Încuviinţarea executării silite a unui contract de credit când cererea este formulată de cesionarul creanţei. Caracterul de titlu executoriu
Lucian Bernd Săuleanu - februarie 28, 2015Approval of the forced execution for a credit contract when the request is made by the debt assignee. The character of the writ of execution
In this article the author presents the approval of the forced execution of a credit contract (when the request is made by the debt asignee) and the credit contract’s character of a writ of execution.
The structure and contents of the article reveal commentaries regarding the possibility of the assignee to prevail from the character of the writ of execution of the credit contract, taking into consideration the relevant jurisprudence and the doctrine elaborated by important figures in the field of law (R. Rizoiu, R. Mușoi, L. Pop, C. Stătescu, C. Bîrsan, P. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, I. Reghini, P. Vasilescu, J. Goicovici, L. Smarandache, I. Silberstein, L. Bercea, I. Turcu, T.B. Enoiu).
In closing, the author argues for the point of view that when the creditor who asks for the approval of the forced execution of a credit contract is the assignee (following the closing of a assignment of debt with the institution who issued the credit), the request for allowing the forced execution must be rejected as groundless.
Keywords: forced execution; credit contract; assignment of debt; writ of execution.
În ultima perioadă, băncile au preferat cesionarea creanțelor către anumite societăți (colectori de creanțe), care nu sunt instituții de credit în sensul O.U.G. nr. 99/2006, urmând ca executarea silită a clienților debitori să fie realizată de cesionari.
Într-un astfel de context s-a pus în discuție dacă cesionarul se poate prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit. Deși în majoritatea soluțiilor pronunțate s-au admis cererile de încuviințare a executării silite, totuși nu puține au fost instanțele de judecată care au respins astfel cereri, apreciind că respectivul colector nu se poate prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.
Se impune o reluare a argumentelor ambelor opinii, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Tribunalul Specializat Cluj în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei.
Deși Î.C.C.J., prin decizia nr. 3 din 14.04.2014 pronunțată în dos. nr. 1/1/2014/HP, a respins ca inadmisibilă cererea, astfel că nu a dat o dezlegare de drept în sensul art. 521 C. pr. civ., totuși, în cuprinsul considerentelor, și-a exprimat punctul de vedere.
Se impune, întâi de toate, să redăm opinia exprimată de Tribunalul Specializat Cluj ca instanță de sesizare, care a apreciat că atunci când creditorul care solicită încuviinţarea executării silite a unui contract de credit este cesionarul (în urma încheierii unei cesiuni de creanţă cu instituţia de credit), cererea de încuviinţare a executării silite trebuie respinsă ca neîntemeiată.
În argumentarea acestei opinii, autorul sesizării a apreciat că noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, care constituie un aspect de drept procesual, nu un accesoriu al dreptului cedat.
Un asemenea atribut poate fi stabilit exclusiv de către legiuitor şi dacă, în ipoteza contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit, legea a prevăzut în mod expres caracterul de titlu executoriu, în cazul cesiunii de creanţă, el nu a mai fost reglementat.
În acelaşi sens, tribunalul a reţinut că legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său – debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale – instituţia bancară şi debitorul.
Totodată, autorul sesizării a învederat că, iniţial, opiniile la nivelul Tribunalului specializat Cluj au fost divergente, pentru ca, apoi, într-o perioadă de timp relativ scurtă, ulterior uniformizării practicii în cadrul acestei instanţe, să se constate existenţa unei practici neunitare la nivelul întregii ţări.
Î.C.C.J., în susținerea punctului său de vedere, apreciază că, pentru interpretarea corectă a prevederilor legale în vederea soluţionării cererii de încuviinţare silită, este necesar a se realiza analiza de conţinut a normelor care guvernează regimul juridic al cesiunii de creanţă, în corelare cu cele care instituie caracterul de titlu executoriu contractelor de credit.
În acest sens, încuviinţarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise, astfel încât se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate care să necesite interpretarea unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii.
Consacrarea, prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.
Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.
Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.
