Efectele reducțiunii liberalităților excesive în noul Cod civil

1. Preliminarii. Reducţiunea liberalităţilor excesive reprezintă o sancţiune de drept civil care lipseşte de eficacitate acele liberalităţi care aduc atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi şi soţul supravieţuitor).

Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească (art. 1.094 C. civ.).

a) Reducţiunea prin bună învoială. Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesaţi [art. 1.094 alin. (1) C. civ.]. Art. 113 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 prevede că „Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege”. Reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii bunurilor prin bună învoială [art. 112 alin. (3) şi art. 113 din Legea nr. 36/1995^[1]]. Acordul realizat în aceste condiţii are valoarea unui contract şi produce efecte potrivit dreptului comun^[2]. Notarul public va putea proceda în cadrul procedurii succesorale notariale şi la reducţiunea unei (unor) donaţii care încalcă rezerva succesorală atunci când donatar este unul dintre moştenitori^[3]. Dacă donatar este un terţ, reducţiunea prin bună învoială se poate realiza prin încheierea unei tranzacţii (în condiţiile art. 2.267 şi urm. C. civ.) prin care părţile previn un litigiu.

b) Reducţiunea pe cale judecătorească. În situaţia în care nu se realizează un acord între părţile interesate, rezolvarea problemelor litigioase urmează să se facă pe cale judecătorească (art. 108 din Legea nr. 36/1995^[4]). Moştenitorii rezervatari pot cere reducţiunea fie prin intentarea acţiunii în reducţiune (atunci când bunurile care constituie obiectul liberalităţii excesive se află în posesia celor gratificaţi), fie prin invocarea excepţiei de reducţiune (atunci când bunurile care constituie obiectul liberalităţii excesive se află în posesia moştenitorului rezervatar). Reducţiunea nu operează de drept, ci trebuie să fie invocată^[5]. Art. 1.092 C. civ. prevede în mod expres că liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii la cerere.

Analiza efectelor reducţiunii se face în mod diferit, după cum liberalităţile prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt legate sau donaţii. De asemenea, se impune să facem câteva precizări şi pentru ipoteza în care moştenitorul rezervatar a fost dezmoştenit direct, iar dezmoştenirea i-a afectat rezerva succesorală.

2. Efectele reducţiunii în cazul legatelor. În cazul legatelor reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei. Ineficacitatea poate fi totală, în cazul în care cotitatea disponibilă a fost epuizată în totalitate prin donaţiile făcute de către de cuius sau prin legatele în privinţa cărora cel ce lasă moştenirea a decis să fie plătite cu preferinţă legatarilor [conform art. 1.096 alin. (2) C. civ.] sau parţială, dacă unicul legat a depăşit cotitatea disponibilă ori dacă totalul legatelor a întrecut cotitatea disponibilă (în această din urmă ipoteză intervenind reducerea concomitentă şi proporţională a tuturor legatelor, dacă defunctul nu a dispus altfel).

Sub imperiul Codului civil de la 1864, în lipsa unei reglementări exprese, în literatura de specialitate^[6] s-a arătat că în cazul legatelor care încalcă rezerva succesorală intervine caducitatea totală sau parţială a acestora.

Noul Cod civil a preferat termenul de „ineficacitate”, deoarece – strict juridic vorbind – nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile caducităţi. Caducitatea poate fi definită ca fiind o cauză de ineficacitate a legatului, constând într-o imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil de către testator şi nerevocat de acesta, ca urmare a unor împrejurări străine de voinţa testatorului. Cu alte cuvinte, caducitatea se produce independent şi chiar împotriva voinţei testatorului. În situaţia în care legatele depăşesc cotitatea disponibilă nu se poate afirma, cu deplin temei, că ineficacitatea legatelor intervine independent sau împotriva voinţei testatorului, deoarece tocmai acesta – prin liberalităţile făcute – a încălcat rezerva succesorală.

Ca urmare a reducţiunii legatelor, întregirea rezervei se realizează în natură [art. 1.097 alin. (2) C. civ.]. Acest mod de întregire a rezervei nu creează dificultăţi pentru că bunurile ce formează obiectul legatelor se află, de regulă, în posesia moştenitorilor rezervatari^[7].

În situaţia în care bunurile ce constituie obiectul legatului au fost deja predate legatarului (indiferent cu ce titlu) chiar de cel ce lasă moştenirea şi legatarul – mizând pe calitatea sa de titular al dreptului începând cu data deschiderii moştenirii – l-a înstrăinat unui terţ dobânditor de bună-credinţă, întregirea rezervei se va face, de regulă, prin echivalent.

3. Efectele reducţiunii în cazul dezmoştenirii directe a moştenitorului rezervatar. Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali [art. 1.074 alin. (2) teza I C. civ.]. Moştenitorii rezervatari (descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) pot fi dezmoşteniţi din acea parte a moştenirii care excedează cota lor de rezervă, numită cotitate disponibilă. Prin urmare, testatorul este liber să dezmoştenească, dar în prezenţa moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii această libertate testamentară este limitată la acea parte din moştenire care excedează rezerva şi de care defunctul poate dispune prin liberalităţi (inter vivos şi mortis causa) şi care constituie cotitatea disponibilă.

