Investigarea odontologică judiciară

Urmele de dinţi fac parte din categoria acelor urme care oferă o bază sigură de identificare atât sub raport criminalistic, cât şi medico-legal, datorită unor caracteristici ale formei, dispunerii şi particularităţilor prezentate de fiecare dinte, îndeosebi după vârsta de 25 ani, când întreaga dantură este formată^[1].

Astfel, lăţimea dinţilor, poziţia şi distanţa dintre ei, uzurile, eventualele lipsuri, diverse afecţiuni (carii), tratamente şi lucrări stomatologice oferă suficiente elemente de identificare a persoanelor^[2]

Cercetările sistematice întreprinse, mai ales în ultimii 40 de ani, pentru stabilirea de metode şi mijloace ştiinţifice de identificare a persoanelor, fie în cazul săvârşirii unei infracţiuni, fie în ipoteza stabilirii identităţii victimelor unor accidente, catastrofe, în general a cadavrelor necunoscute, au condus la conturarea unui domeniu distinct interdisciplinar, denumit odontologia judiciară.

Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, odontologia judiciară are rolul de a studia dinţii şi urmele acestora, astfel încât expertizele stomatologice să servească la stabilirea adevărului în procesul judiciar.

Deşi acest domeniu de graniţă este, în mod firesc, circumscris medicinei judiciare, el conţine numeroase elemente de criminalistică.

Urmele de dinţi, aşa cum se descoperă ele pe corpul persoanelor, pe alimente sau diverse obiecte, se prezintă sub formă statică sau dinamică, de suprafaţă sau de adâncime. În privinţa posibilităţilor de identificare, a valorii lor probante, urmele statice sunt considerate mai valoroase datorită redării unui număr mai mare de caracteristici. În „cazul Râmaru”, urmele de dinţi descoperite pe corpul victimelor, alături de modul de operare, au constituit un indiciu preţios de stabilire a faptului că omorurile erau săvârşite de acelaşi autor, servind inclusiv la alcătuirea portretului robot.

Urmele dinamice, formate în timpul muşcăturii, care a determinat desprinderea unei bucăţi din obiectul muşcat, servesc la identificarea persoanelor, îndeosebi a celor tinere. La tineri se au în vedere caracteristicile de relief ale dinţilor. Până la aproximativ 20-25 de ani, dinţii prezintă un microrelief caracteristic, sub forma unor neregularităţi sau striaţii longitudinale, specifice fiecărei persoane, care permit identificări certe. Fireşte că este posibilă, fără dubiu, şi identificarea persoanelor adulte, după celelalte caracteristici prezentate de forma şi dispunerea fiecărui dinte.

 1.Cercetarea la faţa locului a urmelor de dinţi

La locul faptei, urmele de dinţi se întâlnesc pe diverse alimente sau fructe cu o consistenţă şi un grad de plasticitate adecvat (margarină, unt, brânză topită, ciocolată, mere).

De asemenea, urmele dinţilor se întâlnesc pe corpul victimei şi, în anumite cazuri, pe corpul agresorului. În practică au fost descoperite numai urme ale dinţilor din faţă, până în prezent nefiind semnalat vreun caz în care urma să fie formată de întreaga dantură.

Nu se exclude posibilitatea găsirii unor urme de dinţi pe obiecte dintre cele mai diverse, unele dintre ele aparent inapte pentru primirea lor. Astfel, în cazul unui furt, autorul a fost identificat după o urmă de dinţi descoperită pe capacul metalic cu care era capsulată o sticlă, acesta desfăcându-l cu dinţii.

Fixarea urmelor de dinţi se face, în mod obişnuit, prin consemnarea în procesul-verbal şi prin fotografiere, insistându-se nu numai asupra detaliilor, dar şi asupra poziţiei corpurilor purtătoare de urme faţă de celelalte obiecte principale.

O atenţie particulară va fi acordată ridicării şi transportării obiectelor purtătoare de urme. Dată fiind natura materialelor în care se formează această categorie de urme – le avem în vedere mai ales pe cele formate în alimente –, este necesară o conservare adecvată pentru a se preveni alterarea şi deformarea acestora. De exemplu, alimente de tipul untului sau ciocolatei se transportă şi se păstrează la o temperatură scăzută, iar fructele se introduc într-o soluţie de formol sau sunt împachetate într-o hârtie îmbibată cu această soluţie.

Precauţiile luate la ambalarea obiectelor sau alimentelor purtătoare de urme de dinţi trebuie să vizeze nu numai integritatea acestora, ci şi protejarea altor categorii de urme care, aşa cum se va vedea mai jos, pot fi descoperite cu prilejul expertizei odontologice.

