Despre securitatea juridică

„Securitatea juridică este o premisă a tuturor civilizaţiilor. Exigenţa acesteia este născută dintr-o necesitate profundă. Ea este scutul juridic împotriva anarhiei”
Paul Roubier

În societate există indivizi, nu puțini, care înţeleg să culeagă numai beneficiile pe care le conferă existenţa legii, fără a se conforma constrângerilor impuse de aceasta.

Marea majoritate a încălcărilor de lege au loc în sfera „faptului divers”, motiv pentru care aceste probleme sunt de un real interes pentru cei mulţi, care trăiesc în deplin respect faţă de lege. Interes izvorât şi din faptul că, prin conduita antisocială a unor persoane, le pot fi periclitate drepturile şi integritatea fizică. Dar le poate fi afectată grav şi securitatea juridică, concept încă puţin luat în seamă însă cu profunde implicaţii de natură morală şi materială asupra persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate.

Prezenta postare are drept sursă un fapt real. El poate ilustra, convingător credem, necesitatea protejării securității juridice a persoanelor. Iată faptele.

O persoană cumpără un imobil în care accesul se face printr-un drept legal de servitute. După cumpărare, drumul de la calea publică este închis de proprietarul fondului dominat. Cel în cauză înlătură această încălcare de lege numai prin ordonanţă preşedinţială. Între timp, însă, în imobil s-au produs avarii importante. Înregistrează o plângere pentru tulburarea folosinței locuinței și tulburarea de posesie a cărei cercetare durează doi ani. Prin ordonanţă, făptuitorul este scos de sub urmărirea penală. În cei doi ani partea vătămată a cheltuit sute de milioane lei (vechi) pentru remedierea pagubelor, transport, onorarii avocat în mai multe procese civile izvorâte din respectivul abuz, a petrecut nenumărate ore pe tren pentru a fi prezent la poliţie, la parchet, la instanţă. Inconveniente majore de ordin moral şi material generate de o persoană care nu are respect faţă de lege, dar fără prea mare relevanţă pentru cei ce veghează la respectarea legii.

Nu ne-am propus să analizăm modul în care a fost „pronunţat dreptul” în cauza respectivă. Demersul nostru nu este unul punctual. El doreşte să atragă atenţia, după cum spuneam şi anterior, asupra securităţii juridice a cetăţeanului.

Mulţi dintre cei care „pronunţă dreptul” rămân cantonaţi, aproape în exclusivitate, numai în sfera dreptului material. Se face abstracţie de faptul că dreptul implică o ierarhie de valori fără de care consistenţa sa ar fi greu de explicat. Profesorii Ceterchi şi Craiovan apreciază că valorile care ghidează dreptul nu sunt de natură exclusiv juridică, dimpotrivă, ele au o dimensiune mai largă de natură morală şi socială. Raportându-se la valorile sociale care orientează dreptul în epoca actuală, aceştia menţionează alături de justiţie, statul de drept, proprietatea, securitatea juridică ş.a. În acest context se apreciază că securitatea juridică a cetăţeanului este rezultatul protecţiei juridice a valorilor sociale, a atributelor persoanei umane. De securitatea juridică trebuie să se bucure cei care respectă legea, având dreptul de a beneficia de relaţii sociale în care comportamentul celui care nu respectă legea să fie sancţionat pe măsură. Eugeniu Speranţia aprecia, în urmă cu jumătate de veac, că cel ce pronunţă dreptul trebuie să aibă o clară conştiinţă a rolului pe care îl are între oameni, în aşa fel ca niciodată clemenţa să nu alunece în slăbiciune îngăduitoare care încurajează încălcările de lege. Este, credem, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul descris mai sus când un om care respectă legea a fost înfrânt de unul care o dispreţuieşte. Comportamentul de tip agresiv şi lipsit de bun simţ a triumfat în faţa respectului datorat legii. Credem că nu este lipsit de importanţă ca atunci când pronunţă dreptul cei ce o fac să se aplece şi asupra acelor norme care le completează, în mod necesar am putea spune, pe cele de drept material, şi care fac şi ele parte din ştiinţa dreptului.

Complexitatea vieţii sociale şi a condiţiei umane nu pot ocoli ştiinţa dreptului, ele constituind o circumstanţă care influenţează nemijlocit soluţia dată de practician. Ce am putea înţelege, de pildă, din complexa instituţie a răspunderii juridice, fără a apela la ideea de responsabilitate socială. Cum poate cel ce pronunţă dreptul să reţină acţiuni sau inacţiuni care să întrunească atributele juridicităţii precum cele referitoare la caracterul socialmente periculos sau la lipsa pericolului social fără a apela la criterii de socialitate cât mai bine elaborate. Vom încheia citându-l pe Nicolae Titulescu: „Cel mai bun practician în drept va fi acela care va fi mai luminat asupra naturii sociale a dreptului”. Adevărat şi frumos spus.

DOWNLOAD FULL ARTICLE