Condiții de călătorie a cetățenilor români minori în străinătate în contextul aderării României la Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă. Argumente de lege ferenda

Cu toate acestea, în conformitate cu forma finală adoptată prin O.U.G. nr. 25/2024^[16], s-a renunțat la această idee, urmând în schimb a fi păstrate anumite „verificări nesistematice”, prin sondaj^[17], în privința minorilor care călătoresc în Spațiul Schengen pe cale aeriană sau maritimă^[18]. Important de reținut este că forma declarației-acord pentru ieșirea minorului din România, chiar și în alte țări din „spațiul de liberă circulație” va rămâne cea autentică, autentificarea putându-se realiza în țară de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. De asemenea, sunt acceptate și declarații-acord date în fața autorităților străine, în condițiile în care, cu excepțiile prevăzute de art. 30 alin. (7) din Legea nr. 248/2005, au fost supralegalizate ori apostilate.

O modificare binevenită, din punctul nostru de vedere, este clarificarea condițiilor în care minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea părăsi țara; în sistemul legislativ anterior aderării la spațiul Schengen aceștia puteau călători neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali exprimat prin declarația-acord în formă autentică doar pentru situații speciale, derogatorii, precum „vizita la rude”, „studii”, „concursuri oficiale” ori pentru a urma un tratament medical^[19]; în urma aderării, a fost eliminată această exprimare limitativă, fiind permisă călătoria pentru orice motiv apreciat de ocrotitorii legali, inclusiv pur turistic.

Mai mult decât atât, în mod explicit este permisă călătoria minorilor care au dobândit capacitatea anticipată de exercițiu, în temeiul art. 40 din Codul Civil, fără a fi necesar să aibă acea declarație-acord ori să fie însoțiți^[20]. Menționăm, de asemenea, că și în cazul minorilor care au domiciliul sau reședința în străinătate există modificări; așadar persoanele care au împlinit 16 ani și se află în această situație vor putea călători spre țara în care locuiesc, fără să dețină declarația-acord sau să fie însoțiți^[21].

Apreciem că toate modificările adoptate prin art. VIII al O.U.G. nr. 25/2024, cu excepția „verificărilor nesistematice” pentru călătoriile în Spațiul Schengen vor fi aplicabile indiferent de statul în care se deplasează minorul, conform principiului bine cunoscut în drept conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”. Prin urmare, un minor care a împlinit vârsta de 16 ani și se deplasează, spre exemplu, în Marea Britanie (stat care nu face parte nici din Spațiul Schengen, nici din Uniunea Europeană) o va putea face neînsoțit în condițiile în care deține acordul exprimat în formă autentică din partea ocrotitorilor legali ori are domiciliul sau reședința în acel stat, diferența fiind reprezentată strict de menținerea controalelor sistematice la ieșirea din România direct spre state non-Schengen. De altfel, un regim asemănător va fi aplicabil în continuare pentru călătoriile pe cale terestră.

3. Aprecieri critice asupra modificărilor instituite prin O.U.G. nr. 25/2024. Argumente de lege ferenda

Deși intuim că autoritățile române au ajuns la concluzia că instituirea unui filtru suplimentar, prin acele „spații special amenajate” ale Poliției de Frontieră, pentru călătoriile în Spațiul Schengen pe cale aeriană sau maritimă, ar fi fost de natură să îngreuneze fluxul de pasageri, considerăm că simplele „verificări nesistematice” ar fi o altă extremă care ar putea deschide o „cutie a Pandorei” în legătură cu o potențială intensificare a traficului de minori.

În ceea ce ne privește, un compromis alternativ ar fi putut să-l reprezinte emiterea cărților de îmbarcare pentru minori (în lipsa cărora nu poate fi efectuat controlul de securitate și implicit niciun pasager nu se poate îmbarca într-o cursă aeriană) în urma unei verificări la ghișeul de check-in al companiei aeriene. O astfel de soluție a fost implementată, spre exemplu, în timpul pandemiei de COVID-19, pasagerii fiind deseori obligați să se prezinte la ghișeul de check-in pentru a le fi verificate documentele sanitare înainte de a primi efectiv acel „boarding pass” chiar în condițiile în care aceștia au efectuat procedura de check-in online. Desigur, un atare compromis ar fi comutat responsabilitatea verificării condițiilor impuse pentru ieșirea din țară a minorilor, în sarcina companiilor aeriene, persoane juridice de drept privat, care nu dispun nici de expertiza, nici de resursele (cum ar fi accesul la unele baze de date), respectiv de prerogativele de putere publică, ceea ce ar fi indicat o derobare a autorităților cu atribuții în această materie.

Cu toate că legiuitorul român a adoptat până la urmă o atitudine „liberală” prin adoptarea O.U.G. nr. 25/2024, instituind acele „verificări nesistematice”, nu același lucru poate fi spus despre călătoriile pe cale terestră, referindu-ne, mai cu seamă, la forma declarației-acord care, așa cum am văzut, va rămâne cea autentică.

În opinia noastră, și în această problematică, un model de bune practici l-ar fi putut constitui regulile adoptate de legiuitorul francez, în sensul instituirii, pentru minor, a unei autorizații de părăsire a țării (autorisation de sortie du territoire), formular ce îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată^[22].

