Asocierea în participație

În fine, cea de-a doua excepție, respectiv cea de-a treia ipoteză posibilă în ceea ce privește regimul juridic al aporturilor, este transferul bunului adus ca aport de către un asociat în proprietatea altui asociat, aplicabilă, de asemenea, doar dacă părțile semnatare ale contractului de asociere au prevăzut expres. Potrivit art. 1.952 alin. 3 NCC, bunurile puse la dispoziția asocierii pot trece, în tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociați pentru realizarea obiectului asocierii, în condițiile convenite prin contract și cu respectarea formalităților de publicitate prevăzute de lege. Desigur, la încetarea efectelor contractului de asociere, asociații pot redobândi în natură aceste bunuri, dacă s-a stipulat astfel în contract. Și cu privire la interesul aplicării practice a acestei ipoteze avem rezerve. Dacă este puțin probabilă trecerea bunurilor în proprietatea comună a asociaților, cu atât mai puțin nu vedem utilitatea practică a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri aportate de la un asociat la altul. De ce ar transfera un asociat proprietatea asupra unui bun în patrimoniul altui asociat, în condițiile în care acel bun (care, prin ipoteză, reprezintă bunul cel mai important în realizarea scopului asocierii) ar putea aduce aceleași beneficii fără a fi transferat?

 Â5.4. Efectele contractului de asociere în participație între asociați. Așa cum am mai spus deja, asocierea în participație, fie că o numim astfel, fie că o numim societate în participație, are la bază un contract, respectiv contractul de asociere, sau, ca să fim consecvenți în terminologia alternativă (dar eronată), contractul de societate. Așa fiind, ca orice contract, și acest contract reprezintă legea părților și poate modificat numai prin acordul părților (prin act adițional) sau pentru cauze autorizate de lege (de pildă, în cazul impreviziunii), fiind aplicabil pe deplin, așadar, principiul general al forței obligatorii a contractului, consfințit prin art. 1.270 NCC. În cazul unor clauze contractuale îndoielnice, vor fi aplicabile, de asemenea, regulile generale de interpretare a contractului, așa cum sunt reglementate acestea de dispozițiile art. 1.266-1.269 NCC.

Pentru a înțelege mai bine efectele succesive produse de un contract de asociere în participație, este necesar să luăm un exemplu concret. Astfel, într-o asociere în participație în care avem, de pildă, doi asociați (ambele societăți), unul, prim (care are și calitatea de asociat administrator) iar celălalt, secund, fiecare participă cu o cotă de contribuție de câte 50 %, urmând a suporta și pierderile/costurile în acest procent. Asociatul secund va avansa anumite costuri pentru realizarea obiectului asocierii, cheltuieli care vor trebui prezentate, pe bază de decont și documente justificative și celuilalt asociat (asociatul prim care este și administrator), urmând ca acesta din urmă să restituie partea sa de costuri, conform cotei de participare (50%).

Reiterăm aspectul definitoriu, de esența contractului de asociere în participație, reținut ca atare în doctrină și în jurisprudență, și anume, stipularea unei clauze clare, neîndoielnice, care să precizeze participarea fiecăruia dintre asociați la beneficiile ce rezultă din activitatea ce face obiectul asocierii. Clauza contractuală va determina inechivoc acest procent și va stipula, de asemenea, un termen de plată, având în vedere că încasarea propriu-zisă a veniturilor se va face de către unul dintre cei doi asociați. În caz de neplată, către celălalt asociat, a cotei sale din beneficii, se poate prevedea, în sarcina asociatului care a încasat veniturile în urma asocierii, obligația plății sumelor sub sancțiunea unei penalități^[11], dar suma trebuie să fie certă.

Practica judiciară a mai statuat și faptul că beneficiile vor fi împărțite între asociați prin raportare la veniturile efectiv obținute, chiar dacă se constată ulterior că aportul în bunuri al unuia dintre asociați este mai redus decât s-a stipulat prin contract. În acest sens, cităm o soluție extrem de interesantă a instanței supreme: „În cazul în care obligațiile de plată ale unui asociat dintr-un contract de asociere în participațiune, ce are ca obiect construirea și exploatarea unei rețele de stații de carburanți amplasate pe mai multe terenuri – pe care celălalt asociat s-a obligat să le aducă în asociere – precum și realizarea în comun a unor activități producătoare de venituri, sunt determinate prin raportare la venitul obținut din activitățile desfășurate, iar nu în raport cu suprafețele de teren aduse ca aport, suma datorată nu poate fi diminuată direct proporțional cu suprafața de teren aportată, dacă nu se face dovada că, urmare a diminuării suprafețelor de teren, au scăzut veniturile încasate^[12]”.

