Expertiza tehnică judiciară: reglementare, aspecte esențiale, etică. Studiu de caz

I. Aspecte esențiale în reglementarea expertizei tehnice judiciare în materie civilă

În materie de probe (între care este expertiza tehnică judiciară, cu proceduri având momente cheie – n.n.), instanța își poate exercita rolul activ în modul cel mai deplin, în spiritul aflării adevărului, nimeni nu contestă că ei nu îi incumbă nicio „sarcină” de a dovedi. Astfel, chiar dacă formularea art. 22 alin. (2) C. pr. civ. pare să inducă ideea unor îndatoriri ale instanței în vederea aflării adevărului, prin utilizarea pârghiilor legale de care dispune, aceasta nu este obligată și nici nu ar trebui să suplinească îndeplinirea obligațiilor părților ori să complinească lacunele din susținerile și probatoriile lor, mai ales atunci când acestea se datorează neglijenței ori lipsei de diligență a părților. Așadar, rolul instanței în administrarea probelor necesare nu este suplinitor, ci subsidiar, cel mult complinitor. Nici nu ar putea fi altfel, întrucât judecătorul nu se poate transforma în apărătorul vreuneia dintre părți, instanța trebuie să își păstreze aparența de imparțialitate și pentru aceasta să se poziționeze deasupra susținerilor părților.^[1]

Efectuarea probei cu expertiza tehnică judiciară, care se supune unor condiții strict reglementate, considerăm că are momente cheie, momente importante și care sunt nevoie a fi parcurse într-un minim de timp astfel încât expertiza să nu fie eronat întocmită și/sau contestată etic și profesional.

Se poate chiar considera că principiul soluționării procesului într-un termen optim și previzibil reunește în conținutul său două interese – unul general, interesul unei justiții funcționale și eficiente, respectiv unul privat – acela al unui justițiabil privit individual, ca judecarea cauzei sale să se realizeze cu celeritate.^[2]

Organul judiciar are misiunea numai să observe și să îndrume întreaga operație de administrare a expertizei pentru ca totul să se desfășoare conform prevederilor legii, în vederea obținerii unor concluzii obiective și corect fundamentate din punct de vedere al specialității. Aceasta ținând seama de drepturile expertului și ale părților, deoarece administrarea expertizei comportă o serie de activități care se desfășoară potrivit normelor cuprinse în C. pr. civ., completate cu prevederile din legile speciale.^[3]

Despre aceste momente, în continuare, sunt prezentate selectat și sintetizat comentarii specializate, cu precădere asupra aspectelor de interes major, cele mai utile fiind administrarea și efectuarea probei cu expertiză (pe care le considerăm valoroase prin identitate de rațiune atât în materie civilă, cât și în materie penală):

1. Art. 330. Încuviințarea expertizei

Obiectivele expertizei formează obiectul probei, adică determinarea unor situații de fapt în legătură cu care expertului i se cere să îşi exprime părerea, să dea lămuriri sau să constate în calitate de specialist împrejurări care au legătură cu obiectul pricinii şi ajută la soluționarea acesteia.

Concludența probei constă în necesitatea ei. Ca regulă, instanța va încuviința sau va dispune efectuarea unei expertize dacă apreciază că aceasta este concludentă, adică atunci când „pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti”.^[4]

Desemnarea experților revine instanței, care va stabili acest lucru în funcție de specificul expertizei, de numărul şi complexitatea obiectivelor sale, de necesitatea cunoaşterii mai multor păreri în legătură cu situația analizată.

Experții consilieri ai părților pot să dea relații, să formuleze întrebări şi observații şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei încuviințate de instanță. Opinia lor nu are valoare probatorie pentru instanță, însă poate constitui un reper esențial uneori în evaluarea ulterioară a necesității sau oportunității lămuririlor raportului oficial, al refacerii acestuia ori chiar în evaluarea greutății probei în ansamblul probelor administrate (de regulă opinii ale unor profesioniști omologi).

