bunului de la întocmirea testamentului, şi nu de la deschiderea moştenirii. „Bunul care a fost destinat, în mod stabil şi exclusiv, întrebuinţării economice a altui bun este accesoriu atâta timp cât satisface această utilizare” [art. 546 alin. (1) C. civ.]. Regula este aceea că bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal, fiind predat legatarului cu titlu particular în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii testatorului.

De asemenea, potrivit art. 1058 C. civ., „legatarul are dreptul la fructele bunurilor moştenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privinţa sa, cu excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună‑credinţă”. Textul indicat vizează legatarul în general, deci şi pe legatarul cu titlu particular.

„Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creşteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziţionarea altor bunuri în cadrul unei universalităţi se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată”. Prevederile art. 1061 alin. (3) C.civ., redate anterior, instituie aşadar o prezumţie relativă, ce poate fi combătută făcându‑se proba contrară. În schimb, dreptul legatarului nu se întinde şi asupra altor imobile achiziţionate de testator, alăturate imobilului ce face obiectul legatului cu titlu particular. Textul legal indicat ne arată faptul că legatarul cu titlu particular va profita de creşterea cantitativă, calitativă sau valorică rezultată prin alipire, lucrări autonome sau adăugate.

b) Legatul având ca obiect bunuri incorporale

Bunurile incorporale sunt valorile economice care au o existenţă ideală, abstractă^[7]. Sunt bunuri incorporale ce pot face obiectul unui legat cu titlu particular următoarele: drepturile de creanţă, titlurile de valoare, drepturile de autor etc. Astfel, testatorul poate alege să instituie un legat cu titlu particular având ca obiect o creanţă pe care o are împotriva unui terţ sau care să aibă ca obiect drepturile sale de autor asupra unei opera literare ori drepturile asupra unor valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni etc.) ce i se cuvin. Dispoziţiile testamentare având ca obiect valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate pot face obiectul testamentului sumelor şi valorilor depozitate reglementat în art. 1049 C. civ.

c) Legatul prin care testatorul‑creditor îl iartă de datorie pe legatarul‑debitor, numit şi legat de liberare (legatum liberationis)

Prin acest fel de legat cu titlu particular datoria legatarului‑debitor faţă de testatorul‑creditor se stinge la momentul deschiderii moştenirii.

d) Legatul unui fapt posibil şi licit, prin intermediul căruia moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului cu titlu particular. Un exemplu în acest sens ar fi obligaţia impusă legatarului universal de a achita datoria legatarului cu titlu particular faţă de un anumit terţ (obligaţie de a face) sau, spre exemplu, obligaţia impusă legatarului universal de a nu aduce atingere dreptului de proprietate al legatarului cu titlu particular asupra obiectului legatului (obligaţie de a nu face).

e) Legatul nudei proprietăţi a unui bun sau a mai multor bunuri individual determinate

Dacă legatul nudei proprietăţi se referă la întreaga moştenire, ne aflăm în prezenţa unui legat universal, dacă legatul priveşte o cotă‑parte din nuda proprietate a moştenirii, ne aflăm în prezenţa unui legat cu titlu universal, iar dacă legatul nudei proprietăţi priveşte unul sau mai multe bunuri individual determinate, ne aflăm în prezenţa unui legat cu titlu particular.

f) Legatul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui bun sau a mai multor bunuri individual determinate

Constituie dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: dreptul de superficie, de uzufruct, de uz, de abitaţie şi de servitute.

În doctrina anterioară au existat discuţii relativ la calificarea legatului uzufructului, atunci când nuda proprietate era atribuită unei persoane, iar uzufructul altei persoane, existând din acest punct de vedere opinii contradictorii. Astfel, într‑o primă opinie se aprecia că în ipoteza în care uzufructul privea întreaga moştenire, legatul era universal, dacă privea o fracţiune din moştenire, legatul era cu titlu universal^[8]. O altă opinie califica legatul uzufructului ca fiind un legat cu titlu particular, chiar şi atunci când avea ca obiect întreaga moştenire sau o fracţiune a acesteia^[9]. În final, o a treia opinie susţinea că atât legatul uzufructului asupra întregii moşteniri, cât şi legatul uzufructului asupra unei fracţiuni a moştenirii reprezintă un legat cu titlu universal^[10].

