Expertiza tehnică judiciară: reglementare, aspecte esențiale, etică. Studiu de caz

7. Art. 336. Raportul de expertiză

Conținutul raportului de expertiză. Expertiza, respectiv efectuarea expertizei în condițiile art. 335 C. pr. civ., este distinctă de actul depus în fața instanței, raport de expertiza, și care cuprinde procedura, constatările şi concluziile motivate realizate de expert (sau de către institutul specializat).

Privind întocmirea raportului de expertiză: prezentarea materialului trebuie să fie completă, răspunzându-se tuturor chestiunilor ridicate, iar concluziile trebuie să fie suficient argumentate/motivate, pentru ca instanța să fie în măsură a aprecia asupra valorii acestora. Concluziile expertului trebuie să se bazeze pe date şi raționamente precise, informații și determinări certe, iar nu pe o simplă apreciere subiectivă.

Raportul de expertiză se depune la dosarul instanței (direct de către expert ori institutul specializat). Art. 21 din O.G. nr. 2/2000 menționează elementele general obligatorii ale raportului de expertiză, fiind însă şi situații în care dispoziții legale speciale prevăd că depunerea raportului se face numai după obținerea avizelor tehnice necesare, despre care este precizat că se eliberează numai de către organisme de specialitate competente.

Există așadar și situația de obținere a unor avize tehnice atunci când se consideră necesar, după caz, la solicitarea instanței.^[24]

Cu privire la cuprinsul raportului, în doctrină s-a arătat că sunt obligatorii: menționarea actului prin care i s-a comunicat expertului numirea în această calitate şi arătarea împrejurărilor de fapt cu privire la care i s-a cerut să se pronunțe; mențiunea, dacă este cazul, despre citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, cu precizarea că dovada de primire este anexată la raportul de expertiză; descrierea operațiilor efectuate de expert, cu arătarea datei şi locului unde au avut loc; declarațiile părților, dacă este cazul; constatările expertului; răspunsurile motivate ale expertului la întrebările formulate sau încuviințate de instanță; concluziile motivate ale expertului. Lipsa elementelor obligatorii ale raportului de expertiză duce la nulitatea actului.^[25]

Dacă expertiza a fost dispusă unei comisii de experți şi numai dacă părerile (constatările şi concluziile) acestora sunt diferite, va trebui ca ei să îşi exprime părerea separat şi motivat. Chiar dacă părerea sau părerile separate sunt integrate unei lucrări unitare sau dacă fiecare expert îşi înfățişează opinia în mod separat, expertiza va fi evaluată unitar, ca raport de expertiză, în sensul că, indiferent de forma de prezentare, ea reprezintă un act procesual unic.

Distinct de raportul de expertiză depus, experții care consiliază părțile vor putea întocmi și depune la dosar rapoarte separate cu privire la obiectivele expertizei (raport opinie separată) .

Legea nu prevede că expertiza este supusă comunicării către părți, chiar dacă acestea au, în mod neîndoielnic, dreptul de a lua cunoştință de conținutul şi datele raportului. De aceea, nu se poate pretinde depunerea raportului expertizei într-un număr multiplu sau recunoaşterea vreunui drept al părților de a intra în posesia unei copii a acestuia, chiar dacă uzual acest lucru se întâmplă.^[26]

Termenul pentru depunerea raportului este de cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, în situații urgente acesta putând fi micşorat. Cazul de nerespectare a acestui termen poate să atragă aplicarea unei sancțiuni față de expert [în condițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. pr. civ.], dar nu poate afecta valabilitatea actului de procedură.

Nerespectarea termenului ar putea duce la obținerea de către părți, la cerere, a unui termen pentru studierea raportului, termenul de 10 zile având tocmai această funcție procesuală. Refuzarea dreptului la amânarea cauzei în condițiile nerespectării acestui termen ar putea reprezenta o încălcare a dreptului la apărare, având în vedere că s-ar putea prezuma că părțile nu au studiat cu adevărat elementele dosarului, astfel încât nu au putut în mod real să formuleze observații sau să fie ascultate cu respectarea contradictorialității şi egalității armelor.^[27]

Raportul de expertiză nu poate conține aprecieri ale expertului cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cauză, la modul de aplicare a normelor legale, considerații cu privire la partea îndreptățită în raportul juridic dedus judecății.^[28]

Raportul de expertiză – opinie separată (n.n.) al experților consilieri – poate constitui un reper important și în cazul pregătirii apărării, dar chiar și pentru instanță.^[29]

