Abandonul de familie

I. Introducere

Familia a constituit în istoria omenirii unul dintre cei mai importanți factori pentru formarea și dezvoltarea personalității umane și tocmai de aceea, în toate legislațiile din țările lumii contemporane, aceasta este ocrotită prin diverse norme morale sau juridice. În România se acordă atenție deosebită ocrotirii familiei și relațiilor sociale ce se stabilesc între membrii acesteia, pe de o parte, și între aceștia și instituțiile existente în stat, pe de altă parte^[1].

Considerând familia principalul punct de existență, dezvoltare psihică, dezvoltare fizică și principalul factor educativ al individului, putem considera că aceasta este una dintre cele mai importante valori sociale din punct de vedere sociologic prin care, raportat la dependența științei juridice de cea sociologică, legiuitorul penal român a ales să ocrotească și să acorde importanță acestei valori sociale prin instituirea protecției juridice familiei prin dispozițiile Codului penal. Cu toate acestea familia nu este protejată doar prin norme de drept penal ci și prin dispozițiile Constituției și ale Codului civil, însă acestora nu le sunt specifice normele juridice prohibitive, precum cele Codului penal, ci prin norme dispozitive și/sau imperative, in funcție de limbajul folosit in dispoziția care instituie o anumită conduită să identificăm caracterul imperativ sau dispozitiv al normei. A. Astfel, Constituția României [art. 48 Familia „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. (2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali cu cei din căsătorie”] fiind legea fundamentală se caracterizează prin superioritate juridică față de toate celelalte acte normative, fie organice, fie ordinare, în cazul acesta niciun act normativ neavând permisiunea să se abată de la normele legii fundamentale fiind obligatoriu ca acestea să fie conforme cu dispozițiile Constituției. B. Codul civil neabătându-se de la prevederile constituționale instituie regimul juridic al conduitelor pe care trebuie să le adopte fiecare individ in raporturile sale private, atât cu persoanele fizice/persoanele juridice private cât și cu persoanele juridice de drept public și autoritățile publice. Codul civil in cuprinsul său instituie regimul juridic general și special de întocmire a familiei (Cartea a II-a Despre familie), cum ia aceasta naștere sau încetează și cum ea este recunoscută atât de societate cât și protejată de către legiuitor, și totodată arată ce obligații și ce drepturi revin membrilor familiei prin normele dreptului civil.

Astfel, familia, ca entitate protejată juridic prin mijloacele dreptului civil se arată că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educare copiilor lor”. [art. 258 alin. (1) C. civ.]. Deoarece legea substanțială civilă are ca obiect protejarea și reglementarea acelor raporturi juridice care nu exprimă un grad de pericol social, ci pe acelea care, reprezentând importanță pentru membrii societății ca indivizi, sunt protejate astfel încât dacă ele suferă vreo atingere, declanșându-se conflictul de drept privat el să poată fi restabilit conform spiritului legii civile, bunei-credințe și respectării ordinii publice.

II. Sediul materiei

1. Incriminarea abandonului de familie se află reglementată în Partea specială, a Codului penal, în cuprinsul Titlului VIII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Capitolul II Infracțiuni contra familiei, în cuprinsul art. 378 cu titlul indicativ Abandonul de familie.

Cu privire la denumirea Titlului VIII doctrina^[2] arată că „fără nicio constrângere, conviețuirea oamenilor se bazează pe buna înțelegere între aceștia și pe spiritul de întrajutorare. „Conviețuirea socială” nu este însă un concept abstract, care se raportează numai la comportamentul corespunzător sau necorespunzător al oamenilor în societate, ci trebuie să privească și respectul ce trebuie să-l acorde oamenii față e atributele fundamentale care țin de persoana fizică, față de patrimoniul public sau privat ori în legătură cu alte valori existente în societate (familia, sănătatea publică, exercitarea liberă a cultelor religioase etc.).

Având în vedere că în societate există numeroase cazuri de încălcare a regulilor stabilite între oameni, pe de o parte, precum și față de instituțiile abilitate să asigure un climat propice pentru viața și activitatea membrilor societății, s-au stabilit norme juridice prin care sunt ocrotite valorile arătate. În cazul faptelor cu un grad de pericol social scăzut, relațiile de conviețuire sociale sunt ocrotite prin mijloace juridice extrapenale, de drept civil, de drept administrativ etc. Împotriva faptelor de o mai mare gravitate, aceste relații sunt ocrotite și prin mijloace specifice dreptului penal”.

Norma de incriminare

Art. 378. Abandonul de familie. „(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească,

se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile.

(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta”.

2. Aspecte comune infracțiunilor care privesc conviețuirea socială^[3]

A.1.a. Obiectul juridic. Obiectul juridic generic este format din relațiile sociale privind conviețuirea socială, considerată ca valoare socială principală și diferitele fascicule de relații care intră în calcularea acesteia ca valori sociale^[4].

Incriminările din Titlul VIII, Capitolul II din Codul penal protejează în mod specific anumite componente ale vieții de familie: caracterul monogam al căsătoriei, interdicția relațiilor sexuale între anumite rude, respectarea dreptului de a primi întreținere de la membrii familiei care au această obligație, respectarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu minorul și respectarea dreptului de a frecventa cursurile învățământului general obligatoriu^[5].

b. Obiectul material. Cele mai multe dintre aceste infracțiuni au obiect material format din corpul persoanei, avându-se in vedere Capitolul II al Titlului VIII.

Într-o altă opinie^[6] infracțiunile din Capitolul II nu au obiect material.

B. Subiecții infracțiunii. În cazul infracțiunilor analizate din Capitolul II, Titlul VIII, subiectul activ, cât și subiectul pasiv sunt subiecți calificați, fiind necesar ca aceștia să fie membru de familie.

Având în vedere că infracțiunile din acest capitol se săvârșesc în cadrul relațiilor de familie, subiecții infracțiunii sunt circumstanțiați. Astfel, subiectul activ poate fi o persoană căsătorită care încheie o nouă căsătorie, o rudă în linie directă ori frate sau soră, un părinte sau altă persoană obligată la întreținere, o persoană căreia i-a fost dat în plasament minorul etc. Subiectul pasiv poate fi statul, persoana îndreptățită la întreținere, minorul etc.^[7].

C. Latura obiectivă. a. Elementul material. Din punct de vedere obiectiv, aceste infracțiuni se săvârșesc prin acțiuni și acestea sunt, de regulă, ca modalități faptice, alternative. În Titlul VIII al Părții speciale din Codul penal sunt mai multe infracțiuni care se săvârșesc prin acțiuni sau inacțiuni ori numai prin inacțiuni (abandonul de familie de exemplu).

Uneori, fapta se poate comite și prin inacțiune, atunci când există o obligație de a acționa prevăzută de lege [de exemplu lăsarea fără ajutor, în cazul art. 387 alin. (1) lit. a) C. pen.].

b. Urmarea imediată. La marea majoritate dintre aceste infracțiuni, urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol^[8] pentru valorile sociale ocrotite de lege și care privesc familia, sănătatea publică, liniștea publică.

c. Legătura de cauzalitate. Între acțiunile sau inacțiunile care constituie elementul material al acestor infracțiuni și urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe o legătură de cauzalitate și, uneori, aceasta trebuie dovedită și constatată de către instanțele de judecată.

D. Latura subiectivă. Toate infracțiunile din Capitolul II, Titlul VIII se comit cu intenție, directă sau indirectă. Condiția relei-credințe este prevăzută de legiuitor în unele situații [de exemplu, 378 alin. (1) lit. b), c) C. pen.]^[9].

DOWNLOAD FULL ARTICLE