Considerații în legătură cu gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase

- decembrie 5, 2022

1. Introducere

La nivelul anului 2014, în statele membre ale Uniunii Europene, au fost generate 2589 de milioane de tone de deșeuri, dintre care 60 de milioane de tone de deșeuri lemnoase[1], al căror potențial se apreciază că nu a fost utilizat în totalitate[2], o cauză importantă a acestei situații de fapt rezidând în absența unor reglementări adecvate[3].

În contextul mai larg al politicii pentru bioeconomia circulară în Europa – esențială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene, care presupune abandonarea utilizării materiilor prime și minerale fosile neregenerabile și înlocuirea acestora cu materii prime regenerabile, dar în care eficiența demersului este în directă corelație cu utilizare judicioasă a materiilor prime regenerabile, supraexploatarea acestora fiind de natură să vicieze procesul și, parafrazând textul biblic, să se facă „cele de pe urmă ale (…) aceluia mai rele decât cele dintâi”[4]– abordarea gestionării deșeurilor lemnoase nu poate fi decât integrată pornind de la momentul producerii lor și până la momentul utilizării sau neutralizării lor.

În România, un prim pas în gestionarea deșeurilor lemnoase a fost făcut în urmă cu aproape două decenii, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 2.293/2004 privind gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 1.261 din 28 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

2. Noțiunile de „deșeuri lemnoase”, „deținător de deșeuri lemnoase”, „deținător de teren” și „gestionare”

„Deșeurile lemnoase” sunt definite ca fiind[5]:

„a) resturile de exploatare definite conform standardelor în vigoare[6];

b) coaja, rumegușul, talașul, așchiile, marginile și altele asemenea, rezultate în urma exploatării și/sau prelucrării lemnului[7];

c) materialele lemnoase depozitate pe terenuri sau spații care nu sunt destinate acestui scop: albii și maluri de ape, terenuri aferente instalațiilor de scos apropiat și transport și alte asemenea terenuri”.

Se observă că în definiția „deșeurilor lemnoase” se includ deșeuri care din perspectiva legislației sectoriale privitoare la evidența gestiunii și aprobarea listei deșeurilor fac parte fie din categoria 02 (Deșeuri din agricultură, horticultură, acvacultură, silvicultură, vânătoare și pescuit, de la prepararea și procesarea alimentelor), fie din categoria 03 (Deșeuri de la prelucrarea lemnului și producerea plăcilor și mobilei, pastei de hârtie, hârtiei și cartonului)[8].

Prin „deținător de deșeuri lemnoase” se înțelege „producătorul de deșeuri lemnoase, persoana fizică autorizată sau nu să desfășoare activități independente sau persoana juridică ce posedă deșeuri lemnoase”. Este asimilat deținătorului de deșeuri lemnoase și „persoana care transportă asemenea deșeuri, pe toată durata transportului, până la livrarea acestora, către alte persoane”.

Apreciem, prin raportare la obligația care incumbă tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja mediul înconjurător potrivit art. 35 alin. (3) din Constituția României (republicată)[9], că se impune reformularea acesteia, sens în care propunem următoarea definiție: „deținător de deșeuri lemnoase – producătorul și/sau posesorul de deșeuri lemnoase. Este considerat deținător de deșeuri lemnoase și transportatorul deșeurilor lemnoase, pe toată durata transportului, pe toată durata transportului, până la livrarea acestora destinatarului. Pot fi deținători de deșeuri lemnoase, respectiv de transportatori ai acestora, persoanele fizice și juridice, precum și alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.

Prin „deținător de teren” se înțelege „persoana fizică sau juridică care are dreptul de folosință asupra terenului care nu este destinat depozitării deșeurilor lemnoase, dar pe care se depozitează deșeuri lemnoase fără acordul său”[10], în vreme ce prin „gestionare” se înțelege „colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor lemnoase inclusiv supravegherea zonelor de depozitare a deșeurilor lemnoase, după închiderea acestora”[11].

3. Obligațiile privitoare la deșeurile lemnoase și răspunderea juridică pentru nerespectarea acestora

Deținătorilor de deșeuri lemnoase, agenților economici care prelucrează materiale lemnoase și deținătorilor de terenuri deținătorilor le revin unele obligații specifice. Nerespectarea oricăreia dintre aceste obligații constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională, în cele aproape două decenii scurse de la intrarea în vigoare a legii, consolidându-se o bogată practică judiciară în materie.

