Excepţiile procesuale în apel

^[7] În sens contrar, „Considerăm că acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a limitat posibilitatea invocării necompetenţei absolute pe calea excepţiilor procesuale, rămânând remediul motivelor de anulare sau de casare de ordine publică (…) a invoca din oficiu un motiv de apel sau de recurs de ordine publică nu echivalează cu invocarea din oficiu a unei excepţii procesuale (…) motivul invocat din oficiu poate să constea în faptul că prima instanţă a fost necompetentă, însă calea procedurală prin care se invocă este a motivelor de ordine publică, şi nu a excepţiilor procesuale” – A. Suciu, op. cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 329. Autorul ignoră, însă, faptul că art. 130 alin. (2) NCPC face referire la imposibilitatea invocării necompetenţei materiale după primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, fără să limiteze această imposibilitate la invocarea necompetenţei materiale pe calea excepţiei. În plus o astfel de viziune deturnează scopul normei juridice prin care a fost instituită această limitare, respectiv fixarea unui termen limită până la care se discută despre competenţa materială, pentru a se elimina riscul avansării procedurii judiciare, chiar şi dincolo de judecata în prima instanţă, pentru ca ulterior tot procesul să fie reluat. În mod evident nu există o contrarietate între motivele de ordine publică care pot fi invocate din oficiu de către instanţa de apel şi excepţiile absolute, ci o relaţie de tip parte (excepţiile absolute) întreg (motivele de ordine publică), însă sub nicio formă motivele de ordine publică nu pot schimba regimul juridic al unei neregularităţi precum cea referitoare la competenţa materială a instanţei, în condiţiile în care acesta este clar stabilit prin textul art. 130 alin. (2) NCPC..

^[8] „Apreciem că excepţia este una absolută, însă, la fel ca în cazul necompetenţei, legiuitorul a prevăzut anumite derogări de la regimul excepţiilor absolute, instituind un termen procedural limitat până la care poate fi invocată” – v. A. Suciu op. cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 299.

^[9] A se vedea F.A. Baias, V. Belegante, T.C. Briciu, V.M. Ciobanu coord., C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae coord., E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru, op. cit., p. 432.

^[10] A se vedea A. Suciu, op. cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 481.

