Dreptul la ștergerea datelor și dreptul la aducerea ultimului omagiu: a fi uitat sau a fi ținut minte?

Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheş^[18], în art. 8.7, interzice îndepărtarea, deteriorarea sau modificarea monumentelor funerare în urma încetării dreptului de folosinţă a mormântului, acestea trecând de drept în proprietatea parohiei. Acest statut mai conţine o prevedere singulară: în cazul în care în familie linia genealogică romano-catolică este întreruptă, aparţinătorii (care nu sunt romano-catolici) pot să concesioneze în continuare locul de veci chiar şi numai în vederea omagiului adus celor decedaţi, deşi mormântul nu mai poate fi folosit pentru înhumarea altor persoane decedate. Aparent acest regulament de organizare şi funcţionare al unui cimitir oferă cea mai bună protecţie dreptului de a aduce un ultim omagiu la locul de veci al decedatului, fiind şi unicul din cele studiate ce menţionează „omagiul adus celor decedaţi”.

Având în vedere posibilitatea îndepărtării monumentelor funerare, precum şi lipsa, în principiu, a obligativităţii menţinerii inscripţiei cuprinzând numele celor înmormântaţi într-un anumit loc, nu ne surprinde faptul că administratorul cimitirului este obligat să asigure servicii de relaţii cu publicul şi informarea vizitatorilor. Astfel, potrivit art. 15 alin. 4 din Legea nr. 102/2014, în timpul orelor de program, trebuie să ofere persoanelor care se interesează inclusiv informaţii despre locul de înhumare a persoanei decedate. Pentru a putea furniza aceste informații, administratorul asigură întocmirea şi păstrarea unui registru de evidenţă în care se înscriu în mod obligatoriu următoarele date: ziua, luna, anul înhumării sau al aşezării în nişă a urnei cu cenuşă, datele de identificare a defunctului, adresa de la ultimul domiciliu, data decesului, numărul parcelei, al rândului şi al locului de înhumare, numele şi adresa persoanei care a comandat înhumarea şi observaţii cu privire la tipul şi lucrările locului de înhumare.

Față de redactarea textului legal – informarea „în timpul orelor de program” – s-ar putea concluziona că furnizarea de informaţii privind locul de înhumare este obligatorie numai dacă este cerută de către persoana interesată care s-a prezentat personal la sediul administrației cimitirului. Pe cale de consecință, de lege ferenda se impune excluderea mențiunii „în timpul orelor de program” și reformularea alineatului în sensul includerii posibilității de a se cere aceste informații și prin mijloace ce nu implică deplasarea fizică a persoanei interesate, precum e-mail-ul, modalitate de comunicare ce, spre deosebire de serviciile poștale clasice, nu implică costuri de expediere a răspunsului. Această modificare este cu atât mai necesară cu cât, în lipsa unui registru național accesibil celor interesați, cum nu există o bază de date comună a registrelor de evidență, găsirea locului de veci al unui anumit defunct devine excesiv de oneroasă și ține mai degrabă de hazard, dacă nu este cunoscută cel puțin localitatea înmormântării.

De asemenea, cum legea nu precizează ce date trebuie oferite de persoana interesată pentru a i se indica locul de înhumare al persoanei decedate, în scopul creșterii gradul de accesibilitate la aceste informații, ar fi de dorit ca, pentru identificarea locului de înmormântare a persoanei decedate, de exemplu spre deosebire de consultarea Registrului naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS), administratorii cimitirelor să nu ceară aceleași date pe care le solicită Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale. Precizăm că pentru consultarea RNNEOS de către persoanele interesate se solicită următoarele date privind defunctul: numele și prenumele, CNP, data nașterii, locul nașterii, data decesului, ultimul domiciliu (minim localitate și județ/sector), numele și prenumele tatălui și a mamei, precum și certificatul de deces în copie simplă sau un extras eliberat de Registrul Național Notarial de Evidență a Actelor de Deces (RNEAD). Dacă administratorii cimitirelor ar condiționa oferirea de informaţii despre locul de înhumare a persoanei decedate de furnizarea datelor enumerate, s-ar restrânge în mod nejustificat posibilitatea conferită persoanei interesate de a-și exercita dreptul de a aduce un ultim omagiu la locul de veci al decedatului^[19]. Este dificil de imaginat ipoteza în care o persoană străină de familie ar putea furniza toate aceste date iar, în fapt, de multe ori, nici măcar membrii familiei extinse nu ar putea produce informațiile și documentele cerute pentru consultarea RNNEOS. Astfel, de lege ferenda s-ar impune reglementarea expresă a informaţiilor minime despre defunct pe care trebuie să le furnizeze persoana interesată în vederea localizării locului de veci.

