Despre testamentul olograf (Partea a II-a)

1. Vizarea spre neschimbare, deschiderea şi validarea testamentului olograf

Testamentul olograf se poate găsi în păstrarea testatorului sau acesta poate încredința păstrarea acestuia unei instituții care asigură depozitarea (casetă de valori), ori unui notar public. În ceea ce privește primirea în depozit de înscrisuri de către notarul public, este de menționat că aceasta este modalitatea prin care o persoană se poate asigura că unui anumit înscris sau document i se va conserva substanța, nu i se va altera conținutul^[1]. Indiferent care este modalitatea de păstrare a testamentului olograf, după decesul testatorului există anumite formalități ce trebuie îndeplinite pentru ca testamentul să producă efecte. Aceste formalități privesc vizarea spre neschimbare, deschiderea şi validarea testamentului olograf, aspecte pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

Potrivit art. 1042 alin. (1) şi (2) C.civ., „înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces‑verbal”.

Legea specială la care face trimitere art. 1042 alin. (2) C.civ. este Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Art. 105 din legea amintită prevede la alin. (2) şi (3) că, „în cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială, întocmindu‑se proces‑verbal, urmat de procedura validării.

Procesul‑verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta şi care vor fi citaţi în acest scop”.

Astfel, pentru ca un testament să producă efecte juridice există mai multe operaţiuni prealabile. Prima operaţiune privește vizarea testamentului olograf spre neschimbare, iar acesta reprezintă în esenţă momentul la care notarul public constată existenţa testamentului şi forma pe care acesta o îmbracă – testament olograf, mistic^[2] sau privilegiat. Cum aceste trei forme testamentare au caracter secret, spre deosebire de testamentul autentic, în momentul vizării spre neschimbare, conţinutul testamentului devine cunoscut succesibililor faţă de care acesta va produce efecte, succesibililor ale căror drepturi sunt restrânse sau a celor înlăturaţi de la moştenire. Vizarea testamentului spre neschimbare poate să aibă loc anterior deschiderii procedurii succesorale notariale sau în cadrul acesteia.

În privinţa primei formalitați, respectiv vizarea spre neschimbare, din cuprinsul art. 1042 alin. (1) C.civ. rezultă că această operaţiune poate fi realizată de orice notar public, nu neapărat de către un notar din raza teritorială în care s‑a deschis moştenirea. Apreciem că vizarea spre neschimbare, ar fi indicat să se desfăşoară în faţa notarului desemnat prin aplicarea prevederilor art. 954 alin. (2) şi (3) C.civ., şi numai în situaţii excepţionale aceasta să fie îndeplinită de alt notar public, întrucât operaţiunile ulterioare sunt de competenţa exclusivă determinată potrivit textelor legale menţionate.

Textul art. 954 alin. (2) şi (3) C.civ. arată că „moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat”.

Competenţa notarului rezultă şi din prevederile secţiuni 3 intitulată „Procedura succesorală” din Legea nr. 36/1995, unde, spre exemplu, art. 101 alin. (2) prevede că notarul public are obligaţia de a‑şi verifica în prealabil competenţa teritorială, iar în cazul încălcării acesteia, se desesizează, fără a mai cita părţile, informându‑l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală. De asemenea, potrivit art. 104 alin. (1) din aceiaşi lege specială, „după ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează pe legatari şi executorul testamentar instituit” etc.

Coroborând aceste texte legale, concluzionăm că vizarea spre neschimbare ar fi indicat să fie făcută de notarul public competent să dezbată succesiunea, nefiind însă exclus de a fi îndeplinită şi de un alt notar, însă operaţiunile ulterioare, de deschidere şi validare a testamentului se pot face doar de notarul public competent să soluţioneze cauza succesorală.

Este de menţionat că vizarea spre neschimbare a testamentului olograf constituie atributul exclusiv al notarului public, instanţa de judecată neputând îndeplini această formalitate. Vizarea spre neschimbare presupune efectuarea acestei menţiuni pe testament, însoţită de precizarea datei şi aplicarea semnăturii şi a ştampilei notarului public instrumentator. Vizarea spre neschimbare este obligatorie dacă succesiunea se dezbate pe cale notarială. În esență vizarea spre neschimbare reprezintă operațiunea prin care notarul public semnează și aplică sigiliul notarial pe testamentul ce i-a fost prezentat, astfel încât acesta să nu poată fi alterat. În ipoteza dezbaterii moștenirii pe cale judecătorească este de precizat că instanța va lua act de înscrisul mortis causa, aspect pe care îl va menționa în încheierea de ședință și reținând la dosarul cauzei testamentul în cauză^[3].

Refuzul unui succesibil de a preda testamentul defunctului prin ascunderea acestuia, poate atrage pronunţarea nedemnităţii judiciare, potrivit art. 959 alin. (1) lit. b) C.civ.

Cea de‑a doua operaţiune priveşte deschiderea şi constatarea stării materiale a testamentului prin încheierea de către notarul public competent a procesului verbal prevăzut de art. 1042 alin. (2) C.civ. Procesul verbal amintit va cuprinde următoarele elemente: numărul dosarului succesoral, data întocmirii acestuia şi numele notarului care îndeplineşte actul, vizarea acestuia spre neschimbare, data decesului şi domiciliul defunctului etc., precum şi date referitoare la testament – reproducerea conţinutului acestuia, indicarea numărului exemplarelor întocmite şi numărul de pagini, indicarea suportului material pe care este redactat testamentul, existenţa unor modificări, adăugiri sau ştersături, declaraţiile celor prezenţi cu privire la recunoaşterea sau contestarea scrisului testatorului, semnăturile celor prezenţi precum şi a notarului public, aplicarea ştampilei notariale etc. Operațiunea de deschidere a testamentului olograf presupune de asemenea comunicare conținutului acestuia, precum și a stării materiale către succesorii defunctului. Este de precizat că această operațiune are loc și în ipoteza în care dezbaterea are loc pe cale judecătorească, respectiv judecătorul cauzei va proceda la deschiderea și constatarea stării materiale a testamentului olograf, doar că în această ipoteză operațiunea va fi consemnată în încheierea de ședință.

Cea de‑a treia operaţiune priveşte validarea testamentului. Aceasta presupune ca notarul instrumentator să verifice îndeplinirea sau din contra, neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute ad validitatem de lege, urmând să valideze, respectiv să invalideze testamentul. Dacă testamentul olograf îndeplineşte condiţiile legii, respectiv să fie scris, datat şi semnat de testator, acesta va fi validat şi în consecinţă va produce efecte juridice. Pentru a se pronunţa asupra validităţii testamentului olograf, notarul public va cita toţi moştenitorii legali (rezervatari sau nu), precum şi pe cei testamentari, opunându-le înscrisul testamentar. Având în vedere că acestora li se opune un înscris sub semnătură privată, aceștia vor putea recunoaște înscrisul sau nu. Așadar aceștia îşi vor exprima opţiunea succesorală, iar ulterior, moştenitorii acceptanţi îşi vor expune punctul de vedere cu privire la validitatea testamentului. Potrivit art. 105 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, „procesul‑verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta şi care vor fi citaţi în acest scop”. Dacă succesibilii respectivi, citaţi fiind, nu se prezintă cu rea‑credinţă, în scopul de a împiedica dezbaterea succesorală, se admite că notarul poate consemna lipsa acestora şi decăderea lor din dreptul de a îşi exprima punctul de vedere cu privire la validitatea testamentului şi ulterior semnarea procesului‑verbal întocmit.

Potrivit alin. (4) al art. 105 din Legea nr. 36/1995, „notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când: a) succesibilii înlăturaţi de la moştenire, deşi citaţi, nu se prezintă; b) succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului; c) succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens; d) defunctul nu are moştenitori legali”.

În concluzie, dacă toţi moştenitorii testatorului recunosc testamentul notarul instrumentator va întocmi procesul verbal de validare în prezenţa acestora. Dacă ne aflăm în prezenţa cazurilor reglementate în art. 105 alin. (4) din legea specială, notarul va dispune efectuarea expertizei grafoscopice. Dacă în urma acestei expertize se va concluziona că testamentul este scris, semnat şi datat de testator, iar moştenitorii nu contestă acest aspect, se va proceda la întocmirea procesului verbal de validare a testamentului. În caz de opoziţie a moştenitorilor, notarul suspendă procedura succesorală şi îndrumă părţile spre instanţă. În schimb, dacă expertiza concluzionează că testamentul nu aparţine testatorului, respectiv nu a fost scris în întregime, semnat şi datat de acesta, notarul va încheia proces‑verbal de invalidare a testamentului şi va proceda la dezbaterea moştenirii pe cale legală.

