Contribuții ale jurisprudenței constituționale la construcția unor principii ale dreptului
Marius Andreescu - aprilie 1, 2019În același sens, Curtea Constituțională a statuat că retragerea de către autoritatea care le-a emis a avizului, autorizației ori atestării, fapt care are ca rezultat încetarea de drept a contractului individual de muncă, pentru încheierea căruia existența acestor documente este o condiție obligatorie, nu reprezintă un tratament juridic discriminatoriu, ci aplicarea unui tratament juridic diferențiat în raport cu situația diferită în care se află anumite categorii de salariați, care optează pentru exercitarea unor profesii sau meserii[34].
Spre deosebire de aceste situații în care s-a constatat respectarea principiului proporționalității, în altele, Curtea constituțională a constatat că diferența de tratament juridic nu mai are o justificare rațională și obiectivă, fapt ce are drept consecință un tratament disproporționat și discriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație.
Astfel, instanța noastră constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare[35], care permite acordarea concediului plătit pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani numai femeilor militar active, nu și cadrelor militare bărbați[36]. Legiuitorul poate să instituie măsuri derogatorii de la reglementările comune, cu respectarea următoarelor condiții: existența unor situații diferite; să existe o justificare rațională și obiectivă; tratamentul juridic diferit să nu creeze o disproporție evidentă între diferitele categorii de persoane; măsurile derogatorii să nu fie discriminatorii. Or, în speță, în mod justificat instanța constituțională a constat că eliminarea completă a unor categorii de persoane de la beneficiul unei forme de asigurare prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate încalcă principiul constituțional al egalității, reprezentând o discriminare, deoarece cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asigurați. Aplicând același raționament juridic, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. 362 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.[37]. Dispozițiile legale criticate, care prevăd că partea vătămată poate face apel în ceea ce privește latura penală a cauzei, iar partea civilă numai în ceea ce privește latura civilă, sunt contrare principiului constituțional al egalității. Aceste două părți ale procesului penal se află într-o situație identică și anume în situația de persoană lezată în drepturile sale prin săvârșirea infracțiunii. În consecință, inegalitatea de tratament în ceea ce privește accesul la căile de atac este nejustificată, inclusiv sub aspectul criteriului proporționalității, deoarece inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente au aceeași calitate, respectiv sunt părți în procesul penal.
Curtea Constituțională a precizat că legiuitorul este liber să instituie condiții pentru ocuparea unor funcții sau exercitarea unor profesii. În ipoteza în care legiuitorul înțelege să introducă o excepție de la aceste condiții fără respectarea exigențelor constituționale se creează premisele discriminării între persoane care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție[38].
Interferența dintre principiul egalității și principiul proporționalității există și în cazul protecției minorităților naționale.
Așa cum se arată în raportul explicativ asupra Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale[39], statele pot adopta măsuri speciale pentru promovarea egalității depline și efective între peroanele aparținând unei minorități naționale și cele aparținând majorității. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate scopului propus. Această cerință exprimă principiul proporționalității, care se aplică cu scopul de a evita încălcarea drepturilor altora sau discriminarea altor persoane. Principiul proporționalității impune ca aceste măsuri de protecție să nu fie extinse, în timp și sferă de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar, în vederea realizării scopului propus.
Curtea Constituțională a aplicat principiul proporționalității, analizând constituționalitatea unor dispoziții din Legea învățământului nr. 84/1995[40]. Statul român, în ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoane aparținând minorităților naționale, dacă există o cerere suficientă, în măsura posibilului, trebuie să depună eforturi ca persoanele aparținând minorităților naționale „să beneficieze de posibilități corespunzătoare de învățare a limbii lor minoritare. Aplicarea acestor măsuri se va face fără a se aduce atingere învățării limbii oficiale, ori predării în această limbă”.
Măsurile luate de stat pentru protecția minorităților naționale nu trebuie să contravină exigențelor principiului egalității în drepturi a cetățenilor și de aceea trebuie să existe „un raport rezonabil de proporționalitate între cerere și posibilități, între cerere și mijloacele întrebuințate sau între mijloacele întrebuințate și scopul urmărit”[41].
Principiul egalității, aplicat exercitării dreptului de vot, poate să implice și proporționalitatea. Condițiile materiale ale exercitării dreptului de vot pot fi diferite în funcție de diversitatea situațiilor. Această realitate implică un tratament juridic diferențiat, adecvat la fiecare soluție concretă, ceea ce reprezintă o relație de proporționalitate. În doctrină s-a precizat că „legiuitorul poate amenaja atâtea regimuri juridice diferite, câte situații particulare întâlnește, fără a se respecta egalitatea strictă care îi este impusă cu privire la dreptul de vot”[42].
