Latura subiectivă a infracțiunii de omor intenționat în dreptul penal al Republicii Moldova: analiza intenției și a gradului de vinovăție al autorului

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete şi îndeosebi în raport cu instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), cu regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), cu numărul şi intensitatea loviturilor (o simplă lovitură sau mai multe lovituri, aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor şi victimă, anterioare săvârşirii faptei (raporturi de duşmănie sau raporturi de prietenie), atitudinea infractorului după săvârşirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o)^[20]. De asemenea, s-a subliniat că este necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări şi nu numai a unora, deoarece, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuşi la o încadrare juridică greşită a faptei.

Astfel, de exemplu, împrejurarea că făptuitorul a folosit un cuţit, armă aptă de a produce moartea victimei, nu este suficientă pentru determinarea intenţiei de a ucide, deoarece cu un astfel de instrument se poate realiza şi intenţia de a produce numai vătămări corporale.

Dacă acestei împrejurări i se adaugă şi altele, de exemplu, lovirea victimei în zona inimii, în mod repetat şi cu mare intensitate, se va reține, fără nicio dificultate că făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide^[21].

La categoria circumstanţelor care caracterizează latura subiectivă a omorului trebuie atribuite semne precum scopul şi motivul infracţiunii. Acestea sunt semne facultative ale laturii subiective. În cazurile în care determinarea lor este necesară, acestea pot avea importanţă principială pentru calificarea infracţiunii şi stabilirea pedepsei pentru vinovat. Dacă scopul şi mobilul constituie uneori elemente circumstanţiale ale omorului calificat, ele nu pot în niciun caz să apere de răspundere pe făptuitor. Motivul şi scopul infracţiunii, de regulă, sunt delimitate în lege şi au importanţă individuală la calificarea anumitor modalităţi normative ale omorului. În unele cazuri motivul şi scopul pot coincide. Motivele şi scopurile infracţiunii de omor pot fi diferite – de la tendinţa de a curma atentatul în cazul legitimei apărări până la răzbunare în baza motivului de gelozie sau intenţiilor materiale etc. Omorul nu este condiţionat, în forma simplă, nici de săvârşirea faptei într-un anumit scop. Un anumit scop care potrivit aprecierii legiuitorului conferă un grad de pericol social mai ridicat omorului este prevăzut ca circumstanţă agravantă^[22].

Deşi latura subiectivă a omorului nu include vreun motiv sau scop special, totuşi, aceste elemente vor fi avute în vedere la justa individualizare a pedepsei^[23]. În acelaşi sens, s-a apreciat că motivul^[24] şi scopul infracţiunii, chiar şi atunci când nu sunt semne obligatorii ale laturii subiective, necesită să fie stabilite în fiecare caz în parte în cadrul calificării, deoarece influenţează periculozitatea socială a faptei şi a făptuitorului, astfel, aparte obiectivul individualizării răspunderii şi pedepsei penale.

Motivele şi scopurile infracţiunii, chiar şi atunci când nu sunt semne obligatorii ale laturii subiective, necesită să fie stabilite în fiecare caz în parte în cadrul calificării, deoarece influenţează la gradul social periculos al faptei şi a făptuitorului.

Întrucât scopul şi mobilul influenţează periculozitatea socială a faptei şi a făptuitorului, instanţa de judecată va fi preocupată să le stabilească în fiecare caz, tot în vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei. Un anumit scop care, potrivit aprecierii legiuitorului, conferă un grad de pericol social mai ridicat, este prevăzut ca circumstanţă agravantă (art. 145, lit. g-h).

Latura subiectivă a omorului nu include cerinţa săvârşirii faptei dintr-un anumit mobil. Aceasta înseamnă că infracţiunea există chiar dacă nu s-a stabilit mobilul săvârşirii faptei. Cu toate acestea, instanţa de judecată va fi preocupată să stabilească, în fiecare caz, mobilul faptei, deoarece aceasta influenţează gravitatea faptei şi prin urmare, poate contribui la realizarea unei juste individualizări juridice a pedepsei.