Experții aleși de părți, care participă la efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanță, au posibilitatea de a furniza relații, de a formula întrebări și observații, de a întocmi, la nevoie, un raport separat prin care să răspundă obiectivelor stabilite ale expertizei. Se dă astfel posibilitatea instanței de a analiza atât argumentele expertului desemnat de instanță, cât și ale experților aleși de părți, în final concluziile la care ajunge instanța bucurându-se de o mai mare rigurozitate științifică.^[30]

Expertizele extrajudiciare prezentate de părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și cele judiciare, cu condiția ca acestea să fie efectuate de experți autorizați de Ministerul Justiției [art. 4 alin. (5) din Titlul XIII (Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare) al Legii nr. 247/2005].^[31]

În condițiile aplicării prevederilor art. 172 alin. (8) C. pr. pen., când la expertiză participă experți-parte (numiți la solicitarea părților sau subiecților procesuali principali – n.n.), acești experți au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul-parte are aceleași drepturi pe care le are și expertul desemnat de către instanță. Credem că expertul-parte are dreptul să urmărească activitatea expertului desemnat, să consemneze în raportul său eventualele inadvertențe pe care le-a constatat.^[32]

Când s-au administrat în aceeaşi pricină două expertize ale căror concluzii sunt contradictorii, instanța, motivat, va accepta una din ele şi o va înlătura pe cealaltă sau le va înlătura pe amândouă şi va recurge la alte mijloace de probă, având chiar posibilitatea de a admite o nouă expertiză.

Expertiza este o sarcină în principiu obligatorie, personală, determinată limitat în timp și având ca obiect numai chestiuni de fapt.

Raportul de expertiză – care constituie de fapt proba – este un act de procedură și, ca atare, el trebuie făcut, sub sancțiunea nulității, în condițiile prevăzute de art. 336 C. pr. civ.^[33]

a) Legea nu precizează elementele indeniabile (de netăgăduit; indenegabile) ale raportului de expertiză. În orice caz, el trebuie sa fie motivat, să fi fost elaborat de persoana numită ca expert, să cuprindă lămuririle părților, dacă acestora li s-au cerut, să confirme îndeplinirea obligației de citare a părților, să se finalizeze printr-o concluzie, iar când sunt mai mulți experți cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.

b) Dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, ea poate dispune „întregirea” acesteia – de către aceiași experți – sau o nouă expertiză, făcută de aceiași experți sau de alți specialiști. Instanța, motivat, va reține în cele din urmă expertiza sau contraexpertiza; ea nu le va putea însă combina, căci, procedând astfel, ar realiza ea însăși un nou raport.^[34]

Experții sunt însărcinați cu efectuarea unor lucrări anume determinate, asupra cărora se vor pronunța exclusiv prin expertiză, iar aceste puncte asupra cărora au fost însărcinați a se pronunța vor fi ținute în seamă de judecătorii fondului, fără ca celelalte aprecieri și lucrări introduse în raportul de expertiză, peste însărcinarea primită, să poată constitui elemente de apreciere pentru instanță în darea hotărârii sale.^[35]

Dacă expertul consideră obiectivele expertizei ca fiind neclare, apreciem că trebuie să invoce acest lucru și, în această fază (n.n. – art. 331 C. pr. civ.), să solicite instanței lămuriri și chiar reformularea obiectivelor.^[36]

8. Art. 337. Lămurirea sau completarea raportului

Lămurirea raportului. Lămurirea raportului de expertiză, cunoscută la nivel procedural şi ca obiecțiuni la raport [terminologia legală foloseşte noțiunea de „obiecțiuni” numai în dispozițiile art. 338 alin. (2) C. pr. civ.] vizează întotdeauna:^[37]

a) aspectele rămase nelămurite sau insuficient lămurite prin expertiză în raport cu obiectivele stabilite; sau

b) dacă există contradicții între părerile experților. În acest caz este vorba despre părerile diferite ale experților, atunci când instanța a dispus ca expertiza să fie făcută de trei experți, iar nu atunci când a încuviințat participarea experților consilieri care, la rândul lor, pot întocmi, dacă este cazul, rapoarte de expertiză individuale (a se vedea art. 330 alin. ultim C. pr. civ.).

Lămurirea raportului nu priveşte invocarea viciilor procedurale referitoare la procedura de efectuare a expertizei (necitarea părților atunci când era necesară, depăşirea competențelor expertului etc.) sau la forma raportului de expertiză ca act procedural (lipsa elementelor obligatorii), aspecte care se rezolvă potrivit regimului procesual al nulităților.

Completarea raportului presupune apariția necesității adăugării unor obiective noi, ivite în raport cu concluziile preformulate în raportul de expertiză depus la dosar sau cu aspecte noi relevate din cercetarea judecătorească. Instituția este sinonimă celei pe care practica o recunoaşte sub denumirea de supliment al raportului de expertiză (art. 180 C. pr. pen.).