2. Expertiza odontologică

Expertiza urmelor de dinţi sau expertiza odontologică poate oferi organului judiciar răspunsuri la întrebări privind natura umană sau animală a urmei, sexul, vârsta şi tipul antropologic al persoanei, mecanismul de formare şi caracteristicile dinţilor reflectate de urmă. De asemenea, dacă expertului i se pun la dispoziţie şi modele de comparaţie, acesta poate stabili identitatea sau neidentitatea persoanei.

Considerăm important să subliniem, şi acest lucru nu trebuie neglijat de către organul judiciar care dispune expertiza, că cercetarea obiectului purtător de urme nu se rezumă în exclusivitate la urmele de dinţi, ci şi la alte categorii de urme. De pildă, investigarea complexă, criminalistică şi odontologică a unui măr sau a altui fruct muşcat (pară, banană) parcurge următoarele etape^[3]:

‑ fotografierea în vederea ilustrării modului de muşcătură şi a fixării detaliilor caracteristice;
‑ prelevarea şi cercetarea eventualelor urme de salivă sau ale altor produse biologice;
‑ descoperirea şi revelarea urmelor de mâini, numai în final ajungându-se la examinarea odontologică propriu-zisă.

Examinarea complexă priveşte, în mod firesc, numai obiectele apte să păstreze mai multe categorii de urme. Revelarea şi prelevarea urmelor se vor face într-o anumită succesiune şi cu folosirea de metode nedistructive pentru categoriile de urme cărora nu le sunt destinate.

Modelele de comparaţie sunt obţinute cu materiale dentare obişnuite (ghips dentar, ceară dentară, materiale plastice etc.), iar pentru mulajele executate pe obiectele purtătoare de urme se poate folosi şi latexul sau diverşi polimeri.

Ridicarea prin mulaj a urmelor de pe fructe sau alimente mai puţin consistente, uşor deformabile, impune întărirea suprafeţei prin pulverizarea de collodium sau şerlac.

Anumite particularităţi sunt specifice examinării urmelor de dinţi lăsate pe pielea umană (a cadavrului sau a persoanei în viaţă). Specificul cercetării este determinat, în special, de dificultăţile generate, pe de o parte, de plasticitatea caracteristică a pielii umane, iar, pe de altă parte, de procesele patologice care au loc în tegument, de natură să conducă la deformarea urmei şi, bineînţeles, la dispariţia treptată, ceea ce reclamă urgenţa în măsurarea şi fixarea fotografică^[4]. În aceste cazuri, impresiunile de comparaţie se prelevă pe hârtie de filtru sau sugativă, pe suporturi cu un grad de plasticitate relativ apropiat pielii umane (parafina, ceara dentară etc.).

Expertiza traseologică a urmelor de dinţi poate fi completată cu expertize medico-legale, în general, necesare stabilirii transformărilor produse în profunzimea ţesuturilor corpului.

3. Cercetarea urmelor de buze

Importanţa urmelor de buze în cercetările criminalistice a fost pusă în evidenţă prin numeroase cercetări întreprinse atât în ţara noastră, cât şi în străinătate, cercetări prin care s-a demonstrat fundamentul ştiinţific al identificării şi pe baza acestor categorii de urme^[5].

Cu tot scepticismul manifestat de o parte dintre autorii de specialitate, în prezent se poate susţine că, prin particularităţile anatomice şi prin unicitatea dispunerii şi a formei papilelor sau şanţurilor coriale, este posibilă identificarea certă a unei persoane.

Alte elemente de identificare privesc unghiurile comisurale, gropiţa mediană, tuberculul buzei superioare.

Rezervele manifestate în privinţa posibilităţilor de identificare – întru-câtva justificate – au fost determinate de modificările fireşti pe care le pot traversa buzele, prin trecerea timpului, cauzate de afecţiuni patologice sau de unele leziuni. Dincolo de această realitate, trebuie avută în vedere stabilitatea desenelor coriale şi, mai ales, faptul că cercetarea de identificare se face, în majoritatea cazurilor, la un interval scurt de timp din momentul identificării, când buzele nu pot suferi, practic, nicio modificare de ordin calitativ. Din acest punct de vedere, trebuie să ne raportăm la principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare.

Papilele sau şanţurile coriale nu trebuie confundate cu crestele papilare, natura lor fiind cu totul alta. Mecanismul de formare a urmei prezintă anumite diferenţieri: o urmă de mână se formează, în principal, prin depunerea transpiraţiei secretate de piele prin orificiile sudoripare, în vreme ce urma buzelor ia naştere prin depunerea în primul rând a altor substanţe.

