Cooperarea judiciară europeană în materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane

Introducere

Traficul de ființe umane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată, având un impact profund asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor și asupra securității statelor. Fiind un fenomen transnațional, acesta necesită un răspuns coordonat la nivel european, printr-o cooperare judiciară eficientă între statele membre.

Uniunea Europeană a dezvoltat un cadru juridic și instituțional solid pentru a combate traficul de persoane, asigurând o colaborare strânsă între autoritățile judiciare naționale și organismele europene, precum Eurojust, Europol și rețelele judiciare specializate. Prin mecanisme precum Mandatul European de Arestare, Ordinul European de Anchetă și echipele comune de anchetă, se facilitează investigarea și urmărirea penală a traficanților, precum și protecția și asistența acordată victimelor^[1].

 2. Analiza detaliată

Traficul de ființe umane devine cu timpul o problemă majoră pe scena națională, regională și internațională. În special afectate, țările occidentale sunt în general recunoscute ca „elevi buni” în lupta împotriva traficului de persoane de către comunitatea internațională.^[2] Prin urmare, în acest paragraf ne propunem să deducem „bunele practici” în vederea uniformizării elaborării și aplicării legislației în domeniu.

Pericolul din ce în ce mai mare determinat de creșterea criminalității transnaționale, necesitatea prevenirii și combaterii acesteia cu mai multă eficiență într-un cadru organizat la nivel mondial, au determinat adoptarea unor instrumente regionale care să unifice eforturile statelor lumii pentru a opri fenomenul. Astfel, nevoia de cooperare între state a apărut treptat pentru predarea sau primirea persoanelor care au comis infracțiuni pe teritoriul unui stat, apoi s-au refugiat în alt stat pentru a evita urmărirea penală, judecarea sau executarea pedeapsa. De asemenea, condamnarea unei persoane într-un stat, urmată de executarea pedepsei în statul al cărui cetăţean este, presupune necesitatea cooperarării dintre cele două state pentru recunoaşterea hotărârii străine şi executarea acesteia.^[3]

În ceea ce privește acțiunea Uniunii Europene în contracararea fenomenului periculos tratat în prezenta teză, vom remarca două faze. Prima, care a venit dintr-o viziune în primul rând de securitate, a constat în abordarea luptei împotriva traficului ca vizând obiectivele represiunii, pe de o parte, și lupta împotriva imigrației ilegale, pe de altă parte. A doua fază poate fi caracterizată din 2005 sub conducerea Comisiei, s-a manifestat prin promovarea unei abordări integrate, susținute în Comunicarea „Lupta împotriva traficului de ființe umane – abordare integrată și propuneri de plan de acțiune” ce s-a concretizat cu adoptarea unui prim plan de acţiune la 9 decembrie 2005. Ulterior au fost adoptate diferite texte programatice şi a fost iniţiat un proces de evaluare.^[4]

Noul imbold dat de Tratatul de la Amsterdam și actele constitutive ale Uniunii Europene introduse pentru crearea unui spațiu de securitate, libertate și justiție din Europa au oferit cetățenilor un sentiment de siguranță, au consolidat cooperarea magistraților, polițiștilor și în domeniul judiciar penal și au oferit toate instrumentele pentru armonizarea legislațiilor naționale.

Consiliul de la Tampere, așa cum am stabilit în paragraful precedent, a recomandat o apropiere eficientă și globală a luptei contra tuturor formelor de criminalitate transnațională care să permită atingerea unei dezvoltări echilibrate, la scară comunitară, a măsurilor luate împotriva crimei organizate, fapt ce a determinat instituțiile Uniunii Europene să acționeze pentru:

– definirea conceptului de „crimă organizată” și elaborarea de sancțiuni comune care să vizeze printre altele, traficul de stupefiante, corupția, cybercriminalitatea, traficul cu ființe umane, pornografia pe internet etc.;

– crearea unei societăți informaționale în deplină siguranță care să facă față atacurilor criminalității informatice, prin promovarea cooperării statelor membre, între forțele polițienești, autoritățile judiciare, organizațiile nonguvernamentale și ale altor instituții cu competențe în domeniu;

– luarea unor măsuri suplimentare și eficiente pentru combaterea falsificării monedei „euro”;

– elaborarea unei politici adecvate de prevenire a infracționalității, inclusiv a crimei organizate.

Într-o formă instituționalizată de cooperare interstatală, întemeiată pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, cum este Uniunea Europeană, este imperioasă crearea instrumentarului juridic adecvat și eficient în sensul realizării obiectivelor fixate de actele constitutive ale organizației.

În temeiul prevederilor art. 79 TFUE, Uniunea dezvoltă o politică comună de imigrare, al cărei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală în statele membre, precum și prevenirea imigrării ilegale și a traficului de persoane și combaterea susținută a acestora. În acest sens, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri inclusiv în domeniul combaterii traficului de persoane, în special de femei și copii.

