Incriminarea faptelor de violență în familie în legislațiile diferitor state

Introducere

În contextul politicilor internaționale de prevenire și combatere a violenței în familie, statele lumii întreprind mai multe acțiuni în vederea implementării unor mecanisme eficiente de luptă, orientate spre eradicarea acestui fenomen antiuman, cu caracter juridico-penal.

În cele ce urmează, aplicând metoda comparativistă de studiere a dreptului penal, vom analiza conținutul politicilor penale de incriminare și pedepsire a violenței în familie, practicat în legislațiile diferitor state contemporane.

În dependență de locul și specificul incriminării violenței în familie, legislațiile statelor supuse studiului pot fi clasificate, după cum urmează în:

• legiuiri care au recunoscut violența în familie ca delict de natură penală, instituind norme juridico-penale consacrate incriminării distincte a faptelor de violență în familie;
• legiuiri în care au fost reunite într-un singur capitol al legii penale incriminări ale diferitor fapte, care cad sub incidența violenței în familie numindu-le „Infracțiuni de violență domestică”;
• legiuiri în care nu sânt prevăzute norme juridico-penale consacrate incriminării distincte a faptelor de violență în familie dar au fost introduse semne calificative care agravează răspunderea penală pentru săvârșirea unor fapte împotriva unor victime cu statut de membru de familie.

Metodologia cercetării

La baza elaborării studiului au fost folosit numeroase metode și principii. Au fost utilizate următoarele metode: metoda analizei, metoda documentară, metoda studiului comparat, metoda logică etc..

Analiza profundă a tuturor aspectelor și conceptelor a fost posibilă datorită aplicării următoarelor principii: principiul științific, principiul obiectivității precum și principiul dialectic.

Idei principale ale cercetării

Din prima categorie, a țărilor în legislația cărora au recunoscut violența în familie ca delict de natură penală instituind norme juridico-penale consacrate incriminării distincte a faptelor de violență în familie, pot fi menționate astfel de state, precum Spania, Suedia, Portugalia, România, Minnesota și statul Ohio din SUA.

În studiul său, Diana Loredana Hogaș^[1] menționează că în Spania, actele de violență în familie sunt considerate infracțiuni specifice. În Codul penal al Spaniei, violența în familie este incriminată la art. 153, conform căruia o persoană care își supune la acte de violență fizică sau psihică partenera, soția sau femeia cu care este sau a fost într-o relație asemănătoare celei de familie, chiar și în condiții de locuire separată, sau o altă persoană cu care locuiește poate fi sancționată cu o pedeapsă cu închisoare între 6 luni și 3 ani, muncă în folosul comunității de la 30 la 80 de zile iar în anumite situații cu decăderea drepturilor părintești, de tutelă sau curatelă până la 5 ani^[2]. Prin urmare, în anumite situații, mai pot fi aplicate și alte sancțiuni distincte pentru acte de violență, precum lovirea sau cauzarea de leziuni corporale.

Există însă anumite particularități care determină ca unul și același act de violență în familie să fie încadrat în legislație în mod diferit. În unele cercetări^[3], identificăm elementul constitutiv care determină încadrarea faptelor de violență, și anume modul „obișnuit” al realizării infracțiunii. Astfel, pentru calificare în prezența caracterului „obișnuit” al actelor de violență în familie se ia în considerație intensitatea și frecvența acestora. Astfel, conform Legii Spaniei privind protecția victimelor de tratamente inumane, adoptată în 1999, „orice persoană care săvârșește în mod obișnuit acte de violență fizică sau psihică asupra soției, fostei soții sau asupra altor persoane cu care se află în relații de familie sau relații asemănătoare, comite o infracțiune distinctă de „tortură și alte agresiuni împotriva integrității morale”^[4] .

În cazul în care actele de violență în familie nu se săvârșesc în mod obișnuit, sunt calificate în infracțiuni de omor, vătămare corporală, viol etc. În astfel de situații, legătura de membru de familie dintre agresor și victimă constituie o circumstanță agravantă, fapt ce are importanță la individualizarea pedepsei, determinând aplicarea unei sancțiuni mai aspre.

Odată cu adoptarea acestei legi, este considerată drept infracțiune și violența psihică, fiind, totodată lărgit cercul de subiecți ai violenței în familie, incluzând persoanele care au fost în relații de concubinaj și persoanele care se afla în relații asemănătoare celor de familie^[5].