În mod firesc, urmele de buze se formează la contactul acestora cu diverse obiecte, prin depuneri de natură biologică (salivă), alimentară (grăsimi, sosuri, sucuri) şi cosmetică (rujuri, vaselină). Urmele se prezintă sub formă statică sau dinamică, pentru identificare fiind realmente utile urmele statice. De asemenea, ele se pot prezenta sub formă vizibilă sau latentă şi, în majoritatea cazurilor, numai ca urme de suprafaţă. Urmele de adâncime nu se pot forma decât în condiţii excepţionale, fără a avea o utilitate deosebită în individualizare, din cauza deformării la care sunt supuse buzele prin presare. De altfel, această deformare se întâlneşte frecvent şi în cazurile obişnuite, aspect care nu trebuie omis la examinările comparative.

 3.1. Cercetarea la faţa locului a urmelor de buze

O astfel de cercetare necesită o căutare atentă şi exigentă, întrucât ele se pot întâlni nu numai pe obiectele cu care vin în contact firesc (pahare, căni, tacâmuri, port-ţigaret, pipă), dar şi pe alte obiecte, inclusiv pe îmbrăcăminte. Iată de ce nu trebuie neglijată căutarea lor chiar şi pe hainele persoanelor suspecte, mai ales dacă din modul de săvârşire a infracţiunii rezultă posibilitatea unui contact fizic între victimă şi agresor, cum ar fi, de exemplu, în cazurile de omor, de viol, de tâlhărie, de incest ş.a.

Procedeele de revelare şi fixare a urmelor de buze sunt, în principiu, similare cu cele ale urmelor crestelor papilare de pe mâini şi picioare. Cu toate acestea, sunt evitate metodele cu caracter aşa-zis „distructiv” de revelare a urmelor latente de buze cu substanţe chimice sau fizice, în primul rând pentru a menţine intactă posibilitatea efectuării şi a unui examen serologic sau chimic al substanţei depuse în urmă (salivă, alimente, cosmetice).

De aceea, revelarea urmelor latente constă într-o fotografiere, prin procedeul reflexiei sau prin transparenţă, dacă suportul pe care au fost descoperite urmele este transparent. În acest mod nu este înlăturată posibilitatea determinării grupei de sânge, a altor elemente de natură chimică şi bacteriană, apte să servească la restrângerea cercului persoanelor bănuite, deci la identificări de gen sau de grup.

Interpretarea la faţa locului a urmelor de buze, în coroborare şi cu alte date obţinute din cercetare, serveşte la clasificarea modului de desfăşurare a unor acţiuni, la succesiunea acestora, la stabilirea cu o anumită aproximaţie a vârstei, a sexului persoanei creatoare de urme, la raporturile acesteia cu persoana implicată în infracţiune.

3.2. Expertiza criminalistică a urmelor de buze

Expertiza urmelor labiale poate să dea răspunsuri privind natura umană sau animală a urmelor, mecanismul de formare, vechimea urmei, vârsta, sexul şi tipul antropologic aproximativ al individului, care dintre buze (superioară sau inferioară) a lăsat urma şi dacă aceasta prezintă suficiente elemente de identificare. De asemenea, se pot stabili natura substanţelor existente în urmă, precum şi prezenţa altor categorii de urme pe obiectul examinat, cum sunt, de exemplu, urmele de mâini.

În ipoteza în care expertului i se pun la dispoziţie modele de comparaţie sau i se indică persoanele suspecte, pentru luarea impresiunilor de comparaţie, specialistul poate să stabilească identitatea sau neidentitatea persoanei presupuse a fi creat urma. Totodată, se pot face determinări comparative privind grupa de sânge şi natura produsului cosmetic.

Obţinerea modelelor de comparaţie se face potrivit specificului acestor categorii de urme. Astfel, se obţin mai multe modele de comparaţie, atât pe suporturi, apropiate calitativ sau similare cu obiectul purtător de urmă, cât şi pe lamele de sticlă. Pentru analizele serologice, saliva se prelevă prin muşcarea unei bucăţi de hârtie de filtru. Urmele formate de buze rujate se compară cu impresiuni formate pe coli albe de bună calitate.

Expertiza genetică destinată stabilirii profilului ADN, asupra căreia atragem atenţia, se poate face paralel cu expertiza clasică traseologică, având însă prioritate pentru prevenirea unei eventuale alterări a produsului biologic (saliva) din urma de buze.

DOWNLOAD FULL ARTICLE