Culpa medicală. Aspecte generale și clasificări

I. Aspecte generale privind culpa medicală

Culpa medicală reprezintă unul dintre cele mai vechi subiecte de discuție, ea fiind menționată încă din Codul lui Hammurabi, care, alături de Legile lui Manu și altele, prevede necesitatea existenței unei purități morale și profesionale a medicului. De altfel, în Egipt exista un cod medical ce prevedea și răspunderea medicului, în timp ce Platon, în Grecia Antică, susținerea rolul profilactic al medicinei, medicul având dreptul la imunitate profesională^[1].

În prezent, noțiunea de culpă medicală este adesea confundată cu noțiunea de eroare, însă, prin intermediul lămuririi aspectelor teoretice și practice care țin de aceasta, noțiunea de culpă medicală s-a dovedit a fi fapta medicului care beneficiază de posibilitatea de a fi exonerat de răspundere juridică delictuală, astfel încât împrejurările în care evenimentele supuse constatării culpei medicale generează alte consecințe, producându-se sub circumstanțe diverse.

I.1. Definirea noțiunii de culpă

Într-o primă accepțiune, conform Dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de culpă este înțeleasă ca fiind greșeala care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege^[2].

Din perspectivă juridică, noțiunea de culpă este definită de Codul penal, cap. I, titlul II, art. 16, Partea generală, ca fiind fapta prevăzută de lege pe care autorul o comite prevăzând rezultatul faptelor sale, însă fără a-l accepta, socotind fără temei că el nu se va produce. Mai precis, conform lit. b) a aceluiași alineat, făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia să îl prevadă^[3].

Culpa înlătură, așadar, intenția directă a făptuitorului de a comite o anumită faptă, ea constând mai degrabă într-o manifestare neglijentă a subiectului față de aspecte pe care nu doar că ar fi trebuit să le observe și să le analizeze anterior acțiunilor sale, ci pe care ar fi putut chiar să le prevadă cunoscând posibilitatea obținerii unui rezultat de natură a aduce atingere subiectului în cauză.

I.2. Definirea conceptului de culpă medicală

Culpa medicală este asociată adesea cu termenul de eroare, aspect pe care îl lămurim însă prin precizarea faptului că eroarea medicală survine unei conduite care, indiferent de pregătirea profesională a medicului și experiența sa, nu ar fi putut fi controlată. Astfel, culpa medicală incumbă specialistului, medicului în cauză, vina pentru o faptă pe care ar fi putut să o evite, prejudiciul adus pacientului său în cazul în care s-ar fi asigurat de buna desfășurare a acțiunilor sale și de abordarea unei conduite corespunzătoare putând fi evitat, pe când, în cazul erorii medicale, medicul se confruntă cu o situație pe care nu numai că nu a generat-o, ci nici nu a putut să o prevadă.

În acest sens, în anul 1944, Ioan Fruma, citat și de alte personalități în materie, statua greșeala medicală ca fiind o „eroare de conduită”, pe care un medic prudent și diligent, aflat pe același plan profesional și în aceleași circumstanțe externe, nu ar fi comis-o”, definiție ale cărei problematici survin tocmai odată cu utilizarea termenului de eroare ce ar putea genera falsa credință conform căreia fapta nu ar fi imputabilă medicului care a săvârșit-o. Prin urmare, vom stabili faptul că, prin culpă medicală, înțelegem o inabilitate medicală, o situație pe care medicul a lăsat-o să evolueze, deși, prin intermediul profesiei și al cunoștințelor sale ar fi trebuit să o prevină, asigurând astfel protejarea integrității pacientului său^[4].

Mai mult decât atât, pentru spulberarea oricăror nedumeriri cu privire la diferențierea clară a celor doi termeni, amintim faptul că eroarea medicală, spre deosebire de greșeală, presupune exercitarea unor acte de către medicul aflat în atribuțiile sale, fără ca acesta să intenționeze, dar și fără a fi tras la răspundere, întrucât rezultatele faptelor sale nu se produc din neglijența ori insuficiența pregătirii sale profesionale, ci ca o situație de fapt care ar putea aparține oricărui alt medic care ar exercita respectivele acte asupra pacientului său.

Totodată, este demn de amintit faptul că, dacă în cazul culpei, medicul s-ar fi aflat ori ar fi trebui să se afle în postura de a identifica și prevedea posibilitatea unor urmări de manieră a leza pacientul, diligențele sale fiind insuficiente, iar conduita sa nepotrivită, în cazul erorii de fapt ori, mai precis, în cazul erorii medicale, specialistul, medicul în cauză comportă toate cele necesare îndeplinirii îndatoririlor sale conform normelor impuse de codul său deontologic și toate celelalte acte normative ce stabilesc drepturile, obligațiile și limitările exercitării profesiei sale.