Stabilirea motilului omorului este problema cheie, ea prezentând importanţă atât în stabilirea faptelor şi împrejurărilor cauzei, a identificării autorului, cât şi în încadrarea juridică a faptei. Motivul de acţiune a persoanei vinovate de omor constituie cauza impulsivă în comiterea infracţiunii respective. Motivul caracterizează voinţa subiectului. Oricare acţiune conştientă se comite în baza unui motiv determinat. De aceea la soluţionarea problemei vizând calificarea omorului, motivul nu poate să nu fie luat în vedere. Pentru calificarea faptei în baza normei care prevede componenţa de bază a omorului, motivul infracţiunii nu are nicio importanţă. Aceasta, însă, nu înseamnă că constatarea lui nu este necesară.

Pentru analiza laturii subiective a infracţiunii de omor prin raportare la motivul infracțiunii, apare problema asupra legăturii acestuia cu forma concretă a intenţiei. De regulă, motivul infracţiunii demonstrează prezenţa intenţiei directe. Persoana, conducându-se, de exemplu, de anumite interese materiale ori motive huliganice, îşi atinge un anumit scop. Însă ar fi incorectă excluderea posibilității de săvârşire a omorului din intenţie indirectă în asemenea situaţii.

Omorul nu este condiţionat în forma sa simplă nici de săvârşirea faptei într-un anumit scop. Chiar dacă scopul urmărit de făptuitor constă, de exemplu, în curmarea suferinţelor fizice ale victimei, care suferă de o boală incurabilă, fapta va constitui infracţiune. Astfel că legislaţia s-a situat ferm pe poziţia pedepsirii omorului, chiar în condiţiile eutanasiei.

S-ar putea susţine că intenţia infractorului (agentului) trebuie să fie concretă, să se refere la un obiect individualizat după trăsături obiective, ea nu se poate referi ca categorii de obiecte.

Psihologia demonstrează că acţiunile omului sunt condiţionate de anumite motive şi sunt direcţionate spre atingerea anumitor scopuri ^[25].

Totodată, Gh. Nistoreanu şi A. Boroi menţionează că scopul infracţiunii este reprezentarea în plan mintal a rezultatului ce va apărea în urma săvârşirii faptei penale, rezultat urmărit de către infractor^[26].

Motivul săvârşirii infracţiunii îl reprezintă acea forţă, imbold sau stimul care îndeamnă făptuitorul la privarea de viaţă a persoanei sau la determinarea victimei la sinucidere. Motivul este caracteristic numai pentru forma intenţionată de vinovăţie. Pentru săvârşirea infracţiunilor indicate în Codul penal al Republicii Moldova (în continuare, CP) prevăzute la art. 145 alin. (2) şi (3) sunt caracteristice două grupuri de motive:

– cele din primul grup sunt indicate în normele penale, şi anume motive sadice (lit. h), alin. 3 art. 145 CP), motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit. f), alin. 3 al art. 145 CP), din interese materiale (lit. b), alin. 3 al art. 145 CP).

– cele din al doilea grup de motive nu sunt fixate direct în normele penale, dar se subînţeleg, precum ar fi motivele josnice, din gelozie, răzbunare, ură, invidie etc.

Scopul infracţiunii este imaginaţia consecinţelor dorite, spre a căror realizare tinde făptuitorul. De asemenea, scopul este prezent numai la infracţiunile săvârşite în mod intenţionat.

Concomitent cu prezenţa scopului principal, la infracţiunile contra vieţii persoanei săvârşite intenţionat mai există două categorii de scopuri suplimentare, dar foarte importante.

– primul grup este expres precizat în norma penală, precum ,, scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei’’ (lit. i), alin. 3 al art. 145 CP), ,,scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei’’(lit. e), alin. 3 al art. 145 CP), ,,la comandă’’(lit. m), alin. 3 al art. 145 CP).

– în al doilea grup de scopuri suplimentare pot fi incluse: dezbăierarea de persoana apropiată (soţ, soţie, rudă apropiată care deţinea un secret primejdios pentru făptuitor), satisfacerea unei plăceri cu caracter sadic etc.

Starea emotională sau poziţia psihică a făptuitorului este un element obligatoriu de stabilit în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete şi îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor, cu regiunea corpului lezată (o zonă vitală sau nu), cu numărul şi intensitatea loviturilor, atitudinea infractorului dupa săvârşirea faptei etc.^[27].

Infracţiunea de omor există şi atunci cînd făptuitorul îşi îndreaptă acţiunea asupra unei persoane pe care vrea s-o ucidă, dar, datorită unei greşite manipulări a instrumentului folosit sau altor cause accidentale, rezultatul urmărit se produce asupra unei alte persoane^[28].

