Aspecte privind contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra creației muzicale

Opera muzicală a fost definită ca fiind „o compoziție ce comportă, în principiu, trei elemente, și anume: melodia, armonia și ritmul”^[1]. Aceste trei elemente pot fi completate, după cum prevede art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, de la caz la caz, de text.

Legea nr. 596 din 24 iulie 1946 a fost prima lege care a reglementat transmisiunea contractuală a dreptului de autor în România, legea menționată ocupându-se doar de operele literare și de contractul de editare. În privința contractului de editare, în 1949 au intervenit noi reglementări prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 și prin Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951^[2].

Legea nr. 596 din 24 iulie 1946 a fost prima lege care a reglementat transmisiunea contractuală a dreptului de autor în România, legea menționată ocupându-se doar de operele literare și de contractul de editare. În privința contractului de editare, în 1949 au intervenit noi reglementări prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 și prin Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951^[3].

1. Modalități de utilizare a operei muzicale

Conform art. 12 din Legea nr. 8/1996 autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.

Metodele de utilizare a operei sunt enumerate în art. 13 din Legea nr. 8/1996:
a) reproducerea operei;

– constituie un mod de comunicare direct al operei^[4];

b) distribuirea operei;

– punerea în circulație a operei prin orice mijloace;

c) importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după opera;
d) închirierea operei;

– punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și pentru un avantaj economic sau comercial direct sau indirect, a unei opere;
e) împrumutul operei;

– punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct sau indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop;
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;

– orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcute într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.

g) radiodifuzarea operei;

– „Caracteristicile acestui tip de comunicare publică a operelor este faptul că se realizează prin intermediul unor mijloace tehnice”^[5].

Prin radiodifuzare se înțelege:

a) emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către public;
b) transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optica sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public.

h) retransmiterea prin cablu a operei;

– se înțelege retransmiterea simultană, nealterată și integrală, de către un operator, prin mijloacele prevăzute la art. 15^1 lit. b) din Legea nr. 8/1996 sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepționarea de către public, a unei transmisii inițiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepționarii de către public.

i) realizarea de opere derivate

– operele derivate sunt cele care reiau elemente ale unei opere preexistente pentru a realiza o operă nouă sau operele create plecând de la una sau mai multe opere preexistente.

„Contractul de cesiune este acea convenție, în temeiul căreia autorul sau titularul dreptului de autor denumit cedent, transmite numai în formă scrisă, drepturile patrimoniale, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii către cesionar, în schimbul unei remunerații care se stabilește prin acordul părților”^[6].

2. Caracteristicile contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra creației muzicale

Contractul de cesiune de drepturi patrimoniale de autor este un contract:

• sinalagmatic – deoarece creează obligații reciproce între autor/titularul de drepturi asupra operei muzicale (cedent), care garantează cesionarul cu privire la drepturile cesionate, și terța persoană (cesionar) care are obligația de a remunera autorul conform prețului cesiunii din contract;

• cu titlu oneros – fiecare parte a contractului de cesiune urmărește prin încheierea contractului să își satisfacă un interes patrimonial^[7];

• comutativ – existența și întinderea obligațiilor reciproce sunt cunoscute de părți încă de la momentul încheierii contractului și nu depind de un element alea, astfel cum se întâmplă în contractele aleatorii, unde drepturile și obligațiile părților depind de un eveniment viitor și nesigur; este de remarcat faptul că cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovită de nulitate absolută^[8];

Un dosar aparte este dosarul QUE CHOISIR vs. TWITTER Inc., dosar în care Instanța franceză obligă la modificarea celor trei documente contractuale „Terms of Service”, „Privacy Rules” și „Twitter Rules” dintre societatea TWITTER Inc. și utilizator. Conform Codului de proprietate intelectuală francez, cesiunea unei opere viitoare este nulă, mai mult cesiunea drepturilor de autor trebuie să fie în scris și să fie menționat pentru fiecare drept de autor cesionat scopul, locul și durata exploatării acestuia. Documentele contractuale dintre societatea TWITTER Inc. și utilizator nu respectă niciuna dintre aceste cerințe, ca atare Înalta Curte de la Paris a solicitat modificarea documentelor contractuale pe motiv că dreptul prestatorului de serviciu (TWITTER Inc.) de a utiliza, gratuit, orice conținut generat de utilizator, inclusiv conținutul care poate fi protejat de drepturile de autor fără a specifica suficient de detaliat conținutul în cauză, natura drepturilor transferate și natura utilizărilor comerciale convenite, încalcă dispozițiile art. L 131-1^[9], L 131-2^[10] și L 131-3^[11] din Codul de proprietate intelectuală francez^[12].