Legea le recunoaşte astfel un rol potențial util acestor experți, care, lucrând în numele părților şi condiționați de acceptarea de către acestea, pot să formuleze observații, întrebări şi să dea lămuriri pe care instanța le poate avea în vedere, în măsura în care sunt pertinente.^[5]

Costurile legate de participarea expertului consilier cad, în timpul procesului, în sarcina părții căreia participarea îi este încuviințată. Aceste costuri pot fi integrate categoriei cheltuielilor de judecată repartizate la cerere, la sfârşitul procesului, concluzie susținută de art. 451 alin. (3) C. pr. civ. coroborat cu art. 18 alin. (4) din O.G. nr. 2/2000.

2. Art. 331. Numirea expertului

Desemnarea/Nominalizarea expertului se face ca regulă de pe lista întocmită şi comunicată de către Biroul pentru Expertize Judiciare, cuprinzând persoanele înscrise în evidența sa şi autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare (atunci când părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, prin tragere la sorți). Ca excepție, când nu există experți autorizați, judecătorul din oficiu sau la propunerea oricărei parți va solicita părerea unui specialist sau a unei personalitați în anumit domeniu strict specializat.

Încheierea de numire a expertului va menționa procedeul de desemnare și de asemenea:

a) Obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe. Scopul reluării lor în cuprinsul acestei încheieri are doar funcția înştiințării expertului cu privire la însărcinări, limitele şi competențele sale în realizarea expertizei, acesta fiind actul de procedură din care expertul ia cunoştință despre limitele obligației sale, după citarea la proces în condițiile art. 333 C. pr. civ.; Dacă, după înștiințare, expertul desemnat consideră că obiectivele expertizei nu sunt precise, este de apreciat că acesta poate solicita lămuriri sau reformularea expertizei. Clarificarea obiectivelor expertizei, în acest caz, trebuie justificată de expert și pusă în dezbaterea părților.

b) Termenul în care trebuie să efectueze expertiza trebuie stabilit dacă natura expertizei presupune o cercetare la fața locului ori a unor documente, astfel încât proba nu poate fi administrată în condițiile art. 334 C. pr. civ. Acesta va fi stabilit în funcție de complexitatea expertizei, dar și luând în considerare că, potrivit art. 336 C. pr. civ., lucrarea trebuie depusă cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Instanța poate cita expertul desemnat pentru stabilirea termenului de efectuare a expertizei și depunere a raportului, durata expertizei fiind stabilită după audiere, consemnându-se într-o încheiere și poziția părților. În funcție de circumstanțe concrete, termenul stabilit pentru efectuarea raportului de expertiză poate fi prelungit sau micșorat.

c) Onorariul provizoriu al expertului şi, după caz, avans pentru cheltuielile de deplasare. Aceste costuri sunt prestabilite prin chiar măsura de încuviințare a probei. Menționarea lor în această încheiere de şedință nu se confundă cu stabilirea obligației de plată în sarcina părții, care este anterioară [a se vedea art. 262 şi art. 254 alin. (4) lit. d) C. pr. civ.].

Desigur, stabilirea costurilor a priori impune acceptarea caracterului lor estimativ, provizoriu, iar dispozițiile instanței nu au caracter definitiv în măsura în care se dovedeşte caracterul lor nefondat sau insuficient. Pentru stabilirea onorariului provizoriu sau a costurilor de deplasare, instanța va putea audia expertul, care va oferi și datele necesare pentru determinarea acestora, cu ocazia citării pentru stabilirea termenului de efectuare a expertizei. În acest caz, costurile se vor consemna prin încheiere, iar aceasta va menționa și poziția părților.