În sistemul noului Cod civil dezmoştenirea poate fi nu numai totală, constând în înlăturarea de la moştenire în tot a unuia sau mai multor moştenitori legali, ci şi parţială, constând într-o diminuare a cotei pe care moştenitorul legal ar fi primit-o în absenţa dezmoştenirii.

Dacă dezmoştenirea directă a unui moştenitor rezervatar este totală, dispoziţia testamentară respectivă este ineficace parţial, deoarece rezerva trebuie asigurată în mod imperativ.

Aceeaşi sancţiune – ineficacitatea parţială – intervine şi în cazul în care dezmoştenirea directă este parţială, dar are ca efect încălcarea rezervei moştenitorului rezervatar (testatorul dispunând, de exemplu: „doresc ca unicul meu fiu X să primească doar un sfert din moştenire.”, fără a indica ce anume se va întâmpla cu restul de 3/4 din moştenire). În acest caz, la cerere, X va primi rezerva de 1/2 din moştenire, iar restul de 1/2 va reveni moştenitorilor din clasele subsecvente sau va fi declarată vacantă.

În schimb, dacă dezmoştenirea este doar parţială, fără însă a-i fi afectată rezerva moştenitorul rezervatar), dispoziţia testamentară va fi valabilă. De exemplu, de cuius-ul are ca potenţiali moştenitori legali pe cei doi copii – C1 şi C2 – şi prin testamentul întocmit dispune ca C1 să fie dezmoştenit în parte, astfel încât să nu mai primească 1/2 din moştenire, ci doar 1/3 din moştenire. În acest caz, întrucâ rezerva de 1/4 a lui C1 nu este încălcată, dezmoştenirea parţială este perfect valabilă; în final, C1 urmează să primească 1/3 din moştenire, iar C2 va primi restul de 2/3 din moştenire, în temeiul art. 1.075 alin. (3) C. civ., ca moştenitor legal cu vocaţie la întreaga moştenire.

4. Efectele reducţiunii în cazul donaţiilor. În cazul donaţiilor reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară întregirii rezervei: desfiinţarea totală, în ipoteza în care donaţia nu se poate imputa nici asupra cotităţii disponibile şi nici asupra rezervei donatarului şi desfiinţarea parţială, atunci când donaţia se poate imputa în parte asupra cotităţii disponibile şi/sau asupra rezervei donatarului.

Ca urmare a desfiinţării donaţiei excesive, moştenitorul rezervatar devine, de la data deschiderii succesiunii, proprietar ori, după caz, coproprietar asupra bunului cu care se întregeşte rezerva. În calitatea lui de proprietar exclusiv, moştenitorul rezervatar poate cere restituirea bunului în natură [art. 1.097 alin. (2) C. civ.], iar în calitatea lui de coproprietar poate cere ieşirea din indiviziune şi atribuirea în natură a bunului ce formează obiectul partajului. După cum se arată în practica instanţei supreme, rezerva trebuie asigurată moştenitorilor rezervatari în plină proprietate – fără sarcini, condiţii sau clauze restrictive – şi în natură, defunctul neputând dispune prin testament, de exemplu, vânzarea bunului la licitaţie publică şi asigurarea rezervei din preţul obţinut sau prin acordarea dreptului de uzufruct^[8]. Tot astfel, cota de rezervă nu poate fi restituită moştenitorului rezervatar sub forma echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.

Desfiinţarea donaţiei pentru întregirea rezervei se produce însă numai în anumite limite, iar reducţiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.

Astfel, donaţia se desfiinţează şi moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat nu de la data încheierii contractului de donaţie, ci numai de la data deschiderii moştenirii (ceea ce reprezintă un caz de „retroactivitate limitată”, deoarece rezervatarul devine proprietar de la un moment anterior aceluia al intentării acţiunii în reducţiune ori aceluia al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se admite cererea de reducţiune, însă ulterior momentului încheierii contractului de donaţie). În acest sens, legea prevede că:

– actele de înstrăinare a bunurilor donate şi cele prin care donatarul a constituit asupra acestor bunuri drepturi reale, consimţite de către donatar faţă de terţi, înainte de momentul deschiderii moştenirii, rămân valabile [art. 1.097 alin. (3) C. civ.]. Întrucât donaţia se desfiinţează numai din momentul deschiderii moştenirii, actele încheiate anterior rămân perfect valabile, fiind desfiinţate numai cele ulterioare, o dată cu desfiinţarea dreptului de proprietate al donatarului (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis)^[9];

– în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea [art. 1.097 alin. (6) C. civ.]. Donatarul este ţinut să restituie fructele doar de la data de la care a devenit posesor de rea-credinţă al bunurilor donate ca urmare a invocării reducţiunii de către moştenitorii rezervatari^[10].