Combaterea corupției în sectorul privat la nivel internațional. Unele aspecte teoretice și practice privind răspunderea penală a persoanei juridice în România

III. Unele aspecte teoretice și practice privind răspunderea penală a persoanei juridice în România

După cum bine știm, răspunderea penală a persoanei juridice este reglementată ca atare în Codul penal român în vigoare^[24] și este prevăzut expressis verbis de către legiuitor că nu este exclusă răspunderea persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea faptei în cazul în care este antrenată răspunderea penală a persoanei juridice^[25].

De asemenea, apreciem util a reaminti că nu orice persoană juridică poate răspunde penal, excepții de la regulă fiind reglementate de legiuitor și privesc „anumite persoane juridice de drept public”^[26], respectiv statul, autoritățile publice și, în anumite cazuri, instituțiile publice.

Ca regulă generală, reținem că răspunderea penală a unei persoane juridice poate interveni pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate al acesteia, în interesul ori în numele persoanei juridice^[27].

În continuare, ne propunem ca prin prezenta cercetare juridică să evidențiem succint unele interpretări teoretice și jurisprudențiale privind răspunderea penală a persoanei juridice pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fără ca acest demers să fie considerat unul exhaustiv din această perspectivă.

Astfel, sub un prim aspect, notăm faptul că legiuitorul român a dedicat un capitol^[28] întreg infracțiunilor de corupție, regăsindu-se incriminate, în acest sens, în Codul penal român următoarele infracțiuni de corupție: luarea de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia, fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia.

Totodată, remarcăm faptul că legiuitorul român nu s-a limitat la incriminarea faptelor de corupție doar în Codul penal, ci a adoptat și legi speciale care să constituie instrumente utile și eficiente în lupta contra corupției, precum și pentru prevenirea acestui fenomen.

În acest sens, amintim Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție^[29], Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției^[30], Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor^[31] etc.

Dintre ultimele modificări/noutăți legislative privind fenomenul corupției, amintim Legea nr. 235/2019 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției, semnat la 19 decembrie 2018 la Chișinău^[32] și Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal^[33].

Din această perspectivă, concluzionăm prin a remarca o preocupare continuă a legiuitorului național de a dezvolta și consolida cooperarea europeană în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

Sub un al doilea aspect, urmare a cercetării juridice pendinte, a reieșit că răspunderea penală a persoanei juridice rămâne în continuare controversată, indiferent că ne raportăm la răspunderea penală a acesteia în cazul săvârșirii unor infracțiuni de corupție sau a altor infracțiuni din cele prevăzute de legislația națională.

Astfel, conform doctrinei, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, s-a opiniat, pe de o parte, că autor al acestei infracțiuni poate fi și o persoana juridică, nu doar o persoană fizică^[34], deoarece dispozițiile prevăzute de art. 175 din Codul penal permit angajarea răspunderii penale a persoanei juridice ca autor al infracțiunii de luare de mită^[35] în anumite condiții^[36], iar, pe de altă parte, s-a opinat că o persoană juridică nu poate răspunde penal ca autor pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât aceasta nu poate avea calitatea de funcționar public sau privat în sensul normelor penale în vigoare, motiv pentru care persoana juridică poate răspunde penal pentru săvârșirea acestei infracțiuni „numai în calitate de participant sub forma instigării sau complicității”^[37].

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii corelative, respectiv cea de dare de mită, observăm că nu există opinii doctrinare contradictorii relativ la antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice, chiar și practica judiciară statuând în acest sens^[38].

Referindu-ne la răspunderea penală a persoanei juridice și în cazul săvârșirii unor infracțiuni care nu fac parte din categoria infracțiunilor de corupție, notăm faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat, de-a lungul timpului, mai multe decizii prin care a statuat cu privire la anumite chestiuni controversate relativ la răspunderea penală a persoanei juridice.

În acest sens, amintim decizia nr. 1/2016^[39] din 13.01.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că „întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică și, prin urmare, nu poate răspunde penal în condițiile prevăzute de art. 135 din Codul penal”.

De asemenea, reținem că, prin decizia nr. 25/2015 din 8 iulie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică”^[40].

