Ascultarea minorului în sistemul de drept românesc și în alte sisteme de drept

Autoritatea părintească se exercită până când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu (art. 484 C. civ.)^[28].

Există posibilitatea stingerii drepturilor și îndatoririlor părintești mai înainte de majorat, dacă acesta a dobândit capacitate deplină de exercițiu, fie prin căsătorie^[29], fie prin dobândirea anticipată^[30] a capacității depline de exercițiu^[31].

Exercitarea autorității părintești este supusă controlului instanței de tutelă^[32], al procurorului^[33] și al Direcției Generale pentru Protecția Copilului. Încălcarea interesului copilului de către părinți, prin modul de exercitare a autorității părintești, poate fi sancționată cu decăderea din drepturile părintești^[34].

Stabilirea locuinței minorului

În lipsa unei înțelegeri dintre părinți, sau în situația în care se stabilește că înțelegerea dintre părți este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului sau, după caz, pe cale separată, ca locuința copilului minor sa fie stabilită la părintele cu care locuiește, în mod statornic, sau în mod excepțional la bunici sau alte rude ori persoane, însă numai cu acordul prealabil al acestora, ori la o instituție de ocrotire.

Potrivit dispozițiilor art. 496 C. civ., locuința copilului minor este la părinții săi, iar dacă aceștia nu locuiesc împreună, vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În cazul în care părinții nu se înțeleg, instanța de tutelă va stabili locuința minorului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială, după ascultarea prealabilă a părinților și a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.

Stabilirea locuinței → Extras din sentința civilă nr. 212 din 13.05.2017 a Judecătoriei Săliște: „Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2014 privind protecția și promovarea drepturilor copilului consacră însă și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate. Din ansamblul acestor dispoziții rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind faptul că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie. Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, precum și vârsta fragedă a minorei, instanța apreciază că este în interesul superior al acesteia ca locuința să fie stabilită la domiciliul mamei, unde beneficiază de îngrijire, educație și afecțiune, astfel ca dezvoltarea minorei să se desfășoare într-un climat de liniște și siguranță^[35]”.

Stabilirea programului de vizită

Analizând dispozițiile art. 401 C. civ., reținem că părintele separat de copilul său, are dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Pentru a fi posibilă menținerea legăturii afective specifice relației părinte-­copil, părintele, la care nu a fost stabilită locuința minorului, trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, respectiv, un program de vizită cât mai accesibil.

Programul de vizita trebuie stabilit, astfel încât, să permită consolidarea unei legături permanente între copil și părintele în favoarea căreia a fost stabilit acest program, însă cu respectarea programului de educație și odihnă al copilului.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane fată de care copilul a dezvoltat legături de atașament, iar în dispozițiile art. 18 din Legea nr. 272/2004 sunt prevăzute modalitățile în care se pot realiza relațiile personale, respectiv vizite la domiciliul minorului, găzduirea minorului o anumită perioadă, corespondentă, convorbiri telefonice sau alte forme de comunicare.

Program de vizită pentru minor cu vârsta de 2 ani → Extras din sentința civilă nr. 1155/05.02.2016 a Judecătoriei Constanța:[…] „Cu privire la programul ce s-a solicitat a fi încuviințat, instanța are în vedere, cu prioritate, vârsta minorului și imperativul păstrării legăturilor firești dintre copil și părintele de care este despărțit. Instanța are în vedere că, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a păstra legăturile firești aparține copilului, acesta urmând a fi analizat doar prin prisma respectării interesului minorului. Este indubitabil că este în interesul unui minor ca acesta să păstreze relațiile cu tatăl cu care nu locuiește efectiv, iar limitarea acestui drept poate fi justificată de motive bine întemeiate. Cu privire la acest aspect, instanța are în vedere vârsta minorului (2 ani) și faptul că de peste 5 luni, tatăl nu mai locuiește împreună cu minora. În acest interval de timp, instanța reține, din declarațiile coroborate ale martorilor, că pârâta a manifestat o atitudine deschisă în sensul de a permite ca reclamantul să-și vadă copilul, însă numai în prezența sa, motivat de faptul că locuința minorei nu a fost încă stabilită și există riscul ca reclamantul să nu mai readucă minorul la locuința sa. La momentul actual însă, lipsirea minorului de prezența figurii materne (singura constantă din viața lui de până acum) pentru o perioadă mai lungă (2 zile la sfârșit de săptămână sau 7 zile în vacanțe), este de natură să aibă repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a copilului din punct de vedere psihic și afectiv. Apropierea urmează a se face gradual, astfel încât, până în luna iulie, minora să poată petrece cu tatăl o săptămână întreagă, fără a suferi o traumă pentru separarea îndelungată de mama sa. Prin urmare, dat fiind că interesul minorului impune ca în astfel de situații să fie reduse la minimum riscurile asumate, instanța va admite în parte programul solicitat și va încuviința reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minora, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 212/2015 al Judecătoriei Constanța, după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă ora 12.00 până duminică la ora 16.00, o doua zi de Paști și de Crăciun începând cu ora 12.00 până ziua următoare la ora 16.00, o săptămână în perioada 1-7 iulie și o săptămână în perioada 24-31 august^[36]”.

Prezenta ambilor părinți în viața copilului minor este absolut necesară, indiferent de natura relațiilor dintre părinți, iar instanța are la dispoziție numeroase norme juridice pentru a hotărî just și a da eficiență principiului în interesul superior al copilului care guvernează cererile privitoare la minori.

II. Ascultarea minorului în sistemul de drept românesc

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite: „Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a difuza informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului”.

Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, însă nu interpretează acest drept în sensul instituirii obligației de a asigura au­dierea copilului în instanță, în toate situațiile.

Protecția juridică a copilului este circumscrisă manifest conceptului de „interes superior al copilului”, matrice referențială care privește întreaga reglementare referitoare la copil și care se răsfrânge asupra oricărei măsuri care-l vizează, indiferent cine ar lua-o^[37].

Ascultarea copilului nu este reglementată specific, dispozițiile Codului Civil fiind sărace în reglementarea procedurii. Regăsim, totuși detalii relevante despre ascultarea copilului în dispozițiile art. 264 C. civ., în cuprinsul Legii nr. 272/2004 și avem la dispoziție „Ghidul de ascultare a copilului în proceduri judiciare^[38]”.

În toate cele trei obiecte de referință: „exercitarea autorității părintești”, „stabilire locuință minor” și „stabilire program de vizită”, ascultarea, de către judecător a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, însă rămâne la latitudinea copilului posibilitatea de a exercita dreptul de liberă exprimare a opiniei.

În ceea ce privește situația copilului care nu a împlinit vârsta de 10 ani, acesta urmează să fie audiat doar dacă instanța apreciază necesar în soluționarea cauzei, însă trebuie avută în vedere absența discernământului sau a maturității intelectuale.

Ascultarea minorului reprezintă un proces complex ce necesită parcurgerea mai multor etape:

– pregătirea audierii;
– înștiințarea prealabilă a copilului;
– identificarea locului ascultării;
– determinarea timpului ascultării;
– identificarea persoanelor care trebuie să fie prezente în cadrul ascultării;
– pregătirea prealabilă a copilului;
– pregătirea prealabilă a persoanei ce va realiza ascultarea;
– ascultarea propriu-zisă;
– evaluarea ascultării.

În cadrul tuturor etapelor judecătorul trebuie să dea dovada și de cunoștințe psiho-intelectuale și moral-afective^[39], tact, răbdare, gândire clară, să fie un profesionist cunoscător al psihologiei dezvoltării, victimologie, sociologie, specializat în cauze cu minori și familie și supus formării continue în domeniu. Ascultarea nu reprezintă un mijloc de administrare a vreunei probe, ci un instrument de relevare a opiniei copilului, în legătură cu exercitarea drepturilor care îl privesc.

Astfel, potrivit ghidului menționat, judecătorul trebuie să utilizeze un limbaj simplu și adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al copilului, tonalitate adecvată cu evitarea tonului autoritar. Întrebările adresate trebuie să fie scurte, clare și deschise, iar copilul trebuie tratat cu sensibilitate și grijă, urmând a se avea în vedere situația personală, nevoile, dorințele și sentimentele.

Complementar, judecătorul se va pregăti pentru ascultare și înaintea oricărui interviu, va trebui:

– să își inducă o atmosferă de calm, liniște, disponibilitate sufletească și empatică cu copilul;
– să își pregătească cuvintele cele mai potrivite pentru situația concretă a copilului;
– să își reamintească permanent, scopul său: de a proteja și ajuta minorul și după caz, de a îl responsabiliza și a-l (re)direcționa către adevărata scară de valori sociale;
– să își configureze mesajul educativ și axiologic pe care i-l va transmite;
– să fie pregătit pentru gestionarea eventualelor situații de criză (ex.: izbucnire în plâns)^[40].

