Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 38/2024 (M. Of. nr. 951/23.09.2024): Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
Redacția ProLege - septembrie 17, 2024
Decizia ÎCCJ |
Complet ÎCCJ | Act normativ | Sumar |
Decizia ÎCCJ nr. 38/2024
(M. Of. nr. 951 din 23 septembrie 2024) |
Complet DCD | Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011
Art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri |
Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni. |
În M. Of. nr. 951 din data de 23 septembrie 2024 s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 38/2024 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?”.
Obiectul dezlegării chestiunii de drept
Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011
„Art. 16
(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.
Art. 2 din Legea nr. 143/2000
„Art. 2
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
Articol unic
Tabelele-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. În tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-l-etanamină isotonitazen)” se introduc următoarele substanţe:
„2-(metilamino)-1-(3-metilfenil) propan-1-onă (3-MMC)
1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC)
1-(1,3-Benzodioxol-5-y1)-2-(ethylamino) butan-1-one (Eutylone)”.
Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 38/2024
Prin Decizia nr. 38/2024, ÎCCJ (Complet DCD) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori și, în consecință, a stabilit că: „Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni”.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
Arhive
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- Supliment 2021
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- Supliment 2016
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.