Hotărârea CJUE în cauza C-218/16: precizări privind domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 650/2012

Articolul 63 – Scopul certificatului:

„(1) Certificatul este destinat utilizării de către [legatari] cu drepturi directe la succesiune […] care trebuie să își dovedească într-un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de […] legatar […].
(2) Certificatul poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele: […]
(b) atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral […] legatarului menționat (legatarilor menționați) în certificat;”.

Articolul 68 – Conţinutul certificatului:

„Certificatul cuprinde următoarele informații, în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul: […] (m) lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit legatar; […]”.

Articolul 69 – Efectele certificatului: […]

„(2) Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept […] legatar […] este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat. […]
(5) Certificatul constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l)”.

Instanța de trimitere

D-na. Kubicka, susţinând că niciuna dintre dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 650/2012 nu justifică nerecunoaşterea în Germania a efectelor reale ale legatului „prin revendicare” prevăzute de legea poloneză (legea succesorală pe care a ales-o) a introdus, în temeiul art. 83 din Legea activităţii notariale^[9], în faţa notarului sesizat o cale de atac împotriva deciziei de refuz a autentificării unui testament care să cuprinsă respectivul legat.

Cum notarul nu şi-a însuşit argumentul testatoarei potrivit căruia dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012 trebuie să primească o interpretare autonomă și în esență că niciuna dintre dispozițiile acestuia nu justifica restricționarea legii aplicabile succesiunii într‑un mod care ar legitima nerecunoașterea efectelor reale ale legatului „prin revendicare” şi a confirmat refuzul de a întocmi actul notarial, d-na. Kubicka a introdus atunci o acţiune la instanţa de trimitere, Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski.

În primul rând, instanţa de trimitere a apreciat că legatul „prin revendicare”, potrivit art. 23 alin. (2) lit. b) şi e) [domeniul de aplicare al legii aplicabilă succesiunii], precum şi al art. 68 lit. m) [conţinutul certificatului european de moştenitor] din Regulamentul (UE) nr. 650/2012, ţine de sfera legii aplicabile succesiunii (lex succesionis), însă ridică problema măsurii în care legea locului situării bunului (lex rei sitae) obiect al legatului poate limita efectele reale ale unui legat „prin revendicare”prevăzut de legea succesorală aleasă.

În al doilea rând, cum în temeiul art. 1 alin. (2) lit. k) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 natura drepturilor reale este exclusă din domeniul de aplicare al regulamentului iar legatul „prin revendicare” prevăzut de legea succesorală nu ar putea constitui asupra unui bun drepturi care sunt necunoscute de lex rei sitae a bunului obiect al legatului (dreptul de proprietate fiind cunoscut în dreptul german), instanţa de trimitere a considerat că ar fi necesar a se stabili dacă aceeaşi dispoziţie [art. 1 alin. (2) lit. k)] exclude din domeniul de aplicare al regulamentului temeiurile posibile ale dobândirii drepturilor reale. Relativ la această chestiune, instanţa de trimitere a apreciat că problema dobândirii drepturilor reale printr-un legat „prin revendicare” priveşte exclusiv legea aplicabilă succesiunii, doctrina poloneză susţinând aceeaşi poziţie, în timp ce expunerea de motive a Legii germane privind procedurile în materia dreptului succesoral internaţional prevede că, în cadrul aplicării Regulamentului (UE) nr. 650/2012, nu este obligatoriu ca dreptul german să recunoască un legat „prin revendicare” în baza unui testament întocmit potrivit dreptului unui alt stat membru.

În al treilea rând, referindu-se la art. 1 alin. (2) lit. l) [excluderea din domeniul de aplicare al regulamentului a înscrierilor în cartea funciară] din Regulamentul (UE) nr. 650/2012, instanţa de trimitere a ridicat problema dacă legea aplicabilă registrelor de drepturi imobiliare sau mobiliare poate avea vreo incidenţă asupra consecinţelor succesorale ale legatului. Referitor la această chestiune, instanţa de trimitere a precizat că, în măsura în care sunt recunoscute efectele reale ale legatului în materie succesorală, legea statului membru în care este ţinut un asemenea registru nu ar guverna decât mijlocul de probă al efectelor dobândirii prin moştenire şi nu ar putea avea vreo incidenţă în ceea ce priveşte dobândirea per se.

