Clauzele abuzive privind comisionarea veniturilor atleților profesioniști în contractele de servicii de antrenament sportiv încheiate cu consumatorii

1. Introducere

Reprimarea clauzelor abuzive din contractele de adeziune încheiate cu consumatorii poate deveni, în practică, o misiune dificilă, prin prisma stabilirii situațiilor care intră în câmpul de acțiune al dispozițiilor specifice din dreptul unional care vizează obligația instanțelor naționale[1] de a proceda la eliminarea clauzelor dezechilibrate[2]. Perimetrul acoperit de sfera materială a Directivei 93/13, cu modificările introduse prin Directiva 2019/2161, subsumează inclusiv contractele de prestări servicii intelectuale către consumatori, respectiv servicii de antrenament sportiv, după cum a avut prilejul să se pronunțe CJUE în cauza C‑365/23[3] Arce.

Particularitățile care au amprentat cauza Arce sunt centrate pe faptul că, în anul 2009, un sportiv minor, reprezentat de părinții săi, a încheiat un contract cu o persoană juridică având sediul principal în Letonia și care oferea sportivilor un ansamblu de servicii pentru dezvoltarea abilităților fiziologice și psihologice. Contractul litigios a fost încheiat pentru o durată de 15 ani și prevedea accesul minorului, în termeni oneroși, la o gamă de servicii precum antrenamentele specifice jocului de baschet sub supravegherea specialiștilor, servicii de medicină sportivă, de asistență psihologică, precum și de promovare (marketing), inclusiv servicii de asistență juridică. Profesionistul prestator a inclus în convenția litigioasă o clauză potrivit căreia tânărul sportiv se angaja, după ce accesa statutul de jucător profesionist, să plătească companiei care l-a antrenat în cei 15 ani anteriori, o remunerație care se ridica la 10% din toate veniturile nete provenite din evenimente de joc, de publicitate, de marketing și de prezență media, clauză ale cărei efecte se activau doar dacă veniturile respective ale sportivului profesionist depășeau plafonul minim de 1.500 de euro pe lună. În cauza menționată, veniturile generate de tânărul sportiv, devenit între timp jucător de baschet profesionist, rezultând din contractele semnate cu cluburile de sport s-au ridicat la o valoare totală de peste 16 milioane de euro, s-ar fi activat obligația acestuia de a achita prestatorului care l-a antrenat în adolescență procentul de 10% din cuantumul veniturilor încasate, astfel cum stipula clauza litigioasă, rezultând o sumă de peste 1,6 milioane de euro datorată profesionistului prestator al serviciilor complexe de antrenament.

Pot fi, astfel, formulate următoarele interogații: sunt contractele încheiate cu titlu oneros între părinții sau ocrotitorii legali ai sportivului minor și o persoană juridică, având ca obiect prestarea unor servicii de antrenament, monitorizare a stărilor psihologice, monitorizare a stărilor fiziologice supuse prevederilor dreptului consumului? Pot fi asimilate consumatorilor[4] persoanele fizice beneficiare ale acestui tip de servicii, având în vedere că, atât la momentul formării contractului (ca versiune a convenției de antrepriză), cât și pe parcursul desfășurării efectelor acestuia, sportivul antrenat nu avea statutul de sportiv profesionist? Prezintă relevanță, în aprecierea caracterului inteligibil[5] (nu exclusiv lingvistic, ci prin prisma evaluării ori a anticipării reverberațiilor economice) al clauzei care consacră dreptul prestatorului profesionist al serviciilor de antrenament, de a încasa un procent din veniturile ulterioare ale sportivului, faptul că, la momentul contractării, sportivul (lipsit de capacitate de exercițiu, datorită vârstei), nu a putut decide pe cont propriu asupra comisionării veniturilor sale viitoare, întrucât a fost reprezentat de părinții săi/ocrotitorul legal la momentul acceptării clauzei prezente în contractul de adeziune?