Așadar, culpa medicală reprezintă forma de vinovăție care, deși nu presupune intenția autorului de a săvârși fapta și de a obține rezultatele ce survin abordărilor sale, conduce pe acesta către suportarea consecințelor răspunderii civile delictuale, acțiunile sau inacțiunile sale putând fi evitate, modul de reacționare cu privire la problemele abordate fiind cel ce conduce la producerea lezării pacientului.

II. Culpa medicală – clasificări și lămuriri conceptuale

Din perspectiva diversității și complexității aspectelor ce țin de practica medicală, realizarea unei clasificări clare cu privire la elementele ce țin de culpa medicală, din punct de vedere civil și din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale, este extrem de dificilă, întrucât ceea ce trebuie luat în considerare nu învederează doar subiectivitatea, vinovăția și felul în care fapta a fost comisă, dar și tipul de greșeală pe care medicul o comite în exercitarea profesiei sale.

Așadar, de-a lungul practicii s-a procedat la stabilirea unor clasificări, din varii perspective, după cum urmează:

• Din perspectiva prof. dr. N.M. Constantinescu, făcând referire la medicul chirurg, culpa se clasifică astfel: in agendo (comisivă), aceasta presupunând imprudența sau neglijența medicului ori chiar tratarea necorespunzătoare a unor cazuri cu dificultate ridicată, in omitendo (omisivă), ea constând în pierderea șanselor de vindecare ale unui pacient din cauza abordărilor nepotrivite ale medicului cu privire la situația celui din urmă, cum ar fi abandonarea cazului acestuia, refuzul administrării tratamentului ori intervenției chirurgicale ș.a., culpa in eligendo, ce rezultă din decizia greșită a medicului de a acționa prin intermediul unor proceduri tehnice nepotrivite sau chiar delegarea situației pacientului către persoane ce nu ar avea în mod normal competența necesară, și culpa in vigilando, ce face trimitere la lipsa unei coordonări corecte și a unei supravegheri întocmai a celor întreprinse de cei ce mai acționează asupra pacientului.
• Din punctul de vedere al lui A.T. Moldovan, culpa se clasifică în culpa de tehnică medicală și cea prin omisiune. Astfel, în legătură cu cea care privește tehnica medicală, Moldovan statuează situații precum intervenția nepriceperii, a neștiinței, ignoranței, neatenției și a oricăror altor acțiuni de acest fel, în timp ce din punctul de vedere al culpei prin omisiune stabilește existența situațiilor de refuzare a aplicării unor măsuri/tratamente de natură a îmbunătăți, sprijini vindecarea pacientului ori chiar abandonarea sau nerespectarea dreptului pacientului la accesarea altor opinii medicale cu privire la situația sa.
• Pe latură civilă, clasificările au fost realizate în strânsă concordanță cu gravitatea efectelor pe care culpa le-a generat, așadar, culpa lata (gravă) este cea asimilată dolului, mai exact când intenția de a cauza prejudiciul exista de fapt, culpa levis (medie) care se produce odată cu fapta ilicită al cărei rezultat este prejudicios din cauza lipsei de informații ale celui ce o săvârșește, și culpa levissima (ușoară) care survine neglijenței ori imprudenței medicului^[5].

II.1. Culpa medicală prin comisiune

Conform precizărilor anterioare, culpa prin comisiune este cunoscută și sub denumirea de culpă „in agendo”, aceasta vizând realizarea, de către medic, a unor acțiuni pe care, deși avea cunoștință că nu ar trebui să le facă, alege să le întreprindă. Tocmai prin prisma acestui fapt, culpa prin comisiune este cunoscută și drept culpa prin acțiune, întrucât medicul decide asupra realizării unor acțiuni care, din diferite cauze, sunt dăunătoare pacientului păgubindu-l pe acesta.