În al patrulea rând, instanţa de trimitere a considerat că interpretarea art. 31 [adaptarea drepturilor reale] din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 depinde şi de facultatea de care dispune sau nu statul membru în care este situat bunul obiect al legatului de a repune în discuţie efectul real al acestui legat, efect care decurge din legea succesorală aleasă.

Conţinutul întrebării preliminare

În aceste condiţii, prin decizia din 8 martie 2016, Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski, considerând că i se solicită să aprecieze în ce măsură efectele decurgând din legea succesorală (legea poloneză) pot fi limitate prin legea locului unde este situat bunul (legea germană), a hotărât suspendarea judecării cauzei şi a adresat Curţii următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 1 alineatul (2) litera (k), articolul 1 alineatul (2) litera (l) sau articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor (1) trebuie interpretate în sensul că permit refuzul recunoașterii drepturilor reale deduse dintr-un legat prin revendicare (per vindicationem), prevăzute de legea aplicabilă succesiunilor, atunci când acest legat se referă la dreptul de proprietate asupra unui imobil situat într-un stat membru, în a cărui legislație nu este prevăzută instituția legatului care să permită invocarea unor drepturi reale directe?”.

Admisibilitatea întrebării preliminare

Guvernele german şi maghiar au contestat admisibilitatea întrebării preliminare pe motiv că ar fi ipotetică. Astfel, guvernul german a considerat că din decizia instanţei de trimitere nu reies în mod clar motivele pentru care ar fi ilicită întocmirea unui testament notarial, potrivit dreptului polonez ales de testatoare şi care prevede un legat „prin revendicare” având ca obiect un imobil situat în Germania.

În replică, Curtea a subliniat că, potrivit art. 81 din Legea activităţii notariale, notarul este obligat prin lege să refuze îndeplinirea unui act notarial ilicit^[10], iar instanţele poloneze ar fi considerat ilicite dispoziţiile testamentare care prevăd un legat „prin revendicare” care, datorită structurii lor juridice ar fi ineficace, întrucât în Germania nu sunt recunoscute efectele reale ale acestui legat. Prin urmare, interpretarea art. 1 alin. (2) lit. k) și l), precum și a art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 este necesară pentru soluţionarea litigiului principal, de vreme ce revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, din perspectiva regulamentului, temeinicia refuzului notarului de a îndeplini actul solicitat de reclamanta din litigiul principal, motivând că ar fi contrar legislaţiei germane. Cum instanţa de trimitere a fost sesizată cu contestaţia privind refuzul notarului de întocmi un asemenea act, trebuie să se considere că cererea de interpretare nu este ipotetică.

Guvernul maghiar a arătat în susţinerea inadmisibilităţii întrebării preliminare că aceasta priveşte un litigiu care încă nu a luat naştere întrucât testatoarea este încă în viaţă, iar autoritatea germană responsabilă cu ţinerea registrului funciar nu a fost sesizată cu privire la imobilul respectiv. De asemenea, prin această întrebare nu s-ar urmări interpretarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012, ci doar o interpretare a dispoziţiilor naţionale poloneze şi germane cu privire la legat pentru a se stabili raportul dintre acestea. În replică, Curtea a subliniat că, potrivit considerentului (7), în spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea, iar drepturile legatarilor trebuie garantate în mod eficient, astfel că simpla împrejurare că în procedura principală moştenirea nu este deschisă nu conferă întrebării adresate un caracter ipotetic.