Suplimentar, se ridică următoarele problematici, în contextul în care Directiva 93/13[6] este focalizată pe principiul conform căruia aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale[7] (de adeziune, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale) nu poate viza clauzele referitoare la definirea obiectului principal al contractului în termeni oneroși: fiind excluse de sub cupola analizei inclusiv clauzele care ating caracterul adecvat al prețului sau remunerației[8] (aspectele onerozității contractării), astfel încât categoriile de clauze menționate pot fi atacate doar dacă li se impută faptul că nu ar fi enunțate cu claritate[9], menținând un nivel inteligibil[10] (analiza bazată pe comprehensibilitate[11]), ar putea instanțele naționale să supună analizei[12] clauzele care dispun obligativitatea, pentru jucătorul profesionist, de a achita prestatorului care l-a antrenat anterior (într-un raport B2C) un procent din cuantumul veniturilor încasate ca sportiv profesionist? Ori, dimpotrivă, răspunsul la această interogație ar putea fi unul negativ, plecând de la faptul că o clauză precum cea în discuție se plasează sub incidența excepției referitoare la clauzele care ating conținutul oneros[13] (clauzele relative la preț ori la remunerație), astfel încât ar fi blocată pentru instanțele naționale posibilitatea de a proceda la aprecierea caracterului abuziv, altfel decât prin prisma inteligibilității[14] și comprehensibilității stipulației contractuale[15].

2. Abordarea dezechilibrului economic în contractele de prestare a serviciilor de antrenament sportiv

Direcțiile interpretative trasate de judecătorii Camerei a cincea a CJUE în cauza Arce se subîntind pe șase paliere:

(a) contractele de prestări servicii de antrenament pentru sportivii minori (care nu desfășoară o activitate profesionistă, datorită vârstei) încheiate cu companii prestatoare ale unor asemenea servicii fac parte din categoria contractelor business-to-consumer (inclusiv în contextul în care oferta a fost acceptată de către ocrotitorii legali ai minorului) și, prin urmare, sunt susceptibile de a conține clauze abuzive (în ipoteza pre-redactării unilaterale a clauzelor standardizate de către profesionistul prestator, clauze care să fi fost acceptate fără negociere de către consumator) a căror invocare, la cerere sau din oficiu, să permită instanței să procedeze la eliminarea acestora din câmpul contractual; faptul că, ulterior, sportivul antrenat dobândește statutul de jucător profesionist nu „maculează” caracterul raportului contractual B2C format la un moment în care acesta era minor, având calitatea de consumator[16] al respectivelor servicii prestate cu titlu oneros de către compania furnizoare;

(b) stipulațiile contractuale relative la comisionarea de către profesionistul care a prestat servicii de antrenament, posterior încetării efectelor contractului de antrepriză, a veniturilor tânărului sportiv cu un procent indicat în textul contractului nu sunt, ca regulă generală, în acord cu mențiunile din Directiva 93/13, analizabile prin prisma caracterului abuziv, deoarece vizează aspecte legate de preț și de componentele oneroase ale contractului, care rămân sustrase, în principiu, analizei fondului abuziv al clauzei, cu excepția semnificativă a situațiilor redactării omisive[17], evazive, incomplete[18], neclare, netransparente[19], neinteligibile, incomprehensibile a clauzei litigioase. Inteligibilitatea clauzei nu se rezumă la coerența gramaticală sau lingvistică a stipulațiilor contractuale, ci implică în mod necesar o comprehensibilitate a efectelor economice pe care acceptarea clauzei le va declanșa în patrimoniul consumatorului. Deși, în principiu, clauzele care ating componente de preț nu sunt atacabile sub aspectul potențialului caracter oneros din perspectiva dreptului unional al consumului[20], CJUE a reținut în cauza Arce că legiuitorul național[21] din statele-membre (fiind și cazul Letoniei) poate introduce în dreptul intern prevederi care accentuează protecția consumatorului prin raportare la astfel de clauze, prevederi care să permită instanțelor naționale să aprecieze caracterul abuziv al clauzei inclusiv în ipotezele redactării acesteia cu claritate, într-o manieră inteligibilă. Pornind de la considerentul că nu primează comprehensibilitatea lingvistică și economică a clauzei, ci criteriul obiectiv, al declanșării dezechilibrului semnificativ[22] între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, s-a reținut că instanța națională, în măsura în care prevederile din dreptul intern îi permit, poate invalida o clauză comprehensibilă privitoare la componente de preț, din rațiuni ce țin de prezența dezechilibrului semnificativ între prestații, drept criteriu determinant;