Condițiile de plată a cheltuielilor pentru efectuarea expertizei, modalitatea consemnării lor, a dovezilor atestând plata, precum și stabilirea părților îndatorate la plata acestora vor fi, de asemenea, consemnate de instanță prin încheiere.^[6]

Ascultarea expertului în ceea ce priveşte determinarea termenului pentru efectuarea expertizei şi costurile acesteia (implicând atât remunerația expertului, cât şi alte costuri de deplasare, cazare, masă, când este cazul), într-un termen scurt, spre deosebire de a cere acestuia un punct de vedere scris asupra acestor elemente, este o măsură care poate fi foarte importantă în economia procesului. Poziția expertului este determinantă în stabilirea acestor elemente, însă nu discreționară (trebuie să prezinte instanței argumente, explicații sau chiar să înainteze probe).

Cheltuielile generate de efectuarea expertizei trebuie să fie precizate de către instanța respectivă, cât anume din cuantumul lor reprezintă onorariul şi cât alte costuri (caracter indemnitar, art. 262 C. pr. civ.). Definitivarea costurilor de administrare a expertizei se realizează la depunerea raportului de expertiză [art. 339 alin. (2) C. pr. civ. şi art. 22-23 din O.G. nr. 2/2000)].

Neplata cheltuielilor necesare pentru efectuarea expertizei în termenul stabilit de lege sau de instanță atrage decăderea părții din dreptul de a-i fi administrată proba, potrivit art. 262 alin. (3) C. pr. civ., dacă proba a fost administrată la solicitarea părților.

Textul lasă la aprecierea judecătorului, în funcție de circumstanțele cauzei, convocarea expertului în vederea audierii sale. Ca atare, atunci când instanța nu consideră necesară audierea, ci în funcție de datele aflate în posesia sa (obiectivele stabilite, încărcătura expertului comunicată de biroul local de expertize, valoarea bunului supus expertizei), poate aprecia costul estimativ al lucrării și termenul în care poate fi rezonabil efectuată lucrarea, va stabili onorariul provizoriu și termenul de depunere a lucrării. Totodată există posibilitatea stabilirii acestor repere printr-o solicitare scrisă, facută expertului numit în cauză, de a comunica instanței costul lucrării și durata de timp necesară efectuării ei, conform propriei estimări.^[7]

Procedura citării expertului în vederea audierii, în termen scurt, este utilă pentru că înlătură costuri suplimentare prin acordarea unor termene intermediare și determină, în final, reducerea duratei procesului prin responsabilizarea expertului; nedepunerea raportului de expertiză pe care el însuși a stabilit-o justifică aplicarea de îndată, a sancțiunii amenzii judiciare, fară o prealabilă înștiintare.

Audierea nu poate avea loc decât după o prealabilă citare a părților și cu respectarea principiului contradictorialității justificat pe considerentul că norma prevede necesitatea consemnării în încheiere a poziției părților, în funcție de poziția expertului și a părților urmând a se stabili de către instanță termenul de depunere a lucrării de expertiză. Împartășim această opinie, regula fiind citarea părților în vederea soluționării unei cereri, exceptând situațiile în care legea prevede judecarea fără citare. Chemarea expertului este prevăzută pentru ca instanța să cunoască poziția acestuia cu privire la costurile pe care le implică lucrarea, la termenul în care poate fi ea efectuată, pentru a se stabili în mod obiectiv și rezonabil teremenul de depunere a lucrării, respectiv condițiile de plată a lucrării de expertiză.^[8]

Astfel, norma din art. 331 alin. (2) prevede necesitatea consemnării poziției părților, adică a opiniei acestora cu privire la persoana expertului, la perioada în care poate fi efectuată lucrarea, la existența unor impedimente imediate de efectuare a lucrării, la posibilitățile de plată, la persoana care ar trebui să suporte contravaloarea lucrării etc. Discutarea acestor aspecte în prezența părților și a expertului este benefică, contribuind la preîntâmpinarea eventualelor contestații care s-ar putea formula în privința onorariului solicitat ca avans, a termenului preconizat pentru depunerea lucrării.^[9]

3. Art. 332. Recuzarea expertului

În primul rând, arătăm că dispozitiile alin. (1) al art. 332 asimilează experții cu judecătorii numai în privința motivelor de recuzare. Desigur, este vorba numai despre motivele de recuzare care îl pot privi şi pe expert. Cererea de recuzare se formulează de partea care cunoaşte motivul de recuzare, fie în 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul există la acel moment, fie în 5 zile de la data ivirii motivului, dacă apariția sa este ulterioară. Termenul de 5 zile este unul de decădere, de ordine publică.^[10]