IV. Așezarea justă a sarcinilor fiscale și principiul proporționalității
Principiul constituțional al egalității are aplicații în materie electorală, jurisdicțională, fiscală etc.[43]. În toate aceste domenii se aplică și principiul proporționalității care presupune dreptul la diferențiere în tratament juridic dacă situațiile în care sunt cetățenii sunt diferite.
Pentru tema noastră de cercetare am ales să analizăm aplicarea principiului constituțional al proporționalității în materie fiscală din două considerente: textul constituțional [art. 56 alin. (2)], evocă principiul general al justiției și echității, iar în al doilea rând, jurisprudența Curții Constituționale este mai bogată în această materie decât în alte domenii, în privința interferenței dintre principiul egalității și principiul proporționalității.
Aplicarea principiului proporționalității în domeniul fiscal rezultă chiar din dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituția revizuită. „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale”.
Aceste dispoziții trebuie analizate printr-o interpretare sistematică a textelor constituționale în materie, respectiv dispozițiile art. 56 alin. (1), care instituie obligația cetățenilor să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice și dispozițiile art. 139, potrivit cărora impozitele și taxele se pot stabili doar prin lege sau, în ce privește impozitele și taxele locale, se stabilesc de consiliile locale și județene, în condițiile legii. În conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (3), orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite în situații excepționale prin lege.
Principiul egalității în fața legii fiscale, dar și necesitatea unui raport de proporționalitate între posibilitățile cetățenilor și contribuția lor la cheltuielile publice a fost consacrat de Declarația franceză a drepturilor omului și cetățeanului (1789)[44]. Dispozițiile constituționale românești în materie sunt similare cu reglementările existente în constituțiile altor state. Astfel, dispozițiile art. 53 din Constituția Italiei stabilesc obligația fiecăruia să participe la cheltuielile publice, proporțional cu capacitatea proprie, iar sistemul fiscal funcționează pe principii de progresivitate. În mod similar, Constituția Spaniei stabilește în art. 31, obligația pentru toți cetățenii de a contribui la cheltuielile publice, în funcție de posibilitățile lor, prin intermediul unui sistem de impozit just, bazat pe principii de egalitate și progresivitate.
Dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituția României au semnificația unui principiu de justiție socială și de echitate. Ca principiu de justiție socială, așezarea justă a sarcinilor fiscale corespunde caracterului social al statului, ținând seama de necesitatea de protecție a păturilor sociale cele mai dezavantajate. Ca principiu de echitate are scopul de a nu deforma egalitatea de șanse, ceea ce exclude orice privilegiu ori discriminare[45]. Legea finanțelor publice (Legea nr. 10/1991)[46], stabilește în art. 5 că la elaborarea și execuția bugetului stau principiile universalității, echilibrului și realității, ceea ce reprezintă concretizarea dispozițiilor constituționale mai sus arătate.
Dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituție presupun o necesară adecvare între contribuția fiecăruia și posibilitățile sale. Această adecvare poate fi imaginată fie sub forma unei egalități stricte a contribuției tuturor, fie sub forma unei necesare proporționalități între veniturile fiecăruia și partea sa de sarcini[47].
Raportul de proporționalitate dintre contribuția fiecăruia și posibilitățile sale implică și posibilitatea reducerii sau scutirii de la obligația de plată a impozitului dacă situația lor impune acest lucru.
Particularitățile principiului egalității, aplicat în materie fiscală, au fost evidențiate în doctrina juridică, dar și în jurisprudența Curții Constituționale. Egalitatea în fața legii fiscale are la bază universalitatea participării la sarcini fiscale, care este un principiu specific al politicii fiscale. Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Constituție, toți cetățenii sunt obligați să contribuie la cheltuielile publice. Această obligație implică ideea de egalitate în fața legii fiscale, fără niciun privilegiu sau discriminare.
Expresia principiului egalității, aplicat în acest domeniu, este uniformitatea. Aplicarea principiului constituțional al egalității în materie fiscală se traduce printr-o exigență foarte simplă, chiar dacă destul de constrângătoare pentru legiuitor: „pentru ca regula universalității să fie strict respectată în interiorul aceleiași categorii de contribuabili, atât privilegiile, cât și discriminările sunt în mod formal interzise”[48].
Legea fiscală poate să țină seama de diferențele obiective care există între diferitele categorii de contribuabili, dar orice regim juridic diferențiat trebuie justificat printr-o diferență obiectivă de situație, în raport cu scopul legii. În acest sens, „noțiunea de categorie joacă un rol important în ceea ce privește principiul egalității în materie fiscală”[49], iar uniformitatea nu este contrară unei anumite diferențieri transcategoriale[50].