Deținătorilor de deșeuri lemnoase le revin următoarele obligații:

― „să depoziteze deșeurile lemnoase care se încadrează în categoria celor definite la art. 2 pct. 2 lit. b) din H.G. nr. 2293/2004 (n.n. – „coaja, rumegușul, talașul, așchiile, marginile și altele asemenea, rezultate în urma exploatării și/sau prelucrării lemnului”) în mod selectiv, pe platforme betonate, special amenajate”[12];

― „să respecte reglementările de mediu specifice și, după caz, normele prevăzute la lit. a) pentru deșeurile lemnoase prevăzute la lit. b)”[13];

― „să țină evidența cantităților de deșeuri lemnoase pe categorii, potrivit reglementărilor specifice în vigoare”[14];

― să nu acopere cu produse sintetice sau să trateze cu produse chimice deșeurile lemnoase destinate valorificării drept combustibil[15];

― să respecte prevederile autorizației de mediu în baza căreia își desfășoară activitatea generatoare de deșeuri lemnoase[16].

În mod distinct se instituie obligații în sarcina agenților economici și deținătorilor de terenuri. Astfel, „agenții economici trebuie să prelucreze materiale lemnoase în instalații care generează deșeuri lemnoase și care sunt autorizate din punct de vedere al protecției mediului”[17], iar „deținătorul de teren are obligația anunțării imediate a autorității competente atunci când constată că au fost depozitate deșeuri lemnoase pe terenul pe care îl deține”[18].

Autorităților administrației publice locale le incumbă obligația de a promova „soluții de stimulare a promovării tehnologiilor de exploatare/prelucrare a lemnului din care rezultă cantități reduse de deșeuri lemnoase, precum și a celor prin care se realizează folosirea acestora”[19].

Legiuitorul a înțeles să ierarhizeze cuantumul sancțiunii principale a amenzii, în funcție de gravitatea faptei, pe trei paliere, la nivelul primelor două dintre acestea făcându-se distincție între contravenientul persoană fizică și contravenientul persoană juridică[20]. Apreciem că pe viitor se impune modificarea prevederilor art. 7 lit. c) din H.G. nr. 2.293/2004, în sensul instituirii unui cuantum diferit al amenzii contravenționale pentru nerespectarea obligației deținătorului de a anunța de îndată autoritățile competente în situațiile în care constată că pe terenul său au fost depozitate deșeuri lemnoase.

Au competența de constata și sancționa contravențiile prevăzute de H.G. nr. 2.293/2004, potrivit atribuțiilor și competențelor teritoriale, de către personalul împuternicit al Gărzii Naționale de Mediu și al instituțiilor aflate în subordine; autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și ai instituțiilor aflate în subordine[21]; Ministerului Administrației și Internelor și al instituțiilor aflate în subordine; autorităților publice locale; și Jandarmeriei Române[22]. Apreciem că, pe viitor, se impun revizuirea prevederilor privitoare la competența de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de H.G. nr. 2.293/2004 în cadrul procesului de asanare a legislației active.

În considerația valorii sociale ocrotite, dat fiind faptul că aceste fapte pot fi săvârșite și pe teritoriul ariilor naturale protejate, considerăm că se impune completarea art. 8 prin introducerea, după lit. e) a unei noi litere, lit. f), cu următorul cuprins: „structurilor de administrare special constituite ale ariilor naturale protejate”.

Prevederile art. 6-8 din H.G. nr. 2.293/2004 referitoare la contravenții se completează cu dreptul comun în materie, recte cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor[23], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002[24], cu modificările și completările ulterioare[25]. În materie procedurală, H.G. nr. 2.293/2004 nu instituie norme derogatorii[26].

4. Concluzii și propuneri de lege ferenda

O primă concluzie generată de imperativul protecției mediului, pornită de la studiul H.G. nr. 2.293/2004 dar care reverberează la nivelul sistemului de drept românesc privește necesitatea unei mai bune corelări a prevederilor legislației silvice cu legislația în materia deșeurilor.

Aplicat la actul normativ ce a făcut obiectul nostru de studiu apreciem că se impun următoarele:

― prin raportare la obligația care incumbă tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja mediul înconjurător potrivit art. 35 alin. (3) din Constituția României (republicată), reformularea definiției de „deținător de deșeuri lemnoase”, sens în care propunem următoarea definiție: „deținător de deșeuri lemnoase – producătorul și/sau posesorul de deșeuri lemnoase. Este considerat deținător de deșeuri lemnoase și transportatorul deșeurilor lemnoase, pe toată durata transportului, până la livrarea acestora destinatarului. Pot fi deținători de deșeuri lemnoase, respectiv de transportatori ai acestora, persoanele fizice, persoanele juridice, precum și alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.