^[11] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că din dispoziţiile art. 33 ale O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru rezultă că doar după achitarea anticipată a taxelor judiciare de timbru instanţa procedează la comunicarea cererii de chemare în judecată a pârâtului, fiind legal învestită şi putându-se pronunţa doar asupra celorlalte cereri; art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru”. Cu privire la timbrajul cererii în apel, trebuie subliniat faptul că la cererea de apel trebuie să se ataşeze dovada achitării taxei de timbru [art. 470 alin. (2) NCPC], această obligaţie fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii cererii de apel [art. 470 alin. (3) NCPC] care nu intervine dacă lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbre este complinită până la primul termen de judecată la care partea este legal citată [teza finală a art. 470 alin. (3) NCPC]. Cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit prin O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În cazul apelului, indiferent că este principal, incident sau provocat, dacă legea nu prevede în mod expres scutirea, se taxează cu 50% din taxa pentru cererea sau taxa neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 lei, respectiv din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 de lei (art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013) [Art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede „(1) Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din: a) taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 lei; b) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 lei. (2) Apelul incident şi apelul provocat se taxează potrivit regulilor prevăzute la alin. (1)]. Practic, în cazul acţiunilor evaluabile în bani instanţa de apel trebuie să identifice suma contestată de către apelant, ulterior să calculeze, conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară care s-ar datora dacă această sumă ar face obiectul judecăţii în primă instanţă, iar ulterior să înjumătăţească suma rezultată. O eventuală majorare a pretenţiilor în apel nu este relevantă în sine pentru determinarea taxei judiciare de timbru aferente apelului, deoarece baza de calcul a taxei judiciare de timbru în apel o reprezintă diferenţa între ceea ce a acordat instanţa de apel şi pretenţia apelantului, indiferent că a fost sau nu majorată [În sens contrar, „în legătură cu aceste din urmă cereri (evaluabile în bani), taxa datorată ar trebui să fie cea stabilită pentru prima instanţă, dacă partea şi-a majorat pretenţiile în apel, în baza unei expertize administrate numai de către această instanţă”, v. F.A. Baias, V. Belegante, T.C. Briciu, V.M. Ciobanu coord., C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae coord., E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru, op. cit., p. 1065) şi indiferent de momentul în care a intervenit aceasta. Această ipoteză este reglementată prin art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013 care dispune că atunci când în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanţă [art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013], iar dacă acesta nu se conformează, acţiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal [art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede „(1) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanţă. (2) Dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, acţiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal”]. Chiar dacă dispoziţiile art. 36 fac referire la reclamant, iar nu şi la apelant, în baza art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, acestea sunt aplicabile şi în căile de atac, deci inclusiv în apel. În apel, sunt stabilite şi taxe judiciare fixe şi pentru anumite cereri evaluabile în bani, art. 25 din O.U.G. nr. 85/2013 stabilind că „(1) Se taxează cu 20 de lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj; b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant. (2) Se taxează cu 50 de lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat; b) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul pretins; c) hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată; d) hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor. (3) Cererea pentru exercitarea căii de atac care vizează numai considerentele hotărârii se timbrează, în toate situaţiile, cu 100 de lei”. Raţiunea acestor taxe judiciare de timbre fixe constă în faptul că se aplică în cazul unor cereri de chemare în judecată care, în mod formal, sunt evaluabile în bani, iar lipsa unei taxe judiciare fixe s-ar aplica formula de calcul bazată pe diferenţa între suma acordată de prima instanţă şi pretenţia apelantului şi în acest mod o taxă judiciară variabilă în funcţie de valoarea rezultată. Însă ipotezele avute în vedere nu impun instanţei de apel să efectueze o adevărată judecată în fond, iar dacă totuşi ajunge să o facă, aceasta se datorează omisiunii primei instanţe de a intra în judecata fondului, hotărârea primei instanţe trebuind anulată, iar – ca urmare a faptului că părţile nu au cerut în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad[5] – instanţa de apel trebuie să îndeplinească misiunea primei instanţe soluţionând procesul prin evocarea fondului, conform primei teze a art. 480 alin. (3) NCPC, cu obligaţia apelantului de a achita o taxă judiciară fixă, ca urmare a faptului că pentru judecata în primă instanţă s-a achitat o taxa judiciară de timbru în funcţie de valoarea obiectului cauzei. O astfel de taxă judiciară de timbru fixă este cu atât mai justificată în ipoteza în care instanţa de apel se rezumă să constate omisiunea primei instanţe de a intra în judecata fondului, iar ca urmare a faptului că părţile au cerut în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad, procedează în acest fel, judecând procesul fără să evoce fondul, conform celei de-a doua teze a art. 480 alin. (3) NCPC.

^[12] În conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 85/2013, în situaţia în care instanţa de apel constată că taxa judiciară de timbru pentru judecata în primă instanţă nu a fost plătită în cuantumul legal, instanţa de apel nu va anula hotărârea primei instanţe, dispunând anularea cererii de chemare în judecată, ci „va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu”.

^[13] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că un judecător din completul de apel aflat într-un caz de incompatibilitate absolută reglementat de art. 41 NCPC nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat, conform art. 46 NCPC, neputând astfel să se pronunţe asupra niciunui aspect aferent cererii de apel, cum ar fi necompetenţa instanţei de apel, iar judecarea acestei excepţii nu întârzie sub nicio formă soluţionarea apelului, deoarece nu necesită administrarea niciunei probe sau a unor înscrisuri prin care se constată că membrul completului de judecată din apel se află într-un caz de incompatibilitate absolută, de cele mai multe ori, copia unei hotărâri sau a unei încheieri judecătoreşti sau a unui alt act de procedură care emană de la o instanţă judecătorească sau altă autoritate judiciară.

^[14] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că un judecător din completul de apel aflat într-un caz de incompatibilitate relativă reglementat de art. 42 NCPC nu poate participa la judecată, putând fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri sau, când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, de îndată ce va fi cunoscut motivul de incompatibilitate.