Astfel, distingem următoarele clasificări privind culpa medicală prin comisiune:

• Culpa medicală profesională generată de incompetența medicului ori de insuficienta pregătire practică și teoretică a acestuia. Aflându-se în lipsa necesarului de experiență și informații, medicul alege să abordeze cazul pacientului de o manieră greșită, atât din punct de vedere terapeutic, cât și tehnic, el nefiind pregătit în fapt pentru a acționa asupra cazului pe care și-l asumă inițial.
• Culpa medicală profesională fără prevedere ori neglijența se manifestă prin atitudinea nepotrivită, indiferentă și incoerentă a medicului care, deși ar fi putut prevede urmările negative ale faptelor sale, alege să le realizeze, în ciuda pregătirii de specialitate care s-ar fi presupus a-l pune în ipostaza de a cunoaște situațiile în care astfel de rezultate păgubitoare pacientului pot apărea.
• Culpa profesională cu prevedere sau săvârșită prin imprudență ori nepăsare face referire la situația în care medicul, fără temei, fără o justificare logică, se află în situația de a decide continuarea realizării acțiunilor pe care alege să le aplice pacientului său, deși rezultatul ar fi putut fi prevăzut.
• Culpa profesională prin neatenție este de fapt, cea săvârșită de medicul al cărui interes față de pacientul său este redus, acesta exercitându-și profesia inadecvat printr-o atenție îndreptată într-o direcție care dovedește insuficiența experienței și pregătirii sale, astfel procedurile aplicate pacientului fiind adesea nu doar inutile, ci și dăunătoare acestuia^[6].

II.2. Culpa medicală prin omisiune

În conformitate cu mențiunile făcute anterior, amintim culpa medicală prin omisiune și sub denumirea de culpă medicală in imitendo sau cea săvârșită printr-o inacțiune, ea survenind, mai precis, în momentul în care medicul, presupus a desfășura anumite acțiuni, nu le realizează, deși cunoaște ceea ce este susceptibil a face prin prisma profesiei pe care o îndeplinește.

În acest sens, culpa medicală prin omisiune poartă următoarele clasificări:

• Neacordarea asistenței medicale, aceasta presupunând refuzul medicului de a acorda asistență medicală de specialitate pacientului său ori asistență de urgență, ceea ce ar fi putut însemna preîntâmpinarea unor urmări demne de a leza integritatea sănătății pacientului său.
• Nerespectarea dreptului pacientului de a beneficia de o a doua opinie medicală reprezintă un alt caz de culpă medicală realizată prin omisiune, întrucât, fiind convins de cele stabilite de sine, medicul refuză posibilitatea pacientului său de a mai solicita alte opinii, ignorând, așadar, posibilitatea statuării, stabilirii unui alt diagnostic.
• Neobținerea consimțământului pacientului cu privire la procedurile care urmează să i se aplice, astfel încât fiecare pacient este îndreptățit de a beneficia de explicații cu privire la starea sa de sănătate, explicații potrivite gradului său de înțelegere, culturii sale, nivelului său social ș.a.m.d.
• Nerealizarea controlului personal al activităților coordonate de către medic, fapt ce poate fi asimilat și culpei prin comisiune, ce constă în constatarea faptelor medicului care, odată ce a efectuat cele impuse de profesia sa, corespunzătoare deciziilor sale asupra pacientului, renunță la buna supraveghere și urmărire a consecințelor acțiunilor aplicate, astfel riscând obținerea unor efecte negative sau chiar a unor urmări grave asupra pacientului^[7].

Concluzii

În sarcina medicilor cade starea de bine a pacientului, motiv pentru care modalitatea în care specialistul își desfășoară activitatea este extrem de importantă pentru asigurarea depunerii diligențelor necesare în vedere îmbunătățirii stării sale de sănătate ori chiar vindecării lui.

Prin culpă medicală înțelegem, așadar, forma de vinovăție a medicului care exercită asupra pacientului său acțiuni ori omite a le exercita, fără respectarea jurământului depus și a normelor cărora profesia sa se subordonează, consecințele conducând către atragerea răspunderii civile delictuale a medicului, generată de constatarea lezării pacientului care, în desfășurarea raportului cu medicul său, suferă o pagubă reparabilă ori nu.

Desprindem, prin urmare, importanța medicinei legale în constatarea și reținerea oricăror probe ce fac obiectul identificării exercitării unor acte neglijente ori dezinteresate ale medicului asupra pacientului său, pacientului fiindu-i garantat dreptul la sănătate și integritate fizică, psihică și morală, iar medicului fiindu-i impuse normele ce decurg din asumarea desfășurării corecte și corespunzătoare a profesiei sale.

Bibliografie

1. Valentin Iftenie, Medicină legală, Ed. C.H. Beck, ed. a 3-a, București, 2019.
2. Dan Lupașcu, Cod penal, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2021.
3. http://revistaprolege.ro/consideratii-juridico-penale-privind-raspunderea-personalului-medical-caz-de-malpraxis/.
4. https://dexonline.ro/definitie/culp%C4%83.
5. https://lege5.ro/gratuit/gezdmnrzgi/savarsirea-infractiunii-comisive-prin-omisiune-codul-penal?dp=gqytsojtgezde.