Impozitul poate să se prezinte în cote procentuale proporționale, progresive sau regresive.
În literatura de specialitate s-a arătat că specificitatea impozitului, indiferent de forma sa „există în raportul de proporționalitate care se stabilește între masa impozabilă și prelevare, căci în materie de impozit, proporționalitatea este adevărata imagine a principiului egalității”[51].
În acest caz, proporționalitatea reprezintă un raport matematic, care poate să realizeze ideea de justiție socială, ce se concretizează prin justă repartizare a sarcinilor fiscale, în funcție de posibilitățile fiecărui contribuabil. Progresivitatea impozitului este un aspect particular al principiului proporționalității, aplicat în această materie, în sensul că justa repartizare a sarcinilor fiscale înseamnă: cu cât veniturile unei persoane sunt mai mari, cu atât contribuția sa fiscală crește. În consecință, proporționalitatea este o expresie a egalității materiale, „atunci când cota se mărește în același timp cu masa impozabilă ne aflăm în prezența unei cote progresive, expresie a egalității materiale, care urmărește să egalizeze veniturile reale, prin intermediul impozitului”[52].
V. Examen de jurisprudență a Curții Constituționale a României privind așezarea justă a sarcinilor fiscale
Curtea aplică dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituție, precizând exigențele constituționale pe care trebuie să le respecte legea în materie de impozite și taxe. „Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni”[53]. Se constată că principiul proporționalității este o condiție de constituționalitate a legii în materie fiscală, dar care urmează să se aplice după distincțiile arătate în capitolul precedent. Curtea aplică principiul proporționalității, exprimat de dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituția revizuită și constată că art. 7 alin. (4) din Legea nr. 32/1991, modificată, înlătură orice inegalitate și discriminare în materie de impozite, fiind în concordanță cu prevederile constituționale, în temeiul cărora, „cu cât veniturile totale ale unei persoane sunt mai mari, cu atât aportul său fiscal crește”[54].
Curtea Constituțională a aplicat principiul proporționalității, ca relație între baza de impozitare și impozit. Referitor la dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 32/1991, Curtea constată că prin indexare nu se modifică grila de impozitare, ci se actualizează nivelul venitului salarial impozabil, corelat cu creșterea indicelui dat de inflație. „Este adevărat că impozitul crește, dar aceasta numai ca urmare a creșterii bazei de impozitare”[55]. În acest sens, în doctrină s-a precizat: „Ca și criteriul contribuabililor pentru egalitatea în fața legii fiscale, masa impozabilă constituie criteriul după care variază regimul juridic al impozitului. Dar principiul justiției fiscale, impus de art. 53 alin. (2) din Constituție [art. 56 alin. (2) din Constituția revizuită – n.n.], impune uniformitate regimului juridic al impozitului, de îndată ce masa impozabilă este aceeași”[56].
Principiul proporționalității a fost aplicat de Curtea Constituțională și în alte situații. Astfel, proporționalitatea presupune un raționament comparativ care se realizează între impozite și taxe, iar pe de altă parte, venituri, salarii sau prestații. O taxă, pentru a fi legitimă, trebuie să aibă justificarea într-o prestație a unei autorități publice. În caz contrar, ea reprezintă un impediment financiar de natură să restrângă neconstituțional exercițiul unui drept[57]. În același sens, Curtea Constituțională a stabilit că timbrul judiciar, cât și taxa de timbru nu reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, deoarece justiția este un serviciu public al statului și este echitabil ca o parte dintre cheltuieli să fie suportate de cei care recurg la acest serviciu.
Cu toate acestea, taxele nu reprezintă prețul serviciului, iar statul are posibilitatea să stabilească cuantumul acestora. Curtea Constituțională nu este în măsură să cenzureze opțiunile legiuitorului și să înlocuiască aprecierea acestuia, suverană și deplină, cu propria sa apreciere, căci, în felul acesta, s-ar transforma într-un legiuitor, practic subsecvent[58]. De aceea, instituirea de către legiuitor a unor excepții de la regula generală a plății taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei), nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituțional[59]. Dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite sau taxe și cuantumul acestora sau, după caz, scutirile sau reducerile de impozite în favoarea unor anumite categorii de contribuabili, nu poate fi arbitrar. Aceste măsuri trebuie să respecte principiul proporționalității, regăsit în conținutul conceptului de justiție fiscală, în sensul că măsurile adoptate de favorizare a unor categorii de contribuabili trebuie să fie adecvate situațiilor conjuncturale, dar și situației economico-financiare a țării, în perioada respectivă[60]. Aplicarea acestui principiu rezultă și din faptul că orice diferențiere trebuie să fie justificată prin scopul legii sau politica economică și fiscală a statului. „Nicio normă constituțională nu interzice acordarea unor facilități fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale și sociale a statului”[61]. De asemenea, Curtea Constituțională s-a declarat împotriva ideii de uniformitate a impozitului: „Regimul juridic al impozitelor este inevitabil diferit, el implicând și o strategie economico-financiară. Uniformitatea reglementărilor în acest domeniu ar avea drept consecință desființarea tuturor criteriilor de impozitare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile financiare”[62].