În ceea ce ne privește, împărtășim opinia exprimată de Tribunalul Specializat Cluj, aducând în susținerea punctului nostru de vedere câteva argumente pe care mai întâi le enunțăm: (a) legiuitorul a înțeles să dea putere de titlu executoriu doar contractului de credit odată ce instituirea caracterului de titlu executoriu a avut la bază argumente de ordin economic și de protejare a circuitului și (b) natura specifică a contractului de credit
Punctul de plecare îl constituie identificarea unui răspuns din perspectiva cesiunii de creanță, anume ce se transferă de la cedent la cesionar odată cu încheierea ei, respectiv dacă se transmite sau nu inclusiv titlul executoriu.
Opiniile conturate în doctrină sunt diferite, unii autori susținând că cesionarul primește odată cu creanța cedată inclusiv eventuala calitate de titlu executoriu a creanței[1] sau, dimpotrivă, alți autori exprimându-și rezerve sub acest aspect, în sensul că instanțele judecătorești să considere neaplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 noului creditor care nu are calitatea de instituție bancară[2]. Majoritatea doctrinarilor[3], pornind de la concepția potrivit căreia cesiunea nu transferă numai emolumentul creanței, iar cesionarul este parte survenită în contractul inițial, apreciază că cesionarul poate exercita toate acțiunile ce au aparținut cedentului; cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, iar creanța rămâne neschimbată[4].
În susținerea tezei afirmative, principalul argument ar fi art. 1396 C. civ. din 1864, care stabilea că vinderea sau cesionarea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca (art. 1568 C. civ. în vigoare[5]); cu alte cuvinte, se apreciază de cei ce îmbrățișează acest punct de vedere că odată cu creanța, se cesionează și caracterul de titlu executoriu.
Și în literatura juridică franceză[6], având în vedere că textele de lege[7] au aceeași redactare, punctul de vedere exprimat este în sensul că din categoria accesoriilor fac parte și acțiunile în justiție (mai puțin acțiunea rezolutorie), inclusiv titlurile executorii. Uneori se face distincție după cum titlul executoriu a fost obținut sau nu de cedent anterior cesiunii, apreciindu-se că dacă s-a obținut anterior cesiunii titlul executoriu își păstrează valabilitatea și se transmite la cesionar[8].
Revenind la obiectul analizei noastre și raportându-ne strict la contractele de credit, a aprecia că se realizează transferul către cedent inclusiv a caracterului de titlu executoriu nu este la adăpostul criticilor, odată ce caracterul de titlu executoriu nu este al sumei împrumutate (al creanței), ci al contractului de credit ca și înscris formal încheiat între anumite persoane și într-un anume context; caracterul de titlu executoriu este al contractului de credit încheiat de o instituție de credit.
Cu toate că majoritatea opiniilor sunt în sensul transferului titlului executoriu, apreciem că în privința contractelor de credit se impune să reținem natura specifică a activității de creditare, dar și de nevoia de protecție a clientului, tărâm pe care se poate identifica o soluție favorabilă punctului nostru de vedere.
Caracterul de titlu executoriu este recunoscut de legiuitor doar contractului de credit (art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006[9]). Este evident că legiuitorul a recunoscut acest caracter de titlu executoriu contractelor de credit din mai multe motive: instituirea unui mecanism rapid de recuperare a creanțelor, siguranța oferită la momentul acordării creditelor prin folosirea unor tipizate aprobate, în condiții de creditare și garantare stabilite de BNR și sub supravegherea prudențială a acestei din urmă instituiții.
De remarcat că legiuitorul a întărit sub acest aspect calitatea celui ce încheie contract de credit, specificând expres că sunt titluri executorii doar contractele încheiate de instituțiile de credit. De altfel, art. 372 C. pr. civ. precizează că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Se impune a fi observată și finalitatea urmărită de legiuitor în redactarea art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006[10], astfel că odată ce calitatea de instituție de credit a fost subliniată, a admite că cesionarea creanței are ca efect și preluarea caracterului de titlu executoriu înseamnă a înfrânge scopul avut în vedere la momentul introducerii acestui text de lege.