― modificarea prevederilor art. 7 lit. c) din H.G. nr. 2.293/2004, în sensul instituirii unui cuantum diferit al amenzii contravenționale pentru nerespectarea obligației deținătorului de a anunța de îndată autoritățile competente în situațiile în care constată că pe terenul său au fost depozitate deșeuri lemnoase, în funcție de statutul acestuia: persoană fizică sau persoană juridică.

― revizuirea prevederilor privitoare la competența de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de H.G. nr. 2.293/2004 în cadrul procesului de asanare a legislației active, în considerația schimbărilor, în timp, a raporturilor de subordonare dintre instituțiile competente sau de înființarea unor noi instituții cu atribuții în materia protecției mediului. În cadrul acestui proces mai amplu subliniem necesitatea generată de posibilitatea săvârșirii faptelor prevăzute și sancționate contravențional de H.G. nr. 2.293/2004 (și) pe teritoriul ariilor naturale protejate de a include în lista agenților constatatori și personalul cu atribuții de control din cadrul structurilor de administrare a ariilor naturale protejate. Propunem de lege ferenda completarea art. 8 prin introducerea, după lit. e), a unei noi litere, lit. f), cu următorul cuprins: „structurilor de administrare special constituite ale ariilor naturale protejate”.
DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Cantitatea de 60 de milioane de tone pare să reprezinte o constantă. Astfel, la nivelul anului 2010 se aprecia aceeași cantitate, din care 48% a fost utilizată în sectorul energetic, urmat de industria panourilor de lemn sau utilizări similare, un procent de doar 1% reprezentând deșeurile lemnoase depozitate (Maurizio Cocchi, Marina Vargas, Katarina Tokacova, BioReg: D1.2: State of the Art Technical Report. BioReg, 2018. Material disponibil la https://www.bioreg.eu/assets/delivrables/BIOREG%20D1.2%20State%20of%20the%20art%20technical%20report.pdf. Accesat la data de 21 septembrie 2022).

― Principalii producători de deșeuri lemnoase sunt Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Finlanda (Carlos A. Garcia, Giudo Hora, State-of-the-art of waste wood supply chain in Germany and selected European countries, Waste Management, vol. 70, December 2017, p. 189-197. Material disponibil la https://doi.org/10.1016/j.wasman.2017.09.025. Accesat la data de 21 septembrie 2022.

[2] Magdalena Borzecka, Ana Fernando, European wood waste platform: best practices in wood waste management, Conference: Wastes 2019, 5th International Conference: Wastes: Solutions, Treatments and Opportunities, 4-6th September 2019, Caparica, Portugal. Material disponibil la https://www.researchgate.net/publication/339500003_EUROPEAN_WOOD_WASTE_PLATFORM_BEST_PRACTICES_IN_WOOD_WASTE_MANAGEMENT/citations. Accesat la data de 21 septembrie 2022.

[3] Krzysztof Borzęcki, Rafał Pudełko, Małgorzata Kozak, Magdalena Borzęcka, Antoni Faber, Spatial distribution of wood waste in Europe, Sylwan, vol. 162, nr. 7, p. 563-571, 2018. Material disponibil la DOI: https://doi.org/10.26202/sylwan.2018008. Accesat la data de 21 septembrie 2022.

[4] Matei, 12, 45.

[5] Art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 2.293/2004.

― În prezent, deșeurile lemnoase sunt încadrate, din perspectiva dreptului silvic, în noțiunea de „materiale lemnoase”. Astfel, potrivit pct. 21 din Anexa nr. 1 a Codului Silvic [Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată (M. Of. nr. 611 din 12 august 2015), cu modificările și completările ulterioare], prin „materiale lemnoase” se înțelege „lemnul brut rotund sau despicat, chiar cojit și lemnul de foc sub formă de trunchiuri, butuci, crăci, vreascuri sau forme similare; cherestelele tivite și netivite, capetele și flancurile buștenilor; traversele din lemn pentru căi ferate, mangalul, lemnul ecarisat și lemnul cioplit; lemnul sub formă de așchii sau particule, rumegușul, tocătura provenită din lemn, coaja arborilor și resturile de lemn. Materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile”.

[6] Potrivit art. 24 din Instrucțiunea privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos din 03.06.2011, aprobată prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.540/2011, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 430 din 20 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, prin resturi de exploatare se înțeleg „crăci, zoburi, rupturi, coajă, lemn putregăios”.