Potrivit prevederilor art. 82 TFUE, cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute.

Suplimentar, potrivit prevederilor art. 70 TFUE, în anumite cazuri prevăzute de tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile de stabilire a condițiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizează o evaluare obiectivă și imparțială a punerii în aplicare, de către autoritățile statelor membre, a politicilor Uniunii prevăzute în special în scopul de a favoriza aplicarea deplină a principiului recunoașterii reciproce. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la conținutul și rezultatele evaluării.

Mai mulți factori trebuie să faciliteze recunoașterea mutuală și încrederea mutuală: măsurile de apropiere a legislațiilor; politicile Uniunii în domeniul spațiului de libertate, securitate și justiție; adoptarea măsurilor destinate susținerii formării magistraților și personalului din justiție; Carta drepturilor fundamentale. În pofida importanței principiului recunoașterii mutuale în materie penală, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reușit, în materie de azil, să-i recunoască o anumită atenuare, în special atunci când executarea unui mandat de arest european este susceptibilă de a constitui un risc real și individual de violare a drepturilor fundamentale a persoanei căutate.^[5]

Cu referire la apropierea legislațiilor, demarăm expunerea conținutului prin trimiterea la prevederile art. 83 alin. (1) TFUE, ce prevede că Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună. Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată.

În funcție de evoluția criminalității, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalității. Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

Apropierea legislațiilor penale ale statelor membre ale Uniunii Europene se referă atât la dreptul penal procedural, cât și la cel material. În contextul prezentei cercetări ne vom referi doar la apropierea dreptului penal material.

În vederea realizării prevederilor actelor constitutive al Uniunii Europene menționate a fost adoptată Directiva 2011/36^[6] analizată mai devreme în lucrare.

Fiind un act obligatoriu, Directiva creează la adresa statelor membre ale Uniunii Europene obligații pozitive inclusiv în materia reglementării naționale a infracțiunii de trafic de ființe umane. În această ordine de idei, Directiva prevede că exploatarea activităților de cerșit, inclusiv folosirea la cerșit a unei persoane traficate dependente, se încadrează în definiția traficului de ființe umane doar atunci când sunt întrunite toate elementele care caracterizează munca sau serviciul forțat. În lumina jurisprudenței relevante în domeniu, valabilitatea oricărui posibil consimțământ al persoanei de a presta o astfel de muncă sau un astfel de serviciu ar trebui evaluată de la caz la caz. Cu toate acestea, atunci când este vorba de un copil, niciun posibil consimțământ al acestuia nu ar trebui considerat vreodată valabil. Definiția include, de asemenea, traficul de ființe umane în scopul prelevării de organe, care constituie o încălcare gravă a demnității umane și a integrității fizice a persoanelor, precum și alte activități, cum ar fi adopția ilegală sau căsătoria forțată, în măsura în care acestea prezintă elementele constitutive ale traficului de persoane.

Directiva 2011/36 se referă și la armonizarea sancțiunilor penale. Atunci când infracțiunea este săvârșită în anumite circumstanțe, de exemplu împotriva unei victime deosebit de vulnerabile, sancțiunea ar trebui să fie mai severă. Persoanele deosebit de vulnerabile ar trebui să includă cel puțin toți copiii. Alți factori de care s-ar putea ține seama în momentul stabilirii gradului de vulnerabilitate al unei victime includ, de exemplu, posibila existență a unei sarcini, sexul, starea de sănătate, un eventual handicap. Atunci când infracțiunea este deosebit de gravă, de exemplu în situația în care viața victimei a fost pusă în pericol sau în cazul în care infracțiunea a implicat săvârșirea unor acte grave de violență, cum ar fi tortura, folosirea forțată a unor medicamente sau droguri, violul sau alte forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală, sau a adus prejudicii deosebit de grave victimei, acest lucru ar trebui să fie, de asemenea, reflectat prin aplicarea unei sancțiuni penale mai severe. În cadrul executării pedepsei, s-ar putea ține seama de gravitatea infracțiunii comise.

Cu referire la răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunea de trafic de ființe umane, directiva stipulează că statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că poate fi angajată răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile menționate, care au fost săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană, acționând în nume propriu sau în calitate de membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care are o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice respective, pe baza: (a) unei împuterniciri din partea persoanei juridice; (b) a unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau (c) a unei prerogative de a exercita control în cadrul persoanei juridice.

Coordonarea cercetării și urmăririi penale în cauzele de trafic de persoane se stipulează în conținutul Directivei și ar trebui să fie facilitată de o cooperare consolidată cu Europol și Eurojust, de înființarea de echipe comune de anchetă, precum și de punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2009/948/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind prevenirea și soluționarea conflictelor referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor penale.