Prin urmare, cu privire la efectele pe care un contract de asociere în participație le poate produce între părțile semnatare (între asociați), nu ar fi prea multe de spus, aceste efecte producându-se de plano, prin simplul fapt al formării consimțământului, urmând a fi conforme cu clauzele stipulate, în concret, de părțile contractante.

Totuși, pentru evitarea unor situații care ar putea crea efecte injuste și nerezonabile între asociați, legea exclude expres anumite consecințe ipotetice care s-ar ivi în derularea contractului de asociere în participație.

 5.5. Interdicția stipulării clauzei leonine. Clauza leonină, ca terminologie (denumire propriu-zisă), a fost și este o creație invariabilă a doctrinei și jurisprudenței, niciun text de lege nefolosind expres acest concept. Mai mult, deși practica judiciară a cenzurat constant o astfel de clauză în contractele încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, legislația nu prevedea expres vreo sancțiune în toate societățile, soluțiile jurisprudențiale fiind pronunțate pe ideea că o clauză leonină ar afecta însăși esența unui contract de societate sau de asociere. În schimb, noul Cod civil reglementează expres această ipoteză și, chiar dacă nu o numește expres cu titulatura de „clauză leonină”, îi stabilește clar și corect limitele. Mai trebuie spus și faptul că Legea nr. 31/990 nu prevede expres o astfel de interdicție (de stipulare a clauzei leonine) și, implicit, nicio sancțiune (de pildă, clauză nescrisă).

Vechiul Cod civil reglementa clauza leonină în cuprinsul art. 1.513^[13], însă, potrivit acestui text de lege, sancțiunea expresă era una extrem de drastică, și anume nulitatea contractului de societate civilă. Desigur, tendința instanțelor de judecată a fost aceea de a salva contractul de societate în astfel de situații, aplicând nulitatea doar cu privire la clauza în sine, nu la întregul contract.

Chestiunea este însă tranșată definitiv prin noile dispoziții legale, având în vedere că legea instituie expres doar nulitatea clauzei leonine, prin considerarea de plano, ca nescrisă, a unei astfel de cauze într-un contract de asociere în participație. Așadar, Codul civil în vigoare instituie și în cazul asocierii în participație (ca și în cazul societății simple), interdicția stipulării în contractul de asociere a unei clauze leonine; mai mult, chiar dacă o astfel de clauză a fost stipulată, aceasta va fi considerată nescrisă, ceea ce înseamnă că nu va produce efecte, urmând a fi aplicabile dispozițiile legale de principiu cu privire la împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor (proporțional cu cota de participare). Potrivit art. 1.953 alin. 5 NCC, orice clauză care stabilește un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociați este considerată nescrisă. Chiar dacă această interdicție este altfel enunțată decât clauza leonină în cazul contractului de societate simplă (art. 1.902 alin. 5 NCC), în fond, ipotezele în care o astfel de clauză este considerată nescrisă, sunt oarecum similare.

Instanța supremă a sancționat constant clauza leonină, reținând, de pildă, că „sunt interzise așa-numitele clauze leonine, care-i favorizează pe unii asociaţi în detrimentul celorlalţi, întrucât s-ar încălca un alt principiu fundamental, privind egalitatea părţilor în tratarea unei afaceri comerciale^[14]” sau că „este nulă convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierderi^[15]”. În schimb, „clauza înserată în contractul de asociere în participaţiune, prin care se stabilește în favoarea uneia dintre părţi, dreptul la o cotă minimă fixă din profit, indiferent de profitul realizat, nu este o clauză leonină”.