• consensual – în sensul în care contractul de cesiune se încheie prin simplul acord.

3. Opera muzicală

Conform Legii nr. 8/1996, opera muzicală poate fi: opera muzicală comună, definită ca opera creată de mai mulți co-autori în colaborare. Opera comună poate fi divizibilă (atunci când aportul creator al fiecărui autor poate fi perfect individualizat) sau indivizibilă (atunci când contribuțiile se diluează una într-alta, iar autorii nu își pot extrage propriul fragment creat); opera colectivă, definită ca opera creată sub coordonarea, din inițiativa, cu sprijinul unei persoane fizice sau juridice, specific operei colective fiind faptul că dreptul de autor asupra întregului aparține inițiatorului. Ca particularitate comună a acestor două categorii de opere, autorii lucrează sincronizat pe o anumită perioadă de timp, acest element făcând distincția între operele comune și colective și cele derivate; operele derivate se nasc din elaborarea unei opere preexistente prin succesiunea în timp a unei opere subsecvente^[13].

În continuare, prezintă interes pentru subiect specificul operei derivate pe tărâmul operelor muzicale, respectiv specificul acelei opere create plecând de la una sau mai multe opere preexistente.

Ca particularitate în domeniul muzical, o operă derivată se poate crea prin mai multe mijloace sau procedee, iar în funcție de aceste „procedee”, rezultatul poartă un anumit nume. Detaliem exemplele de opere derivate mai jos:

• Cover – reprezintă o nouă interpretare, de către o alta persoană decât autorul original, a unei opere muzicale preexistente înregistrate și făcute publică de către autor;

• Mash-up – reprezintă opera muzicală rezultată din combinarea a două sau mai multe opere muzicale existente, de obicei prin suprapunerea interpretării vocale a uneia dintre opere cu instrumentalul celorlalte;

• Remix – reprezintă o nouă operă muzicală, ce a fost realizată prin editarea completă a operei muzicale preexistente cu scopul de a crea o compoziție muzicală diferită integral de opera originală;

• Medley – reprezintă o serie de opere muzicale sau segmente ale unor opere muzicale înregistrate într-o singură compoziție muzicală de către un autor. Operele muzicale utilizate într-un medley sunt difuzate consecutiv, uneori suprapunându-se.

• Interpolarea – reprezintă intercalarea unei părţi dintr-o operă muzicală aparținând unui alt autor într-o nouă compoziție muzicală.

• Sample – reprezintă partea unei opere muzicale aparținând unui alt autor ce a fost intercalată într-o nouă compoziție muzicală.

Toate aceste tipuri de opere muzicale derivate, deși nedefinite în nici un act normativ, în realitate sunt frecvent întâlnite în industria muzicală națională și internațională. Deși nu sunt definite în lege, clasificarea mai sus detaliată poate fi circumscrisă, în accepțiunea reglementărilor naționale și internaționale, operelor derivate născute din traduceri, adaptări, aranjamente muzicale și orice alte transformări ale unei opere muzicale care reprezintă o muncă intelectuală de creație (art. 8 lit. a) din Legea nr. 8/1996).

Și tocmai pentru că aceste opere muzicale derivate sunt tot mai des întâlnite în industria muzicală, atât organismele de gestiune colectivă cât și casele de discuri le recunosc ca atare, ca opere de sine stătătoare, autorii unor astfel de opere derivate deținând, în mod firesc, drepturi patrimoniale asupra noilor compoziții muzicale.

Atragem, însă, atenția că pentru crearea unei opere derivate, așadar pentru crearea unei opere pornind de la o operă preexistentă, este necesar acordul autorului operei originare, acord circumscris dreptului patrimonial al autorului de a autoriza crearea de către o altă persoană a unei opere derivate, pornind de la opera sa.