Mai trebuie să subliniem că, spre deosebire de alte prevederi ale Legii nr. 102/2014, încălcarea prevederilor art. 2 alin. 1 nu constituie contravenție, iar lipsa unei sancțiuni adecvate, precum şi coroborarea cu actualul regim juridic al monumentelor funerare^[20], vădesc lipsa unei protecții într-adevăr eficacitate atât în ceea ce priveşte statutul juridic al monumentelor funerare, cât şi în privinţa exercitării dreptului de a aduce (un ultim) omagiu celor decedaţi. Precum am văzut, în cimitire parohiale ori mănăstireşti ortodoxe, aducerea ultimului omagiu la monumentul menit a transmite posterității memoria defunctului nu este certă decât pentru mormintele personalităţilor reprezentative şi ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, precum şi pentru mormintele decedaţilor care nu au urmaşi, însă numai atunci când acestea au lucrări importante de artă sau sunt executate cu materiale de mare valoare, nu şi în cazul celorlalţi decedaţi.

Pe cale de consecinţă, de lege ferenda s-ar impune ca numele defunctului să se regăsească nu numai în registrul de evidenţă întocmit şi păstrat de administratorul cimitirului, ci şi pe monumentul ridicat pe locul de înmormântare, indiferent de persoana titularului dreptului de concesiune, cu atât mai mult cu cât ni se pare nefirească o eventuală scindare a dreptului la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului de însuşi monumentul menit a transmite posterității memoria persoanei trecute în nefiinţă. Omagiul fiind întotdeauna adus tocmai memoriei acelei persoane, corelarea dreptului prevăzut de art. 2 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 102/2014 cu regimul juridic al monumentelor funerare ar da deplină eficacitate dispoziţiilor reglementând omagiul adus celor decedaţi, garantându-se totodată şi perpetuarea memoriei defunctului.

În timp ce dreptul la ştergerea datelor nu poate fi exercitat decât de însăşi persoana vizată, dreptul la aducerea ultimului omagiu implică, în principiu, atât existenţa unui monument funerar ridicat de persoana vizată sau de altul, cât şi omagiul adus de altul la locul de veci al decedatului. Dreptul la ştergerea datelor tinde a crea premisele uitării unor fapte ale defunctului, spre deosebire de dreptul la aducerea ultimului omagiu care tinde a menţine vie memoria acestuia, uitarea şi memoria posterităţii conjugându-se pentru a idealiza viaţa celui trecut în nefiinţă. Uitarea, odată ce premisele au fost create, este sigur că va interveni mai devreme sau mai târziu, aceasta fiind inerentă fiinţelor umane, însă menţinerea memoriei defunctului graţie omagiului adus este de regulă incertă, depinzând în mare măsură de modul cum şi-a condus unele aspecte ale vieţii peste care nu va fi dorit să se aştearnă uitarea. În concluzie, deşi au domenii de aplicare diferite, în ultimă analiză ambele drepturi au un efect convergent: perpetuarea memoriei defunctului însă nu oricum, ci într-o lumină favorabilă acestuia.

Bibliografie:

1. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 281/31, Ediţie specială, cap. 13/vol. 17.
2. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 119 din 4 mai 2016.
3. Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în M. Of. nr. 790 din data de 12 decembrie 2001.
4. Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, publicată în M. Of. nr. 520 din data de 11 iulie 2014.
5. Regulamentul privind administrarea cimitirelor de pe raza municipiului Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 97/2002 [nepublicat].

6. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Cimitirului Municipal Sibiu, aprobat prin H.C.L nr. 437/2005, disponibil la adresa http://www.sibiu.ro/ro2/cimitir/regulament.doc [consultat la data de 19.01.2017].
7. Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 303/07.11.2003 disponibil la adresa http://accu.ro/formulare/regulament%20functionare.pdf [consultat la data de 19.01.2017].
8. Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheş, aprobat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia cu numărul 667-2013, la data de 22 aprilie 2013, disponibil la adresa http://www.ntpleb.ro/ro/page-49-regulamentul_cimitirelor.html [consultat la data de 19.01.2017].
9. Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii ortodoxe române, publicat în Revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 1-2, disponibil la adresa http://protoieriaoltenita.ro/wp-content/uploads/2013/12/Regulamentul-cimitirelor.pdf [consultat la data de 19.01.2017].
10. Regulamentul privind organizarea şi administrarea cimitirelor militare, aprobat prin Ordinul nr. M.117 din 4 octombrie 2016, publicat în M. Of. nr. 854 din data de 27 octombrie 2016.
11. R. Audibert, Funérailles et sépultures de la Rome païenne. Des sépultures et de la liberté des funérailles en droit civil (thèse pour le doctorat), Arthur Rousseau Éditeur, Paris, 1885, disponibilă pe http://gallica.bnf.fr/
12. I. Brezoianu, Reformele românilor séu collecţiune de toate legile şi regulamentele intrudusse în administraţiunea României dela 1859 ianuariu, până la 1864 octomvriu, Tipografia Ştefan Radisescu, Bucurescǐ, 1864.
13. F. R. Shapiro (ed.), The Yale Book of Quotations, New Haven: Yale University Press, 2006.
14. D.-M. Şandru, Regimul juridic al protecţiei datelor cu caracter personal este în proces de regândire, în Revista română de drept al afacerilor nr. 3/2015.
15. S. Şandru, Protecţia datelor personale şi viaţa privată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016.