Aspecte jurisprudențiale în materia penalităților de întârziere reglementate de dispozițiile art. 906 din Codul de procedură civilă

În temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia sus-menționată, a fost declanșată executarea silită, care a fost anulată în cadrul contestației la executare, prin sentința civilă nr. 3483 din 5 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. 5781/285/2018 al Judecătoriei Rădăuți^[32], reținându-se cele cuprinse în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2017 coroborate cu următoarele considerente relevante: „(…) titlul executoriu în acest dosar execuțional este reprezentat de decizia civilă nr.718 din 7 iunie 2018 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și executorie de drept, dosar nr.494/285/2015. (…)S-a solicitat de către intimat, la data de 6 septembrie 2018, încuviințarea executării silite a deciziei sus-menționate respectiv faptul că a fost autorizat creditorul să îndeplinească el însuși sau prin alte persoane obligația de «a face» constând în predarea-primirea financiar contabilă și a bunurilor Asociației (…), precum și obligarea debitorilor la plata către intimat a sumei de 131.000 lei (pentru perioada 2 februarie 2015 – 6 septembrie 2018, 1310 x 100 lei pe zi).

A fost încuviințată executarea silită a acestei decizii prin Încheierea nr. 13486 CC din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, contestatorii fiind somați la data de 20 septembrie 2018 să procedeze la predarea-primirea financiar contabilă și a bunurilor Asociației (…), iar la data de 19 septembrie 2018 să achite fiecare câte 28.460 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 2 februarie 2015 – 6 septembrie 2018 și cheltuieli de executare silită. (…)

Cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite, reține instanța că aceasta a fost nelegal întocmită.

Reține instanța că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2017 pronunțată în dosarul nr. 16.573/211/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Cluj — Secția civilă în Dosarul nr. 16.573/211/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități. (…)

Chiar dacă decizia sus-menționată vizează problematica imposibilității formulării unor cereri succesive ale stabilirii de penalități de întârziere, care nu este incidentă în prezenta cauză, se pot desprinde totuși considerații care sunt utile soluționării prezentei cauze.

Astfel, ÎCCJ a stabilit că «deși prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează că penalitățile sunt stabilite de instanța de executare pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, acestea nu pot conduce la concluzia recunoașterii implicite a posibilității formulării repetate a unor cereri privind fixarea sumelor datorate cu titlu de penalități, deoarece dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol limitează în mod expres perioada de calcul al acestora în vederea stabilirii unei sume definitive printr-o încheiere care să poată fi executată silit».

Ce se deduce de aici este că aceste penalități se calculează doar pentru o perioadă de 3 luni, chiar dacă obligația nu a fost executată, iar nu nelimitat în timp.

După expirarea celor 3 luni, creditorul va face o cerere de stabilire a cuantumului total al penalităților, putând pretinde și eventualul prejudiciu suferit ca urmare a neexecutării obligației de a face.

Ori, în prezenta contestație la executare nu s-a procedat astfel, ci s-a dispus, în mod nelegal încuviințarea executării silite pentru o perioadă de 1310 zile, în loc de maximum 90 de zile.

Reține instanța că Încheierea nr. 13486 CC din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, este lovită de nulitate, creanța stabilită nefiind certă, iar contestatorii au fost somați la data de 20 septembrie 2018 să procedeze la predarea-primirea financiar contabilă și a bunurilor Asociației (…), iar la data de 19 septembrie 2018 să achite fiecare câte 28.460 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 2 februarie 2015 – 6 septembrie 2018 și cheltuieli de executare silită.

Date fiind aceste considerente, instanța a dispus anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional (…), motivat de faptul că anularea actului începător de executare silită conduce la anularea tuturor actelor subsecvente”.

Această soluție a fost menținută în calea de atac a apelului^[33], statuându-se următoarele:

„(…) Astfel, contrar susținerilor apelantului și conform dispozițiilor legale, doar încheierea dată în condițiile alin. 4 este executorie, nu și cea prevăzută la alin. 2, fapt confirmat prin decizia nr. 16/2017 a ICCJ (…).

Prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale, iar față de textele legale și de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 16/2017, a anulat încheierea de încuviințare a executării silite. În mod corect s-a reținut faptul că penalitățile se calculează doar pentru o perioadă de trei luni, iar după expirarea celor trei luni creditorul va face o cerere de stabilire a cuantumului total al penalităților.

Întrucât doar încheierea de stabilire a sumei definitive a penalităților, pronunțată la finalul celor trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității, reprezintă titlu executoriu, criticile din apelul formulat sunt neîntemeiate. (…)

Astfel cum s-a arătat mai sus, penalitatea stabilită în condițiile art. 906 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă are un caracter provizoriu, nu este lichidă și nici exigibilă, iar încheierea prin care instanța a obligat debitorul la plata de penalități nu este susceptibilă de executare. Chiar dacă decizia prin care s-a stabilit penalitatea este definitivă, astfel cum a invocat apelantul, față de caracterul provizoriu al penalității, de procedura obligatorie instituită de art. 906 Cod procedură civilă, având în vedere că procedura nu a fost urmată și nu a fost stabilită suma definitivă a penalităților, se impune menținerea soluției de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite și a actelor de executare (…).

Nici criticile privitoare la faptul că nu au fost invocate prin contestația la executare vicii de executare nu sunt întemeiate, de vreme ce prin contestația la executare s-au adus în discuție prevederile art. 906 Cod procedură civilă și s-a arătat că «legiuitorul a stabilit o durată maximă de 90 de zile după care instanța stabilește suma finală, deci penalitățile nu curg la infinit»”.

Tot cu privire la decizia civilă nr. 718/2018 a Tribunalului Suceava, a fost admisă în parte cererea având ca obiect „alte cereri stabilire sumă definitivă”, fiind fixată suma definitivă ce este datorată de către pârâți reclamantului cu titlu de penalități de întârziere, conform deciziei sus-menționate, la 139.700 lei, pentru perioada 2.02.2015- 4.12.2018^[34], argumentat de faptul că:

„(…) În ceea ce privește stabilirea, pe de o parte, a datei de la care se calculează penalități și, pe de altă parte, a datei până la care curg acestea se reține că reclamantul a solicitat ca acestea să fie calculate de la data de 02.02.2015 și până la data pronunțării încheierii în prezenta cauză, iar pârâții au arătat că instanța poate stabili de la un moment temporal (de când i se comunică debitorului) pentru viitor o penalitate (care poate varia de la 100 la 1000 ron/zi) adică nu și pentru trecut (retroactiv) cum este cazul în speța de fată când Tribunalul Suceava, la data pronunțării deciziei civile nr. 718 respectiv 07.06.2018, după ce a întors soluția Judecătoriei Suceava, a dispus retroactiv instituirea de penalități de 100 lei/zi începând din 02.02.2015, adică din urmă cu mai bine de 4 ani și jumate, mai exact 1218 zile la data pronunțării deciziei civile, că este așa rezultă fără putință de tăgadă din conținutul alin.3 al textului de lege precizat, care arată fără echivoc că, după comunicarea acelei încheieri, care arată data de la care începe să curgă penalitățile, acestea se pot întinde pe o durată maxima de 3 luni (90 zile), adică legiuitorul a stabilit o durată maximă de 90 de zile, după care instanța stabilește suma finală, deci penalitățile nu curg la infinit, ajungându-se la sume foarte mari, cum este și în speța de față, 40.00 dolari.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că prin decizia nr.12/22.02.2018 a Î.C.C.J. s-a admis sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.711/99/2016, și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

 – termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația;

 – penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare;

-în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației la care se aplică penalitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru.

În motivarea acestei decizii, s-a arătat la punctul 75 că «art. 906 alin. (4) are un conținut similar art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existând rațiuni pentru care, cel puțin sub aspectele care se suprapun, cele două articole să fie interpretate în mod similar, afară de situația în care există argumente contrare deduse din specificitatea raporturilor de contencios administrativ».

 De asemenea la punctul 76 s-a arătat că «este unanim acceptat faptul că nu doar dispozitivul unei hotărâri judecătorești dobândește autoritate de lucru judecat, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă [art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă]».