Actualmente, Codul civil rezolvă această controversă statuând că legatul având ca obiect dreptul de uzufruct asupra întregii moşteniri, a unei cote‑părţi din moştenire, sau asupra totalităţii ori a unei cote‑părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor constituie un legat cu titlu universal, potrivit art. 1056 alin. (2) lit. b) şi c) C.civ. În schimb, dacă uzufructul priveşte un bun sau mai multe bunuri individual determinate, ne aflăm în prezenţa unui legat cu titlu particular.

g) Legatul având ca obiect moştenirea culeasă de testator sau cota‑parte din aceasta, nelichidată până la decesul testatorului

Un asemenea legat nu conferă legatarului un drept la o universalitate sau la o fracțiune dintr-o universalitate, deoarece moștenirea nelichidată reprezintă o universalitate sau o fracțiune din universalitate numai în raporturile ce privesc prima transmisiune succesorală (de la primul defunct către testatorul-moștenitor), însă, în raporturile care privesc transmisiunea succesorală subsecventă (de la testator către legatarul său), acea primă moștenire nu reprezintă decât un grup particular de bunuri^[11].

h) Legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere

Textul art. 1062 C. civ. arată că, atunci „când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii”. Legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere presupune plata sumelor de bani datorate credirentierului sau prestarea întreţinerii datorate creditorului întreţinerii, la intervale periodice, începând cu ziua deschiderii moştenirii.

Legatele cu titlu particular prezentate anterior nu acoperă întreaga arie a legatelor cu titlu particular, aceasta deoarece orice legat care nu este universal sau cu titlu universal reprezintă un legat cu titlu particular (art. 1057 C. civ.), ceea ce face ca analiza anterioară să privească doar o parte a acestora. În cele ce urmează vom prezenta şi alte legate cu titlu particular care se particularizează datorită unor trăsături specifice:

a) Legatul bunului altuia

Art. 1064 C. civ. prevede: „Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, atunci se aplică dispoziţiile prezentului articol.

Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a ştiut că bunul nu este al sau, legatul este anulabil.

În cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii”.

Analizând prevederile legale, pentru a ne afla în prezenţa legatului bunului altuia, este necesar ca acesta să se refere la un bun individual determinat, bunul să aparţină altei persoane (unui terţ, sau chiar moştenitorilor legali sau legatarilor universali sau titlu universal ai testatorului), iar testatorul să nu aibă niciun drept asupra bunului respectiv, nici la data întocmirii testamentului şi nici la data deschiderii moştenirii.

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, legiuitorul a trasat două soluţii posibile. O primă situaţie are în vedere faptul că testatorul cunoştea că bunul de care dispune nu‑i aparţine. În această situaţie legatul este valabil iar cel care execută legatul are alegere între următoarele posibilităţi:

– fie să procure bunul şi să îl predea legatarului. Este evident că, în acest caz, transferul dreptului de proprietate către legatar va opera de la data achiziţionării bunului, şi nu de la data deschiderii moştenirii;

– fie să plătească legatarului echivalentul bunului legat. Valoarea bunului se va raporta la data deschiderii moştenirii.

Aşadar, observăm că în ipoteza în care testatorul a știut că bunul nu este al său, legatul bunului altuia creează o obligaţie alternativă, alegerea având-o debitorul. Posibilitatea de alegere există și în ipoteza în care bunul ar fi proprietatea chiar a persoanei obligate la executarea legatului^[12].

O altă variantă posibilă este aceea ca testatorul să îşi redacteze actul de ultimă voinţă, ştiind că bunul nu‑i aparţine, acesta fiind însă în curs de achiziţie (se află în etapa negocierii preţului cu privire la cumpărarea bunului asupra căruia a dispus prin testament, actul autentic urmând a fi perfectat în scurt timp). Textul art. 1064 alin. (1) C. civ. prevede că dispoziţiile respective se aplică atunci „când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii (…)”, ori este posibil ca în această situaţie, la deschiderea moştenirii bunul să se găsească deja în patrimoniul testatorului, prin fapta sa, ipoteză în care legatul este valabil. Situaţia se prezintă similar şi în cazul dobândirii unui bun afectat de o condiţie suspensivă (dacă aceasta s‑a realizat, transmisiunea dreptului asupra bunului individual determinat se consolidează) sau de un termen suspensiv (în cazul actelor juridice translative de drepturi reale privind un bun individual determinat, termenul suspensiv nu amână transferul dreptului, decât dacă părţile au stipulat aceasta în mod expres).