Desigur însă că părțile pot prevedea că participarea la beneficii și pierderi a asociaților se va putea face altfel decât proporțional cu cota de participare a fiecărui asociat sau, în aceeași măsură, părțile semnatare ale contractului de asociere vor putea prevedea că pierderile se vor suporta altfel decât proporțional cu participarea la distribuția beneficiului. O atare clauză de participare la beneficii sau, după caz, de suportare a pierderilor, nu constituie o clauză leonină, atât timp cât nu este eliminată definitiv suportarea pierderilor pentru unul dintre asociați. Legea permite aceste derogări în cazul asocierilor, în general, cu singura condiție de a fi menționate expres în cuprinsul contractului de asociere. Instanța supremă s-a pronunțat constant și inechivoc în acest sens, statuând că „în privinţa asocierii în participaţiune, care se concretizează în contractul de asociere în participaţiune, nici o dispoziţie legală nu impune împărţirea beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal, întrucât s-ar încălca libertatea de voinţă a părţilor și s-ar nesocoti caracterul dispozitiv al normelor care reglementează această formă contractuală”^[16]. Prin urmare, nu putem accepta formularea incoerentă a Codului fiscal, care impune ca în cuprinsul unui contract de asociere în participație să se stipuleze, obligatoriu, cota de participare a fiecărui asociat la veniturile și pierderile asocierii, corespunzătoare contribuției fiecăruia [art. 125 alin. 2 lit. d) C. fisc.].

 5.6. Efectele contractului de asociere în participație față de terți. Față de terți, asocierea în sine nu produce niciun efect, întrucât ea nu există ca subiect distinct de drepturi și obligații, ca subiect de drept civil. Prin urmare, asocierea în participație nu poate încheia contracte cu terții, astfel că, pe cale de consecință, nu se poate pune problema unor efecte contractuale față de terți.

În schimb, asociații pot intra în raporturi juridice cu terții. Dispozițiile art. 1.953 alin. 1 C. civ. sunt cât se poate de clare sub acest aspect, textul de lege precizând, pentru evitarea oricăror confuzii, faptul că asociații, chiar acționând pe contul asocierii, contractează și se angajează în nume propriu față de terți. Pentru a lămuri această chestiune, trebuie făcută o delimitare necesară: dacă, de pildă, avem doi asociați (prin ipoteză, două societăți cu personalitate juridică, organizate potrivit Legii nr. 31/1990), aceștia, păstrându-și personalitatea juridică, pot efectua operațiuni și pot încheia contracte fie în scopul desfășurării obiectului asocierii, fie în nume personal, pentru desfășurarea propriilor afaceri.

În prima situație, și anume, dacă unul dintre asociați acționează în numele asocierii, deși contractul cu terțul se încheie doar de acesta, el va obliga solidar și ceilalți asociați față de terțul contractant; în aceeași măsură, actele încheiate de oricare alți asociați vor obliga solidar toți asociații. Observăm aici că lucrurile sunt mai clare decât la societatea simplă, întrucât nu se mai spune nimic despre răspunderea față de societate (o eroare și inconsecvență legislativă, de altfel, în cazul societăților simple). În cea de-a doua situație, fiecare asociat își vede de afacerile lui care nu au nicio legătură cu asocierea și, prin urmare, contractele încheiate în acest scop nu vor obliga sub nicio formă pe ceilalți asociați. Mai mult, chiar și rezultatele din asociere se contabilizează separat, pentru partea sa, de către fiecare dintre asociați. De altfel, sub acest aspect, Codul fiscal prevede cât se poate de clar faptul că într-o asociere fără personalitate juridică între două sau mai multe persoane juridice, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, conform prevederilor contractului de asociere (art. 34 alin. 1 C. fisc.).

Așadar, regula de principiu este aceea că, urmare a încheierii unui contract de către un asociat, acesta va produce efecte între toți asociații, pe de-o parte (chiar și față de cei care nu au încheiat contractul) și terțul contractant, pe de altă parte. Prin urmare, asociații vor putea exercita față de terț toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, iar terțul, la rândul său, va fi ținut față de toți asociații pentru executarea contractului. Dacă însă asociatul a contractat cu terțul fără a face cunoscut acestuia, la momentul încheierii contractului, faptul că acționează în numele asocierii, terțul va fi ținut pentru executarea contractului doar față de acel asociat (cu care a contractat), nu și față de ceilalți asociați.

Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți este inopozabilă acestora. Observăm că o astfel de clauză nu este nici nulă și nici nescrisă, ceea ce înseamnă că este, totuși, obligatorie între asociați, dar nu poate fi opusă terților.