^[15] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că nelegala compunere sau constituire a instanţei reprezintă un caz de nulitate absolută, conform art. 174 NCPC, necondiţionată de existenţa unei vătămări, conform art. 176 pct. 4 NCPC, până la soluţionarea acestui aspect al nelegalei compuneri sau constituiri a instanţei de apel, aceasta neputând să se pronunţe asupra unor alte aspecte, fără riscul de a pronunţa hotărâri şi de a emite acte de procedură lovite de nulitate.

^[16] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că neregularitatea cererii de apel trebuie constatată şi sancţionată de către o instanţă legal învestită, după achitarea taxei judiciare de timbru, şi legal constituită, iar competenţa instanţei de apel poate fi verificată după clarificarea aspectelor care ţin de elementele esenţiale ale cererii de apel, în special, identificarea hotărârii care se atacă.

^[17] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că asupra competenţei instanţei de apel, materiale, teritoriale şi funcţionale se poate pronunţa o instanţă legal învestită, prin achitarea taxei judiciare de timbru, legal constituită, putând să o facă după identificarea elementelor esenţiale ale cererii de apel, în special hotărârea care se atacă; totodată, necompetenţa instanţei reprezintă un caz de nulitate, absolută sau relativă conform art. 129 alin. (2) şi (3) NCPC, necondiţionată de existenţa unei vătămări, conform art. 176 pct. 3 NCPC, celelalte aspecte ale judecăţii în apel putând fi soluţionate doar de către o instanţă competentă, în caz contrar doar probele administrate în faţa instanţei necompetente rămânând câştigate cauzei, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei va dispune refacerea lor doar pentru motive temeinice, conform art. 137 NCPC.

^[18] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că inadmisibilitatea apelului poate fi analizată şi soluţionată doar de către instanţa competentă, dar înainte de a se soluţiona celelalte excepţii aferente lipsei elementelor acţiunii civile în apel, problema tardivităţii apelului punându-se doar după ce se stabileşte că această cale de atac este admisibilă.

^[19] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că tardivitatea apelului poate fi determinată de instanţa de apel, după ce aceasta stabileşte că această cale de atac este admisibilă, discutându-se înainte de celelalte excepţii aferente lipsei elementelor acţiunii civile în apel, implicând mai puţine probe de administrat pentru judecarea acesteia în comparaţie cu excepţia autorităţii de lucru judecat.

^[20] Ocupă acest loc în această enumerare datorită faptului că problema autorităţii de lucru judecat poate fi soluţionată în apel de către o instanţă competentă, după ce soluţionează problema admisibilităţii şi a formulării căii de atac în termen, discutându-se înainte de celelalte excepţii aferente lipsei elementelor acţiunii civile în apel, deoarece implică mai puţine probe de administrat.

^[21] Ocupă acest loc în această enumerare, deoarece perimarea apelului presupune o cerere de apel adresată unei instanţe care ajunge să îşi verifice competenţa, să stabilească faptul că apelul este formulat în termen, în faţa căreia, dacă este cazul, se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie care datorită uşurinţei cu care se judecă, pe planul probaţiunii, este soluţionată, dar care (cerere de apel) rămâne în nelucrare din motive imputabile părţii timp de cel puţin 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, conform art. 416 NCPC, ca urmare a suspendării procesului conform art. 411 – 415 NCPC.

^[22] Ocupă acest loc în această enumerare deoarece această excepţie poate fi judecată de instanţa competentă înainte de celelalte excepţii aferente lipsei elementelor acţiunii civile în apel, a căror existenţă se raportează la calitatea procesuală.

^[23] Ocupă acest loc în această enumerare deoarece această excepţie poate fi soluţionată doar după stabilirea cadrului procesual în apel prin soluţionarea eventualei excepţii a lipsei calităţii procesuale în apel.

^[24] Ocupă acest loc în această enumerare deoarece excepţia lipsei capacităţii de folosinţă are efect peremptoriu sau dirimant ducând la respingerea cererii sau stingerea procesului, iar excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu are un efect dilatoriu, tinzând să ducă la amânarea judecăţii.

^[25] Ocupă acest loc în această enumerare deoarece condiţia interesului trebuie verificată în persoana care are calitate procesuală şi capacitate procesuală, necesitând de cele mai multe ori administrarea mai multor dovezi pentru soluţionarea acesteia.

^[26] Ocupă acest loc în această enumerare deoarece excepţia lipsei calităţii de reprezentant are o legătură directă cu excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu.