Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2016. Dispozițiile art. 457 C. pr. civ.
Robert-Adrian Deliu - februarie 5, 2017High Court of Cassation and Justice – Bench jurisdiction to hear the appeal on points of law has taken into consideration the appeal on points of law concerning the interpretation and application of Art. 457 of the Code of Civil Procedure – the court’s judicial review in the event that exercises the wrong remedy, other than that referred to in the judgment under appeal correctly.
The entire solution delivered by the High Court of Cassation and Justice is the expression of the principle of legality appeal in relation to the fundamental principle of legality provided by art. 5 of
the Code of Civil Procedure.
Interpretation of Article 457 NCPC the letter and spirit of rational solutions leading to the adoption of the legal interest in assuring the right of access to justice on account of a clerical error or understanding of the device.
Doamna procuror Antonia Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov. Rezumând orientările jurisprudenţiale diferite, astfel cum au fost relevate de către instanţa de sesizare, învederează că procurorul general apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii opinia conform căreia calea de atac greşit declarată, deşi corect menţionată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti atacate, este inadmisibilă. Subliniază că alin. 4 al art. 457 C. pr. civ. a apărut ca un remediu alternativ celui prevăzut de alin. 3 al aceluiaşi articol, constituind un răspuns legislativ la dezbaterile doctrinare şi jurisprudenţiale care s-au conturat în perioada cuprinsă între data punerii în aplicare a Codului de procedură civilă şi data adoptării Legii nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe. Acest argument este susţinut şi de interpretarea sistematică a întregului art. 457 C. pr. civ. În orientarea jurisprudenţială menţionată nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că premisa de la care porneşte sesizarea cu recurs în interesul legii este tocmai aceea a unei corecte informări a părţii, de către instanţa a cărei hotărâre se atacă, asupra căilor de atac pe care le are la dispoziţie, potrivit legii. Apreciază că numai în situaţia în care instanţa de control judiciar constată că există o eroare cu privire la denumirea căii de atac, aceasta poate proceda, în temeiul dispoziţiilor art. 152 C. pr. civ., la calificarea căii de atac.
Pentru aceste argumente solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri de unificare a practicii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
1. La data de 22 iunie 2016, prin Adresa nr. 6.899/33/2016, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind „interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 C. pr. civ. – soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate”.
2. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 24 iunie 2015, formându-se Dosarul nr. 18/2016, cu termen de soluţionare la 24 octombrie 2016.
II. Obiectul recursului în interesul legii
3. Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, rezultă că în practica instanţelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii.
4. Astfel, unele instanţe au respins ca inadmisibilă calea de atac greşit declarată, apreciind că în cauză nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. 4 C. pr. civ., care reglementează procedura de urmat în situaţia recalificării căii de atac într-o ipoteză diferită de cea de faţă.
5. Dimpotrivă, alte instanţe au procedat la recalificarea căii de atac greşit formulate, reţinând că prevederile art. 457 alin. 4 C. pr. civ. nu îngrădesc dreptul judecătorului de a proceda la recalificarea căii de atac, limitându-l doar la ipoteza prevăzută de alin. 3 al aceluiaşi articol.
III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:
Codul de procedură civilă
Art. 152. – „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită”.
Art. 457. – „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
(2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
(3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
(4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege”.
IV. Examenul jurisprudenţial
7. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a căii de atac declarate greşit, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.
Dispoziţiile art. 457 alin. 1 C. pr. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Astfel, în situaţia exercitării unei căi de atac neprevăzute de lege, deşi calea de atac legală a fost corect menţionată în dispozitivul hotărârii, s-a opinat în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă.
În acest context s-a apreciat că art. 457 alin. 2-4 C. pr. civ. este aplicabil, în ipoteza în care hotărârea atacată prevede menţiuni inexacte referitoare la calea de atac.
Dispoziţiile art. 152 C. pr. civ. permit calificarea căii de atac în condiţiile în care se poate reţine o eroare în denumirea cererii. Însă, acest text de lege nu poate primi eficienţă atunci când din cuprinsul cererii nu rezultă niciun element care să conducă la concluzia existenţei unei erori în ce priveşte denumirea căii de atac, nefiind indicat niciun element care să conducă la concluzia că în realitate s-a intenţionat exercitarea căii de atac legale şi corect indicate prin hotărârea atacată.
S-a considerat că dispoziţiile art. 457 alin. 4 C. pr. civ. reglementează procedura de urmat în situaţia recalificării căii de atac incorect indicate în sentinţa atacată, această soluţie fiind alternativă faţă de cea reglementată de art. 457 alin. 3 C. pr. civ.
În ipoteza supusă dezbaterii nu se poate face aplicarea prevederilor art. 457 alin. 4 C. pr. civ., deoarece o astfel de procedură ar conduce la consecinţa ca partea aflată în culpa procesuală de a nu fi exercitat calea de atac legală şi corect indicată în hotărârea atacată să beneficieze de un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac prevăzute de lege, ceea ce i-ar crea un avantaj nejustificat în raport cu partea adversă.
8. O altă soluţie este în sensul recalificării căii de atac greşit formulate.
Prevederile art. 457 alin. 4 C. pr. civ. nu îngrădesc dreptul judecătorului de a proceda la recalificarea căii de atac, limitându-l doar la ipoteza prevăzută de alin. 3 al aceluiaşi articol, respectiv atunci când calea de atac a fost greşit formulată, în considerarea menţiunii inexacte din dispozitivul hotărârii atacate.
Practic, art. 457 alin. 4 C. pr. civ. reglementează situaţia exercitării unei alte căi de atac decât cea prevăzută de lege (indiferent dacă aceasta a fost sau nu corect indicată în hotărârea atacată), instanţa de control judiciar urmând a recalifica calea de atac, legiuitorul prevăzând curgerea unui nou termen de la pronunţare, respectiv de la comunicarea încheierii de recalificare, pentru motivarea, respectiv declararea căii de atac legale.
V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
9. În urma verificărilor efectuate nu s-au identificat decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional cu privire la textul de lege în discuţie.
VI. Doctrina
În doctrină s-au exprimat opinii diferite.
10. Astfel, s-a susţinut că, în egală măsură, în respectarea dispoziţiilor art. 457 alin. 1 C. pr. civ., calea de atac este respinsă ca inadmisibilă şi atunci când, în pofida menţiunii corecte făcute de judecător, partea a exercitat o altă cale de atac decât cea legală ori a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege; în această ipoteză, însă, judecătorul nu va putea respinge în mod automat calea de atac ca inadmisibilă, ci va fi obligat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 152 C. pr. civ., soluţia inadmisibilităţii urmând a fi pronunţată numai dacă, în urma recalificării, calea de atac nu este prevăzută de lege. (M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. III, Căile de atac, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 16,).
În acelaşi sens s-a arătat că aplicarea art. 457 alin. 4 C. pr. civ., într-o asemenea situaţie, nu se justifică, devenind aplicabile prevederile art. 152 C. pr. civ., ca normă de drept comun (Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ediţie coordonată de Viorel Mihai Ciobanu şi Marian Nicolae, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1.270; Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ediţie coordonată de Gabriel Boroi, vol. II, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 8).
Pe de altă parte, în doctrină s-a susţinut că noul Cod de procedură civilă, consacrând expres principiul legalităţii căii de atac, a adus totuşi prin art. 457 alin. 3 un „corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit”. (Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ediţie coordonată de Viorel Mihai Ciobanu şi Marian Nicolae, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1.269).
11. Într-o altă opinie s-a susţinut că art. 457 alin. 4 C. pr. civ. este aplicabil şi dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de instanţă. (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a treia, revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 607).
VII. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov
12. Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov nu a prezentat un punct de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.
VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
13. Analizând orientările jurisprudenţiale diferite, relevate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov prin sesizarea cu recurs în interesul legii, procurorul general a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii opinia conform căreia calea de atac greşit declarată, deşi corect menţionată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti atacate, este inadmisibilă, fără a mai exista posibilitatea declarării ulterioare a vreunei căi de atac. De asemenea a reţinut că prevederile art. 457 alin. 4 C. pr. civ. au un domeniu de aplicare mai larg decât cel al dispoziţiilor art. 457 alin. 3 din acelaşi cod, astfel încât această normă îşi va găsi aplicarea şi în ipoteza în care partea, din neştiinţă sau din lipsă de pregătire, denumeşte greşit calea de atac formulată, deşi în hotărârea atacată a fost menţionată corect calea de atac prevăzută de lege, caz în care, potrivit art. 152 C. pr. civ., constatând că cererea pentru exercitarea căii de atac este valabil făcută, iar din motive rezultă cu claritate scopul urmărit de parte, instanţa de control judiciar va dispune recalificarea căii de atac prevăzută de lege, conform dispoziţiilor art. 457 alin. 4. Dacă, însă, nu se poate reţine eroarea în denumirea cererii, calea de atac va fi respinsă ca inadmisibilă, fără a se proceda la recalificarea ei şi fără a exista, ca atare, posibilitatea declarării ulterioare a căii de atac prevăzute de lege.
IX. Opinia judecătorilor-raportori
14. Judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 457 alin. 4 C. pr. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate; în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. 1 C. pr. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. 4 C. pr. civ..
X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
15. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la titularul sesizării şi existenţa unei practici neunitare, dovedită prin hotărâri judecătoreşti definitive, anexate cererii, prevăzute de dispoziţiile art. 514, 515 C. pr. civ.
Astfel, din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 C. pr. civ., de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, rezultă că în practica instanţelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii, dar opiniile diferite nu vizează interpretarea şi aplicarea art. 457 C. pr. civ. în întregul său, ci, în special, a alin. 4 al acestui articol.
Se constată că este îndeplinită condiţia de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzută de art. 515 C. pr. civ., deoarece din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării formulate de către Curtea de Apel Braşov reiese existenţa unei practici neunitare la nivelul mai multor curţi de apel din ţară asupra problemei de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, de care depinde soluţionarea legală a cauzelor respective.
16. Asupra fondului sesizării cu recurs în interesul legii
Autorul sesizării a constatat că există practică neunitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 C. pr. civ., cu referire la soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.
Din analizarea celor două opinii aflate în conflict reiese că prevederile legale care au fost interpretate diferit au fost, de fapt, cele ale art. 457 alin. 4 C. pr. civ., introdus prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe.
Problema care se pune este dacă acest alineat se aplică, precum alin. 3 al aceluiaşi articol, doar în cazul existenţei unor menţiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate sau şi în cazul în care în cuprinsul hotărârii atacate este indicată corect calea de atac prevăzută de lege, dar, cu toate acestea, partea declară o cale de atac eronată.
Arhive
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- Supliment 2021
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.