Hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020 în Cauza D.D.P. şi alţii împotriva României (Cererea nr. 39.480/03 și alte 24 de cereri)

În M. Of. nr. 40 din 13 ianuarie 2021 s-a publicat Hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020 în Cauza D.D.P. şi alţii împotriva României (Cererea nr. 39.480/03 și alte 24 de cereri).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

„III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie

(…)

B. Cu privire la fond

(…)

25. Curtea observă că, la fel ca în cazul reclamanţilor din Cauza S. şi alţii, citată anterior, sau ca în cazul doamnei şi domnului R. din Cauza P. şi alţii, citată anterior, reclamanţii din prezenta cauză au obţinut hotărâri definitive prin care a fost recunoscută nelegalitatea naţionalizării de către stat a bunurilor imobile ale acestora şi prin care s-a dispus restituirea respectivelor proprietăţi. Aceste hotărâri nu au fost contestate sau casate până în prezent. Cu toate acestea, reclamanţii nu au fost în măsură să redobândească posesia bunurilor menţionate în tabelul anexat sau să obţină despăgubiri pentru această lipsire de proprietate.

26. Curtea reaminteşte că a hotărât deja că imposibilitatea unui justiţiabil de a redobândi posesia bunurilor sale, în pofida pronunţării unei hotărâri definitive prin care a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra bunurilor în cauză, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi că, în absenţa unei despăgubiri, o astfel de lipsire a impus persoanei în cauză o sarcină disproporţionată şi excesivă, cu încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Preda şi alţii, pct. 146 şi 148-149, Dickmann şi Gion, pct. 103-104, şi Ana Ionescu şi alţii, pct. 27-30, toate citate anterior).

Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în prezenta cauză.

27. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curţii pentru a-i permite să concluzioneze că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

28. În cererile nr. 39.480/03, 18.176/04, 25.799/04, 28.872/04, 3.996/05, 15.783/05, 23.452/05, 29.712/05, 41.411/05, 44.643/06, 49.342/06, 15.941/07, 27.827/07, 35.678/07, 46.902/07, 10.991/08, 21.219/08 şi 41.300/08, reclamanţii au formulat diverse capete de cerere în temeiul articolelor 6, 13 sau 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Ţinând seama de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe asupra susţinerilor formulate, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Convenţie.

29. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie să fie respinse, în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.

(…)

A. Prejudiciu material

34. Astfel cum s-a pronunţat Curtea în mai multe rânduri, o hotărâre prin care aceasta a constatat o încălcare impune statului pârât obligaţia legală de a pune capăt respectivei încălcări şi de a înlătura consecinţele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, şi Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].

35. În circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că restituirea bunurilor imobile în discuţie îi va plasa pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

36. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, acesta trebuie să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă care corespunde cu valoarea actuală a proprietăţilor acestora (Preda şi alţii, citată anterior, pct. 163, şi Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 38-39).

37. În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de beneficii nerealizate, Curtea nu poate face speculaţii cu privire la posibilitatea şi randamentul închirierii imobilelor în cauză, întrucât aceste elemente depind de diverşi factori [a se vedea, de exemplu, Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 40, şi Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005]. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt de cerere.

38. Curtea observă că există o discrepanţă majoră între estimările reclamanţilor în privinţa valorii proprietăţilor lor şi cele avansate de Guvern. Având în vedere informaţiile de care dispune, referitoare la preţurile bunurilor imobile pe piaţa locală, inclusiv documentele transmise de părţi, precum şi jurisprudenţa sa constantă privind cauze similare (Ana Ionescu şi alţii, citată anterior, pct. 42, cu trimiterile citate), Curtea consideră rezonabil şi echitabil, în sensul art. 41 din Convenţie, să le acorde reclamanţilor sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral

39. Curtea consideră că ingerinţa gravă în exercitarea dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Curtea decide să acorde sumele indicate în tabelul anexat reclamanţilor care au formulat o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral.

C. Cheltuieli de judecată

40. Unii dintre reclamanţi fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reuşit să le justifice. În consecinţă, Curtea nu le acordă nicio sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

41. În ceea ce îi priveşte pe restul reclamanţilor, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

C. Dobânzi moratorii

42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale”.