Prin decizia nr. 217/A din 16 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a statuat că „asociaţia constituită potrivit dispoziţiilor legale privitoare la asociaţii şi fundaţii, ca persoană juridică, răspunde penal pentru infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000, constând în depunerea de documente false la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de către vicepreşedintele asociaţiei, în interesul şi în numele acesteia, pe baza cărora asociaţia a obţinut ilegal ajutoare finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”^[41].

Totodată, reținem că persoana juridică a fost condamnată și pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul penal^[42].

În acest sens, amintim decizia nr. 248/A din 2 iulie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală^[43], prin care s-a reținut că „societatea profesională cu răspundere limitată, ca formă de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă cu personalitate juridică, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei, răspunde penal pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă săvârşită de reprezentantul său, în realizarea obiectului de activitate al societăţii desemnate administrator judiciar în procedura insolvenţei”. Prin această hotărâre s-a reținut, deopotrivă, faptul că „dacă un reprezentant al societăţii profesionale cu răspundere limitată, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei, săvârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, iar un alt reprezentant al acesteia săvârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, societatea profesională cu răspundere limitată – persoană juridică desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei – răspunde penal pentru două infracţiuni de bancrută frauduloasă, aflate în concurs real de infracţiuni”.

IV. Concluzii

În concluzie, sub un prim aspect, apreciind că fenomenul corupției afectează în mod evident economia națională și mondială, reținem faptul că legiuitorul național face demersuri constante pentru adoptarea unei legislații de combatere a corupției, respectiv de îmbunătățire a legislației existente, prin crearea și aplicarea unui cadru juridic apropiat standardelor europene, chiar dacă nici la acest moment legislația națională nu transpune întru totul reglementările europene.

Sub un al doilea aspect, constatăm că răspunderea penală a persoanei juridice este controversată nu doar în ceea ce privește infracțiunile de corupție, ci și în cazul altor categorii de infracțiuni, motiv pentru care apreciem că legiuitorul național ar trebui să intervină legislativ și să reglementeze în mod clar și fără echivoc răspunderea penală a persoanei juridice, întrucât adeseori dispozițiile legale sunt dificil de aplicat în practică.

V. Bibliografie

A. Acte normative naționale și instrumente juridice internaționale

– Acțiunea comună nr. 742/1998 privind corupția în sectorul privat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 358 din 31 decembrie 1998;

– Decizia-cadru nr. 568/2003 privind combaterea corupției în sectorul privat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. 192 din 31 iulie 2003;

– Directiva nr. 42/2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, adoptată la Bruxelles la data de 3 aprilie 2014 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 127 din 29 aprilie 2014;

– Directiva nr. 1673/2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor, adoptată la Strasbourg la data de 23 octombrie 2018 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 284 din 12 noiembrie 2018;

– Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 219 din 18 mai 2000, modificată;

– Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată din Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003, modificată;

– Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 476 din 6 iunie 2005;

– Legea nr. 235/2019 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției, semnat la 19 decembrie 2018 la Chișinău, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 992 din 10 decembrie 2019, în vigoare de la 13 decembrie 2019;

– Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1199 din 9 decembrie 2020, în vigoare de la 12 decembrie 2020.

B. Tratate, cursuri, monografii

– G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, Codul penal. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 409;

– A. Jurma, Persoana juridică – subiect al răspunderii penale, Ed. C.H. Beck, București, 2010;

– T. Toader (coordonator), Codex penal. Codurile penale ale statelor membre ale Uniunii Europene, vol. IV, Ed. C.H. Beck, București, 2018;

– A. Boroi, S. Anghel, Fișe de drept penal pentru admiterea în magistratură și avocatură, ed. a IV-a, Ed. Hamangiu, București, 2018;

– C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, în Biblioteca juridică legalis.ro (www.legalis.ro), accesat la data de 25.02.2021.

C. Resurse bibliografice pe Internet

– www.scj.ro

– www.legalis.ro

– https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:12008M/PRO/36:RO:HTML

– https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A52019DC0355

– https://www.mae.ro/node/1587

– https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/council-eu_ro

– https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro