O problemă controversată: contestaţia împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă

Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență nr. 85/2014 pune alături, în mod corelat și adaptat, toate reglementările ce guvernează mecanismele de prevenire a insolvenței și de insolvență adresate operatorilor economici (persoane fizice autorizate, asociații familiale, întreprinderi individuale, societăți, regii autonome, companii și societăți naționale).

Având în vedere că de la intrarea în vigoare a noii reglementări a trecut deja un an ne propunem prin demersul de faţă să analizăm o problemă care a generat practică judiciară neunitară în aplicarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei^[1], problemă care nu a fost rezolvată nici prin noua reglementare: contestaţia împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă.

Una dintre atribuţiile principale ale administratorului judiciar desemnat în cadrul unei proceduri de insolvenţă este, potrivit art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 [art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006] „examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi depunerea la dosarul cauzei, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar”^[2].

Această atribuţie este esenţială, având în vedere că, prin analiza activităţii debitorului de până la deschiderea procedurii insolvenţei, se pot trage concluzii cu privire la cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă şi persoanele responsabile de aceasta, potenţialele acte juridice frauduloase încheiate în perioada premergătoare insolvenţei, precum şi asupra posibilităţii reorganizării sau trecerii la faliment a debitorului.

Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului este reglementat de art. 97 din Legea nr. 85/2014 (art. 59 din Legea nr. 85/2006)^[3], iar legea nu prevede posibilitatea contestării acestuia.

În lipsa unor norme care să reglementeze contestaţia la acest raport s-ar putea susţine că sunt aplicabile prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2014 (art. 21 din Legea nr. 85/2006), care reglementează raportul lunar al administratorului judiciar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile^[4] şi care prevede în alin. (5) că „debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”.

În practică, sub imperiul Legii nr. 85/2006, creditorii nemulţumiţi de conţinutul şi concluziile raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, raport întocmit de practicianul în insolvenţă desemnat pe seama debitorului aflat în procedura insolvenţei în baza art. 20 alin. (1) lit. b) şi art. 59 din Legea nr. 85/2006, au formulat contestaţii împotriva acestui raport în condiţiile art. 21 din Legea nr. 85/2006.

Soluţiile din practica judiciară au fost neunitare în această chestiune, unele instanţe respingând ca inadmisibile aceste contestaţii, iar altele soluţionând aceste contestaţii pe fond.

Astfel, în sensul inadmisibilităţii contestaţiei, Curtea de Apel Timişoara a decis că „raportul prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) şi art. 59 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi contestat de către creditori în condiţiile art. 21 din legea nr. 8572006, întrucât art. 21 reglementează contestaţia împotriva măsurilor luate de administratorului judiciar, iar raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, nu cuprinde nicio măsură a practicianului în insolvenţă” ^[5].

Într-o altă speţă, Curtea de Apel Cluj a hotărât că „întrucât raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 din LPI nu evidenţiază modul de îndeplinire a atribuţiilor şi nu cuprinde nici o justificare a cheltuielilor efectuate în procedură, ci evidenţiază cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, şi, eventual, persoanele cărora le-ar fi imputabilă, se poate conchide că acest raport nu se subsumează celui menţionat la art. 21 alin. (1) din LPI astfel că nu poate fi contestat în condiţiile art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ, contestaţia astfel formulată fiind inadmisibilă”^[6].

În acelaşi sens, în altă cauză s-a reţinut că „în ce priveşte raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvenţa debitoarei nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 85/2006, întrucât acesta nu constituie o „măsură” vizată de textul de lege menţionat, ci reprezintă punctul de vedere profesional al practicianului în insolvenţă care l-a întocmit și nu i se poate impune acestuia includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări pe care nu le însuşeşte”^[7].

De asemenea, s-a arătat că „art. 21 din Legea nr. 85/2006 se referă la raportul lunar depus de practicianul în insolvenţă, în timp ce art. 59 din lege reglementează raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului şi nu prevede posibilitatea formulării unei contestaţii”^[8].