Incidența completării raportului nu presupune în fapt doar o reformulare a conținutului actului care scriptic constată expertiza, ci o reluare a procesului de expertiză însuşi.

Cererea de lămurire sau de completare, adresată instanței de oricare dintre părțile litigante, chiar dacă expertiza este încuviințată numai uneia dintre părți sau este dispusă din oficiu, poate fi sesizată de procuror în procesele civile în care participă sau invocată de către instanță, din oficiu.

Lămurirea sau completarea raportului poate fi cerută de părți sau de procuror cel târziu până la primul termen care urmează depunerii (în termen) a raportului de expertiză, sub sancțiunea decăderii (lipsa obiecțiunilor la termenul special acordat în acest scop îndreptățeşte instanța la fundamentarea soluției pe această probă, astfel încât partea nu le mai poate formula în apel). Instanța se va pronunța prin încheiere motivată asupra cererii de lămurire sau de completare a raportului (sau chiar asupra ambelor dacă sunt simultan formulate), după ascultarea celui care a solicitat lămuriri şi a celorlalte părți. În cazul admiterii cererii, lămuririle sau completările vor fi realizate de către acelaşi expert/aceiaşi experți, instanța înştiințând expertul în condițiile arătate la art. 333 C. pr. civ.^[38]

Dispoziţiile art. 335 C. pr. civ. îşi pot regăsi şi în acest caz aplicabilitatea, cu excepţia situaţiei în care lămurirea sau suplimentul de expertiză se face numai pe baza dosarului; dacă însă, pentru întregirea expertizei, este nevoie de o deplasare la faţa locului, expertul trebuie să se conformeze prescripţiilor art. 335. Cel puțin, din acest motiv, completarea raportului poate justifica o cerere de majorare a onorariului pentru activitatea suplimentară, dar nu este exclusă admiterea unei astfel de cereri şi pentru lămuriri în caz de noi acțiuni implicând expertiza profesională a expertului. Lipsa oricărei obiecțiuni sau cereri de completare a raportului poate justifica concluzia însuşirii lui de către părți ca probă administrată în cauză, ceea ce nu semnifică şi recunoaşterea şi însuşirea concluziilor sale de către instanță, în sensul atribuirii unei anumite valori probatorii. Omologarea raportului, dincolo de lipsa sa de corespondență procedurală, este şi lipsită de semnificație, instanța neavând învestirea de a omologa (de a-şi însuşi) probele cauzei.^[39]

Cu toate că expertiza nu are o valoare probatorie prestabilită, nu poate fi ignorant caracterul științific al probei. De aceea, pentru lipsirea sa de valoare în procesul de evaluare a probelor, instanța are îndatorirea unei justificări bazate tot pe date cu caracter științific. În orice caz, anularea expertizei pentru vicii procedurale nu va putea fi dispusă în procesul de deliberare asupra probelor, dacă o atare solicitare ori invocarea din oficiu nu a fost pusă în dezbateri contradictorii.^[40]

9. Art. 338. Efectuarea unei noi expertize

Pentru motive temeinice, efectuarea unei noi expertize, de către alt expert (uneori apare folosit termenul de contraexpertiză sau expertiza contrară) va trebui cerută, motivat, de către partea care este nemulțumită de expertiza efectuată însă poate fi ordonată din oficiu și de către instanță.

Nemulțumirile nu trebuie să aibă caracter formal, adică să privească vicii de procedură referitoare la expertiză, care vor fi rezolvate după regulile aplicabile nulităților actelor de procedură, ci trebuie să vizeze chiar conținutul şi calitatea actului care constată efectuarea probei, respectiv raportul de expertiză. Nu este exclus ca părțile să ceară o expertiză nouă nici în situația administrării probei cu expertiza direct în fața instanței, dacă se justifică pe faptul că, în prima expertiză, experții au dat dovadă de lipsă de conștiinciozitate, de nepricepere, de lipsă de obiectivitate, că aceștia nu răspund lămuririlor cerute, astfel încât expertiza nu poate îndeplini funcția sa probatorie în procesul în care a fost dispusă.^[41]

Apreciem că noua expertiză va trebui să aibă aceleași obiective ca și cea inițială. În caz contrar, vom vorbi de o altă expertiză și nu despre o nouă expertiză.^[42]

Instituția nu se confundă cu cea a înlocuirii expertului, premisele fiind diferite (în cazul de față o primă expertiză, cu aceleași obiective, este realizată în cauză, dar este considerată nemulțumitoare).