Recunoașterea caracterului de titlu executoriu și contractului de credit prin Legea nr. 58/1998[11] nu este întâmplătoare, soluția legiuitorului având în vedere argumente de ordin economic, dar și ținând cont de interesul public. Aceste argumente sunt oferite chiar de instanța supremă în considerentele Deciziei XIII din 2006 în care, analizându-se practica neunitară existentă în interpretarea caracterului executoriu al contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998, a decis că și contractele încheiate anterior acestei legi sunt titluri executorii:
„Instituindu-se astfel un sistem execuţional unitar, simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanţelor bancare, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii contractuale, s-a răspuns unui vădit interes public, de garantare a creditului, care să înlăture riscul pentru depunători şi acţionari de a ajunge în situaţia de a fi lipsiţi de economiile sau investiţiile pe care le-au făcut.
În această privinţă, este de reţinut că activitatea bancară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public.
Or, realizarea acestui interes public impune garantarea creditului acordat de către bănci printr-o dispoziţie a legii, în sensul ca actul juridic prin care împrumutul a fost convenit să aibă şi caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul unei proceduri suple, simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de rea-credinţă care ar refuza să le restituie la termenele scadente”.
Observând că majoritatea interpretărilor înclină spre a recunoaște că cesionarul se poate prevala de caracterul de titlu executoriu, totuși nu putem face abstracție de acest interes public manifestat în domeniul bancar, subliniat chiar în decizia de mai sus, dar mai ales de natura raporturilor de creditare.
Astfel, în susținerea punctului nostru de vedere, un argument îl constituie natura juridică specifică a contractului de credit, respectiv că astfel de contracte sunt încheiate intuitu personae. În măsura în care reținem că aceste contracte se încheie în considerarea calității părților, creanța nu mai poate fi cesionată[12]. Fără îndoială că toate contractele de credit sunt urmarea a analizei cocontractantului, din perspectiva băncii a bonității clientului și a garanțiilor oferite, numai urmare a acestor informații încheindu-se contractul, iar din partea clientului a costului creditului sau serviciului oferit, acestea fiind diferite de la o bancă la alta.
Nu fără importanță în conturarea unei punct de vedere față de problematica analizată este și fenomenul de publicizare a dreptului bancar. Legătura din ce în ce mai strânsă a dreptului bancar cu dreptul public este rezultatul interesului deosebit pe care îl reprezintă pentru orice stat activităţile permise instituţiilor de credit.
[2] R. Mușoi, Aspecte legale privind transferul portofoliilor de credite neperformante către vehicule specializate, în Lucrările Conferinței internaționale „Actualitatea în activitatea juridică bancară”, Ed. Hamangiu, București, 2011, 317.
[3] L. Pop, Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 215.
[4] C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1995, p. 315.
[5] Raportat la dispozițiile din noul Cod civil, discuția este puțin mai nuanțată, întrucât legiuitorul, în redactarea art. 1568, a utilizat o formulare generală menționând că transferul privește toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, astfel că în privința creanțelor născute după intrarea în vigoare a Codului civil orice dispută doctrinară este înlăturată (v., sub acest aspect, și art. 117 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil).
[6] Cu titlu de exemplu, P. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, Drept civil. Obligațiile, Ed. Woters Kluwer, București, 2010, p. 805.
[7] Art. 1396 C. civ. român din 1864, respectiv art. 1692 C. civ. francez.
[8] I. Reghini, Cesiunea de creanță, în Cesiunea de contract, coord. P. Vasilescu, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007, p. 173; L. Pop, op. cit., pp. 214-215.
[9] „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii”.
[10] Cu privire la motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională privind respingerea excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, v. dec. nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 600 din 12 august 2008, precum și dec. nr. 1528 din 25 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 52 din 20 ianuarie 2011.
[11] Până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv sub imperiul Legii nr. 33/1991, contractul de credit nu era titlu executoriu.
[12] I. Reghini, op. cit., p. 160; pentru o opinie diferită potrivit căreia contractele intuitu personae nu sunt sustrase aprioric posibilității de a fi cedate, v. J. Goicovici, Formarea progresivă a contractului, Ed. Woters Kluwer, București, 2009, p. 278.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.