Cât privește cadrul instituțional al Uniunii Europene, este cazul să menționăm că Consiliul European, în cadrul Reuniunii Speciale de la Tampere din 15-16 octombrie 1999, a consacrat crearea spațiului de libertate, securitate și justiție, în care fiecare cetățean al Europei să se poată adresa tribunalelor și autorităților din statele membre la fel de ușor cum o face-o în propriul stat^[7]. Pe această linie de gândire s-a situat pe timpuri propunerea Comisiei Europene (preocupată să găsească un mecanism eficient pentru combaterea fraudei în detrimentul intereselor financiare europene) de înființare a instituției Procurorului European sau a Ministerului Public European. În acest sens a fost întocmită o Carte verde, care a abordat problema statutului juridic și a modului de organizare a acestei instituții, cât și pe cele privind incriminările, procedurile și controlul său jurisdicțional^[8].

Stabilirea unei noi structuri instituționale – Oficiul procurorului European, în cadrul EUROJUST – a fost reglementată și de Constituția Uniunii Europene, ce nu a intrat în vigoare.

Prin crearea acestei instituții s-a urmărit înlăturarea fragmentării din activitatea de aplicare a legii în spațiul european, revitalizarea activității de cooperare judiciară între statele membre, reorganizarea activității de investigare în cadrul instituțiilor Comunității și, nu în ultimul rând, respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Cum nici unul din Tratatele existente ale Comunităților Europene nu oferea vreo bază legală pentru o zonă europeană de aplicare a legii ce implică autoritatea judiciară comună, cum ar fi aceea a Procurorului european, propunerea a dobândit forță juridică și s-a materializat o dată cu semnarea Tratatului constituind o Constituție pentru Europa.^[9]

Dacă prin Cartea Verde, competența materială a procurorului era limitată la protecția intereselor financiare ale Comunității, în Constituție este prevăzută, prin amendamentele acesteia, includerea și a altor infracțiuni grave. Totodată, Procurorul european, având jurisdicție pe întreg teritoriul Comunității Europene, are atribuții concrete: ia decizii privind managementul centralizat al investigației și al anchetei în spațiul comunitar, are posibilitatea să administreze probe împotriva acuzatului; procurorul va fi de asemenea responsabil pentru conducerea și coordonarea anchetei.

Apariția instituției Procurorului European – motor principal al construcției europene în lupta împotriva fenomenului infracțional transeuropean – reflectă efortul de realizare a spațiului judiciar european, premisă pentru oferta Uniunii Europene de a oferi cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție.^[10]

Eurojust

Prin decizia Consiliului European din 14 decembrie 2000, s-a înființat Unitatea provizorie de cooperare judiciară, în scopul de a întări lupta împotriva formelor grave de crimă organizată și coordonarea eforturilor depuse de state în derularea investigațiilor potrivit dreptului intern și obligațiilor asumate la nivel internațional^[11].

În spațiul european apariția Eurojust a marcat o măsură necesară pentru întărirea cooperării judiciare în materie penală și o mai bună colaborare între magistrați, care până în 2002 erau supuși unor reguli de procedură stricte și complexe în administrarea actului de justiție.

Până la constituirea Eurojust se afirma că „Europa unităților de poliție a avansat mai repede decât cea a magistraților”, deoarece polițiștii au inițiat cu mai mare ușurință inițiative de cooperare și au derulat activități transfrontaliere în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu mai mare eficiență.

Eurojust, ca organ al Uniunii Europene, a fost înființat prin decizia Consiliului European (20021187/JAI) la data de 28 februarie 2002.

Astăzi Eurojust colaborează cu autoritățile naționale pentru a combate o gamă largă de infracțiuni transfrontaliere grave și complexe care implică două sau mai multe țări. Agenția coordonează răspunsul judiciar la amenințările din ce în ce mai numeroase din Europa, permițând statelor membre să fie cu un pas înaintea infractorilor, concentrându-se în principal pe grupurile de criminalitate organizată. Cazurile sesizate la Eurojust implică adesea mai multe tipuri de infracțiuni. Totodată, printre infracțiunile de interes prioritar regăsim traficul de persoane, introducerea ilegală de migranți ș.a.