4. Părțile și condițiile de validitate ale Contractului de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale

Legea dreptului de autor prevede, sub sancțiunea anulării contractului de cesiune, existența unor condiții de validitate la încheierea contractului de cesiune. Potrivit art. 41 alin. (1) din Lege, contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere anularea contractului (credem că soluția legiuitorului de a „sancționa” cu rezilierea contractului absența condițiilor de validitate ale contractului este o eroare regretabilă). De asemenea, Legea mai prevede cerința formei scrise a contractului de cesiune, sub sancțiunea imposibilității dovedirii prin alte mijloace de probă a existenței contractului, cu alte cuvinte această condiție este ad probationem, iar nu ad validitatem.

Părţile contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sunt: persoana care transmite drepturile patrimoniale denumită în contract cedent și persoana care poate utiliza efectiv și durabil opera^[14], respectiv cesionarul, acesta din urmă având prin contract unul, mai multe sau toate drepturile de a: reproduce, distribui opera muzicală, importa în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, închiria, împrumuta, comunica public, direct sau indirect opera muzicală, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public, radiodifuza, retransmite prin cablu, realiza opere derivate.

Elementele contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale asupra unei opere muzicale, sunt, în ordinea analizei lor, următoarele:

A. Consimțământul părţilor – o condiție fundamentala a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale cu un dublu înţeles; un prim înţeles este acela de manifestare de voință a cedentului/cesionarului de a se obliga la încheierea contractului, un al „doilea înţeles fiind acela de realizare a acordului de voință al părţilor în actele bilaterale sau multilaterale”^[15].

Specific contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere este etapa premergătoare formării, dat fiind că cel mai adesea, părțile contractului negociază condițiile contractuale specifice obiectului său, aceasta deoarece autorul dorește să înțeleagă toate elementele esențiale ale contractului, să cunoască cu exactitate modalitățile de utilizare ale operei sale muzicale, teritoriului pe care opera va fi exploatată, să accepte remunerația stabilită în contract și să fie sigur de garanția cesionarului cu privire la apărarea integrității operei sale muzicale;

Formarea acordului de voință fără o prealabilă informare reciprocă asupra pretențiilor părților, deși este frecventă în dreptul comun, în industria muzicală nu este întâlnită întrucât ar priva autorul de informații esențiale referitoare la exploatarea operei sale muzicale^[16], legislația fiind întotdeauna în favoarea autorului.

B. Capacitatea părților este influențată în analiza sa de tipul de persoană implicată în raporturile ce se nasc cu ocazia transmiterii și dobândirii drepturilor patrimoniale de autor asupra operei muzicale, respectiv persoane fizice sau juridice.

Particularități

a. În cazul persoanelor fizice, autor poate fi orice persoană, indiferent de vârstă. Însă dobândirea calității de autor nu atrage, întotdeauna, dobândirea capacității de exercițiu. De exemplu, Wolfgang Amadeus Mozart a compus prima sa operă muzicală la vârsta de cinci ani, recunoscându-i-se astfel drepturile de autor, prin urmare, drepturile morale și drepturile patrimoniale care compun dreptul de autor nu sunt limitate de nici o condiție privitoare la capacitate, însă pentru ca autorul să-și asume obligații prin încheierea unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor se aplică regulile generale ale capacitații de exercițiu^[17].

Prin urmare, conform art. 41 alin. (3) și art. 43 alin. (3) din Codul Civil, atât minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă cât și cel lipsit de capacitate de exercițiu poate încheia singur acte de dispoziție de valoare mică, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor. Aceste reglementări nu se aplică și asupra contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale întrucât un asemenea contract nu este considerat unul curent și nici nu se execută la data încheierii lui, drepturile patrimoniale cesionate în baza unui astfel de contract sunt pe o durată de 70 de ani, în cazul contractelor în care se specifică durata prevăzută de lege, dar și în cazul contractelor cu o perioadă limitată de timp deoarece nu se execută la momentul încheierii lor.

Cu privire la precizarea din Codul Civil referitoare la valoarea mică a actelor de dispoziție, chiar dacă contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale ar fi încheiat conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și în contract ar fi precizată o sumă fixă de valoare mică, dacă opera muzicală se bucură de succes, ne vom afla în situația prevăzută de art. 43 alin (3) din Legea nr. 8/1996 și anume ne vom confrunta cu un preț lezionar.

