Cauza actului juridic în reglementarea noului Cod civil

- ianuarie 3, 2017

2.3.2. Frauda la lege. În ceea ce privește cauza afectată de frauda la lege, legea română arată că o cauză este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1.237 NCC identic cu art. 1.344 C. civ. italian dar fără corespondent expres în Codul civil Quebec).

Din bogata teorie a conceptului despre care vorbim aici, cea mai relevantă definiție a noțiunii oferită de doctrina noastră (prin conciziunea ei) ni se pare cea potrivit căreia frauda la lege ar presupune două elemente: unul material, care constă în procedeul folosit și care, prin el însuși, nu este contrar legii și unul intelectual sau intențional, care constă în eludarea sau sustragerea de la aplicarea unui text de lege[24]. Sau, mai pe scurt, cum ar spune un alt autor, frauda la lege nu este o încălcare directă a legii ci o nesocotire indirectă a ei[25].

În jurisprudența instanței supreme din România, frauda la lege a fost definită constant ca fiind situația în care anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte, frauda la lege este o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor, sancțiunea fiind nulitatea absolută[26]. De pildă, în materia profesioniștilor, frauda la lege a fost reținută într-un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect acțiuni emise de o societate deschisă (tranzacționată pe o piață bursieră) cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale legislației specifice pieței de capital referitoare la dobândirea unui procent semnificativ din acțiuni. S-a considerat că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, întrucât ambii pârâţi cunoşteau împrejurarea că nu se puteau obliga să cumpere şi respectiv să vândă acţiunile unei societăţi deschise, deţinute de un acţionar semnificativ în afara cadrului legal reglementat de Legea nr. 52/1994, însă, de totală rea-credinţă au încheiat actul[27].

Tot în domeniul profesioniștilor, mai exact în dreptul societar, este sancționată o formă specifică de fraudă la lege în cazul folosirii cu rea-credință a personalității juridice a unei societăți. Sub acest aspect este de reținut faptul că legea instituie o capacitate proprie a persoanei juridice de a participa la circuitul civil și de a-și asuma drepturi și obligații însă nu recunoaște această capacitate atunci când prin aceasta se urmărește ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice (art. 193 NCC).

2.4. Moralitatea cauzei. Ca și în cazul condiției legalității cauzei, și în acest caz, legea delimitează implicit condiția prin definirea cauzei imorale; potrivit art. 1.236 alin. 3 NCC, cauza este imorală atunci când este contrară bunelor moravuri.

Ca principiu, se reține că orice contract încheiat într-un scop contrar bunelor moravuri este lovit de nulitate. Bunele moravuri, în lipsa unei definiții legale, sunt acele atitudini ale unei persoane caracterizate de decență în comportare, adică de bună-cuviință și pudoare[28]; pe cale de consecință, o atitudine sau o intenție indecentă a unei persoane, manifestată (în materia care ne interesează aici) printr-un scop cuprins (explicit sau, de cele mai multe ori, neexplicit) într-un act juridic, este considerată o cauză imorală.

Jurisprudența noastră a reținut ca fiind cârmuit de o cauză imorală care atrage nulitatea, un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat de o persoană care, în fapt, nu avea nevoie de întreținere și cu privire la care s-a dovedit că adevăratul motiv al transmiterii bunului a fost determinarea dobânditorului de a locui în concubinaj cu transmițătorul[29]. În jurisprudența franceză s-a reținut cauză imorală, de pildă, în contractul de muncă încheiat între o femeie și un proxenet pentru prestații sexuale[30], într-o convenție de „striptease”[31] sau în contractul prin care o persoană se obligă să dezvăluie unui ziar fapte intime referitoare la o altă persoană[32].

3. Sancțiunile în caz de neîndeplinire a condițiilor legate de cauza contractului

Două sancțiuni sunt posibile în cazul existenței unor vicii importante legate de cauza contractului, și anume nulitatea relativă (regula) și nulitatea absolută (excepția) a actului juridic guvernat de acea cauză.

O primă precizare care se impune aici este că dimensiunile efectelor neregularității cauzei în lumina noului Cod civil sunt cu totul diferite față de reglementarea anterioară, în sensul că, în prezent, ca și în alte cazuri de nulitate, ceea ce prevalează este menținerea și confirmarea actului juridic într-o formă sau alta și chiar validarea lui, iar nu desființarea acestuia. Dimpotrivă, ne reamintim că vechiul Cod civil pleca de la un principiu pe cât de clar pe atât de sec[33], potrivit căruia „ obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect ” (art. 966 C. civ. 1864).