(c) transparentizarea[23] consecințelor economice ale acceptării clauzei rămâne esențială; prin urmare, având în vedere că profesionistul, în calitate de proferens, a elaborat unilateral clauza litigioasă, a omis să comunice consumatorului, anterior încheierii contractului de adeziune, informațiile relevante care i-ar fi permis să anticipeze reverberațiile economice ale stipulației contractuale, evaluând prin prisma consecințelor financiare nuanțele angajamentului său, instanța națională va putea reține caracterul abuziv al clauzei[24]; persistă netransparența economică pentru prevederea contractuală care, limitându-se să menționeze că, în schimbul serviciilor de coordonare a dezvoltării sportive și a carierei sale, un sportiv (minor, reprezentat de ocrotitorii legali) se angajează în direcția achitării către prestatorul serviciilor a unei remunerații periodice, echivalentă 10 % din veniturile viitoare, obținute în cursul celor 15 ani ulterior formării contractului de adeziune, ar fi invocată de către proferens;

(d) aprecierea existenței și a gravității dezechilibrului contractual generat prin prezența clauzei litigioase[25] se derulează pornind de la criterii circumstanțiale, poziționând efectele clauzei litigioase în economia contractului, în corelație cu celelalte stipulații acceptate de părți (prezintă, astfel, relevanță faptul că minorul a fost reprezentat de către ocrotitorii legali la încheierea contractului, neputând lua pe cont propriu, la acel moment, decizii care să îi afecteze interesele economice pentru un interval de 15 ani); pentru a determina măsura în care este uzuală în perimetrul contractelor de prestări servicii integrate (de antrenament sportiv, monitorizare a stării psihologice și fiziologice a tânărului sportiv etc.) clauza prin care consumatorul care a accesat serviciile cu titlu oneros se angajează la achitarea unei remunerații egalând 10 % din veniturile sale ulterioare încasate ca sportiv profesionist dacă depășesc pragul lunar de 1500 euro (contract aleatoriu, ale cărui efecte sunt influențate de hazard, nefiind certă consacrarea tânărului sportiv ca atlet profesionist) pot fi luate în calcul elemente precum practicile loiale ale concurenților prestatorului de servicii. Prin raportare doar la cuantumul remunerației pe care ar încasa-o profesionistul prestator al serviciilor în temeiul clauzei litigioase (10% din viitoarele venituri ale sportivului), nu se poate aprecia existența dezechilibrului semnificativ sau ostensibil specific clauzelor abuzive;

(e) intervenția instanței naționale este necesar să se limiteze la eliminarea[26] (din oficiu ori la cerere) a clauzei abuzive și la eventuala înlocuire a acesteia cu o clauză-surogat, și anume cu o prevedere supletivă din legislația internă, fără a putea interveni activ în colmatarea lacunelor contractuale, nefiind permis instanței naționale să creeze norme contractuale în locul părților[27], interpretare pe care CJUE o menține în soluția pronunțată în cauza Arce; prin urmare, este prohibit judecătorului național să procedeze la o intervenție[28] constând în reducerea sumelor datorate de consumator în temeiul clauzei invalidate sau să coboare acest prag până la concurența costurilor pe care profesionistul prestator de servicii, în favoarea căruia joacă clauza litigioasă, le-a suportat pe durata prestării serviciilor

(f) prezintă relevanță decisivă, în aprecierea caracterului abuziv al clauzei litigioase, din perspectiva dezechilibrului economic instalat între părți, faptul că, la momentul asumării acestui angajament, consumatorul respectivelor servicii (în speță, un sportiv minor) a fost reprezentat de către părinții săi / ocrotitorii legali, neavând șansa de a reflecta pe cont propriu asupra consecințelor economice neclare și dificil de anticipat, care ar fi putut rezulta în patrimoniul acestuia ca urmare a acceptării clauzei care permitea profesionistului să încaseze un procent semnificativ din veniturile sportivului timp de 15 ani (din nou, o durată semnificativă, deosebit de amplă), posterior accesării de către acesta a statutului de jucător profesionist.