Dacă ar fi vorba despre legatul unor bunuri de gen, acesta este întotdeauna valabil, chiar dacă în patrimoniul testatorului nu se găsesc acele bunuri. În acest caz cel ţinut să execute legatul va procura bunurile respective şi le va preda legatarului. Legatarul este în acest caz creditor şi nu proprietar al bunurilor de la data deschiderii moştenirii.

În schimb, dacă testatorul nu cunoştea că bunul legat nu‑i aparţine, legatul va fi anulabil, prezumându‑se în acest caz că, dacă testatorul ar fi cunoscut realitatea, nu ar fi testat în acest fel. Justificarea nulităţii relative a legatului bunului altuia în acest caz rezidă în prevederile art. 1207 alin. (2) C. civ., respectiv eroarea esenţială în care s‑a aflat testatorul asupra obiectului liberalităţii.

Ceea ce rămâne a se lămuri este, aşadar, dacă testatorul cunoştea sau nu că bunul legat îi/nu‑i aparţinea la momentul întocmirii testamentului. Dacă rezultă neîndoielnic din testament faptul că testatorul cunoştea că bunul nu‑i aparţine, legatul este valabil, după distincţiile punctate (spre exemplu, „las moştenire casa vecinului meu A, legatarului B”). De asemenea, dacă din testament rezultă că testatorul nu ştia că bunul nu‑i aparţine, din nou situaţia este clară, legatul este anulabil, astfel cum trasează art. 1064 alin. (2) C. civ. (spre exemplu, „las moştenire lui A casa de la adresa administrativă X, care îmi aparţine”). Dacă însă din cuprinsul testamentului nu rezultă neîndoielnic cunoaşterea sau necunoaşterea de către testator a statutului juridic al bunului legat, se va prezuma ignoranţa acestuia, dat fiind că o persoană nu lasă legat un bun care nu‑i aparţine, decât în mod cu totul excepţional^[13]. Astfel, dacă nu rezultă în mod clar din testament situaţia juridică a bunului legat, se prezumă eroarea în care s‑a aflat testatorul. Legatarul interesat va fi cel care va avea sarcina de a dovedi faptul că testatorul a cunoscut că bunul nu‑i aparţine, putând folosi în acest sens orice mijloc de probă, chiar şi elemente extrinseci testamentului (din moment ce doar din cuprinsul testamentului nu rezultă în mod neîndoielnic acest lucru).

b) Legatul bunului aflat în coproprietate

În literatura de specialitate s‑a lansat întrebarea care va fi soarta legatului cu titlu particular având ca obiect un bun individual determinat aflat în coproprietate la momentul deschiderii moştenirii. Răspunsul la această întrebare necesită a se face distincţie între situaţia în care testatorul a dispus doar de cota sa ideală asupra bunului determinat şi situaţia în care testatorul a dispus de întreg bunul aflat în coproprietate.

În primul caz, legatul este valabil, având în vedere că testatorul poate dispune de dreptul său asupra unei cote‑părţi ideale din dreptul de proprietate asupra bunului determinat. Dreptul de dispoziţie există atât pentru actele între vii, cât şi pentru cele mortis causa.

În cel de‑al doilea caz, trebuie făcută distincţie dacă testatorul a dispus de întreg bunul în cunoştinţă de cauză sau nu. Situaţia se prezintă similar legatului bunului altuia. Astfel, dacă testatorul cunoştea că este proprietar doar asupra unei cote‑părţi ideale şi a înţeles să dispună de întreg bunul, legatul va fi valabil, iar cel însărcinat cu executarea legatului va avea obligaţia alternativă fie de a procura cota‑parte aflată în proprietatea altuia, fie de a plăti contravaloarea cotei‑părţi aparţinând altuia. Dacă bunul este procurat de cel ţinut să execute legatul, transferul proprietăţii va avea loc odată cu procurarea bunului şi nu la momentul deschiderii moştenirii.

Aşa cum s‑a arătat în doctrină^[14], din moment ce legea a prevăzut validitatea unui legat având ca obiect proprietatea exclusivă a altuia, cu atât mai mult trebuie să fie recunoscută validitatea legatului având ca obiect proprietatea altuia numai în parte. În plus, autorul arătat mai aduce un argument, respectiv faptul că legea nu distinge după cum obiectul legatului este al altuia în tot sau în parte.