Cererea de efectuare a unei noi expertize va fi motivată şi făcută de părți, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecțiuni sau o cerere de completare în condițiile art. 337 C. pr. civ., la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni ori, după caz, a raportului suplimentar. Desigur, sancțiunea decăderii vizează numai părțile, instanța putând la rândul său să dispună din oficiu efectuarea unei noi expertize, chiar şi dacă părțile au fost decăzute din termen.^[43]

În condițiile în care în cauză există două expertize ale căror concluzii sunt contradictorii, instanța fie va dispune efectuarea unei contraexpertize, fie va înlătura concluziile ambelor lucrări și va recurge la alte criterii de evaluare, fie va accepta concluziile uneia dintre lucrările de expertiză, în această ultimă situație urmând a indica argumentele pentru care a acceptat una dintre expertize și a înlăturat concluziile celeilalte.^[44]

10. Art. 339. Drepturi băneşti ale expertului

Experții au dreptul să primească o remunerație pentru activitatea desfăşurată și dreptul la plata compensatorie a tuturor cheltuielilor angrenate de efectuarea lucrării (masă, deplasare, cazare, alte costuri în legătură directă cu acțiunile realizate în vederea lucrării – dispozițiile aplicabile martorului în acest sens fiind pe deplin incidente), însă pot pretinde aceste plăți numai instanței, potrivit și dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 2/2000.

Acest cadru, singurul care legitimează o cerere de plată a expertului, este confirmat şi prin art. 23 din O.G. nr. 2/2000, care arată că onorariul definitiv şi cheltuielile solicitate prin decont de expert pentru expertiza tehnică judiciară se stabilesc de către organul care a dispus expertiza, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus, de gradul profesional ori ştiințific al expertului sau specialistului şi se realizează, când este cazul, numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.^[45]

În temeiul dispozițiilor art. 339 alin. (2) C. pr. civ. care sunt aplicabile, instanța poate, în funcție de complexitatea lucrării, să mărească nivelul onorariului cuvenit expertului (care este de regulă, un onorariu estimat, conform art. 331). Această majorare a onorariului va avea loc prin încheiere executorie, care se pronunță cu citarea părților.

Textul lasă la aprecierea judecătorului, în funcție de circumstanțele cauzei, convocarea expertului în vederea audierii sale. Ca atare, atunci când instanța nu consideră necesară audierea, ci în funcție de datele aflate în posesia sa (obiectivele stabilite, încărcătura expertului comunicată de biroul local de expertize, valoarea bunului supus expertizei) poate aprecia costul estimativ al lucrării și termenul în care poate fi rezonabil efectuată lucrarea, va stabili onorariul provizoriu și termenul de depunere a lucrării. Totodată există posibilitatea stabilirii acestor repere printr-o solicitare scrisă, făcută expertului numit în cauză, de a comunica instanței costul lucrării și durata de timp necesare efectuării ei, conform propriei estimări.^[46]

Instanța va avea în vedere notele, deconturile şi orice alte probe consemnate de expert şi care însoțesc raportul de expertiză judiciară, după ascultarea părților (prin susțineri pertinente ale părților ori prin punct de vedere asumat al unui expert omolog) şi a expertului, dacă este prezent (iar după caz, citat spre a prezenta lămuriri).

Drepturile băneşti ale expertului, reprezentând costul expertizei, se cuantifică în totalul cheltuielilor de judecată, la finele procesului.

Reprezintă infracțiune şi se pedepseşte în condițiile legii penale orice altă modalitate prin care experții cer ori primesc o sumă mai mare decât suma astfel stabilită.

Instanța stabileşte şi acordă expertului dreptul la plata acestor sume, onorariu definitiv şi cheltuieli solicitate, prin încheiere executorie.

11. Art. 340. Comisie rogatorie

Expertiza se poate efectua şi prin comisie rogatorie, în special în situația în care verificările necesare pentru efectuarea expertizei presupun deplasări în circumscripția altei instanțe, iar recurgerea la comisie rogatorie ar fi o măsură mai judicioasă şi ar răspunde mai bine exigențelor procesului, în condițiile reglementate de art. 261 alin. (2)-(5) C. pr. civ.

În mod special, în cazul efectuării expertizei la altă instanță, desemnarea experților şi toate măsurile succesive legate de administrarea probei, precum şi stabilirea sumelor cuvenite vor fi în sarcina acesteia.

Tot în fața instanței care administrează proba prin comisie rogatorie se va pune în discuție eventualitatea lămuririlor sau completărilor expertizei şi chiar efectuarea unei noi expertize, instanța care judecă litigiul urmând să primească expertiza administrată şi să dispună continuarea cercetării.^[47]