Este în afara îndoielii că expertul tehnic judiciar însărcinat de instanța de judecata cu efectuarea unei lucrări de expertiză într-un proces determinat trebuie să manifeste imparțialitate și, prin conduita lui, să le formeze părților convingerea că, într-adevăr, expertiza se va efectua cu respectarea drepturilor fiecăruia.^[11]

4. Art. 333. Înştiințarea și înlocuirea expertului

În procedura administrării expertizei, citarea expertului în instanță îşi găseşte această justificare numai în cazul în care experții pot să îşi exprime de îndată opinia, caz în care aceştia vor fi ascultați chiar în şedință, ori atunci când instanța doreşte ca aceştia să prezinte anumite lămuriri în legătură cu opinia inițial exprimată sau dacă instanța consideră necesară consultarea lor în legătură cu durata efectuării lucrării sau cu costurile sale estimative ori dacă este recuzat. În atare circumstanțe, ar fi excesiv ca expertul să fie sancționat pentru neprezentarea sa în instanță ca urmare a citării dacă totuşi a primit lucrarea sau, mai mult, a depus la dosar raportul sau a făcut orice acte de procedură care semnifică îndeplinirea acestor sarcini.^[12]

În rest, asupra însărcinărilor primite, considerăm că nu este greşit a se asigura efectivitatea, prin grija instanței: adrese de înştiințare sau înştiințarea telefonică a expertului sau altă modalitate, între care: asigurarea accesului la dosarul electronic, comunicări e-mail.^[13]

Aducerea cu mandat, sancționarea cu amenda judiciară ori obligarea la despăgubiri intervine dacă expertul refuză primirea sau întârzie depunerea lucrării în mod nejustificat ori dacă refuză a da lămuririle cerute.^[14]

Înlocuirea expertului, intervine dacă:

– expertul nu se înfățişează la solicitarea instanței, pentru a primi lucrarea sau a o depune ori pentru a da lămuririle cerute [fie în condițiile art. 331 alin. (2), fie în cele ale art. 337 C. pr. civ.] ori pentru a-şi exprima opinia ca expert potrivit art. 334, (și nici nu comunică note cu motivul neprezentării sau nedepunerii de lămuriri/completări: e-mail/fax/poștă – n.n.), instanţa va putea să dispună înlocuirea lui, reluând procedura de desemnare a unui nou expert; în acest caz, expertul înlocuit poate fi şi sancționat, întrucât măsura înlocuirii sale este o măsură administrativă procesuală şi nu are caracter punitiv; de asemenea, expertul înlocuit nu are dreptul la remunerație (pentru ce fost solicitat și nu a fost îndeplinit/întocmit – n.n.);

– la cererea acestuia, atunci când învederează instanței că nu poate realiza expertiza din motive justificate (are deja un grad mare de încărcăre cu numiri, efectuează concomitent expertize complexe în alte dosare, astfel încât menținerea sa ar tergiversa exagerat durata cercetării, s-a suspendat sau retras din calitatea de expert autorizat în condițiile legii, suferă de o boală care îl împiedică să finalizeze însărcinările primite etc.) sau dacă instanța constată prin sesizări ale părților ori din oficiu, după numire, că a intervenit o cauză obiectivă care face imposibilă executarea obligației expertului (deces, retragere din profesie etc.).

Obligațiile expertului. Sancțiuni. Expertul este obligat să primească lucrarea încredințată și să o efectueze în termenul stabilit, să se înfațișeze ori de câte ori este chemat să dea lămuriri, sub sancțiunea plății unei amenzi și a unei despăgubiri.^[15]

Înlocuirea expertului din motive imputabile acestuia, impune, potrivit art. 22^1 din O.G. 2/2000 (caz în care au fost apreciate ca necesare și utile: audierea expertului potrivit art. 333, 334 sau minim note scrise explicative din partea expertului – n.n.):

– restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă;

– nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituind abatere disciplinară.