Curtea Constituțională a stabilit că impozitul nu trebuie să aibă un caracter abuziv. Astfel, el trebuie să corespundă scopului urmărit de legiuitor și să fie adecvat masei impozabile. Așa cum am arătat, masa impozabilă constituie criteriul după care variază regimul juridic al impozitului. Mai mult, „impozitul se bazează pe o concepție strictă, cu privire la proporționalitate, care se referă în exclusivitate la noțiunea de proporție aritmetică”[63]. În consecință, stabilirea unui impozit fără să existe o masă impozabilă în sens obiectiv, adică un venit cu neputință de realizat, reprezintă o impozitare abuzivă. „Pentru a elimina orice posibilitate de impozitare abuzivă și ținând seama de intenția legiuitorului (…) rezultă că extinderea obligației de plată a impozitului, în considerarea unor terenuri necultivabile este neconstituțională, contravenind art. 53 alin. (2) din Constituție [art. 56 alin. (2) din Constituția revizuită – n.n.], în temeiul căruia nu se poate stabili un impozit pe un venit cu neputință de realizat”[64].
[34] Decizia nr. 545/2004, publicată în M. Of. nr. 85/2005.
[35] Publicată în M. Of. nr. 155/1995.
[36] Decizia nr. 90/2005, publicată în M. Of. nr. 245/2005. În schimb, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 38 alin. (4), art. 50 alin. (11) și art. 194 din Legea nr. 19/2000, deoarece dreptul cetățenilor la pensie este reglementat atât prin legi generale cât și prin legi speciale în privința unor categorii socio-profesionale care se găsesc în situații particulare. Prin urmare, regimul instituit prin reglementările criticate este rezonabil și se justifică, deoarece persoanele la care se referă se află în situații diferite (Decizia nr. 116/2005, publicată în M. Of. nr. 228/2005).
[37] Decizia nr. 482/2004, publicată în M. Of. nr. 1200/2004.
[38] Decizia nr. 117 din 6 martie 2014, publicată în M. Of. nr. 336 din 8 mai 2014.
[39] Adoptat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei de la Strasbourg la 10 noimebrie 1994.
[40] Publicată în M. Of. nr. 167/1995 și republicată în M. Of. nr. 1/1996. A se vedea Decizia nr. 139/1999, publicată în M. Of. nr. 353/1999.
[41] Ibidem.
[42] S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 219.
[43] Idem, pp. 169-253.
[44] Art. 13 prevedea că: „Pentru întreținerea forței publice și pentru cheltuielile administrative este necesară o contribuție comună. Ea trebuie să fie repartizată între cetățeni, în mod egal, în raport cu posibilitățile lor”.
[45] Idem, p. 127.
[46] Publicată în M. Of. nr. 23/1991.
[47] S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 194.
[48] Idem, p. 175.
[49] L. Favoreu, L. Philip, Les grandes decisions du Conseil Constitutionnel, p. 551, citat de S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 182.
[50] S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 192.
[51] Idem, p. 194.
[52] Idem, p. 203.
[53] Decizia nr. 6/1993, anterior citată.
[54] Decizia nr. 91/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pp. 287-292.
[55] Decizia nr. 53/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pp. 222-225.
[56] S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 205.
[57] Decizia nr. 179/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pp. 78-86.
[58] Decizia nr. 75/1997, publicată în M. Of. nr. 258/1997.
[59] Decizia nr. 29/2000, publicată în M. Of. nr. 460/2000. În același sens, a se vedea și Decizia nr. 532/2004, publicată în M. Of. nr. 91/2005, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002, publicată în M. Of. nr. 215/2002.
[60] Decizia nr. 292/2000, publicată în M. Of. nr. 702/2000.
[61] Decizia nr. 62/1999, publicată în M. Of. nr. 308/1999.
[62] Decizia nr. 102/1995, publicată în C.D.H. 1995 – 1996, pp. 118-125.
[63] S.E. Tănăsescu, op. cit., p. 195.
[64] Decizia nr. 49/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pp. 40-52.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.