Concursul dintre excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată şi excepţia de necompetenţă a instanţei

În procesul civil, excepţia privind netimbrarea cererii de chemare în judecată reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată, inclusiv procurorul, poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii principale (art. 245 coroborat cu art. 247 C. proc. civ.). Prin invocarea acestei excepţii, se urmăreşte anularea cererii introductive de instanţă (art. 197 C. proc. civ.).

Conform art. 148 alin. (6) C. proc. civ., cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel. În cazul în care cererea principală  este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii (art. 197 C. proc. civ.).

Excepţia prin intermediul căreia se invocă neregularitatea vizând timbrarea cererii de chemare în judecată este o excepţie de procedură. Această excepţie este absolută [art. 246 alin. (1) C. proc. civ.] şi poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, dacă prin lege nu se prevede altfel [art. 247 alin. (1) C. proc. civ.]. Dacă procurorul a pornit acţiunea civilă, acesta nu datorează taxe de timbru [art. 92 alin. (6) C. proc. civ.].

Obligaţia de a aduce la cunoştinţa părţii cuantumul exact al taxei de timbru datorate revine instanţei sesizate, întrucât, conform art. 157 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., citaţia va cuprinde, printre altele, indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de cel citat. De asemenea, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru precizează că „determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată”. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute expres de lege [art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013].

În ipoteza în care cererea de chemare in judecata este netimbrată, reclamantului i se va pune in vedere, în conditiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedura civila, că are obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţa de judecată şi de a transmite acesteia dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării lipsurilor [art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013]..

Dacă s-a invocat şi admis excepţia de netimbrare, cererea introductivă de instanţă va fi anulată (art. 197 C. proc. civ.).

În procesul civil, excepţia de necompetenţă reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori părţile, inclusiv procurorul, pot invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului,  neregularitatea cu privire la lipsa de competenţă a instanţei sesizată cu o cerere de chemare în judecată (art. 245 coroborat cu art. 247 C. proc. civ.). Prin invocarea acestei excepţii, se tinde ca instanţa învestită iniţial să se declare necompetentă şi să trimită cauza organului judiciar competent, în vederea soluţionării acesteia.

Codul de procedură civilă prevede că necompetenţa este de ordine publică sau privată (art. 129). Necompetenţa este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

În condiţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., necompetenţa generală (procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti)  poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, chiar şi verbal în faţa instanţei. De asemenea, conform art. 1.071 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa internaţională a instanţei române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar şi direct în căile de atac, însă neregularitatea procesuală privind competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se atacată, invocată prin cererea de apel, recurs ori contestaţie în anulare, nu reprezintă o excepţie procesuală, ci motiv de apel, recurs sau contestaţie în anulare. Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti nu poate fi invocată de reclamant [art. 130 alin. (4) C. proc. civ.].

Necompetenţa materială (procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad) şi teritorială (procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura) de ordine publică trebuie invocată de părţi (inclusiv de către reclamant!), chiar şi verbal în faţa instanţei, ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (2) C. proc. civ.].

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Primul termen de judecată este fixat fie în 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, fie, în cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termen sau, după caz, reclamantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termen, la data expirării termenului corespunzător [art. 201 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.].

Excepţia de ordine privată nu poate fi invocată de:

1. a) judecător, din oficiu, însă, în virtutea rolului său în aflarea adevărului (22 C. proc. civ.), acesta va putea să atragă atenţia pârâtului cu privire la dreptul său de a invoca necompetenţa instanţei;
2. b) intervenientul voluntar principal;
3. c) intervenientul voluntar accesoriu (chiar şi în favoarea pârâtului, nu doar a reclamantului);
4. d) cel chemat în judecată, care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul;
5. e) cel chemat în garanţie;
6. f) cel arătat ca titular al dreptului.

Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la solicitarea părţilor, pune în discuţia acestora excepţiile procesuale care nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului [art. 390 C. proc. civ.]. Aşadar, excepţia de necompetenţă poate fi soluţionată chiar şi înainte de deschiderea dezbaterilor în fond, însă numai dacă, după caz:

1. a) a fost invocată în termenul legal;
2. b) poate fi invocată în orice stare a pricinii ori
3. c) partea dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, invocând excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică ori necompetenţa relativă, în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării şi cerând totodată repunerea sa în termen [186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.].