5. Art. 334. Ascultarea expertului

Administrarea expertizei poate fi realizată în două moduri: în instanță, dacă experții pot să își exprime de îndată opinia, sau în afara instanței, când necesită o lucrare la fața locului, sunt necesare explicațiile părților ori este necesară studierea unor date sau documente, deci când pentru efectuarea ei este nevoie de timp. În acest ultim caz, expertiza va putea fi considerată administrată numai după depunerea raportului de expertiză în instanță.^[16]

Ascultarea părerii expertului în ședință. În cazul în care expertul se înfățișează și își poate exprima părerea de îndată, acesta va fi ascultat în ședința de judecată, părerea sa fiind consemnată într-un proces-verbal semnat de președintele completului de judecată, de grefier și de expert, pe fiecare pagină și la sfârșit, după care se dă posibilitatea expertului să citească conținutul acestuia.^[17]

6. Art. 335. Efectuarea expertizei la fața locului

Atunci când pentru realizarea expertizei este nevoie de lucrare la fața locului sau explicații ale părților, ceea ce necesită timp, efectuarea acesteia necesită citarea părților. Este varianta de efectuare a expertizei cea mai întâlnită din punct de vedere practic și respectiv cea în care aceasta are loc în afara instanței, întrucât lucrarea necesită verificări, deplasări, măsurători, analize etc.

Obligația de citare este trasată expertului și constă în trimiterea către părți a unei scrisori recomandate cu conținut declarat, conținut stabilit în chiar cuprinsul dispoziției alin. (1) al art. 335: ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. De asemenea, scrisoarea trebuie remisă destinatarului cu confirmare de primire, care va fi alăturată raportului de expertiză.^[18]

Fiind un act integrat procedurii de judecată în general, expertul va trebui să respecte alegerea de domiciliu făcută de parte și nu este obligat să citeze pentru expertiză alți participanți procesuali: avocați, experții consilieri încuviințați părților, etc., respectiv adresele de citare ce sunt prevăzute a se regăsi în adresa privind numirea expertului conform art. 17, alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 2/2000, după efectuarea plății sumei ce trebuie avansată pentru expertiză în condițiile alin. (2).

Citarea părților de către experți nu este obligatorie dacă pentru efectuarea expertizei nu sunt necesare verificări/lucrări la fața locului sau consultarea părților.^[19]

Citarea pentru expertiză trebuie să fie comunicata părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării, sub sancțiunea nulității. Este însă firesc a se considera că efectuarea lucrării se referă de regulă la data fixată pentru efectuarea verificării la fața locului sau pentru a asculta explicațiile părților, iar nu data întocmirii raportului de expertiză. Nulitatea este relativă, astfel că ea nu poate fi invocată decât în condițiile art. 178 alin. (2) C. pr. civ. şi poate avea ca efect anularea expertizei, urmată de refacerea sa.

Îndatoririle părților. În conlucrarea lor cu expertul, atunci când lucrarea o implică, părțile au următoarele obligații:

a) Să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării;^[20]

b) Să permită expertului efectuarea lucrării.^[21]

Sancțiunea citării nelegale. Necitarea sau citarea nelegală a părților atrage nulitatea relativă a raportului de expertiză, care trebuie invocată la termenul imediat următor depunerii lucrării.^[22]

Rezistența opusă sau împiedicarea expertului să efectueze lucrarea. Sancțiune. Atunci când una dintre parți opune rezistență sau împiedică în orice alt mod efectuarea lucrării, instanța are posibilitatea de a considera ca dovedite afirmațiile făcute de partea adversă cu privire la împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării. Cu titlu excepțional, atunci când aflarea adevarului în cauză nu poate avea loc în lipsa expertizei tehnice, aspect care se apreciază de instanță în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța va autoriza folosirea forței publice în scopul efectuării expertizei.^[23]