Astfel, potrivit Decretului nr. 2016-1483 care precizează condițiile de ieșire din țară a unui minor neînsoțit de un titular al autorității părintești (în aplicarea art. 371^6 Cod civil francez^[23] și art. 49 din Legea nr. 731 din 3 iunie 2016), autorizația de care facem vorbire se întocmește în baza unui formular al cărui model este stabilit prin Ordin comun al ministrului de interne, ministrului justiției, cuprinzând informații legate de numele, prenumele, data și locul nașterii copilului minor autorizat să părăsească țara și numele, prenumele, data și locul nașterii titularului autorității părintești care semnează autorizația, adresa, și semnătura acestuia, durata autorizației, care nu poate depăși un an de la data semnării.

În principiu autorizația nu trebuie să fie semnată de ambii părinți. Cu toate acestea, în cazul în care un minor face obiectul unei interdicții de a părăsi țara, autorizația trebuie să fie semnată de ambii părinți. În această situație, fiecare dintre cei 2 părinți trebuie, împreună sau separat, să autorizeze minorul să părăsească țara, prin intermediul unei declarații dată în fața unui ofițer de poliție judiciară. Fiecare părinte va trebui să precizeze destinația și perioada în care minorul este autorizat să părăsească țara. Respectiva declarație trebuie să fie făcută cu cel puțin 5 zile înainte de data la care minorul urmează să părăsească țara, cu excepția cazului în care plecarea planificată se datorează decesului unui membru al familiei minorului sau în circumstanțe excepționale (care trebuie să fie justificate).

De lege ferenda, propunem în cazul minorilor care au împlinit 16 ani, în linie cu acest impuls de liberalizare, posibilitatea de a călători pentru activități extrașcolare organizate prin mijlocirea unor unități de învățământ (care de regulă implică deplasări pe cale terestră), însoțiți de către un cadru didactic, fără o declarație-acord în formă autentică, aceasta putând lua și forma înscrisului sub semnătură privată. Evaluăm riscul de trafic de persoane în cazul unor astfel de deplasări drept comparabil cu acela care ar exista în cazul în care aceste persoane părăsesc neînsoțite țara în condițiile instituite de O.U.G. nr. 25/2024, risc care pare să fie acceptat de autoritățile române. Prezența unor cadre didactice însoțitoare care prin natura profesiei își asumă o răspundere sporită este, din perspectiva noastră, de natură să aducă garanții suplimentare care pot compensa lipsa formei autentice.

Pentru a minimiza și mai mult riscurile, o astfel de soluție legislativă ar putea fi aplicabilă exclusiv în cazul minorilor care se deplasează, pe cale terestră, în state din Spațiul Schengen folosind drept document de călătorie cartea de identitate. Într-adevăr, există o serie de state non-Schengen care acceptă cartea de identitate pentru călătoria cetățenilor români, însă acestea fie au o poziție geografică care îngreunează deplasările pe cale terestră (Irlanda, Cipru), fie nu fac parte din Uniunea Europeană și nu aplică acele măsuri europene de cooperare polițienească transfrontalieră care ar putea contrabalansa eventualele efecte negative în legătură cu traficul de minori (Serbia, Republica Moldova etc.), motiv pentru care considerăm că pot fi păstrate în raport cu aceste țări regulile actuale.^[24]

În plus, pentru a ranforsa echilibrul dintre principiul liberei circulații și siguranța pe care forma autentică o aduce în ceea ce privește existența unui acord al reprezentanților/ocrotitorilor legali, propunem în plus o nouă modificare a art. 30, alin. (7) din Legea nr. 248/2005, în sensul în care declarațiile-acord să poată îmbrăca forma generală a „înscrisului autentic” în sensul art. 269 din Codul de Procedură Civilă^[25], care nu se limitează strict la înscrisul autentic notarial. Așadar, după modelul unor state europene care fac parte din Spațiul Schengen precum Grecia^[26], Italia^[27] și Spania^[28], într-un astfel de mecanism declarațiile autentice vor putea fi întocmite, de pildă, și în fața unor reprezentanți din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră sau autorităților publice locale. Această chestiune ar putea constitui o soluție și pentru acele situații în care cei chemați să își exprime acordul locuiesc în mediul rural sau mic-urban, acolo unde numărul birourilor notariale este disproporționat de redus în raport cu cel al secțiilor de poliție sau al primăriilor. Aceste servicii vor putea fi prestate în urma achitării unei taxe cu o valoare simbolică (5-10 lei) sau chiar cu titlu gratuit.

În orice caz, apreciem că soluția adoptată de către autoritățile române prin O.U.G. nr. 25/2024 nu va rămâne decât una tranzitorie, temporară, în așteptarea ridicării controalelor și la frontierele terestre, acolo unde capacitatea efectivă de verificare a condițiilor de călătorie este mult mai redusă comparativ cu numărul limitat de aeroporturi, respectiv porturi prin care sunt aplicate noile reguli începând cu 31 martie 2024. Această concluzie reiese, mai cu seamă, și din faptul că, în mod regretabil și criticabil, autoritățile române au adoptat legislația ce vizează călătoria minorilor cu doar 10 zile înainte de aderarea la Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, fapt care, din punctul nostru de vedere, a fost de natură să aducă o oarecare stare de incertitudine.