Cea de-a doua delimitare importantă este cea legată de tipul de nulitate aplicabil.

Nulitatea relativă a contractului este incidentă atunci când cauza unui contract nu există, mai exact, după precizările făcute până acum, atunci când s-a făcut dovada, de către partea interesată, că nu există. Însă și această sancțiune este lipsită mult de substanță și de aplicabilitate, ea fiind, cel puțin la nivel teoretic (față de reglementarea legală actuală), tot o situație excepțională, dat fiind că atunci când se consideră că, în fapt, contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice, el va fi menținut și nu va mai putea fi anulat, fiind aplicabil principiul conversiunii juridice. Jurisprudența susține această soluție, mergându-se până la soluția în care nici chiar cauza simulată (falsă), recunoscută ca atare de părți, nu atrage în mod obligatoriu nulitatea actului, dar cel care are interesul va trebui să demonstreze cauza veritabilă[34].

În schimb, potrivit legii, cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, consecința producându-se de plano și urmând întocmai efectele nulității absolute. Totuși, pentru a putea vorbi despre o sancțiune atât de drastică, este necesară existența unei conivențe ilicite între părți sau cel puțin este necesară dovedirea unei culpe cât de mici în persoana cocontractantului, care nu a fost destul de diligent la data încheierii actului. În mod concret, dispozițiile art. 1.238 alin. 2 NCC instituie nulitatea absolută a contractului afectat de o cauză ilicită sau imorală, în următoarele condiții:

– atunci când cauza este comună (adică atunci când ambele părți au avut în vedere la încheierea contractului eludarea dispozițiilor legale și încălcarea regulilor de conviețuire socială); practic, este cazul în care părțile au convenit ab initio asupra unui contract cu privire la care știau că este guvernat de o cauză ilicită și/sau imorală;
– atunci când cauza, deși nu este comună, fiind urmărită doar de către una din părți, cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

Rezultă astfel că și în cazul cauzei ilicite sau imorale soluția legală este nuanțată și, în noua viziune legislativă, mai puțin severă, astfel că, dacă una dintre părțile contractante a fost de bună-credință și nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii juridice reglementat de art. 1.260 NCC. De pildă (exemplul a fost dat și de alți autori[35]), o astfel de situație o putem regăsi în cazul contractului de transport, prin care transportatorul se obligă să transporte o marfă la cererea expeditorului, despre care acesta din urmă nu știe că este contrafăcută sau că este rezultatul unor infracțiuni (bunuri furate) ori că este interzisă de lege (droguri, explozibili etc.). În acest caz, deși cauza contractului de transport este ilicită, aceasta nu va atrage nulitatea absolută a contractului, întrucât transportatorul este de bună-credință, astfel că transportatorul va avea dreptul la contravaloarea serviciilor prestate. Dacă însă prețul oferit de expeditor este cu mult mai mare decât prețul de piață al unor astfel de servicii, se poate prezuma că transportatorul trebuia să știe despre caracterul ilicit al transportului (despre natura ilicită a mărfurilor transportate). În acest caz, precum și atunci când transportatorul cunoștea că bunurile transportate sunt contrafăcute, sunt furate sau sunt interzise de lege, sancțiunea va fi nulitatea absolută a contractului, urmând ca orice plăți deja efectuate să fie restituite.

În fine, o precizare se mai impune cu privire la situațiile în care caracterul ilicit al obligației civile interferează și cu norme juridice de drept penal. Reținem aici că, un act juridic afectat de o cauză ilicită poate fi valabil în condițiile bunei-credințe a cocontractantului, conform celor menționate până acum, însă este posibil ca nulitatea urmată de restabilirea situației anterioare să fie atrasă ca sancțiune penală (art. 256 C. pr. pen. și art. 397 alin. 4 care conferă caracter executoriu acestei sancțiuni penale). Exemplificăm aici cu infracțiunea de bancrută frauduloasă săvârșită prin înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății falite în dauna creditorilor, prevăzută de legea insolvenței. Astfel de înstrăinări de active sunt prezumate de lege ca având o cauză ilicită, fiind făcute în scopul excluderii bunurilor respective de la masa credală și, în mod implicit, în scopul sustragerii acestora de la executare. Legea nu cere însă nicio complicitate a terțului dobânditor al bunurilor la caracterul ilicit al tranzacției, acesta putând fi de totală bună-credință. Cu toate acestea, dacă se va reține săvârșirea infracțiunii, instanța penală va dispune și cu privire la anularea actului de vânzare a activelor și restabilirea situației anterioare prin restituirea bunurilor și reintrarea acestora în patrimoniul societății aflate în insolvență. O situație similară întâlnim, după cum am arătat deja, și în cazul înstrăinării bunului altuia (prin vânzare sau prin donație), când actul juridic, deși neafectat de vicii, potrivit Codului civil, poate fi desființat de instanța penală dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune în convenții.