Considerentele CJUE asupra fondului

În introducere, Curtea a amintit că Regulamentul (UE) nr. 650/2012 se aplică moştenirilor, testatorul poate să aleagă legea aplicabilă succesiunii sale, art. 23 alin. (1) consacră principiul unităţii legii aplicabile succesiunii, iar art. 1 alin. (2) enumeră diverse materii care sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui regulament, printre care figurează la litera k) „natura drepturilor reale”, iar la litera l) „orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile”.

În continuare, Curtea a reamintit că legiuitorul Uniunii a precizat în cadrul considerentului (37) faptul că, din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii, legea aplicabilă ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său şi anume totalitatea bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț, iar această lege reglementează, potrivit art. 23 alin. (2) lit. e), cu precădere transferul către moștenitori și, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor din care se compune patrimoniul succesoral.

Interpretarea art. 1 alin. (2) lit. k) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. k), natura drepturilor reale este exclusă din domeniul de aplicare al regulamentului.

Curtea a precizat că această dispoziție privește calificarea bunurilor și a drepturilor, precum și determinarea prerogativelor titularului unor asemenea drepturi, în domeniul de aplicare al acestei prevederi fiind inclus și numerus clausus (existența și numărul drepturilor reale din ordinea juridică a statelor membre). În continuare, Curtea a constatat că în speță atât legatul „prin revendicare” din dreptul polonez, cât şi legatul „prin obligaţie” din dreptul german constituie modalităţi de transfer a proprietății unui bun, a unui drept real prevăzut de ambele sisteme juridice, iar transferul direct al acestui unui drept de proprietate printr-un legat „prin revendicare” priveşte doar modalitatea de transfer a acestui drept real la momentul deschiderii moştenirii, potrivit legii aplicabile succesiunii.

Cum modalităţile de transfer nu sunt vizate de art. 1 alin. (2) lit. k) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012, Curtea a statuat că art. 1 alin. (2) lit. k) nu se opune recunoaşterii într-un stat membru al cărui sistem juridic nu prevede instituţia legatului „prin revendicare” a efectelor reale ale unui asemenea legat la data deschiderii moştenirii, în aplicarea legii succesorale aleasă de testator.

Interpretarea art. 1 alin. (2) lit. l) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. l), orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru este exclusă din domeniul de aplicare al regulamentului.

Curtea a constat că această dispoziţie nu exclude din domeniul de aplicare a regulamentului condiţiile în care sunt dobândite asemenea drepturi, interpretare confirmată şi de principiul unităţii succesorale prevăzut de art. 23, şi în special de alin. (2) lit. e) a acestui articol, care prevede că legea succesorală reglementează „transferul către […] legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor”. Această interpretare răspunde în egală măsură scopului urmărit de regulament care este menţionat în cadrul considerentului (7), respectiv eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor, posibilitatea pentru cetățeni de a-şi organiza din timp a succesiunea, precum şi garantarea într-un mod eficient a drepturile moștenitorilor și legatarilor.

Curtea a considerat că excluderea dobândirii proprietăţii unui bun printr-un legat „prin revendicare” din domeniul de aplicare a regulamentului ar antrena o fragmentare a succesiunii incompatibilă cu principiul unităţii succesorale şi cu obiectivele Regulamentului (UE) nr. 650/2012. De aceea, Curtea a statuat că art. 1 alin. (2) lit. l) trebuie interpretat în sensul că nu se opune recunoaşterii într-un stat membru al cărui sistem juridic nu prevede instituţia legatului „prin revendicare” a efectelor reale ale unui asemenea legat la data deschiderii moştenirii în aplicarea legii succesorale aleasă de testator.

Interpretarea art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012

Potrivit art. 31 privind adaptarea drepturilor reale, în situația în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se adaptează, dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației statului respectiv, luând în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia.

Curtea a constatat că, în speţă, dreptul real pe care testatoarea dorea să-l transmită printr-un legat „prin revendicare” era dreptul de proprietate asupra cotei-părţi din imobilul situat în Germania, iar dreptul de proprietate pe care legatarul ar urma să-l dobândească astfel în temeiul dreptului polonez este cunoscut în dreptul german.