Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României

Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României (Cererea nr. 8.889/18)

În M. Of. nr. 289 din data de 2 aprilie 2025 s-a publicat Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României (Cererea nr. 8.889/18).

1. Cauza priveşte plângerea societăţii reclamante cu privire la pretinsa încălcare a dreptului său de acces la o instanţă în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie şi a dreptului său în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ca urmare a pretinsei interpretări eronate a normei privind termenul de către instanţa naţională de recurs.

(…)

Motivarea Curții

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie

7 . Societatea reclamantă s-a plâns că Tribunalul Constanţa a interpretat dispoziţiile legii naţionale referitoare la prescripţia extinctivă într-un mod arbitrar, refuzându-i astfel dreptul de acces la o instanţă, cu încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.

8. Principiile generale cu privire la accesul la o instanţă au fost rezumate în Zubac împotriva Croaţiei [(MC) nr. 40.160/12, pct. 76-79, 5 aprilie 2018].

9. Curtea reiterează în primul rând că cerinţa de a depune o cerere judiciară într-un termen dat nu este în sine incompatibilă cu art. 6 § 1 din Convenţie. Curtea a hotărât în numeroase rânduri că o astfel de cerinţă urmăreşte scopul legitim de administrare corectă a justiţiei şi de respectare, în special, a principiului securităţii juridice (a se vedea, de exemplu, Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 45, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VIII, şi Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, nr. 38.366/97, pct. 33, CEDO 2000-I).

10. Revenind la cauza prezentă, Curtea observă că în centrul acesteia se află modul în care Tribunalul Constanţa a interpretat şi a aplicat reglementările privind termenul în legătură cu dreptul societăţii reclamante de a obţine calcularea şi rambursarea sumelor calculate greşit de furnizorul de energie electrică între 2004 şi 2009.

11. Dispozitivul de măsurare a consumului de energie electrică a fost instalat de furnizorul de energie electrică la sediul societăţii reclamante în septembrie 2004. Cu toate acestea, societatea reclamantă a aflat despre proasta instalare şi despre faptul că a fost obiectul unei duble facturări doar la 20 iulie 2012 (a se vedea supra, pct. 2). Deşi această dată era necontestată între părţile din procesul civil intern, ceea ce se contesta între părţi a fost data de la care a început să curgă termenul de trei ani prevăzut de lege. Furnizorul de energie electrică şi-a recunoscut culpa şi a rambursat societăţii reclamante sumele greşit facturate între 1 iulie 2009 şi 3 septembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 2); totuşi, a refuzat să calculeze şi să ramburseze sumele pentru perioada dintre instalarea dispozitivului de măsurare şi 1 iulie 2009, susţinând că s-au prescris.

12. Curtea reţine şi faptul că cele două instanţe interne care examinaseră cauza societăţii reclamante în două grade de jurisdicţie aveau interpretări diferite în privinţa dispoziţiilor interne relevante. Astfel, cu toate că instanţa de prim grad a acordat importanţă datei la care societatea reclamantă a luat cunoştinţă de proasta instalare a dispozitivului de măsurare şi a considerat, prin urmare, că termenul de trei ani a început să curgă din acel moment (a se vedea supra, pct. 4), Tribunalul Constanţa a considerat că societatea reclamantă ar fi trebuit să formuleze cauza în termen de trei ani de la data emiterii fiecărei facturi lunare incorecte (a se vedea supra, pct. 6).

13. În temeiul art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare până la 1 octombrie 2011, dar aplicabil în speţă în conformitate cu dispoziţiile tranzitorii din noul Cod civil (deoarece termenul de prescripţie a început să curgă în timp ce decretul era încă în vigoare), termenul de prescripţie pentru formularea unei cereri de despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei acţiuni ilegale începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea. În temeiul art. 3 din acelaşi decret, termenul de prescripţie este de trei ani pentru a formula o acţiune cu obiect patrimonial.

14. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că interpretarea şi aplicarea regulii relevante privind termenul de către Tribunalul Constanţa, conform căreia societatea reclamantă era obligată să introducă acţiunea în momentul în care în mod realist aceasta nu putea avea suficientă cunoştinţă de prejudiciul suferit sau despre baza faptică pentru a depune o plângere, erau arbitrare şi împiedicau examinarea în întregime a fondului cauzei. Mai mult, o astfel de interpretare nu era în conformitate cu doctrina şi jurisprudenţa existente. Prin urmare, prin impunerea unei sarcini disproporţionate asupra societăţii reclamante, Tribunalul Constanţa a afectat esenţa însăşi a dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă.

15. În circumstanţele cauzei, Curtea consideră că dreptul societăţii reclamante de acces la o instanţă a fost încălcat şi că, prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie.

(…)

Hotărârea Curții:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;

3. hotărăşte că nu este necesar să se examineze dacă a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

4. hotărăşte:

(a) că statul pârât trebuie să plătească societăţii reclamante, în termen de trei luni (de la data rămânerii definitive a hotărârii), următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 810 EUR (opt sute zece euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit;

(b) că, de la împlinirea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.