Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 9/2015: Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (M. Of. nr. 406/9.06.2015)

În M. Of. nr. 406 din 9 iunie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 9/2015 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: „1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.

(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii”.

Art. 45 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancţiunea anulării, următoarele clauze:

a) identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor;

b) menţionarea tipului sau a obiectului conflictului;

c) declaraţia părţilor că au fost informate de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia şi regulile aplicabile;

d) obligaţia mediatorului de a păstra confidenţialitatea şi decizia părţilor privind păstrarea confidenţialităţii, după caz;

e) angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;

f) obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părţilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal;

g) înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea;

h) numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în forma scrisă, corespunzător numărului părţilor semnatare ale contractului de mediere;

i) obligaţia părţilor de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul în care se va încheia medierea”.

Art. 146 din Legea nr. 92/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) În contractul de mediere pot fi prevăzute şi alte clauze, în condiţiile legii.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.

(3) Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere”.

Art. 47 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt.

(2) Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere”.

Art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin soluţionarea conflictului şi încheierea unei înţelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispoziţiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere.

(2) Termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu au încheiat o înţelegere, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare”.

Art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

„(1) În cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere.

(2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă.

(3) Abrogat.

(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înţelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).

(5) Pentru soluţionarea acţiunii penale ori a acţiunii civile în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c).

(6) Dispoziţiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul în care medierea este recomandată de către organele judiciare”.

Art. 158 („Retragerea plângerii prealabile”) din Codul penal

„(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile.

(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.

(4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror”.

Art. 159 („Împăcarea”) alin. (3) din Codul penal

„(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiuni penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei”.

În punctul de vedere transmis, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din subordinea Academiei Române a subliniat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută într-o lege specială, o instituţie de sine stătătoare cu reglementare juridică distinctă, şi nu o formă a împăcării prevăzută în art. 159 din Codul penal, care este o normă de drept penal generală, astfel încât ea poate interveni oricând până la soluţionarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal referitor la împăcare.

În susţinerea acestei opinii, cu privire la natura juridică a medierii, s-a arătat că acordul de mediere reprezintă o înţelegere civilă între persoana vătămată şi suspect, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale înlocuind în totalitate cuvântul „împăcare” cu acela de „înţelegere”, de unde concluzia că legiuitorul a înţeles să folosească această noţiune drept o soluţie amiabilă la conflict, cu alte cuvinte o înţelegere. Un alt argument a vizat scopul medierii, ce decurge chiar din actul normativ, respectiv că aceasta nu este o împăcare a părţilor, iar acordul de mediere nu reprezintă acea împăcare prevăzută în art. 159 din Codul penal, fiind vorba de o înţelegere amiabilă privind un anume conflict, mediatorul având dreptul de a facilita înţelegerea dintre părţi, şi nicidecum împăcarea lor. Astfel, înţelegerea poate lua diferite forme, poate fi condiţionată şi poate conţine orice fel de tip de înţelegere între părţi, singura condiţie fiind ca aceasta să respecte cadrul legal şi moral. Aşadar, acordul de mediere poate fi caracterizat drept un contract civil între părţi, contract care are ca efect încetarea procesului penal, cu menţiunea că acesta nu este supus niciunei condiţii de validitate, aşa cum este reglementată împăcarea în condiţiile art. 159 din Codul penal.

Direcţia de specialitate a opinat cu privire la prima chestiune de drept care formează obiectul Dosarului nr. 533/1/2015, în sensul că medierea (încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006) constituie o cauză care înlătură răspunderea penală sui-generis, distinctă de împăcare, cauză care înlătură răspunderea penală reglementată în dispoziţiile art. 159 din Codul penal.

1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 508/2014 pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, ridicată de procuror în Dosarul nr. 12.074/231/2013 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit.

2. Jurisprudenţa relevantă a ÎCCJ

Prin Decizia nr. 1.543/2014 a ÎCCJ – Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 62.546/3/2010, au fost admise recursurile declarate de inculpaţii S.C.Gh. şi B.A. Împotriva Deciziei penale nr. 219/2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală. S-au casat în parte atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 62.546/3/2010, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.C.Gh. şi B.A. şi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite.

În considerentele deciziei, ÎCCJ – Secţia penală a stabilit incidenţa aplicării art. 5 din Codul penal cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi, dată fiind abrogarea art. 215 din Codul penal anterior şi incriminarea înşelăciunii în art. 244 din Codul penal, a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii din ambele reglementări.

Instanţa de recurs a constatat că elementul material al laturii obiective în ceea ce îi priveşte pe S.C.Gh. şi B.A., respectiv inducerea în eroare a părţii civile M.C., nu prezintă diferenţe între art. 215 din Codul penal anterior şi art. 244 alin. (1) din Codul penal. Potrivit noii reglementări privind infracţiunea de înşelăciune, art. 244 alin. (3) din Codul penal, se statuează că împăcarea înlătură răspunderea penală, în timp ce în cuprinsul art. 159 alin. (2) din Codul penal se arată că împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării a fost în sensul că „în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, medierea (încheierea unui acord de mediere) constituie o cauză care înlătură răspunderea penală, sui-generis, distinctă de împăcare. Medierea (încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006) poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale, iar nu numai până la citirea actului de sesizare, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal în materia împăcării”.