Eurojust asigură asistență operațională personalizată pe parcursul diferitelor etape ale investigațiilor penale transfrontaliere, oferind: răspunsuri prompte; un serviciu de coordonare permanentă care funcționează 24 din 24, șapte zile pe săptămână; legături către omologii principali; asistență la întocmirea cererilor de cooperare judiciară, inclusiv traduceri oficiale.^[12]

Raportul Eurojust privind traficul de persoane, publicat în februarie 2021, analizează 91 de cazuri de trafic de persoane și rezultatele a 59 de echipe comune de anchetă. Raportul concluzionează că, pentru a oferi mai multă asistență victimelor traficului de persoane, este necesară o cooperare judiciară transfrontalieră și mai rapidă. Implicarea mai din timp a Eurojust și un număr mai mare de cazuri înaintate agenției vor contribui la o mai bună coordonare a anchetelor și la obținerea unei imagini mai complete a rețelelor infracționale care acționează la nivel internațional și care exploatează adesea victime tinere și vulnerabile. Raportul^[13] oferă bune practici pentru statele membre și evidențiază asistența practică pe care a acordat-o și va continua să o acorde, de exemplu, în ceea ce privește soluționarea conflictelor de jurisdicție și facilitarea executării ordinelor europene de anchetă. Eurojust s-a angajat să pună în aplicare noua Strategie a UE privind combaterea traficului de persoane (2021-2025), adoptată în aprilie 2021.

În cadrul reuniunii sale anuale privind introducerea ilegală de migranți, agenția a avut ocazia de a discuta despre sprijinul său operațional pentru punerea în aplicare a acestei strategii, de la protejarea și capacitarea victimelor până la traducerea în justiție a traficanților. O parte a reuniunii a fost dedicată traficului de persoane, la care a participat noul coordonator al UE pentru combaterea traficului de persoane. De asemenea, a fost subliniată importanța rolului și a strategiei Eurojust în ceea ce privește continuarea cooperării cu țările terțe în acest domeniu. Într-un raport comun publicat la 18 octombrie 2021, cu ocazia celei de a 15-a Zile Europene a Luptei împotriva Traficului de Persoane, JHAAN a prezentat pentru prima dată o imagine de ansamblu completă a acțiunilor agențiilor de depistare și protejare a victimelor traficului de persoane. Raportul urmărește să sensibilizeze mai mult statele membre cu privire la potențialul agențiilor de a contribui la identificarea din timp și la protecția victimelor și le încurajează să apeleze la agenții în toate etapele prevenirii, anchetelor, operațiunilor și procedurilor judiciare.

Raportul Eurojust menționează că, în februarie 2021, o rețea implicată în munca disimulată a cetățenilor moldoveni, care lucrau sub identități false pe șantiere de construcții din Franța, a fost destructurată ca urmare a unei echipe comune de anchetă, sprijinite de Eurojust, între autoritățile judiciare franceze, române și moldovene.^[14]

3. Concluzie

Cooperarea judiciară europeană joacă un rol esențial în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, oferind un cadru eficient pentru colaborarea între statele membre în investigarea și urmărirea penală a infractorilor. Prin instrumente juridice și operaționale bine definite, Uniunea Europeană contribuie la consolidarea acțiunilor împotriva rețelelor infracționale și la protecția victimelor.

Cu toate acestea, există în continuare provocări, precum diferențele legislative între statele membre, dificultățile în schimbul de informații și necesitatea unei protecții mai eficiente pentru victime. Pentru a crește eficiența cooperării judiciare, este necesară o armonizare legislativă mai profundă, utilizarea sporită a mecanismelor europene existente și o colaborare mai strânsă între instituțiile naționale și cele europene.

Consolidarea acestor eforturi va permite Uniunii Europene să își întărească răspunsul împotriva traficului de ființe umane, asigurând atât pedepsirea eficientă a infractorilor, cât și protejarea drepturilor fundamentale ale victimelor.

Referințe bibliografice

Airapetean, A, Corsei, A., Ștefănoaia, M.-A., The European Investigation Order Instrument of International Judicial Cooperation in Criminal Matters. Acta Universitatis Danubius vol. 17, No. 2/2021.

Bogdan, C., Perspective privind cooperarea poliţienească și cooperarea judiciară în materie penală, în lumina Tratatului de la Lisabona, https://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/cooperarea.pdf.

Brière, C., Dony, M. Droit de l’Union européenne 8e édition, Éditions de l’Université de Bruxelles, 2022.

Corsei, A., Mandatul european de arestare – analiză general, publicat în Revista Unviersul Juridic nr. 2/2025, https://revista.universuljuridic.ro/mandatul-european-de-arestare-analiza-generala/.

Corsei, A., Traficul de ființe umane, transpunerea și implementarea standardelor internaționale și europene în normativul penal național al Republicii Moldova, Editura Universul Juridic, București, 2025.

Lavaud-Legendre, B., Exploitation et traite des êtres humains: la place du tiers. Droit. Université de Bordeaux, 2020.

Ponta, V., Coman, D., Instituția, procurorului european o realitate? în Revista de Drept Public, nr. 3/2003.

Sarah Roux, Lutter contre la traite des êtres humains: une analyse comparative de l’action publique de la France et des Pays-Bas. Thèse de doctorat. Bodeaux, 12.04.2023.