[24] D. Gherasim, Buna-credință în raporturile juridice civile, Ed. Academiei, București, 1981, p. 101.

[25] D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Științifică, București, 1969, p. 307, citat din noul Cod civil, op. cit., p. 504.

[26] ÎCCJ, s. com., dec. nr. 3577 din 28 noiembrie 2008, pe www.scj.ro.

[27] Decizia instanței supreme, citată mai sus. În cauză, acţiunile ce au făcut obiectul convenţiei dintre cei doi pârâţi erau emise de o societate deschisă, ale cărei acţiuni se puteau tranzacţiona pe piaţa extrabursieră Rasdaq în condiţiile prevăzute de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, în vigoare la acea dată (în prezent, Legea nr. 297/2004 – legea pieței de capital). În acest sens, reține instanța, „art. 43 din lege stabileşte expres situaţiile în care tranzacţiile directe privind valorile mobiliare reglementate de lege sunt permise, dobândirea calității de acționar semnificativ (peste 5 % din capitalul social) în această modalitate fiind interzisă. Prin urmare, pârâtul, în calitate de acţionar semnificativ care deţinea peste 5% din numărul total de acţiuni emise de societate, putea tranzacţiona pachetul său de acţiuni numai prin ofertă publică şi, corespunzător, cel de-al doilea pârât, putea cumpăra pachetul de acţiuni trimiţând o ofertă publică de cumpărare prin intermediul unei societăţi de valori mobiliare care avea autorizarea CNVM, fiind interzisă iniţierea unei tranzacţii private directe cu privire la vânzarea-cumpărarea acestor acţiuni potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate”. Este interesantă aici și soluția instanței de apel, cu totul contrară opiniei magistraților înaltei curți, care a respins acțiunea, considerând că, în fapt, „contractul în cauză poate fi primit ca o promisiune de vânzare-cumpărare a acțiunilor prin care promitentul vânzător s-a obligat faţă de promitentul cumpărător să dobândească în viitor un număr de 800.000 acţiuni emise de societate pe care să i le vândă, sens în care vânzătorul a făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei C.N.V.M.; întrucât tranzacţia nu s-a finalizat sub aspectul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, curtea de apel apreciază că promisiunea de vânzare nu a produs consecinţe juridice şi pe cale de consecinţă nu se impune constatarea nulităţii actului”. În ce ne privește, am fi putut fi de acord cu soluția instanței de apel, dacă societatea pe acțiuni ale cărei acțiuni au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare era o societate închisă (netranzacționată la bursă); credem că actul juridic ar fi putut echivala cu o promisiune de vânzare-cumpărare, în opinia noastră, chiar dacă pentru transferul proprietății era necesară declarația făcută de vânzător și cumpărător în registrul acționarilor. Mai mult, acest înscris ar fi putut echivala chiar și cu un contract de vânzare-cumpărare, care ar fi avut un rol dezvoltator al transferului de acțiuni înscris în registrul acționarilor. În schimb, în speța concretă de față, fiind vorba despre acțiuni tranzacționate, în mod corect instanța supremă a considerat că actul este rezultatul unei fraude la lege.

[28] Academia Română, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 1998, p. 652 și 266.

[29] Trib. Reg. Hunedoara, dec. civ. nr. 1538/1954, citată în Noul Cod civil, op. cit., p. 504.

[30] Soc. 8 janv. 1964, D 1964 Code civil Dalloz, p. 1319.

[31] TGI Paris, 8 nov. 1973, D 1975, idem.

[32] Paris 21 janv. 1972, Gaz. Pal. 1972, idem.

[33] Pentru mulți autori, textul art. 966 din vechiul Cod civil, care statua, implacabil, nulitatea actului pentru lipsa cauzei sau nelegalitatea acestuia reprezenta o soluție nefolositoare.

[34] Civ. 5 dec. 1900, DP 1901, D 1962, în Code civil Dalloz, op. cit., p. 1318. Potrivit acestei soluții, rămâne ca cel care are interesul să dovedească, într-o astfel de situație, adevărata cauză.

[35] C.T. Ungureanu, citat în Noul Cod civil, op. cit, p. 1.236.

Lasă un răspuns

1 2 3