Dacă testatorul a dispus de bun crezând că îi aparţine în exclusivitate, legatul este anulabil parţial. În acest caz dispunătorul se află în eroare cu privire la proprietatea sa exclusivă asupra bunului şi se presupune că nu ar fi făcut legatul dacă ar fi cunoscut că bunul nu‑i aparţine în totalitate. Nulitatea relativă este parţială deoarece în acest caz va afecta liberalitatea doar în ceea ce priveşte cota‑parte care nu aparţine testatorului din bunul legat. În privinţa actului de dispoziţie cu privire la cota sa, legatul va rămâne valabil.

Obiectul legatului bunului indiviz îl poate reprezenta un bun individual determinat aflat în proprietate comună pe cote‑părţi (coproprietate) aparţinând defunctului şi altei/altor persoane ori poate fi vorba despre un bun ce face parte dintr‑o universalitate sau dintr‑o cotă‑parte din universalitate. În această ultimă ipoteză se încadrează şi proprietatea comună în devălmăşie a defunctului şi a soţului său supravieţuitor. La decesul unuia dintre soţi, comunitatea va înceta. Potrivit art. 355 alin. (3) C. civ., „când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. În acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce le revin din moştenire”. În ceea ce priveşte cota de contribuţie a soţilor la dobândirea masei comunitare, arătăm că aceasta se stabileşte prin acordul moştenitorilor în cadrul procedurii succesorale notariale. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală [art. 357 alin. (2) C. civ.]. Dacă moştenitorii nu se înţeleg cu privire la acest aspect, procedura succesorală notarială se poate suspenda, iar părţile se adresează instanţei pentru stabilirea cotelor de contribuţie şi pe cale de consecinţă a componenţei masei succesorale şi corelativ a drepturilor moştenitorilor asupra acesteia. În concluzie, proprietatea comună în devălmăşie se va transforma la decesul unuia dintre soţi în proprietate comună pe cote‑părţi.

c) Legatul conjunctiv

Potrivit art. 1065 C. civ., „legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalţi legatari.

Prevederile alin. (2) se aplică şi atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate”.

Legatul conjunctiv nu trebuie confundat cu substituția vulgară reglementată de art.804 C. civ de la 1864, care, deși nu mai este reglementată de actualul Cod civil, este permisă. Astfel, în cazul subsituției vulgare, obiectul legatului este cules în integralitate de către primul legatar desemnat de testator și, doar în ipoteza în care acesta nu poate sau nu vrea să primească legatul, el revine, tot în integralitate, celui de-al doilea legatar, desemnat tot de testator (desemnarea legatarilor prezintă caracter alternativ). În schimb, în cazul legatului conjunctiv, legatarii împart între ei obiectul legatului iar desemnarea legatarilor are caracter simultan^[15].

Alin. (2) al art. 1065 C. civ., instituie dreptul de acrescământ în favoarea legatarului acceptant pentru situaţia în care unul dintre ceilalţi legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul conjunctiv. Este de precizat că dreptul de acrescământ operează în mod obligatoriu şi în toate cazurile cu sarcini, respectiv cel care a primit legatul va fi obligat să execute sarcinile instituite (cu excepţia situaţiei în care sarcina a fost stipulată exclusiv în favoarea legatarului care nu vrea sau nu poate primi legatul).

 d) Legatul alternativ

Potrivit art. 1063 C. civ., „în cazul în care legatarului cu titlu particular i‑a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terţ”. Din textul citat rezultă că alegerea bunului legat aparţine, după caz:

– celui ţinut să execute legatul (aceasta incumbă moştenitorilor legali, legatarilor universali sau a celor cu titlu universal) dacă testatorul nu a numit persoana care are drept de alegerea;

– legatarului instituit sau unui terţ, dacă testatorul a conferit acest drept prin testament.

3. Concluzii

Prezentul studiu și-a propus o analiză amănunțită a legatului cu titlu particular, prezentând principalele categorii de legate cu titlu particular, precum și trăsăturile lor specifice.

Bibliografie:

– G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2012;

– J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;

-A. Bacaci. Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

– Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

– I. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;

– G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020;

– M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București, 1981;

– C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1998;

– M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educațional, București, 1998;

– D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București, 2014.