3. Calitatea de „consumator” a sportivului minor în beneficiul căruia sunt contractate servicii complexe de antrenament

După cum s-a evidențiat inclusiv în concluziile Avocatului General prezentate la 4 octombrie 2024 în cauza C-365/23 Arce, vulnerabilizarea consumatorului în raporturile cu profesionistul este alimentată de accesul asimetric la informațiile pertinente, precum și de factori cum ar fi precaritatea cunoștințelor tehnice ori amploarea puterii de negociere. Întrucât evaluarea calității de „consumator” are loc prin raportare la fiecare contract B2C în parte, rămân incluse în domeniul de aplicare al dreptului unional al consumului contractele de prestare a unor servicii complexe de antrenament, cu titlu oneros, în beneficiul sportivilor minori care, la acel moment și până la accesarea statutului de jucător profesionist. Ilustrativ pentru maniera de determinare calității de „consumator” este aspectul reliefat la punctul 54 din concluziile avocatului general al CJUE, care accentuează natura obiectivă, iar nu subiectivă a noțiunii de „consumator”, însemnând că această calitate nu depinde de nivelul cunoștințelor și al informațiilor concrete posedate de reclamant (deoarece raportarea vulnerabilității specifice se face luând ca etalon consumatorul mediu, iar nu consumatorul concret, individual, ca parte litigantă). Prin urmare, exploatarea unui criteriu de referință abstract pentru aprecierea existenței calității de „consumator” este determinantă, depășind obstacolele care ar fi survenit ca urmare a utilizării unor factori subiectivi în aprecierea naturii transparente a clauzelor litigioase.

Neîntrunind calitatea de sportiv profesionist la momentul acceptării clauzei litigioase, sportivul minor (respectiv părinții săi/ocrotitorii legali care l-au reprezentat acționând în scopuri private) nu dispunea de abilități de evaluare a impactului economic al clauzei, comparabile cu cele ale departamentelor companiei prestatoare de servicii, iar faptul că i s-au propus clauze pre-redactate, standardizate, ca secvențe dintr-un contract de adeziune ce excludea negocierea individuală plasează cauza în perimetrul dispozițiilor Directivei 93/13. Suplimentar, merită observat faptul că minorul consumator aparține unui grup vulnerabil de consumatori[29] prin prisma vârstei și a absenței experienței de viață, iar faptul că, la momentul formării contractului B2C, a fost reprezentat de părinții săi accentuează elementul inegalității contractuale dintre părți.

4. Comprehensibilitatea gramaticală și economică a clauzei litigioase

Exigențele care acroșează transparența clauzelor contractuale B2C nu se reduc la aspectele lingvistice, respectiv la caracterul inteligibil gramatical, fiind de notorietate poziția CJUE în direcția accentuării importanței cerințelor de redactare clară și inteligibilă a clauzelor contractuale, în accepțiunea extensivă a acestora, evidențiind necesitatea comprehensibilității consecințelor economice ale acceptării clauzei (hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai C-26/13, hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții C-186/16, hotărârea Caixabank).

Discursul anterior al Curții a fost construit în direcția raportării la posibilitatea reală ca un consumator mediu, cu aptitudini rezonabile de a se informa și de a aloca atenție prevederilor contractuale să poată fi în măsură să înțeleagă funcționarea economică a clauzelor de adeziune care ating elemente de onerozitate, permițându-i-se și să evalueze ori să anticipeze consecințele economice ale clauzei din perspectiva obligațiilor sale financiare.

În cauza Arce, este evidențiat faptul că, prin raportare la etapa formării contractului B2C de prestare a serviciilor complexe de antrenament sportiv, reprezentanții sportivului minor (părinții acestuia, ca acceptanți ai clauzei) nu dispuneau de elemente de apreciere ostensibile în ceea ce privește sumele pe care prestatorul serviciile le va încasa timp de 15 ani din veniturile sportivului profesionist, elemente care erau obscure părților, neputând fi anticipate pe deplin consecințele economice ale inserării clauzei, în absența negocierii acesteia. În pofida comprehensibilității lingvistice a clauzei, dezechilibrul economic semnificativ pe care aceasta l-ar fi putut angaja în detrimentul consumatorului nu era anticipabil, calculul remunerației datorate prestatorului serviciilor posterior accesării statutului de sportiv profesionist făcându-se prin aplicarea celor zece procente asupra tuturor veniturilor nete ale jucătorului care ar fi depășit lunar suma de 1500 euro. Deși, din maniera de redactare a clauzei, nu pare să persiste dubii cu privire la maniera de calcul a remunerației datorate profesionistului, era imposibil să se anticipeze din punct de vedere economic dezavantajele generate pentru consumator, în contextul în care sumele încasate pe durata celor 15 ani de către prestatorul serviciilor ar depinde de cuantumul veniturilor viitoare generate de jucătorul profesionist.