În concluzie, considerăm că art. 42 din Codul Civil se apropie cel mai mult de situația unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale în care cedentul este un minor atât cu capacitate restrânsă de exercițiu, cât și lipsit de capacitate de exercițiu deoarece potrivit acestui articol, minorul poate să încheie acte juridice privind îndeletnicirile artistice, crearea unei opere muzicale fiind considerată îndeletnicire artistică, încuviințarea părinților sau a tutorelui legal.

Conform art. 144 alin. (2) Cod Civil, tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă să facă acte de înstrăinare, deci putem afirma că un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale ar trebui încheiat, în cazul unui minor cu capacitate de exercițiu restrânsă de către minor, tutore sau părinte și cesionar, sau în cazul unui minor lipsit de capacitate de exercițiu de către tutore sau părinte și cesionar.

b. Persoanele juridice: nu pot avea calitate de autor, însă pot deține drepturile patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale ca urmare a cesiunii acestor drepturi, în una dintre următoarele situații:

− cesiune încheiată cu angajații lor, în cadrul unui contract de muncă, atunci când aceștia, persoane fizice, transmit totalitatea drepturilor patrimoniale prin contract către angajator;

− donație, cu privire la donația remunerațiilor dobândite de autor din valorificarea drepturilor sale patrimoniale, nu donația ca liberalitate prevăzută de art. 984 alin. (1) din Cod Civil, deoarece contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 trebuie să prevadă și remunerația titularului dreptului de autor, iar donația este contractul prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale.

5. Obiectul Contractului de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale

Aplicând și acestui tip de contract reglementările din dreptul comun, se observă că obiectul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

a. Obiectul trebuie să existe – condiția principală este reprezentată de opera muzicală în sine pentru care se cesionează drepturile patrimoniale de autor, conform art. 41, alin. 2 din Legea nr. 8/1996, Legiuitorul oferind astfel protecție autorilor, declarând cesiunea drepturilor patrimoniale asupra operelor muzicale viitoare ale autorului ca fiind lovită de nulitate absolută tocmai pentru a evita situația tot mai des întâlnită în practică, în care un autor debutant cesionează totalitatea drepturilor patrimoniale asupra operelor sale muzicale viitoare unui singur cesionar. Legiuitorul interzice acest tip de cesiune al drepturilor patrimoniale de autor pentru a evita limitarea oportunităților de remunerație a operelor muzicale, fiecare operă muzicală în parte fiind diferită, diferențele putând fi legate de numărul de vânzări, difuzări, licențe, sincronizări etc.

b. Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil – această condiție se referă la obiectul obligației autorului și anume opera muzicală propriu-zisă, ce prezintă caracteristici specifice naturii sale: genul muzical în care se încadrează opera muzicală, titlul operei muzicale, dimensiunea operei muzicale, partitura operei muzicale etc., precum și obiectul obligației cesionarului care este reprezentat de remunerația și orice alte obligații asumate în favoarea cedentului^[18].

c. Obiectul trebuie să fie posibil – ad impossibilium, nulla obligatio^[19]. Autorul care încheie un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale trebuie să deţină talentul, capacitatea, aptitudinile necesare pentru a crea opera, însă odată semnat contractul de către părţi, autorul cedent, deși se poate afla în imposibilitatea îndeplinirii obligației asumate și anume crearea operei muzicale, acesta nu este eliberat de răspunderea pentru daunele create cesionarului.

d. Obiectul trebuie sa fie licit și moral – în cazul operelor muzicale ce aduc atingere ordinii publice și bunelor moravuri, deși acestea sunt în continuare protejate de lege, autorii acestor opere muzicale nu se bucură de remunerații din reproducerea și distribuirea lor, prin urmare obiectul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unor astfel de opere muzicale este ilicit și imoral. Prin urmare, în practică, cesionarul include în contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor muzicale înregistrarea acestora de către autor la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), instituție de stat ce verifică fiecare opera înregistrată atât cu privire la caracterul de originalitate a operei, cât și la respectarea ordinii publice și bunelor moravuri.

e. Obiectul trebuie să fie în circuitul civil – această condiție comportă particularități prin raportare la două dintre drepturile morale ale autorului conform art. 10, lit. a), dreptul de a decide dacă va fi adusă opera la cunoștință publică și lit. e) dreptul de a retracta opera.