În Suedia nu există o lege distinctă care să reglementeze, în mod special, prevenirea și combaterea violenței în familie. În anul 1998, a fost introdusă în Codul penal suedez o nouă infracțiune ‒ „Violarea gravă a integrității femeii”, în care se incriminează actele repetate de violență asupra femeii, comise de către cel cu care are o relație apropiată^[6]. Pe lângă aceasta, violarea gravă a integrității protejează minorii și alte rude apropiate. Aceasta înseamnă că, dacă un bărbat comite o serie de acte de violență în mod repetat (agresiune, viol, exploatare sexuală etc.) asupra unei femei cu care este sau a fost căsătorit, cu care a locuit sau locuiește în prezent, și îi afectează încrederea în sine, instanța îl poate condamna pentru infracțiunea de violare gravă a integrității femeii. Pe lângă aceasta, instanța îl poate condamna pe agresor și pentru infracțiunea inițială: lovituri, vătămări, viol etc.^[7].

Datorită acestor prevederi, instanța are competența să ia în calcul toate circumstanțele în care s-a produs agresiunea, ceea ce-i permite să pronunțe pedepse mult mai aspre, în funcție de gravitatea și frecvența actelor. Condiția cerută pentru a se pronunța o condamnare pentru infracțiunea de violare gravă a integrității femeii o constituie comiterea actelor de violență în mod repetat, acestea fiind susceptibile de a duce la o scădere a încrederii în sine a femeii abuzate. Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune o constituie închisoarea de la 6 luni până la 6 ani. Pe lângă această infracțiune, în Codul penal suedez au mai fost introduse o serie de alte prevederi menite să prevină fenomenul violenței în familie. În acest sens, conținutul infracțiunii de viol a fost lărgit, acesta incluzând orice fel de acte sexuale, chiar și penetrarea cu diferite obiecte, atât timp cât se face fără consimțământul femeii. De asemenea, nedenunțarea infracțiunilor sexuale a fost incriminată în legea penală^[8].

Legea penală portugheză pedepsește actele de violență în familie în conformitate cu art. 152 al Codului penal portughez^[9], consacrat incriminării distincte a acestor fapte ilegale. Norma dată cuprinde 6 alineate, dintre care în primele patru sunt descrise diferite modalități normative ale actelor de violență în familie, iar la ultimele două sunt prevăzute anumite măsuri de protecție care pot fi aplicate împotriva agresorilor.

Prin urmare, conținutul infracțiunii de violență în familie este următorul:

„(1) Fapta săvârșită, o dată sau în mod repetat, manifestată prin abuzuri fizice sau psihice, prin aplicarea de pedepse corporale, prin privarea de libertate și alte acțiuni cu caracter sexual față de:

a) soț sau fostul soț;

b) persoana de același sex sau sex opus, cu care agresorul a fost sau este într-o relație similară relațiilor de familie chiar și fără conviețuire;

c) descendenții comuni de gradul I;

d) o persoană aflată la îngrijire, în condiția conlocuirii, din cauza vârstei înaintate, dizabilitate, boală, sarcină sau dependența economică,

se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(2) Acțiunile prevăzute la alineatul (1), înfăptuite împotriva unui copil, în prezența copiilor, de origine comună sau alta, la domiciliul victimei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(3) Acțiunile prevăzute la alineatul (1) care au cauzat:

a) vătămarea gravă a integrității fizice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani;

b) decesul persoanei se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(4) În cazurile prevăzute la alineatele precedente față de inculpat pot fi aplicate pedepse complementare, interdicția de a contacta victima, privarea de dreptul de a deține arma de foc pentru o perioadă de la 6 luni la 5 ani și frecventarea obligatorie a programelor speciale în vederea prevenirii și combaterii violenței în familie.

(5) Interdicția de a contacta victima presupune obligația de a părăsi locuința pentru o anumită perioadă, interdicția de a vizita victima la locul de muncă și monitorizarea agresorului prin mijloace tehnice de control de la distanță.

(6) Persoana condamnată pentru una dintre infracțiunile prevăzute în prezentul articol, în dependență de gravitatea faptei, poate fi privată de drepturile părintești sau de drepturile de tutelă sau curatelă pentru o perioadă de la 1 la 10 ani”^[10].

De asemenea, legislației penale portugheze îi este cunoscut așa o manifestare a violenței, precum ar fi violul conjugal. Autorii actelor de violență în familie pot fi pedepsiți cu închisoare de la 1 la 10 ani, în funcție de gravitatea faptei, iar în cazul decesului victimei, agresorul este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani^[11].

Și România întreprinde acțiuni active în vederea prevenirii și combaterii violenței în familie.

Ultimele modificări din Codul penal al României extind protecția penală împotriva faptelor de violență în familie din, cel puțin, trei aspecte:

1. Lărgirea sferei de cuprindere a noțiunii de membru de familie. Potrivit art. 177 din Codul penal al României^[12], „prin membru de familie se înțelege: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc, precum și persoanele adoptate ori descendenții acestora în raport cu rudele firești”, spre deosebire de prevederile mai vechi^[13], care stabileau că „prin membru de familie se înțelegea soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuia și gospodărea împreună cu făptuitorul”.