 Reținând interpretarea dată disp. art. 906 al. (4) C. pr. civ. prin decizia anterior arătată instanța a reținut că penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în decizia civilă nr. 718/07.06.2018 a Tribunalului Suceava și anume 02.02.2015 dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare.

 Acest termen de trei luni a început să curgă, potrivit art. 906 al. (4) C. pr. civ. de la data comunicării către pârâți a deciziei civile nr. 718/07.06.2018 a Tribunalului Suceava și anume 04.09.2018 (potrivit înregistrărilor dovezilor de comunicare ce au fost comunicate de către Tribunalul Suceava) și s-a împlinit la data de 04.12.2018. (…)

Față de cele reținute instanța a admis în parte cererea și a fixat suma definitivă ce este datorată de către pârâți reclamantului cu titlu de penalități de întârziere, conform deciziei civile nr. 718/07.06.2018 a Tribunalului Suceava, la 139.700 lei, pentru perioada 02.02.2015 – 04.12.2018”.

Fiind formulată o nouă cerere înregistrată la data de 23 decembrie 2019, având ca obiect stabilirea sumei definitive pe care pârâții i-o datorează reclamantului, cu titlu de penalități în temeiul deciziei civile nr. 718/2018 a Tribunalului Suceava, de la data de 04.12.2018 și până la data pronunțării încheierii definitive în cauză, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată^[35], pentru următoarele considerente relevante:

„(…) Prin sentința civilă nr. 1331 din 14 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 825/285/2019 s-a dat următoarea soluție: «Respinge excepția inadmisibilității cererii. Admite în parte cererea având ca obiect alte cereri stabilire sumă definitivă (…), și în consecință: Fixează suma definitivă ce este datorată de către pârâți reclamantului cu titlu de penalități de întârziere, conform deciziei civile nr. 718/07.06.2018 a Tribunalului Suceava, la 139.700 lei, pentru perioada 02.02.2015 – 04.12.2018». (…)

Instanța reține că aplicabil prezentei cereri este art. 906 Cod procedură civilă anterior modificării acestuia prin Legea nr. 310/2018 (…)

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2017 pronunțată în Dosarul nr. 16.573/211/2015 (…) s-a stabilit că „deși prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează că penalitățile sunt stabilite de instanța de executare pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, acestea nu pot conduce la concluzia recunoașterii implicite a posibilității formulării repetate a unor cereri privind fixarea sumelor datorate cu titlu de penalități, deoarece dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol limitează în mod expres perioada de calcul al acestora în vederea stabilirii unei sume definitive printr-o încheiere care să poată fi executată silit”.

Ce se deduce de aici este că aceste penalități se calculează doar pentru o perioadă de 3 luni, chiar dacă obligația nu a fost executată, iar nu nelimitat în timp.

După expirarea celor 3 luni, creditorul va face o cerere de stabilire a cuantumului total al penalităților, putând pretinde și eventualul prejudiciu suferit ca urmare a neexecutării obligației de a face.

 Ori, apreciază instanța că nici nu se pot calcula penalități de întârziere pe o perioadă nedeterminată, astfel cum a solicitat reclamantul, începând cu data de 04.12.2018 până la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, ci pentru maximum 90 de zile.

 Pentru executările silite declanșate ulterior modificărilor aduse prin Legea nr.310/2018, este însă posibilă formularea de cereri succesive de stabilirea a penalităților de întârziere în executarea obligației fapt personal. (…)”.

Într-o altă cauză^[36], a fost admisă în parte și fixată suma definitivă datorată de către debitor cu titlu de penalități, conform art. 906 alin. (4) Cod procedură civilă, la o valoare de 9000 lei, apreciindu-se, de asemenea că nu pot fi calculate penalități de întârziere pentru o perioadă mai mare de 90 de zile începând cu data cuprinsă în încheierea de aplicare penalități, reținându-se că „De la data menționată în încheierea civilă din data de 06.11.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv 04.07.2017 instanța a calculat suma datorată prin raportare la intervalul de 3 luni menționat de art. 906 alin. 4 (90 zile). Cuantumul penalității pentru o zi de întârziere este de 100 lei. Astfel, rezultă că suma definitivă ce i se datorează creditorului este de 9.000 lei.”