Acest drept al autorului de a retracta opera este capabil să anuleze total drepturile terților implicați într-un contract de cesiune a drepturilor de autor asupra unei opere muzicale, anulând și forța obligatorie a contractului și chiar ignorând interesul general al publicului de a deține acces la opera muzicala. Motivele retractării unei opere muzicale de către autor de pe piața muzicală constau în lipsa îndeplinirii viziunii autorului sau a neatingerii așteptărilor acestuia și nu pot fi supuse cenzurii instanței.

În cazul unei astfel de situații, în care autorul decide să retracteze opera muzicală de pe piața muzicală și astfel să anuleze drepturile terților implicați într-un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale, consecințele suferite de autor ar fi despăgubirea titularilor drepturilor de utilizare prejudiciați prin exercitarea retractării și anume, în cazul unei opere muzicale, prejudiciile aduse cesionarului – casa de discuri ce deține drepturile patrimoniale cesionate prin contractul încheiat cu autorul^[20].

Aceeași situație este valabilă și în situația existenței unui coautor.

Cauza contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale este pentru autor un avantaj direct, și anume remunerația dobândită în urma exploatării operei muzicale de către cesionar, dar și un avantaj posibil, și anume: apreciere națională și internațională ca autor de opere muzicale, iar pentru cesionar este acela de a obține profit pentru sine.

6. Durata Contractului de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale

În Contractul de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale, fiind vorba de o cesiune cu caracter exclusiv, cesiunea îşi va produce efectele pe întreaga durată de protecţie legală acordată de Legiuitor şi angajează toţi succesorii sau moştenitorii autorului conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Modul în care este formulat articolul din Legea nr. 8/1996 de către Legiuitor conferă drepturilor patrimoniale o durată de protecție limitată în timp și variabilă. Variabilitatea protecției drepturilor patrimoniale de autor este conferită de tot timpul vieții autorului la care se adaugă perioada de 70 de ani, perioada de protecție oferită moștenitorilor autorului^[21].

7. Desființarea Contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale 

La desființarea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale de autor se poate ajunge conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 atunci când cesionarul nu utilizează sau utilizează într-o măsură insuficientă contractul de cesiune și dacă prin aceasta interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.

Putem confirma articolul mai sus menționat și printr-un dosar din jurisprudența americană și anume dosar aflat pe rolul Curții Supreme din New York: Joanna Levesque, cunoscută sub numele artistic „JoJo” înaintează o cerere de chemare în judecată împotriva casei de discuri ce o reprezintă pe acesta, DA FAMILY RECORDS, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2013 fiind întemeiată pe motivul că DA FAMILY RECORDS nu utilizează contractul de cesiune semnat la data de 16.04.2003, DA FAMILY RECORDS aducând prejudicii numelui și carierei artistei, iar pentru aceste motive Joanna Levesque dorește ca Instanța să pronunțe o hotărâre de judecată pentru a admite cererea artistei de a înceta contractul semnat cu DA FAMILY RECORDS pe data de 16.04.2003 și a-i acorda libertatea artistei de a încheia un nou contract de cesiune cu o altă casă de discuri^[22].

Conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, autorul nu poate solicita desființarea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale dacă motivele de neutilizare sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terț, unui caz fortuit sau de forță majoră.

8. Concluzii

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale reprezintă o oportunitate greu de contestat de autorii care doresc promovarea creațiilor intelectuale proprii și respectarea drepturilor care se nasc în urma creației intelectuale.

Întrucât elementele de promovare utilizate în prezent devin din ce în ce mai complexe, dar mai ușor accesibile autorului, contractul de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unor opere muzicale începe să piardă din importanță.

Majoritatea cazurilor de dispută întâlnite în practică iau naștere din cauza clauzelor ambigue și a lipsei de informare a autorilor în momentul semnării unor astfel de contracte de cesiune exclusivă asupra drepturilor patrimoniale de autor. Putem afirma astfel că multe situații de acest fel pot fi evitate, mai ales că accesul la diferite informații este mult mai ușor acum decât a fost în trecut.

Întrucât sunt, într-o oarecare măsură, afectate drepturile patrimoniale ale autorului, considerăm că legislația în vigoare ar trebui actualizată atunci când se face referire la contractul de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere muzicale.
DOWNLOAD FULL ARTICLE