După unii autori, eroarea asupra persoanei victimei nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei făptuitorului şi nu înlătură raspunderea sa penală (X vrea să-l ucidă pe Y, dar confundându-l cu M, îl ucide pe acesta din urmă) ^[29]. Se susține că legea penală apîră viaţa oricărei persoane, în general, astfel că eroarea asupra identităţii victimei nu are relevantă penală. Caracterul penal al omorului nu depinde de cunoaşterea de către făptuitor a identităţii victimei, ceea ce interesează este ca făptuitorul să-şi fi dat seama că ucide un om.

CONCLUZII

Concluzia acestui articol subliniază importanța analizei laturii subiective în calificarea și individualizarea răspunderii penale pentru infracțiunea de omor. Se subliniază că latura subiectivă include elemente precum vinovăția, scopul și motivul infracțiunii, iar determinarea acestor aspecte este esențială pentru o justă aplicare a legii și stabilirea pedepsei.

Textul evidențiază că omorul poate fi comis cu intenție directă sau indirectă, iar circumstanțele specifice fiecărui caz trebuie analizate cu atenție pentru a stabili gradul de vinovăție al făptuitorului. De asemenea, se subliniază importanța determinării intenției vinovatului în comiterea faptei, fie ea directă sau indirectă, pentru a face distincția între omor și alte infracțiuni similare, cum ar fi vătămarea corporală gravă sau violul urmat de moartea victimei.

În plus, subliniem că stabilirea motivului infracțiunii și a scopului acțiunii infractorului poate influența gradul de pericol social al faptei și, implicit, pedeapsa aplicată. Motivul și scopul pot servi drept circumstanțe agravante sau atenuante în procesul de individualizare a răspunderii penale.

În final, se reiterează importanța analizei detaliate a tuturor aspectelor legate de latura subiectivă a infracțiunii de omor pentru a asigura o justiție corectă și echitabilă în fiecare caz.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Codul penal al Republicii Moldova, Cod nr. 985 din 18.04.2002.

Culegeri de hotărâi ale Plenului Curţii supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Chişinău 2002.

Tudorel Toader, Drept penal român, partea specială, suport de curs 2012-2013.

Nastas A., Cernomoreț S., Criminologie. Tratat, București: ProUniversitaria, 2024, ISBN 978-606-26-1562-8.

Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации/Под редакцией Ю.И. Скуратова, В.М. Лебедева. Издание 2-е, дополненное и измененное. – Москва: Норма•Инфра-М, 1996.

Российское уголовное право. Часть Общая: Учебник/Под редакцией д.ю.н., проф. В.Н. Кудрявцева и д.ю.н., проф. А.В. Наумова. – Москва: Спарк, 1997.

Brînză, Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii, Chişinău, 1999.

Рарог А.И. Квалификация преступления по субъективным признакам. – Санкт Петербург: Юридический Центр Пресс, 2002.

Dobrinoiu, N. Gonea, Cauze penale comentate. Partea specială, Ed. M.I., 1987..

Boroi Alexandru, Aspecte teoretice și practice privind infracțiunile de omor și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, București, Serviciul Editorial al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” a Ministerul de Interne, 1995.

Boroi Alexandru – „Drept penal. Partea specială”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

Borodac A., Manual de drept penal. Partea special, Chișinău, 2004.

Filipaș A., Mitrache C., Instituții de drept penal. Ediția a II-a revezuită și adăugată, București, Editura Trei, 2003.

Avram, T. Popovici, V. Cobîşteanu, Avram M., Popovici T., Cobâşneanu Vasile, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei., Chişinău: Ed. ARC, 2004.

Dobrinoiu, N. Cauze penale comentate. Partea specială, Ed. M.I., 1987.

Papadopol, Culegere de practică judiciară penală pe anii 1990,1991,1992, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, 1992 şi

Борисов В.И., Куц В.Н. „Преступления против жизни и здоровья: вопросы квалификации”, Харьков 1995.

Столяренко Л.Д. Основы психологии. Издание 3-е, дополненное и переработанное. Серия: Учебники и Учебные пособия. – Ростов-на-Дону: Феникс, 2000.

Nistoreanu Gh., Boroi Al. Drept Penal. Partea Specială. – Bucureşti: ALL BECK, 2002.

Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea specială. Ediţia a III-a. – Bucureşti: Ed. ,,Şansa”, 1999.