Inclusiv din perspectiva prudenței și a vigilenței pe care trebuie să o manifeste consumatorul mediu la momentul acceptării clauzelor de adeziune care implică elemente de onerozitate asumate pe termen mediu și lung, este dificil de afirmat că părinții sportivului minor ar fi dispus de informații suficiente pentru a emite o decizie în cunoștință de cauză, încercând să aprecieze caracterul adecvat al remunerației procentuale aplicate la finele efectelor contractului B2C, timp de 15 ani, în raport cu valoarea totală a serviciilor de antrenament oferite anterior de către prestatorul de servicii, pentru a evalua existența dezechilibrului economic semnificativ între prestațiile reciproce.

5. Concluzii

Transparența economică, iar nu exclusiv lingvistică ori gramaticală a clauzelor care abordează elementele oneroase ale contractului B2C, respectiv elementele de preț a fost adusă la rampă în cauza Arce, permițând judecătorilor CJUE să reitereze principiul conform căruia dezechilibrul ostensibil dintre prestațiile părților poate fi alimentat de maniera de redactare într-un limbaj evaziv, neclar și neinteligibil ori incomprehensibil pentru consumatorul mediu[30], nefamiliarizat cu terminologia juridică ori cu conceptele economice vehiculate; privându-l pe consumatorul mediu de posibilitatea evaluării reverberațiilor economice pe care le-ar putea avea în patrimoniul său pe termen mediu și lung, stipulația litigioasă l-a privat, în cauza Arce, pe tânărului sportiv (reprezentat, la acel moment, de părinții săi) să își asume o decizie economică prudentă privind comisionarea de către profesionist a veniturilor sale viitoare, al căror cuantum nu putea fi anticipat prin raportare la remunerația pe care ar datora-o profesionistului prestator al serviciilor.

Elemente precum faptul că, la momentul formării contractului B2C, consumatorul a fost reprezentat de părinții săi / ocrotitorii legali împrumută un rol decisiv în evaluarea dezechilibrului semnificativ dintre pozițiile contractuale ale părților, prin prisma imposibilității pentru consumatorul minor de a aprecia singur oportunitatea contractării în termenii (nesupuși negocierii) redactați unilateral de către profesionist.

Includerea acestei specii de contracte de prestări servicii în sfera materială de aplicare a Directivei 93/13 este consolidată de argumente precum cel extras din aspectul potrivit căruia vulnerabilitatea consumatorului trebuie apreciată prin raportare la momentul formării contractului, astfel că nu prezintă relevanță în aprecierea caracterului dezechilibrat al clauzei faptul că, posterior contractării, tânărul sportiv (neprofesionist, la momentul formării contractului de servicii B2C) a accesat ulterior statutul de jucător profesionist. Consecințele economice nefavorabile pe termen lung, pentru consumator (în cauza Arce, pentru un interval amplu, de 15 ani de la momentul accesării statutului de jucător profesionist) cântăresc semnificativ în evaluarea dezechilibrului semnificativ între prestații, dezechilibru care a amprentat elementele clauzei abuzive eliminate.

Eliminarea clauzei litigioase are drept consecință invalidarea acesteia cu efecte retroactive, respectiv declanșarea inopozabilității inter partes a acesteia; fiind inopozabilă consumatorului, clauza abuzivă nu îl poate obliga pe sportivul în cauză să plătească vreo remunerație profesionistului care a propus clauza, iar sumele achitate în temeiul stipulației abuzive vor putea fi recuperate în versiunea remediilor specifice plății nedatorate.