― Reguli privitoare la curățarea parchetelor de resturile de exploatare se regăsesc în art. 13 lit. v), art. 16, art. 24 din Instrucțiunea privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos. Curățarea parchetelor de resturile de exploatare constituie o condiție pentru reprimirea acestuia. În situația constatării unor deficiențe în acest sens cu ocazia verificărilor efectuate în teren se vor face mențiunile corespunzătoare în actul de constatare [Anexa nr. 8 a Instrucțiunii (…)] dresat, cu consecința permiterii continuării activității în parchet, cu plata penalităților prevăzute în contract. Considerăm că, pe viitor, se impune o mai bună corelare a prevederilor legislației silvice cu legislația în materia deșeurilor.

― Însăși înțelesul noțiunii de „resturi de exploatare” relevă o problematică ridicată de doctrină și anume slaba dezvoltare a tehnologiilor de valorificare completă a deșeurilor lemnoase, mai precis inexistența utilajelor de scoatere a cioatelor și rădăcinilor care face ca potențialul acestora să rămână neexploatat, spre deosebire de țările nordice unde aceste tehnologii sunt utilizate pe scară largă (Gheorghe Fînăţan, Mirela Coman, Bogdan Cioruţa, op.cit.).

[7] Industria lemnului este departe de a reprezenta o industrie poluantă, însă, prin cantitatea de deșeuri produse, s-a apreciat că impactul său asupra factorilor de mediu ar putea fi unul semnificativ, în contextul în care, ca urmare a apariției micilor producători, procentul de valorificare a deșeurilor aferente industriei lemnului care, față de celelalte ramuri ale industriei, se ridica la 83,6%, a intrat într-un trend descendent (Gheorghe Fînăţan, Mirela Coman, Bogdan Cioruţa, Unele consideraţii specifice ingineriei şi managementului deşeurilor lemnoase din România, Ecoterra – Journal of Environmental www.ecoterra-online.ro Research and Protection, 2012, nr. 31, p. 48-56. Material disponibil la https://www.researchgate.net/publication/347553438_2012_09_-_Unele_consideratii_specifice_ingineriei_si_managementului_deseurilor_lemnoase_din_Romania_Some_consideration_concerning_the_engineering_and_management_of_wood_wastes_from_Romania/references. Accesat la data de 18 septembrie 2022).

[8] Anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 659 din 5 septembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

[9] Publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

[10] Art. 2 pct. 4 din H.G. nr. 2.293/2004.

[11] Idem.: art. 2 pct. 5.

[12] Idem.: art. 3 alin. (1) lit. b).

― Instanța de judecată, admițând în parte plângerea formulată de către petentă împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 de lei cu sancțiunea avertismentului în formă scrisă, motivat de „faptul că după sancționare a încetat conduita contravențională, arătând că selectarea se efectuează zilnic, iar intimata nedovedind că în cursul celor 10 ani de când petentul are autorizație să prelucreze lemnul a mai săvârșit astfel de fapte neconforme cu legea, având în vedere și faptul nu s-a produs nicio urmare periculoasă”, a reținut că fapta acesteia de a nu colecta și a nu depozita selectiv, pe platformă betonată, deșeurile lemnoase rezultate din procesul tehnologic de tăiere întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 6 lit. b) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) [Judecătoria Fetești, Secția Civil-Penal, sentința civilă nr. 443/2021. Documente extrase din serviciul de informare Indaco Lege5 Online – Indaco Systems – www.lege5.ro. Accesate la data de 20 septembrie 2022].

[13] Idem.: art. 3 alin. (1) lit. c).

― Referitor la cea de-a doua teză se impune precizarea că prevederile la care se face trimitere, recte art. 3 lit. a) din H.G. nr. 2293/2004, au fost abrogate de art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016.

[14] Idem.: art. 3 alin. (1) lit. d).

[15] Idem.: art. 3 alin. (2).

― Potrivit dreptului european, deșeurile lemnoase „cu excepția deșeurilor lemnoase care pot să conțină compuși organici halogenați sau metale grele, ca rezultat al tratării cu conservanți pentru lemn sau al acoperirii, și care cuprind mai ales deșeuri lemnoase care provin din deșeuri din construcții și demolări” se încadrează, alături, printre altele, de deșeurile vegetale provenite din silvicultură, în categoria mai largă a „biomasei” care „reprezintă produsele care constau dintr-o materie vegetală întreagă sau dintr-o parte a acesteia, din agricultură sau activități forestiere, care poate fi folosită pe post de combustibil în scopul recuperării conținutului său de energie și a deșeurilor rezultate folosite pe post de combustibil” (art. 2 pct. 11 din Directiva nr. 80/2001 privind limitarea emisiilor în aer de poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari,
Număr celex: 32001L0080, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 309 din 27 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare). Deșeurile lemnoase sunt încadrate în categoria „biomasei” și în înțelesul altor acte normative europene ( e.g., art. 3 pct. 18 din Directiva nr. 2193/2015 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere
Număr celex: 32015L2193, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 313 din 28 noiembrie 2015, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 188/2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de ardere, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 640 din 23 iulie 2018).