În sens contrar, acela al admisibilităţii unei asemenea contestaţii, într-o speţă a fost admis recursul unei creditoare, a fost casată hotărârea primei instanţe şi, în rejudecare, a fost admisă contestaţia creditoarei împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei, dispunându-se completarea acestuia cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă şi dacă există premisele angajării răspunderii acestora, precum şi analiza motivelor care nu permit reorganizarea societăţii^[9].

În altă cauză s-a statuat că „măsurile la care se referă art. 21 şi care sunt susceptibile de a fi contestate, pot consta nu numai în acţiuni, ci se pot concretiza şi în omisiunea sau inacţiunea lichidatorului sau administratorului judiciar de a releva cauzele reale care au condus la insolvenţa debitoarei. Faţă de aspectele sus arătate, rezultă că împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi prin care s-a concluzionat că nu este oportună formularea unei acţiuni în răspundere poate fi formulată contestaţie în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. A admite contrariul, ar însemna ca un astfel de raport să nu poată fi supus controlului judecătorului-sindic”^[10].

De asemenea, s-a reţinut că „potrivit art. 11 alin. (1) lit. (l) din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuţiile judecătorului-sindic este şi soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului. Prin urmare, judecătorul-sindic are obligaţia și poate soluţiona contestaţiile formulate la orice fel de raport, inclusiv la cel privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei, chiar dacă prin acel raport nu se dispune nicio măsură de administratorul judiciar”^[11].

Faţă de aceste aspecte şi controversa existentă se impune prezentarea argumentelor pro și contra admisibilităţii unei asemenea contestaţii^[12].

Argumentele în sensul admisibilităţii contestaţiei la raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă ar fi următoarele:

a. judecătorul-sindic are putere de apreciere deplină cu privire la modalitatea în care practicianul în insolvenţă îşi îndeplineşte atribuţiile. Conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 „atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei”; judecătorul-sindic are competenţa aşadar de a analiza şi de a se pronunţa cu privire la legalitatea oricărui act sau document întocmit de practicianul în insolvenţă în desfăşurarea activităţii acestuia, deci şi cu privire la legalitatea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă;

b. potrivit art. 45 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic soluţionează contestaţiile împotriva rapoartelor întocmite de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, iar legea nu face distincţie între tipurile de rapoarte care pot face obiectul contestaţiilor;

c. judecătorul-sindic are obligaţia de a soluţiona contestaţiile formulate la orice fel de raport, inclusiv la cel privind cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei, chiar dacă prin acel raport nu se dispune nicio măsură de administratorul judiciar;

d. inadmisibilitatea contestării raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei conduce la lipsa controlului de legalitate a acestuia, părţilor interesate fiindu-le refuzat dreptul de acces la o instanţă, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

e. raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă poate face obiectul unei contestaţii, întrucât concluziile nelegale şi neadevărate ale acestui raport pot fi vătămătoare pentru participanţii la procedură;

f. practicianul în insolvenţă ar avea posibilitatea, în situaţia inadmisibilităţii contestaţiei, de a prezenta o situaţie greşită asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, fără ca o astfel de greşeală să poată fi contestată în vreun fel;

g. raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă presupune şi măsuri luate de administratorul judiciar, respectiv, urmare a analizei situaţiei economice a debitorului şi a documentelor contabile, de a formula sau nu acţiune în angajarea răspunderii persoanelor ce se fac vinovate de apariţia stării de insolvenţă sau de a formula sau nu acţiuni în anularea transferurilor patrimoniale frauduloase;

h. faptul că art. 97 din Legea nr. 85/2014 nu reglementează posibilitatea şi condiţiile formulării unei contestaţii se va interpreta în sensul producerii de efecte juridice, respectiv în sensul în care acest demers este permis în lipsa unei interdicţii exprese.

DOWNLOAD FULL ARTICLE