Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2015: Confiscarea bunurilor care fac obiectul infracțiunii de contrabandă prevăzută în Codul vamal (M. Of. nr. 381/2.06.2015)

 
În M. Of. nr. 381 din 2 iunie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept „dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective”.

Jurisprudenţa naţională în materie

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Buftea), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău, Judecătoria Jibou), Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Babadag, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Craiova, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Târgu Jiu), Curtea de Apel Galaţi (Tribunalul Galaţi, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Tecuci), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Bârlad, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Cărei, Judecătoria Oradea şi Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Suceava (Tribunalul Botoşani, Judecătoria Botoşani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Gura Humorului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Judecătoria Săveni, Judecătoria Suceava) şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Caraş – Severin, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Oraviţa).

Unele dintre hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, iar celelalte hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii de contrabandă au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

Jurisprudenţa relevantă a ÎCCJ

În ceea ce privește jurisprudența ÎCCJ au fost identificate următoarele decizii:

– Decizia nr. 3.759 din 16 noiembrie 2012;

– Decizia nr. 1.145 din 2 aprilie 2013;

– Decizia nr. 2.125 din 18 iunie 2013;

– Decizia nr. 2.864 din 25 septembrie 2013;

– Decizia nr. 1.644 din 1 aprilie 2003.

Din categoria deciziilor în interesul legii, relevantă este Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, prin care Înalta Curte, învestită cu problema de drept ce face obiectul sesizării da faţă, a respins ca inadmisibil recursul promovat de procurorul general al PÎCCJ.

În mod tangenţial, chestiunea a fost abordată de ÎCCJ şi cu ocazia dezlegării altei probleme de drept, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013 (M. Of. nr. 35 din 16 ianuarie 2014).

Jurisprudenţa relevantă a CJUE

În ceea ce privește jurisprudența CJUE au fot identificate următoarele hotărâri:

– Hotărârea din 4 martie 2004, Viluckas şi Jonusas, C-238/02 şi C-246/02;

– Hotărârea din 3 martie 2005, Papismedov şi alţii, C-195/03;

– Hotărârea din 2 aprilie 2009, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, C459/07;

– Hotărârea din 29 aprilie 2010, Cauza C230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet;

– Hotărârea din 1 iulie 1969, Cauza 24/68, Comisia Comunităţilor Economice Europene împotriva Republicii Italiene.

 Opinia specialiştilor consultaţi

Prof. dr. V. Paşca din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a comunicat un punct de vedere în care a precizat următoarele:

„Indubitabil, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, are ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale, ceea ce dă drept la despăgubiri.

Măsura confiscării speciale a bunurilor introduse în ţară prin contrabandă nu înlătură dreptul la despăgubiri al A.N.A.F. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, având în vedere temeiurile juridice şi finalitatea celor două măsuri.

Datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], dispoziţie care este conformă prevederilor art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, în care se precizează că o datorie vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Este adevărat că datoria vamală se stinge şi prin confiscare, dar numai în situaţiile în care aceasta s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă [art. 256 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], deoarece până la acordarea liberului de vamă bunurile nu sunt considerate intrate pe teritoriul României. În cazul introducerii ilegale prin alte locuri decât punctele de vamă pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, este evident că nu se poate pune problema liberului de vamă.

În concluzie, datoria fiscală nu se confundă cu confiscarea specială, chiar dacă aceasta din urmă se dispune prin obligarea la plata echivalentului bunurilor confiscabile, care nu pot fi confiscate în natură.

Datoria vamală cuprinde: taxa pe valoarea adăugată, acciza, comisionul vamal şi eventual alte taxe specifice şi se datorează în cazul bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, prin locuri ilegale sau prin sustragere de la control vamal, indiferent de confiscarea în natură sau prin echivalent a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii”.

În punctul de vedere transmis de Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad – Andrei Rădulescu” se arată următoarele:

„Ocrotind în mod generic controlul statului asupra circulaţiei bunurilor şi mărfurilor înspre şi dinspre propriul teritoriu, incriminarea contrabandei este destinată să protejeze, pe lângă interesele de politică generală, a căror realizare este urmărită prin reglementarea importului şi exportului unor categorii de bunuri sau mărfuri, şi interesele financiare ale statului decurgând din taxarea bunurilor şi a mărfurilor respective, în funcţie de valoarea în vamă a acestora. În cazul importului de bunuri sau mărfuri, această taxare reprezintă şi o condiţie a legalităţii introducerii lor pe teritoriul vamal al României, tot astfel precum plata accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, de asemenea, în funcţie de valoarea bunurilor sau a mărfurilor, reprezintă o condiţie a legalităţii actelor juridice având ca obiect aceste bunuri sau mărfuri.

Potrivit Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) lit. a)], în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal [art. 224 alin. (2)], însă aceeaşi datorie vamală se stinge prin confiscare [art. 256 alin. (1) lit. d)], iar atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei (art. 277). Astfel, confiscarea apare ca o sancţiune constând în extinderea datoriei vamale dincolo de cuantumul obţinut prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor până la chiar această valoare. În consecinţă, dispunerea confiscării bunurilor exclude obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată”.

Prin concluziile scrise, Ministerul Public – PÎCCJ a susţinut că, în cazul infracţiunilor de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal [corespondent al art. 118 alin. (1) lit. a) din Codul penal 1969], concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 270 Legea nr. 86/2006

„(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

Art. 271 Legea nr. 86/2006

„Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare”.

Art. 274 Legea nr. 86/2006

„Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Art. 275 Legea nr. 86/2006

„Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte”.

Art. 256 Legea nr. 86/2006

„(1) Fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă şi la imposibilitatea recuperării datoriei vamale în cazul constatării pe cale judecătorească a insolvabilităţii debitorului, datoria vamală se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore;

h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor”.

Art. 112 („Confiscarea specială”) Cod penal

„(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).

(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c)”.

Art. 19 („Obiectul şi exercitarea acţiunii civile”) Cod procedură penală

„(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

(2) Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2), şi are ca obiect, în funcţie de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.

(4) Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând datoria vamală (ce include taxele vamale, după caz, accizele şi taxa pe valoare adăugată), cu excepţia situaţiei în care identificarea şi indisponibilizarea au intervenit înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul Comunităţii Europene şi înainte de acordarea liberului de vamă.