Procesul‑verbal de validare va cuprinde elementele de identificare ale dosarului succesoral (menţionate în cazul procesului‑verbal de constatare a stării materiale), în plus vor fi menţionate părţile prezente, moştenitorii legali şi cei testamentari, opţiunile exprimate de aceştia, prezentarea testamentului olograf, modalitatea în care s‑a statuat asupra validităţii sale, declaraţiile moştenitorilor legali şi testamentari, precum şi semnăturile acestora, semnătura şi ştampila notarului public etc.

În cadrul procedurii succesorale notariale, potrivit art. 1042 alin. (2) C.civ., după deschiderea şi validarea testamentului, acesta este depus în dosarul succesoral. Potrivit art. 1042 alin. (3) C.civ., „cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf”. De asemenea, persoanele interesate pot solicita şi primi copii legalizate şi de pe procesul‑verbal de constatare a stării materiale şi de validare a testamentului olograf. „După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească”, stabileşte alin. (4) al art. 1042 C.civ.

Ca şi în perioada de aplicare a Codului civil de la 1864^[4], actualul Cod civil nu sancţionează neîndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 1042 C.civ., situaţie în care testamentul olograf poate fi prezentat direct în faţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei succesorale. Potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, „succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanţa judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni”.

2. Forţa probatorie a testamentului olograf

Testamentul olograf este un act juridic solemn, însă el este incorporat într‑un act sub semnătură privată. Actul sub semnătură privată poate fi contestat de persoanele interesate. Din acest motiv vom face distincţia care se impune între forţa probatorie a scrierii şi a semnăturii, pe de‑o parte, şi forţa probatorie a datei, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte prima distincţie făcută (respectiv forţa probatorie a scrierii şi a semnăturii), arătăm că acestea au forţă probantă numai dacă sunt recunoscute de cei cărora li se opune testamentul. În general, cei cărora li se opune testamentul sunt moştenitorii legali. Recunoaşterea poate fi expresă sau tacită (constând, spre exemplu, în executarea dispoziţiilor testamentului)^[5].

Potrivit art. 301 alin. (1) C.proc.civ., „acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. (…) ” Alin. (2) al aceluiaşi text legal prevede că „moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor”.

Aşadar, dacă cei cărora li se opune testamentul declară că nu cunosc scrisul şi semnătura de pe testament, potrivit art. 1037 alin. (1) C.civ., sarcina dovezii aparţine celui care a invocat testamentul^[6]. Reamintim că textul art. 1037 alin. (1) C.civ. impune ca „orice persoană interesată care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una din formele prevăzute de lege”. Aşadar, legatarii care pretind drepturi împotriva moştenitorilor legali au sarcina probei în acest caz.

Pentru ca persoanele cărora li se opune testamentul să îşi exprime punctul de vedere, în sensul de a recunoaşte, de a contesta scrierea ori semnătura ori de a declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor, notarul public care instrumentează dosarul succesoral va cita toţi moştenitorii legali şi testamentari defunctului, inclusiv executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament. Dacă succesiunea urmează a fi declarată vacantă, notarul va cita autoritatea administraţiei publice competente să preia bunurile, potrivit art. 104 alin. (4) din Legea nr. 36/1995. Textul art. 104 din Legea nr. 36/1995 arată la alin. (5) că, în situaţia în care printre moştenitori sunt şi persoane incapabile, vor fi citaţi reprezentanţii legali şi autoritatea tutelară.

Dacă persoanele cărora li se opune testamentul contestă scrisul şi semnătura în procedura succesorală notarială, potrivit art. 105 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, notarul va dispune efectuarea expertizei grafoscopice. Dacă părţile solicită expres ca dosarul succesoral să fie soluţionat de instanţă, atunci notarul nu va putea dispune efectuarea expertizei grafoscopice. Dacă se contestă scrisul şi semnătura în cadrul procedurii contencioase, judecătorul va dispune verificarea testamentului.

Verificarea testamentului se face potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă pe calea procedurii verificării înscrisurilor. Astfel, potrivit art. 302 alin. (1) C.proc.civ., când se contestă scrierea sau semnătura ori dacă partea declară că nu le cunoaşte, instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin:

1. compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate;

2. expertiză^[7];

3. orice alte mijloace de probă admise de lege^[8].