Din analiza hotărârilor sus-menționate, constatăm existența unei jurisprudențe divergente cu privire la admisibilitatea căii de atac împotriva încheierilor având ca obiect „aplicare penalități de întârziere”, respectiv „stabilire sumă definitivă” pronunțate în cauze în care cererile au fost introduse pe rolul instanțelor judecătorești anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, vizând data de la care penalitățile încep să curgă, durata acestora, precum și cu privire la cazurile de înlăturare a lor, pe calea contestației la executare, altele decât cele prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 906 alin. (5) Cod procedură civilă.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac împotriva încheierilor sus-menționate, apreciem că, deși jurisprudența nu este cristalizată, din analiza Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție prezentate anterior, chestiunile de drept au primit soluții menite a asigura o interpretare corespunzătoare.

Astfel, desprindem concluzia potrivit cu care încheierile având ca obiect „aplicare penalități de întârziere”, respectiv „stabilire sumă definitivă” pronunțate în cauze în care cererile au fost introduse pe rolul instanțelor judecătorești anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 nu sunt supuse niciunei căi de atac, indiferent de soluția pronunțată, respectiv de admitere sau de respingere.

Cu privire la cauzele promovate pe rolul instanțelor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, încheierile având ca obiect „stabilire penalități de întârziere” nu sunt supuse niciunei căi de atac, indiferent de soluția pronunțată, de admitere sau de respingere, iar încheierile având ca obiect „stabilire sumă definitivă” sunt supuse apelului, indiferent de soluția de admitere, ori de respingere.

Acestea aspecte se desprind și din modificarea, începând cu data de 21 decembrie 2018, a tezei I a alin. (4) al art. 906 Cod procedură civilă, reținând că textul nu mai prevede că încheierea prin care se fixează suma datorată creditorului cu titlu de penalități de întârziere este definitivă. Prin urmare, încheierea va fi supusă numai apelului în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 651 alin. (4) Cod procedură civilă, prin care se reglementează calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierilor instanței de executare, precum și termenul de exercitare.

Cu privire la data de la care aceste penalități de întârziere încep să curgă, constatăm în practica judiciară că instanțele au stabilit momente diferite de debut, respectiv: o dată anterioară introducerii cererii având ca obiect „aplicare de penalități de întârziere”, data pronunțării încheierii în temeiul art. 906 alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) Cod procedură civilă, a comunicării acesteia către debitor, fiind și instanțe care au omis să o precizeze.

Ne raliem opiniei potrivit căreia, data de la care încep să curgă penalitățile de întârziere în temeiul art. 906 Cod procedură civilă este cea a comunicării încheierii având ca obiect „aplicare de penalități de întârziere” către debitor.

De asemenea, din practica judiciară analizată în studiul de față, constatăm optici diferite privind durata pentru care pot fi calculate penalitățile de întârziere anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

S-a apreciat, așadar, într-o viziune majoritară că acestea curg necontenit până la îndeplinirea obligației de către debitor, iar în altă opinie s-a conchis că acestea pot curge doar pentru o perioadă de maxim trei luni de la data comunicării încheierii de obligare a debitorului la plata penalităților, o sumă definitivă stabilită cu încălcarea acestei durate putând fi înlăturată pe calea contestației la executare, chiar dacă art. 906 alin. (5) Cod procedură civilă nu prevede în mod expres această situație.

În privința divergențelor expuse anterior, ne raliem opiniei potrivit cu care, au putut fi calculate penalitățile de întârziere în cadrul executărilor silite începute înainte de data de 21 decembrie 2018, doar pentru o perioadă de maxim trei luni de la data comunicării încheierii de obligare a debitorului la plata penalităților, o sumă definitivă stabilită cu încălcarea acestei durate putând a fi înlăturată pe calea contestației la executare.

Ca urmare a modificărilor aduse tezei a II-a a alin. (4) al art. 906 Cod procedură civilă prin Legea nr. 310/ 2018, apreciem că opțiunea legiuitorului s-a schimbat, în sensul că, durata curgerii penalităților de întârziere nu mai este limitată în timp, creditorul având posibilitatea ca, din trei în trei luni, până la stingerea completă a obligației debitorului, să solicite fixarea sumei definitive cu titlu de sancțiune patrimonială.