Demarând de la considerentul conform căruia Directiva 93/13, abordând reprimarea clauzelor abuzive, permite legiuitorului național din statele-membre să introducă în dreptul intern prevederi care ameliorează poziția consumatorului, permițând instanțelor naționale să abordeze caracterul abuziv al clauzei inclusiv în ipotezele redactării acesteia într-o manieră inteligibilă și comprehensibilă pentru consumatorul mediu, adaptată la nivelul de cunoștințe posedat de acesta (element subiectiv), cât timp este prezent elementul (obiectiv al) dezechilibrului economic, judecătorii CJUE au reținut în cauza Arce că poate fi validată a asemenea abordare a stipulațiilor abuzive, mai favorabilă consumatorului. În final, se poate aprecia că nu primează comprehensibilitatea lingvistică și economică a clauzei, ci criteriul obiectiv, al declanșării dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Remarcabil rămâne și elementul potrivit căruia dreptul leton permitea instanțelor să procedeze la examinarea (din oficiu sau la cerere) a caracterului abuziv al clauzelor relative la componentele de preț inclusiv atunci când acestea ar fi fost enunțate într-o manieră transparentă și nu s-ar fi ridicat problema caracterului neinteligibil al acestora. Legiuitorul leton a optat pentru prioritizarea criteriului obiectiv al existenței dezechilibrului economic semnificativ între prestațiile reciproce, ca urmare a prezenței clauzei litigioase, cu consecința că, deși clauzele care ating componente de preț nu sunt atacabile sub aspectul potențialului caracter oneros, instanțele letone, în baza dispozițiilor din dreptul intern, pot proceda la aprecierea caracterului abuziv al clauzei dezechilibrate, inclusiv în ipotezele redactării acesteia cu claritate, într-o manieră inteligibilă, pentru a invalida o clauză comprehensibilă privitoare la componente de preț, din rațiuni ce țin de prezența dezechilibrului semnificativ între prestații.

BIBLIOGRAFIE

1. BIENENSTOCK Sophie, DESRIEUX Claudine, „Abusive contract terms: Is unenforceability a deterrent sanction?”, European Journal of Law and Economics, vol. 54, nr. 2, 2022, pp. 1-30, online: https://link.springer.com/article/10.1007/s10657-022-09731-y;

2. DE ELIZALDE Francisco, „Remedies for Unfair Terms in Light of the General Principles of EU Law”, European Review of Private Law, vol. 32, nr. 3, 2024, pp. 461-496, online: https://doi.org/10.54648/erpl2024020 și https://kluwerlawonline.com/journalarticle/European+Review+of+Private+Law/32.3/ERPL2024020;

3. GOICOVICI Juanita, „Fațetele bunei‑credințe a profesionistului în evaluarea clauzelor abuzive din contractele de credit încheiate de consumatori”, în Adriana Almășan, Flavius-Antoniu Baias, Bogdan Dumitrache, Ioana Vârsta, Cristina Elisabeta Zamșa (coord.), In honorem Corneliu Bîrsan. Ius est ars boni et aequi, Hamangiu, București, 2023, vol. II, pp. 497-528;

4. GOICOVICI Juanita, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Hamangiu, București, 2022;

5. GOICOVICI Juanita, „Consumatorul aparent și profesionistul veritabil: frontierele (volutele) noțiunii de «consumator»”, în Adriana Almășan, Ioana Vârsta, Cristina Elisabeta Zamșa (coord.), In honorem Flavius Antoniu Baias. Aparența în drept, Hamangiu, București, 2021, vol. 2, pp. 727-752;

6. GOICOVICI Juanita, „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în cazuistica recentă a CJUE și impactul acesteia asupra jurisprudenței naționale: schimbări palpabile sau implicare secvențială”, Analele Științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Științe Juridice, vol. 66, nr. 2, 2020, pp. 47-64;

7. GOICOVICI Juanita, „Elementele constitutive ale practicilor comerciale neloiale în relațiile cu consumatorii”, Studia Universitatis Babes Bolyai Iurisprudentia, vol. 61, nr. 3, 2016, pp. 88-100;

8. GOICOVICI Juanita, „Multiple-Party, Multi-Claim Litigation and Permissive Joinder – Perspectives on the Consumer Law”, Studia Universitatis Babes Bolyai Iurisprudentia, vol. 63, nr. 4, 2018, pp. 35-63;

9. GOICOVICI Juanita, Dicționar de dreptul consumului, C.H. Beck, București, 2010;

10. GOICOVICI Juanita, „Transparency of business-to-consumer terms on attorney fees, in contracts concerning legal counselling services”, Studia Universitatis Babes Bolyai-Iurisprudentia, vol. 68, nr. 2, 2024, pp. 13-32;

11. IAMICELI Paola, „The «Punitive Nullity» of Unfair Terms in Consumer Contracts and the Role of National Courts: A Principle-Based Analysis”, Journal of European Consumer and Market Law, vol. 12, nr. 4, 2023, pp. 142-150;

