Codul muncii: Modificările punct cu punct
Redacția ProLege - ianuarie 31, 2015În M. Of. nr. 52 din 22.01.2015, s-a publicat Legea nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii (republicată în M. O.f nr. 345 din 18.05.2011) cu modificările și completările ulterioare.
În Legea nr. 12/2015, se prevede modificarea mai multor articole din Codul muncii, și anume articole din Titlul II privitor la contractul individual de muncă, (mai exact, încheierea contractului individual de muncă, încetarea de drept a contractului individual de muncă, munca prin agent de muncă temporară) și din Titlul III privitor la timpul de muncă şi timpul de odihnă (concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor).
Modificări survenite cu privire la contractul individual de muncă
Modificarea art. 16Art. 16, care face parte din capitolul privitor la încheierea contractului individual de muncă, se modifică prin introducerea a două alineate, alin. (5) și (6).
Potrivit alin. (5), „Absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă”.
Conform alin. (6), „Fac excepţie de la prevederile alin. (5) concediile pentru formare profesională fără plată, acordate în condiţiile art. 155 şi 156”.
Modificarea art. 56Art. 56, care face parte din capitolul privitor la încetarea de drept a contractului individual de muncă reglementând cazurile de încetarea a contractului individual de muncă de drept.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 56 prevedea, la lit. c) încetarea de drept a contractului individual de muncă „La data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare”.
Noua reglementare
În noua reglementare art. 56 prevede, la lit. c), încetarea de drept a contractului individual de muncă „La data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II”.
Modificarea art. 92
Art. 92, care face parte din capitolul privitor la munca prin agent de muncă temporară, se modifică prin introducerea a două alineate, alin. (3) și (4).
Conținutul alin. (3) și (4), conform noii reglementări
Potrivit alin. (3), „Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar”.
Conform alin. (4), „În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă şi care prestează aceeaşi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului”.
Modificari aduse cu privire la timpul de muncă şi timpul de odihnă
În continuare vom prezenta modificările survenite la art. 145 și 146 care fac parte din capitolul privind concediile, mai exact din secțiunea referitoare la concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor
Modificarea art. 145La art. 145, se modifică alin. (2) și se introduc trei alineate, alin. (4)-(6).
Vechea reglementare
În vechea reglementare, se prevedea la alin. (2): „Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la alin. (2), se stabilește: „Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective de muncă aplicabile”.
Potrivit alin. (4), „La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată”.
La alin. (5), se dispune „În situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate”.
Potrivit alin. (6), „Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui îi care acesta s-a aflat în concediu medical”.
Modificarea art. 146
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 146 era constituit din patru articole, care prevedeau următoarele:
Potrivit alin. (1), „Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an”.
La alin. (2), se prevedea o excepţie de la prevederile alin. (1), astfel efectuarea concediului în anul următor era permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
La alin. (3), se prevedea: „Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul”.
Potrivit alin. (4), „Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”.
Noua reglementare
În noua reglementare, art. 146 are trei articole, care conțin următoarele prevederi:
Potrivit alin. (1), „Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an”.
La alin. (2), se prevede „În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual”.
Potrivit alin. (3), „Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”.
Abrogarea unor dispoziții din alte acte normative la data intrării în vigoare a Legii nr. 12/2015
Conținutul art. 22 alin. (3) din O.G. nr. 6/2007Vechea reglementare
La art. 22 alin. (3), anterior adoptării acestei măsuri, se prevedea „În cazul în care funcţionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde concediul de odihnă neefectuat, până la sfârşitul anului următor”.
Noua reglementare
Conform noii reglemenări, se abrogă art. 22 alin. (3) din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, (publicată în M. Of. nr. 66 din 29.01.2007, cu modificările și completările ulterioare), aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare.
Conținutul art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 10/2008
Vechea reglementare
La art. 23 alin. (4), se prevedea, anterior adoptării acestei măsuri „Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, se abrogă art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 10/2008 (publicată în M. Of. nr. 79 din 1.02.2008), aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008 (publicată în M. Of. nr. 706 din 17.10.2008), cu modificările şi completările ulterioare. privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 (publicată în M. Of. nr. 138 din 31.03.2000) privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 (publicată în M. Of. nr. 266 din 16.07.1998, ulterior abrogat) privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Arhive
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- Supliment 2021
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.