Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 15/2018 (M. Of. nr. 885/22.10.2018): Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei

În M. Of. nr. 885 din 22 octombrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 15/2018 referitoare la stabilirea instanței competente să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei. În acest context, Înalta Curte a stabilit că aceste cereri sunt de competența instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Art. 11 alin. (5) și art. 45 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

„Art. 11

(…)

(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de liberate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.

(…)

Art. 45

(1) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de executare, se dispune de către directorul penitenciarului, conform profilării penitenciarelor stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 

(2) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 

(3) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activităţii unui organ judiciar, se dispune, la solicitarea organului judiciar, de către directorul penitenciarului, iar, în cazul persoanelor condamnate solicitate de mai multe organe judiciare în aceeaşi perioadă de timp, transferarea temporară se dispune de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 

(4) Directorul general al Administraţiei Naţionale a penitenciarelor dispune transferarea temporară în situaţia prevăzută la alin. (3), ţinând cont de următoarele criterii: 

a) cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise mandate de arestare preventivă;

b) cauzele penale au prioritate faţă de cauzele civile;

c) instanţele judecătoreşti au prioritate faţă de celelalte organe judiciare;

d) gradul de jurisdicţie a organului judiciar care instrumentează cauza;

e) netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata.

(5) Cu ocazia primirii citaţiei de către persoana condamnată în cadrul unei proceduri judiciare declanşate de aceasta, în măsura în care condamnatul contestă iniţierea acestui demers judiciar, cererea condamnatului de nerecunoaştere sau de retragere a cererii urmează a fi transmisă de îndată, prin grija administraţiei penitenciarului, instanţei sau parchetului investit. 

(6) Transferarea deţinuţilor în centrele de reţinere şi arestare preventivă ce funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, necesară activităţii organelor judiciare, se face cu aprobarea directorului penitenciarului şi informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Perioada şi motivele de transfer fac parte din adresa scrisă şi semnată, după caz, de şefii Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectoratelor judeţene de poliţie, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al Direcţiei Generale Anticorupţie, avizată de procuror. La expirarea perioadei, deţinutul este depus la penitenciarul de unde a fost transferat. 

(7) Dispoziţiile art. 43 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător. 

(8) Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, a persoanelor care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie. Dispoziţiile art. 36 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. 

(9) Este interzisă transferarea sau mutarea pentru motive personale, la cererea persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, din condiţii corespunzătoare, în condiţii necorespunzătoare de detenţie, în scopul de a beneficia de măsura compensatorie prevăzută la art. 55^1 alin. (1) şi (2)”.

Art. 227 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

„Art. 227 alin. (2)

(…)

(2) Dosarul individual însoţeşte deţinutul până la punerea sa în libertate”.

Art. 584 alin. (1), art. 585 alin. (1)-(2), art. 587 alin. (1), art. 593 alin. (1), art. 595 alin. (2), art. 597, art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală

„Art. 584 alin. (1)

(1) Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în stare de deţinere, de către instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

(…)

Art. 585 alin. (1)-(2)

(1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: 

a) concursul de infracţiuni;

b) recidiva;

c ) pluralitatea intermediară; 

d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

(2) Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere

(…)

Art. 587 alin. (1)

(1) Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

(…)

Art. 593 alin. (1)

(1) Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare

(…)

Art. 595 alin. (2)

(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.

(…)

Art. 597

(1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. 

(2) Condamnatul aflat în stare de deţinere sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. 

(2^1)Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată în vederea rezolvării situaţiilor reglementate în prezentul titlu şi prin intermediul videoconferinţei, la locul de deţinere, cu acordul său şi în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului. 

 (…) 

(6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare.

(…)

Art. 598 alin. (2)

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”.

Referitor la modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența a două opinii divergente, astfel:

– Într-o primă orientare, s-a considerat că instanţa competentă să soluţioneze cererea formulată în etapa executării pedepsei de persoana condamnată aflată în stare de deţinere este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere stabilit de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, şi nu instanţa în circumscripţia căreia se află penitenciarul unde a fost transferat temporar condamnatul, la momentul formulării cererii, pentru „afaceri judiciare” sau tratarea unor probleme de sănătate

– Într-o altă perspectivă s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererilor formulate în favoarea instanţei corespunzătoare locului de deţinere în care se afla persoana condamnată la momentul formulării cererii. Astfel, instanţele au apreciat ca lipsită de relevanţă împrejurarea că Administraţia Naţională a Penitenciarelor a stabilit un loc de deţinere, iar condamnatul se găseşte, temporar, în alt loc de deţinere.

De asemenea, s-a considerat că, întrucât legea nu face nicio distincţie în acest sens, singurul criteriu care poate determina competenţa instanţei este cel al locului de deţinere în care persoana condamnată se află la momentul formulării cererii.

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, soluţia legală în materie este ilustrată de prima orientare jurisprudenţială, iar jurisprudenţa neunitară care formează obiectul recursului în interesul legii este generată de interpretarea diferită a sintagmei „locul de deţinere” existentă în dispoziţiile legale care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor formulate de persoana condamnată în etapa executării pedepsei.  Astfel, dispoziţiile Codului de procedură penală referitoare la instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în timpul executării pedepsei în ipoteza în care acestea se află în stare de deţinere [cereri referitoare la modificări de pedeapsă (contopiri), liberare condiţionată, intervenţia unei legi penale noi, întreruperea executării pedepsei şi contestaţii la executare] trebuie coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Din această perspectivă a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate aflate în stare de deţinere, în etapa executării pedepsei, este instanţa în circumscripţia căreia se află locul de deţinere stabilit de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform art. 11 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor de siguranţă dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit raportului întocmit în cauză, recursul în interesul legii referitor la instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de condamnaţi în timpul executării pedepsei în situaţia în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deţinere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, este admisibil, fiind îndeplinite dispoziţiile legale prevăzute de art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală.

Astfel, judecătorul-raportor a apreciat  că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate