Abandonul de familie

III. Analiza infracțiunii de abandon de familie

1. Condiții preexistente

A. Obiectul infracțiunii. a. Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale referitoare la familie și a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea obligației de solidaritate și de sprijin moral și material. Între membrii familiei^[10] nu este vorba de un sprijin moral și material general și abstract, ci de un sprijin concret, efectiv, constând în furnizarea mijloacelor de întreținere aceluia dintre membrii familiei care se află în nevoie^[11]. Asemenea obligație decurge din relațiile de rudenie, precum și din prevederile Codului civil^[12].

Totodată, obiectul juridic constă în relațiile sociale care presupun obligația de întreținere^[13] între membrii familiei (această din urmă noțiune fiind înțeleasă în sens comun)^[14].

În varianta asimilată a infracțiunii, obiectul juridic este doar indirect legat de obligația de întreținere între membrii aceleiași familii, operând o „subrogație” cu privire la o asemenea obligație, în cazul în care s-a cauzat moartea unei persoane ai căror moștenitori aveau dreptul să primească întreținere de la acesta. Atât în această variantă, cât și în cea prevăzută de la alin. (1) lit. c), în mod subsidiar se protejează și autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești^[15].

b. Obiectul material îl constituie bunurile de care a fost lipsită persoana îndreptățită la ajutor și întreținere^[16].

Într-o altă opinie^[17], infracțiunea de abandon de familie nu are obiect material, susținându-se că aceasta este infracțiune de simplă acțiune, de pericol.

B. Subiecții infracțiunii. a. Subiect activ al infracțiunii este persoana care are obligația legală de întreținere (subiect activ calificat). Această obligație există numai între persoanele prevăzute de lege și dacă sunt întrunite condițiile cerute de art. 513 C. civ. ( de exemplu obligația poate fi unilaterală, dar, cel mai adesea este bilaterală, constituind o obligație reciprocă de întreținere între soți, părinți și copii etc.)^[18].

Subiectul activ al infracțiunii este circumstanțiat, în varianta de la alin. (1) putând fi doar persoana care are obligația legală de întreținere. Așa cum am văzut, o asemenea obligație există între soți, rudele în linie directă, frați și surori ori alte situații prevăzute de lege. În situația prevăzută la alin. (1) lit. c)^[19], fapta se comite doar de cel care, având o asemenea obligație legală de întreținere, trebuie să plătească altei persoane întreținere, ca urmare a unei hotărâri judecătorești. Nu poate fi deci subiect activ al infracțiunii persoana care are doar obligația convențională de întreținere, chiar dacă este obligat pe cale judecătorească să își execute contractul (într-o astfel de situație, litigiul rămâne civil)^[20].

În varianta de la alin. (2), subiectul activ este o persoană condamnată printr-o hotărâre judecătorească să plătească prestații periodice persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii. Este avut în vedere, așadar, autorul unei infracțiuni contra unei persoane (de exemplu, omor, ucidere din culpă, dar și ultraj, ultraj judiciar în modalitatea loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte ori a omorului etc.), care a cauzat un prejudiciu cu caracter de continuitate, potrivit art. 1386 alin. (3) C. civ., situație în care se acordă prestații periodice persoanelor îndreptățite la întreținere, definite la art. 1390 C. civ. Partea responsabilă civilmente nu poate fi subiect activ al infracțiunii, chiar dacă a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata prestațiilor respective, întrucât nu este persoană condamnată.

b. Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana care este îndreptățită să primească întreținere de la subiectul activ, potrivit legii [în cazul prevăzut la alin. (1)] ori care este îndreptățită să primească întreținere de la victima unei infracțiuni al cărei autor a fost condamnat prin hotărâre judecătorească, având în vedere dispozițiile art. 1390 C. civ.^[21] [pentru varianta de la alin. (2)]. Pentru existența infracțiunii, nu are importanță că subiectul pasiv este minor sau major, câtă vreme el are dreptul la întreținere^[22].

Subiect pasiv al infracțiunii este persoana îndreptățită la întreținere (subiect pasiv calificat)^[23].

În raport cu situația concretă, subiectul pasiv poate deveni subiect activ al infracțiunii (de exemplu dacă părintele se îmbolnăvește grav, obligația de întreținere o au copiii de la o anumită vârstă)^[24].

2. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a. Elementul material al laturii obiective constă în diferite acțiuni sau inacțiuni alternative, și anume: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptățit la întreținere în varianta alin. (1), iar conform alin. (2), elementul material al infracțiunii se realizează prin neexecutarea, cu rea- credință, a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească^[25].

„Părăsirea” este o acțiune de plecare, de îndepărtare de la domiciliu a persoanei obligate la întreținere și lăsarea persoanei îndrituite la întreținere fără mijloacele de întreținere necesare^[26].

Totodată, prin părăsire se mai înțelege plecarea de la locuința comună ori din apropierea persoanei îndreptățite la întreținere, lăsând-o fără mijloace de subzistență/părăsirea poate consta și în conducerea subiectului pasiv într-un anumit loc și abandonarea lui (de exemplu, un bebeluș este lăsat în fața unei biserici)^[27].

„Alungarea” constă într-o acțiune de izgonire, de îndepărtare de la locuința sa a persoanei îndreptățite la întreținere^[28].

„Lăsarea fără ajutor” înseamnă adoptarea unei atitudini de pasivitate, de inacțiune din partea făptuitorului; chiar dacă cel îndreptățit la întreținere rămâne în locuință nu primește ajutorul de care are nevoie^[29].

Prin „lăsare fără ajutor” se mai poate înțelege pasivitatea față de nevoile persoanei aflate în nevoie ( de exemplu, care suferă de o infirmitate, de o boală care necesită tratament)^[30].

„Neexecutarea cu rea-credință” reprezintă adoptarea unei atitudini pasive din partea celui obligat prin hotărâre judecătorească a prestațiilor periodice^[31].

Elementul material în modalitatea de la alin. (1) lit. a) este întregit de cerința esențială ca subiectul pasiv să fie expus la suferințe fizice sau morale. Suferințele fizice pot consta în lipsirea de hrană, medicamente, asistare zilnică în cazul persoanelor cu dizabilități, iar suferințele morale pot consta în grijile cu privire la mijloacele de trai ori posibilitatea de a avea o locuință, dar și în sentimentul de abandon pe care îl resimte subiectul pasiv (mai ales în cazul minorilor)^[32].

Doctrina^[33] precizează că fiecare din aceste acțiuni este aptă de a caracteriza singură existența infracțiunii. Pentru realizarea laturii obiective în această variantă, nu este suficientă părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptățit la întreținere; mai este necesar ca acesta să fi fost expus – ca o consecință a acestor acțiuni – la suferințe fizice sau morale. Dacă cel îndreptățit la întreținere nu este expus la suferințe fizice sau morale, fapta nu constituie infracțiunea de abandon de familie.

Cea de a doua modalitate [alin. (1) lit. b)] a elementului material al infracțiunii constă într-o inacțiune, omisiune, anume: neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzută de lege. Este vorba de acele cazuri în care obligația de întreținere, care operează în virtutea legii, nu implică o determinare bănească sub forma unei pensii, ci prestarea directă a celor necesare traiului cotidian – alimente, îmbrăcăminte, medicamente – fără de care nu pot fi concepute viața de familie și relațiile dintre membrii acesteia^[34].

Are dreptul la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă din cauza incapacității de a munci ori care nu are alte venituri^[35]. În practica judiciară^[36] s-a decis că faptul de a avea un venit lunar în calitate de pensionar nu exonerează pe fiu de obligația legală de întreținere, dacă venitul este insuficient pentru acoperirea nevoilor celui aflat în incapacitate de a munci.

A treia modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de abandon de familie [alin. (1) lit. c)] constă într-o inacțiune, și anume neplata timp de 3 luni a pensiei stabilite pe cale judecătorească. Termenul de 3 luni curge de la data la când hotărârea a rămas definitivă sau cu execuție provizorie privind pensia de întreținere. Dacă s-au plătit unele sume și apoi a încetat, termenul curge de la data ultimei plăți. O plată parțială echivalează cu o neplată, deoarece o asemenea plată nu mai este pensia stabilită de instanță[^[37].

Pentru existența infracțiunii, subiectul pasiv nu trebuie să facă dovada că nu avea alte mijloace de subzistență, întrucât legea nu cere producerea vreunui rezultat. În această modalitate, fapta poate fi asemănată cu o formă specială de nerespectare a hotărârilor judecătorești, reglementată distinct de legiuitor în cadrul infracțiunilor contra familiei. Prin hotărârea de condamnare care se pronunță în această cauză, nu se poate dispune obligarea din nou a inculpatului la plata întreținerii restante^[38].

În varianta asimilată [art. 378 alin. (2) C. pen.] fapta se comite prin neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii^[39].

Această variantă presupune ca situație premisă săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane care are obligația de întreținere, iar ca urmare a săvârșirii infracțiunii, acesta să nu își mai poată îndeplini obligațiile (spre exemplu, în cazul decesului victimei sau pierderii capacității de muncă). De asemenea, în urma condamnării făptuitorului de către instanța de judecată, aceasta trebuie să-l oblige la efectuarea unor prestații periodice în beneficiul persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii^[40].

Fapta reprezintă și în acest caz o formă specială de nerespectare a hotărârilor judecătorești. Așa cum arătam, pentru existența infracțiunii în această modalitate, este nevoie să existe o hotărâre de condamnare a unei persoane la plata unor prestații periodice către acele persoane care aveau vocația să primească întreținere din partea victimei infracțiunii (de exemplu, copii, părinți, soț/soție etc., în cazul infracțiunilor de omor, ucidere din culpă etc.). infracțiunea există și în cazul neplății unei singure prestații periodice. Nici în această situație, subiectul pasiv nu este ținut să facă dovada lipsei altor mijloace de subzistență^[41].