12. JOSIPOVIĆ Tatjana, „Scope of Application of the Unfair Contract Terms Directive: Is It Time for a New Compromise?”, European Review of Private Law, vol. 32, nr. 3, 2024, pp. 335-386, online: https://doi.org/10.54648/erpl2024025 și https://kluwerlawonline.com/journalarticle/European+Review+of+Private+Law/32.3/ERPL2024025;

13. JÓZON Mónika, „Judicial governance by unfair contract terms law in the EU: Proposal for a New Research Agenda for Policy and Doctrine”, European Review of Private Law, vol. 28, nr. 4, 2020, pp. 909-930;

14. JÓZON Mónika, „Unfair contract terms law in Europe in times of crisis: Substantive justice lost in the paradise of proceduralisation of contract fairness”, Journal of European Consumer and Market Law, vol. 6, nr. 4, 2017, pp. 157-166;

15. LOOS Marco, LUZAK Joasia, „Wanted: a Bigger Stick. On Unfair Terms in Consumer Contracts with Online Service Providers”, Journal of Consumer Policy, vol. 39, 2016, pp. 63-90, online: https://doi.org/10.1007/s10603-015-9303-7 și https://link.springer.com/article/10.1007/s10603-015-9303-7;

16. PATTI Francesco Paolo, „Personalization of the Law and Unfair Terms in Consumer Contracts”, Bocconi Legal Studies Research Paper No. 3466214, 2019, online: https://ssrn.com/abstract=3466214;

17. PATTI Francesco Paolo, „Unfair Terms Control in Business-to-Business Contracts”, Bocconi Legal Studies Research Paper No. 3500525, 2019, online: https://ssrn.com/abstract=3500525 și http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.3500525;

18. PAVILLON Charlotte, SCHMITZ Benedikt, „Measuring Transparency in Consumer Contracts: The Usefulness of Readability Formulas Empirically Assessed”, Journal of European Consumer and Market Law, vol. 9, nr. 5, 2020, pp. 191-200;

19. PÉGLION-ZIKA Claire-Marie, La notion de clause abusive. Étude de droit de la consommation, L.G.D.J., Paris, 2018;

20. SCHULTE-NÖLKE Hans, „The Objectives of Directive 93/13/EEC on Unfair Contract Terms: An Overview after 30 Years of Case Law”, European Review of Private Law, vol. 32, n. 3, 2024, pp. 315-334, online: https://doi.org/10.54648/erpl2024024 și https://kluwerlawonline.com/journalarticle/European+Review+of+Private+Law/32.3/ERPL2024024;

21. SERAFIN Riccardo, „The Court of Justice on Unfair Terms and Supplementation of the Contract: How Far Is Too Far?”, Journal of European Consumer and Market Law, vol. 12, nr. 4, 2023, pp. 150-158;

22. SIRENA Pietro, GINESTRI Maddalena, VALLETTA Elisa, „National Procedural Rules and the New Boundaries of ECJ’s Control in the Light of Directive 93/13”, European Review of Private Law, vol. 32, nr. 3, 2024, pp. 549-574, online: https://doi.org/10.54648/erpl2024021 și https://kluwerlawonline.com/journalarticle/European+Review+of+Private+Law/32.3/ERPL2024021;

23. SITNIK Piotr, „The Dual/Multiple Nature of ʻPlain and Intelligible Language’ of Unfair Terms in Consumer Contracts under European Law and Its Polish Transposition”, Polish Yearbook of International Law, vol. 38, 2018, pp. 253-272, online: https://ssrn.com/abstract=3448254;

24. SVENSSON Ola, „The Unfair Contract Terms Directive: Meaning and further Development”, Nordic Journal of European Law, vol. 3, nr. 2, 2020, pp. 24-38, online: https://journals.lub.lu.se/njel/article/download/22099/19971/54670;

25. ȚIȚ Nicolae-Horia, „Încuviințarea executării silite a debitorului consumator-exigențe europene, realități naționale”, Analele Științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Științe Juridice, vol. 66, nr. 2, 2020, pp. 91-110;

26. WIEWIÓROWSKA-DOMAGALSKA Aneta, „Lost in information – The Transparency Dogma of the Unfair Contract Terms Directive”, European Review of Private Law, vol. 32, nr. 3, 2024, pp. 423-460, online: https://doi.org/10.54648/erpl2024027 și https://kluwerlawonline.com/journalarticle/European+Review+of+Private+Law/32.3/ERPL2024027.