În prealabil, reprezentanților legali și apărătorilor le revine sarcina de a pregăti copilul înainte de ascultare, explicându-i acestuia ce urmează să se întâmple și în legătură cu ce va fi întrebat, însă fără a-l influența emoțional, iar judecătorul trebuie să informeze copilul despre scopul audierii, modalitatea în care se va desfășura, importanța detaliilor ce urmează să le ofere și să încerce, pe cât posibil, stabilirea unei relații de încredere cu acesta, de natură a conduce la detensionarea copilului.

Pentru a se putea purcede la ascultarea minorului, acesta trebuie să fie înștiințat. Înștiințarea se realizează, de regulă, în mod indirect, prin intermediul reprezentantului legal sau apărătorului, în fața instanței.

La stabilirea datei și intervalului orar al ascultării copilului, se va ține cont de programul școlar al copilului, nefiind indicat a se perturba programul de odihna și alimentație.

În lucrarea de analiză privind sistemul de justiție pentru copii din România, întocmită de Asociația Alternative Sociale s-a constatat că în instanțele din România există spații de lucru insuficiente, improprii, care să asigure infrastructura necesară desfășurării în condiții optime a activității judiciare în derularea procedurilor speciale aplicabile minorilor, ascultarea copiilor realizându-se de cele mai multe ori în birourile judecătorilor sau într-o sală, care nu este dotată și amenajată adecvat, anume desemnată în acest sens.

Ascultarea minorului va fi inițiată prin prezentarea judecătorului, a grefierului și a psihologului, după caz și a copilului prin adresarea întrebărilor privitoare la nume, vârstă, ocupație (școlar, preșcolar), iar pentru a se câștiga încrederea copilului, judecătorul poate divulga preocupări comune, date despre copii^[41].

În continuare, după stabilirea raportului cu copilul, judecătorul va lăsa copilul să spună ce știe și va adresa întrebări pentru a percepe care dintre părinți se ocupă mai mult de creșterea și educarea minorului. Aspectele relatate de minor vor fi avute în vedere și evaluate de judecător potrivit vârstei și maturității subiectului, urmând a fi luată o decizie cu respectarea interesului superior al minorului.

Minorul este audiat de judecător, doar cu participarea grefierului, iar în urma relatărilor acestuia este întocmit de către grefier, un proces-verbal, care urmează a se atașa la dosarul cauzei. Părțile vor lua cunoștință de conținutul acestui proces-verbal de ascultare minor, de la dosarul cauzei, acesta întocmindu-se într-un singur exemplar, nefiind comunicabil.

Pentru a nu induce copilului o stare de anxietate, teamă, este recomandat ca judecătorul să nu poarte roba în momentul ascultării.

În cazurile de abuz asupra minorilor, la ascultare este necesară prezența unui psiholog, pentru o corectă evaluare a celor relatate.

În virtutea statutului de prestigiu și al încrederii conferite magistratului, nu este exclus, iar unele state chiar au procedat astfel, ca, în cauzele civile privitoare la situația minorului, discuția să se desfășoare doar între magistrat și copil, fără grefier^[42].

Durata ascultării, poate varia în funcție de disponibilitatea minorului de a-și exprima liber opiniile, precum și de numărul de întrebări adresate de judecător. În medie, la unele instanțe, o astfel de ascultare nu durează mai mult de 15 minute.

Apreciez că aspectul psihologic este fundamental în cadrul aceste proceduri de ascultare, întrucât psihologii susțin că implicarea copiilor în procesele judiciare ar putea genera situații de stres sau disconfort, iar studiile psihologice au demonstrat că unul din factorii care influențează memoria copilul este contextul audierii.

Concluzionând, arăt faptul că acestei proceduri de ascultare nu i se conferă o importanță deosebită, nici în practică și nici în teorie, modalitatea de desfășurare a „interviului” nefiind reglementată procedural, lăsând la libera apreciere a judecătorului, care, în prezent nu deține și nici nu prea are cum să dețină, suficiente cunoștințe psihologice (aceasta nefiind specializarea lui) și de natură afecteze starea de timorare, prezentă în majoritatea din cazuri.

Consider că această ascultare a minorului ar trebui să aibă loc într-un spațiu special amenajat, de către persoane specializate în psihologia copilului, instruite în prealabil și nu să expunem minorul mediului din instanțele de judecată, care nu are cum sa nu-l afecteze pe copil. Eventual, pentru ca judecătorul să ia act de opinia liber exprimată, în mod direct, acesta se poate deplasa la fața locului și ascultarea să se realizeze, astfel, într-un cadru mult mai prietenos.