Excepţia de necompetenţă a instanţei judecătoreşti este o excepţie de procedură.

Excepţia de necompetenţă şi cea de netimbrare, ambele de procedură, vor fi soluţionate conform art. 248 alin. (2) C. proc. civ.: „instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc”.

Doctrina arată, într-o opinie, că în cazul în care se ridică atât excepţia de necompetenţă, cât şi excepţia de nulitate a cererii pentru netimbrare, primează, în toate cazurile, excepţia privitoare la taxa judiciară de timbru, căci instanţa nu poate să pună în discuţia contradictorie a părţilor probleme legate de soluţionarea cererii principale înainte de a fi plătită taxa judiciară de timbru. Soluţionarea excepţiei de necompetenţă presupune verificări, instanţa pronunţându-se asupra acesteia doar în urma unor dezbateri contradictorii [art. 14 alin. (5) coroborat cu art. 224, art. 482, art. 494 şi art. 536 alin. (1) C. proc. civ.]. În consecinţă, însăşi dezbaterea contradictorie asupra excepţiei de necompetenţă a instanţei de judecată implică o activitate jurisdicţională care se poate desfăşura numai după ce s-au achitat taxele judiciare de timbru.

Totodată, se arată că excepţia timbrajului ar trebui cercetată înaintea excepţiei de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti, deoarece, în ipoteza în care se admite excepţia de necompetenţă generală, acţiunea civilă se va respinge, pronunţându-se, astfel, o hotărâre judecătorească fără plata taxei de timbru.

O altă opinie din doctrină susţine că actele săvârșite de instanța necompetentă sunt lovite de nulitate absolută, necondiţionată de existenţa unei vătămări [art. 176 pct. 3 C. proc. civ.], și că, astfel, trebuie să primeze excepția de necompetență, iar dezlegarea dată de instanța de judecată excepției de netimbrare va fi un act nul, dacă se va reține că a fost necompetentă.

În lumina prevederilor Codului de procedură civilă şi a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apreciez că instanţa trebuie să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei de netimbrare a cererii de chemare în judecată. Instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra excepţiei de competenţă dacă nu a fost legal sesizată, reclamantul netimbrând, anticipat, cererea de chemare în judecată [„Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute expres de lege.” – art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013].

În conformitate cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., înainte de a fixa primul termen de judecată la care părţile vor fi citate, instanţele judecătoreşti au obligaţia de a urma procedura preliminară de verificare a cererii de chemare în judecată. Alin. (3) al aceluiași art. precizează faptul că reclamantul va fi înștiințat despre lipsurile cererii sale și că va avea termen 10 zile, de la primirea comunicării, pentru a le acoperi, sub sancţiunea anulării cererii sale.

Art. 201 alin. (1) C. proc. civ. precizează că judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Întâmpinarea se va comunica de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare [art. 201 alin. (2) C. proc. civ.].

Părţile pot invoca necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică sau necompetenţa relativă (când întâmpinarea nu este obligatorie) la primul termen de judecată la care acestea sunt legal citate, care este fixat fie în 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, fie, în cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termen sau, după caz, reclamantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termen, la data expirării termenului corespunzător [art. 201 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.]. Tot la acest termen, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate [art. 131 alin. (1) C. proc. civ.].

Ca excepţie, soluţionarea excepţiei privind timbrajul se va face după ce instanţa s-a pronunţat cu privire la necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică sau necompetenţa relativă (când întâmpinarea nu este obligatorie) în ipoteza în care, deşi acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, în momentul înregistrării, în cursul procesului apar elemente care determină o valoarea mai mare a obiectului cererii, instanţa punând în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar, în termenul stabilit de judecător [art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013]. Chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect, instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece [art. 106 alin. (1) C. proc. civ.].

În situaţia în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefiind de competenţa instanţelor române, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie [art. 45 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013].

DOWNLOAD FULL ARTICLE