2. Extinderea incidenței disponibilității. Codul penal al României prevede că „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru toate formele vătămării corporale din culpă”^[14], spre deosebire de prevederile mai vechi^[15], la care disponibilitatea era limitată, în sensul că, „pentru unele forme agravate, acțiunea penală se punea în mișcare și din oficiu, iar pentru altele numai din oficiu”.

3. Legea penală mai favorabilă. Având în vedere că prin reglementările actuale ale Codului penal^[16] se extinde sfera de cuprindere a persoanelor care au vocație la calitatea de subiect pasiv pentru infracțiunile de violență în familie, sfera de cuprindere a infracțiunilor de violență în familie și sfera de incidență a principiului disponibilității, actuala reglementare este mai favorabilă decât cele din vechile prevederi^[17].

În Partea specială a Codului penal al României, titlul I, „Infracțiuni contra persoanei”, se prevede un capitol distinct, denumit „Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie”, care include două norme: art. 199, „Violența în familie”, și art. 200, „Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă”^[18].

Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul penal al Românei, violența în familie are următorul conținut: „dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime”. Se poate observa că, în esență, această normă este de trimitere, întrucât legiuitorul face referire la infracțiunile de violență cu mențiunea săvârșirii lor aspra unui membru de familie. Conform alin. (2) al aceluiași articol, „în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196, săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală”. Textul instituie un regim sancționator diferit în cazul anumitor infracțiuni împotriva vieții persoanei și stabilește majorarea maximului special al pedepsei în cazul în care sunt săvârșite asupra unui membru de familie cu referire la infracțiunile de:

• omor^[19];
• omor calificat^[20];
• lovire și alte violențe^[21];
• vătămare corporală^[22];
• lovituri cauzatoare de moarte^[23].

Subiecți activi și pasivi ai infracțiunii de violență în familie pot fi membrii de familie, în accepțiunea art. 177 alin. (1), fiind specificați, „ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, soțul, persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc”^[24].

În cazul infracțiunilor de lovire și alte violențe soldate cu vătămare corporală din imprudență, comise asupra membrilor de familie, urmărirea penală poate fi inițiată din oficiu, însă legea permite împăcarea părților numai în cazul acestor două infracțiuni.

Și SUA recunoaște violența în familie drept o crimă gravă, omniprezentă în toate comunitățile moderne. Actele de violență în familie sunt incriminate în diferite norme ale legislației penale pentru fiecare stat sau grupuri de state în parte. Violența în familie poate fi calificată drept infracțiune ușoară sau infracțiune propriu zisă, în dependență de anumite circumstanțe. Aceste circumstanțe rezultă din locul săvârșirii faptei ilicite, natura relațiilor dintre subiecți, timpul, prejudiciul cauzat etc. Unul din criteriu după care putem deosebi infracțiunea ușoară de o infracțiune propriu-zisă este termenul pedepsei cu închisoare. Astfel, infracțiuni ușoare se consideră faptele ilegale pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare până la 12 luni, iar infracțiunile sunt sancționate cu închisoare pe un termen de la 12 luni și mai mult.

Unul dintre statele americane care a instituit norme juridico-penale consacrate incriminării distincte a faptelor de violență în familie este Minnesota. Astfel, în Codul penal al statului Minnesota, la art. 2242 este incriminată infracțiunea de „Violența domestică”^[25]. În conformitate cu prevederile acestui articol, violența în familie este incriminată în diferite variante. Varianta de la alin. (1) prevede violența în familie drept o infracțiune ușoară în care sunt incriminate acțiunile violente împotriva unui membru de familie sau împotriva unei persoane cu care se conlocuiește, săvârșite cu intenția de a provoca frică, leziuni corporale sau decesul persoanei. Varianta de la alin. (2) al aceluiași articol constituie o agravantă în care sunt incriminate acțiunile de la alin. (1) săvârșite în mod repetat într-un termen de 10 ani de la o condamnare anterioară. La alin. (3) al aceluiași articol sunt incriminate actele de violență în familie săvârșite cu aplicarea unei arme de foc.

Un alt exemplu este statul Ohio din SUA, în legislația căruia violența în familie este incriminată, la art. 25 al Codului penal din Ohio^[26], drept o infracțiune distinctă.

A doua categorie de țări, cu legislații în care au fost reunite într-un singur capitol al legii penale incriminări ale diferitor fapte, care fac parte din sfera violenței în familie, numindu-le „Infracțiuni de violență domestică”, cuprinde un șir de state americane, cum ar fi, de exemplu, Carolina de Sud și tribului apașilor „White Mountains”, Arizona etc.

Codul penal al Carolinei de Sud conține un capitol aparte, denumit „Violența domestică criminală”^[27], în care legiuitorul incriminează un șir de infracțiuni specifice relațiilor familiale, având drept scop sancționarea tuturor formelor și modalităților actelor de violență în familie.
DOWNLOAD FULL ARTICLE