Potrivit art. 303 alin. (2)‑(4) C.proc.civ., „dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părţile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparaţie.

Se primesc ca înscrisuri de comparaţie:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi;

3. partea din înscris care nu este contestată;

4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi”.

În cazul testamentului olograf nu pot fi depuse înscrisurile menţionate la art. 302 alin. (3) pct. 4 C.proc.civ.

Este deopotrivă posibil ca un testament olograf să fie defăimat ca fals în cursul judecăţii, sens în care se va aplica procedura reglementată în art. 304‑308 C.proc.civ. Declaraţia de înscriere în fals se face până cel mai târziu la primul termen după prezentarea testamentului olograf, iar aceasta va conţine obligatoriu motivele pe care se sprijină. Testamentul olograf va fi depus pentru verificare, iar judecătorul va constata prin proces‑verbal starea lui, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, şi îl va încredinţa grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier şi părţi, potrivit art. 305 alin. (1) C.proc.civ.. Dacă partea care a prezentat testamentul olograf stăruie să se folosească de acesta, iar denunţarea acestuia ca fals nu a fost retrasă, testamentul olograf va fi înaintat procurorului pentru a se efectua cercetări. Instanţa poate suspenda judecata, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia (art. 307 C.proc.civ.). Dacă nu se suspendă judecata hotărârea va putea fi revizuită în ipoteza în care va exista o hotărâre penală definitivă prin care testamentul să fie declarat fals. De asemenea, potrivit art. 308 C.proc.civ., dacă acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de instanţa civilă, prin orice mijloace de probă.

În ceea ce priveşte cea de‑a doua distincţie făcută (respectiv data testamentului), prin derogare de la dreptul comun, dacă scrisul şi semnătura au fost recunoscute prin recunoaştere sau ca urmare a procedurii verificării înscrisurilor, se admite că data testamentului olograf are putere probatorie, aşa cum aceasta a fost prevăzută în cuprinsul actului de ultimă voinţă, fără a mai fi necesară darea de dată certă în condiţiile art. 278 C.proc.civ. Dacă s‑ar impune ca testamentul olograf să primească dată certă prin vreuna din modalităţile enunţate la art. 278 C.proc.civ., s‑ar contraveni caracterului secret al dispoziţiilor testamentare. Aşadar, persoana care invocă testamentul nu va trebui să facă dovada că data inserată în testament este reală, data prezumându‑se a fi reală până la proba contrară. În ceea ce priveşte proba contrară, este de menţionat că persoana care contestă data testamentului olograf va trebui să facă dovada inexactităţii sau a falsităţii acesteia. Proba contrară se poate face cu ajutorul elementelor intrinseci testamentului, iar elementele extrinseci pot fi utilizate numai dacă acestea se coroborează cu cele intrinseci, aşa cum dispune textul art. 1039 alin. (2) C.civ. În schimb, dacă este vorba despre dovedirea datei falsificate cu intenţie frauduloasă, spre exemplu, în situaţia în care se doreşte a se ascunde incapacitatea de a testa, când intervine sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, se admite orice mijloc de probă. Textul art. 309 alin. (4) pct. 5 C.proc.civ. permite ca în cazul în care actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală, acesta să fie dovedit cu martori.

Testamentul olograf scris, semnat şi datat de testator care a fost prezentat unui avocat care a atestat identitatea testatorului, conţinutul şi data actului de ultimă voinţă, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat^[9], are forţa probantă până la dovada contrară. În concluzie, atestarea de avocat nu transformă testamentul olograf într‑unul autentic, ca de altfel nici depunerea testamentului în depozit la un birou notarial.

3. Concluzii

Pentru ca un testament olograf să producă efecte juridice, este necesar ca pe lângă respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, să parcurgă și formalitățile prezentate în prezentul studiu. În finalul studiului ne-am aplecat asupra diferitelor probleme practice vizând forța probantă a testamentului olograf.

Bibliografie:

Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;

Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;

Dumitru, C. Gall Repertoriu alfabetic de practică judiciară. Rezumate ale hotărârilor judecătorești, Ed. Științifică, București, 1958;

Popa, Curs de drept notarial, Ed. Universul Juridic, București, 2010.