[16] Idem.: art. 3 alin. (3).

[17] Idem.: art. 4.

― Într-o speță, instanța de judecată a respins plângerea petentei împotriva procesului-verbal de constare a contravenției a contravenției prevăzută art. 4 din H.G. nr. 2.293/2004 și care a fost sancționată potrivit art. 7 lit. c) din H.G. nr. 2.293/2004 raportat la art. 6 lit. c) din același act normativ cu amenda contravențională în cuantum de 10.000 de lei și cu sancțiunea complementară a sistării activității până la obținerea autorizației de mediu, potrivit art. 5 din O.G. nr. 2/2001. S-a reținut că „în data de 19.01.2021, ora 10:00, la controlul comun efectuat (…) s-a constat faptul că societatea a desfășurat activitate de gater fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, respectiv autorizație de mediu emisă de APM Prahova” (Judecătoria Vălenii de Munte, Secția Civilă, sentința civilă nr. 1.068/2021. Documente extrase din serviciul de informare Indaco Lege5 Online – Indaco Systems – www.lege5.ro. Accesate la data de 20 septembrie 2022).

[18] Idem.: art. 5.

[19] Idem.: art. 10.

[20]
Nr. crt. Obligația prevăzută de: A cărei încălcare constituie contravenție potrivit: Persoana fizică Persoana juridică
Sancțiune

prevăzută de:

 Cuantumul amenzii Sancțiune

prevăzută de:

 Cuantumul

amenzii
1. art. 3 alin. (1) art. 6 lit. a) art. 7 lit. a) teza I 500-1.500 lei art. 7 lit. a) teza II 5.000-10.000 lei
2. art. 3 alin. (2) și (3); art. 5 art. 6 lit. b) art. 7 lit. b) teza I 2.000-5.000 lei art. 7 lit. b) teza II 10.000-25.000 lei
3. art. 4 art. 6 lit. c) art. 7 lit. c) 5.000-10.000 lei art. 7 lit. c) 5.000-10.000 lei

― Art. 7 din H.G. nr. 2.293/2004 stabilește cuantumul amenzilor contravenționale în lei vechi. Prezentul tabel este rezultatul aplicării prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare: „Toate sumele în monedă veche prevăzute în actele normative emise anterior datei de 1 iulie 2005 se înlocuiesc cu sumele în monedă nouă, prin împărțirea la 10.000”.

[21] Potrivit Anexei nr. 2 pct. 1 (Unități care funcționează în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor) a Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 55 din 28 ianuarie 2020, cu modificările și completările ulterioare: Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Garda Națională de Mediu, Garda Forestieră Națională și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

[22] Potrivit art. 1 al Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 106/2018 pentru desemnarea personalului Ministerului Afacerilor Interne competent să constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale prevăzute în acte normative, (publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 854 din 9 octombrie 2018), cu modificările și completările ulterioare, raportat la pct. 31 al Anexei nr. 1 a aceluiași act normativ, se desemnează ca personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne competent să constate contravențiile și să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de H.G. nr. 2293/2004 ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, precum și ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române.

[23] Publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

[24] Publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.

[25] Art. 9 din H.G. nr. 2.293/2004.

[26] Astfel, e.g., plângerilor contravenționale împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de H.G. nr. 2.293/2004 se depun și se soluționează potrivit competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul [art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare].

― Anterior modificărilor aduse O.G. nr. 2/2001 de către Legea nr. 107/2022 (publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 391 din 21 aprilie 2022) competența în materie contravențională era exclusivă, fiind stabilită în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția; motiv pentru care într-o speță, în mod corect, instanța de judecată a admis excepția de necompetența a Judecătorie Bacău și declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de către petent împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției prevăzute de art. 6 lit. a) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 2.293/2004 și sancționate de art. 7 lit. a) din același act normativ în favoarea Judecătoriei Moinești în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că acestea stabilesc o competența exclusivă a judecătoriei în a cărei rază a fost săvârșită contravenția (Judecătoria Bacău, Secția Civilă, sentința civilă nr. 7.166/2012. Documente extrase din serviciul de informare Indaco Lege5 Online – Indaco Systems – www.lege5.ro. Accesate la data de 20 septembrie 2022).

Lasă un răspuns